Demonizatii din Gadara ( Parintele Arsenie Omul Imbracat in Haina de In si
Ingerul cu Cadelnita de Aur )
II
Partea a doua
( 1 ) Duhuri fiind sunt nevazuti cu ochii trupesti – de
unde intrebarea daca sunt sau nu sunt – daca nu cumva ei sunt o stare patologica
a omului si nu o realitate ontologicã independentã de om.
( 2 ) Materia noastra vie, organismul viu, pentru firea
lor subtire, nu formeaza nici o piedica, o strãbat, o pot locui simultan cu
sufletul si cu constiinta, care-i simte si care ne dã de stire.
( 3 ) Uneori pot substitui,
mai bine-zis bloca, functia logicã si rationalã a omului. Pot denatura natura
omeneascã.
( 4 ) De ce au aceastã ingaduire de la Dumnezeu ?
III
Partea a treia
( 1 ) Demonizatii din Gadara nu sunt numai un simplu fapt istoric.
Demonizarea mai are si alte aspecte, si alte nivele :
- biologic,
- psihologic,
- si social.
( 2 ) Dupa faptul de a fi si a lucra al diavolului, acest
inger care a descoperit trufia si razvratirea, are si diferite numiri.
Dintre toate numirile lui notãm doar cateva : Lucifer,
diavol, satana si drac.
( 3 ) Lucifer e cãpetenia cetei a II-a îngeresti, dupa
cele 9 cete areopagitice.
El a gandit razvratirea.
Ca potrivnic [ protivnic ] e numit Satanã.
Ca rãu si chinuitor de oameni e numit diavol ; ca slujgã
grabnicã la toate relele e drac, înger cãzut supus cãpeteniei sale razvratite.
( 4 ) E dusman al lui Dumnezeu si al omului.
A crezut el, cã va putea rãsturna pe Stapanul lumii din scaunul slavei si
sa fie el “stapan”.
Un nebun, care crede nebunia lui.
( 5 ) Dar vrea sa invete si pe oameni aceeasi nebunie,
sa-i lege la carul nebuniei lui.
( 6 ) El e legat de Dumnezeu in nebunia lui, si, pana la o vreme, liber
sa-si faca lucrul faradelegii – intre anumite limite.
( 7 ) O alta caracterisitca a lui e cã tine sa fie ascuns,
ocult, sa lucreze faradelegea din umbrã.
Vrea sa asigure pe oameni cã el nu existã.
Din viclenie isi tagaduieste existenta si se acoperã cu
bolile sistemului nervos.
Iar lumea moderna s-a “izbavit” de mentalitatea magicã
numindu-i prezenta :
Ø
nevrozã,
Ø
psihozã,
Ø
isterie,
Ø
paranoie, etc.
( 8 ) Tot ce numim noi faradelege si pacat e o actiune a
prezentei diavolului asupra sufletului si deciziei noastre.
S-ar putea defini pacatul si cam asa : o conspiratie intre om si diavol
impotriva legii lui Dumnezeu.
( 9 ) Vointa lui e sa scoata pe om din ascultarea de
Dumnezeu si sa-l aduca in ascultarea sa.
Prin ascultare te faci fiul
celui de care asculti : asta insemneaza fiul lui Dumnezeu, sau, cazul contrar,
fiul diavolului.
Pe româneste : “omul lui Dumnezeu” sau “omul dracului”.
( 10 ) Avem deci aspectul clinic al actiunii demonice,
fie pe fond nervos, fie pe fond psihic.
Dar avem si aspectul genetic-degenerativ.
( 11 ) Omul are si o biografie geneticã, o contabilitate, o evidentã “la
zi” a tuturor faptelor, cuvintelor si gandurilor sale.
Toate se rezumã in “codul genetic” si se transmit urmasilor, ca
virtualitati posibile.
Se inscriu deci si toate biruintele diavolului asupra
sufletului, a omului in expresia lui totala.
( 12 ) Cã nu toate se si transmit, aci e o alta taina a
alegerii ce sa se transmita si ce sa fie scos din circuitul vietii, e o alta problema,
alta tema.
Aci e activa o alta energie : pocainta, schimbarea de
ascultare.
( 13 ) Prinde pe oameni cu aceeasi unditã a aceluiasi “pom al cunoasterii
binelui si a raului”.
Al placerii si al durerii.
Prinde pe oameni cu placerea ca “bine”, si-i face sa
alerge dupa acest bine, bicuindu-i cu durerea ca “rau”.
Ii prinde intr-un cerc vicios.
( 14 ) Prinsi in acest cerc vicios, ca sa nu se trezeasca ca-s prinsi
intr-o minciuna, le aduce o alta minciuna si mai mare : ca ascultarea de
Dumnezeu e o aservire a libertatii lor unui “tiran”.
Dumnezeu e tiranie.
El vrea sa-i libereze de un tiran.
( 15 ) Mai mult : “tiranul” trebuie omorat.
Asa s-a nascut “teologia unui dumnezeu mort “, care nu e
nicidecum identic cu Cel Rastignit.
( 16 ) Dar in cati crestini Dumnezeu e un tiran – care
le-ar sta in calea dezlantuirii patimilor – sau un mort, sau un mit.
( 17 ) Caci, sub influenta, sub sugestia hipnotica a lui,
cate minti nu-si deschid portile celei mai mari minciuni si erezii : a
tagaduirii existentei lui Dumnezeu ?
( 18 ) Omul, in “libertatea” lui, in “eliberarea” lui,
“poate” “lichida” pe Dumnezeu.
De fapt se lichideaza pe sine din fata lui Dumnezeu :
înnebuneste, se satanizeaza.
( 19 ) Procesul acesta,
descris aci psihologic, poate deveni colectiv, peste viata individuala, asa
putem avea – catre sfarsitul lucrurilor – satanizarea Istoriei.
( 20 ) – Cum ? Cum se lasã Dumnezeu batjocorit, tadaguit, omorat ?
-
Respectand si ultimele consecinte
ale libertatii spiritului omenesc, cu care ne-a inzestrat.
( 20 a ) – Dumnezeu bate in retragere ?
-
E o Teodicee.
Iisus Hristos “stã” rastignit pana la sfarsitul Istoriei, pana la A Doua
Venire.
Gadarenii Îl dau mereu afarã din hotarele lumii acesteia.
“Lumea” ( pentru care nu S-a rugat Iisus, ca fiind slava
desartã, pofta simturilor si trufia vietii ) stã acum cu atat mai stransa pe
langa turma ei de porci si de vitei de aur.
“Noi il ascultãm pe el” ( printul veacului acestuia ), pe
“Tine Te ardem pe rug”. “Dixi !”
( 20 b ) Astazi oamenii, înlãntuiti de patima de dominatie si “dezlegati”
de “tirania lui Dumnezeu”, se gasesc in fata rugului imens capabil sa distruga
planeta.
“Pamantul si toate cele de pe el, de istov vor arde.
Stihiile, arzand, se vor desface” ( II Petru 3, 10 ).
( 20 c ) Stiinta, fizica atomica, ne pregateste acest rug.
Declansarea razboiului, acum, nu mai e o treabã de
cavalerism, ci o treaba de aparate.
Si daca aparatele “talcuiesc” gresit o imagine de pe ecranul Radar, acestea
declanseaza, ele, cataclismul.
( 21 ) “Toata “lumea” zace in cel rau !” ( I Ioan 5, 19 )
Dar : “Stim ca din Dumnezeu
suntem si in El ( Dumnezeu ) traim, ne miscam si suntem” ( Faptele Apostolilor
17, 28 ).
( 22 ) Intre aceste tensiuni, intre atari optiuni se
maturizeaza libertatea spiritului.
( 23 ) Cei ce luptã – cu sine, intai – pentru ascultarea de Dumnezeu, El le
ajutã si-l biruie pe cel rau.
Acestia se mantuiesc ; ceilalti se pierd si merg in
vecii vecilor, cu cel de care au ascultat.
IV Partea a patra
( 1 ) Atotprezenta lui Dumnezeu – de la micro-cosmos la macro-cosmos, de la
inainte de a fi lumea pana la sfarsitul ei – nu sunt numai propozitii
dogmatice.
Nu avem cuvinte in
vocabularul omenesc care sa exprime apropiat Atotprezenta lui Dumnezeu la toate
nivelele existentei.
Numai cand Dumnezeu va fi totul in toti si in toate ( I Corinteni 15, 28 )
: indumnezeirea prin Har a creatiei,
atunci se va intelege mai bine Atotprezenta lui Dumnezeu.
( 2 ) Nici atunci nu e panteism, nici pan-enteism.
E scoasa definitiv posibilitatea razvratirii din creatie.
( 3 ) Pana atunci avem pe Dumnezeu asistand si mentinand in existenta si
finalitate toti atomii si toate celulele existentei.
Pe deasupra, indrumand
libertatea spiritului spre destinatia sa, gandita de El la creatie, dar
( 4 ) pe Dumnezeu Il avem – pana atunci – Atotprezent si ca judecata.
Si ca pe Cel ce ne poate da muncitorilor sa ne
chinuiasca, pentru lipsa noastra de minte.
( 5 ) Deci “in El traim, ne miscam si suntem” ( Faptele Apostolilor 17, 28
) sub Har sau sub judecata.
( 6 ) Textul din Faptele Apostolilor ( 9, 15-16 ), prin care Iisus explicã
lui Saul, scopul aratarii Sale si a misiunii ce-i dã sa implineasca intre oameni.
Extras din cartea “Parintele
Arsenie-Omul Imbracat in Haina de In” si “Ingerul cu Cadelnita de Aur” (
Iezechiel 9,3 ; 10,2 si 6 ; Apocalipsa 8, 1-6 ), … Daniil Stoenescu Episcop-Loctiitor al
Daciei Felix, Sinaia 2008, Editura
Charisma, Deva, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu