Buna seara ! "In casa bunicilor" - Ionel Teodoreanu, 12, 13 Septembrie 2015

Buna seara ! "In casa bunicilor" - Ionel Teodoreanu, 12, 13 Septembrie 2015

Objet :	Tr : ( 2 ) Tr : Tr : Buna seara ! "In casa bunicilor" - Ionel Teodoreanu
De :	Olivia Marcov (...)
À :	....
Date :	Dimanche 13 septembre 2015 12h34

olivia

Le Dimanche 13 septembre 2015 12h31, Olivia Marcov <...> a écrit :

olivia

Le Dimanche 13 septembre 2015 12h28, Olivia Marcov <...> a écrit :

Je corrige : les grands-parents.

Tu verras, tu aimeras ce livre ...Avec toi comme interlocuteur c'est si bien, car tu comprends le roumain, Arjen et tu aimes aussi la vie "tihnitã", la vie paisible...

olivia

Le Dimanche 13 septembre 2015 12h19, Olivia Marcov <...> a écrit :

olivia

Le Dimanche 13 septembre 2015 12h16, Olivia Marcov <...> a écrit :

J'ajoute ceci, j'allais oublier :

"TIHNI, persoana a 3-a "tihneste", verb de conjugarea a IV-a, intranzitiv = a se bucura ( in liniste ) de ceva ; a-i cãdea bine, a-i prii ceva" - cf. DEX -ul limbii romane. Un mot qui vient du slave "tihnonti", ayant aussi la version populaire ( varianta populara ) a ticni / A TICNI.

Donc A TIHNI / A TICNI.

olivia

Le Dimanche 13 septembre 2015 12h10, Olivia Marcov <...> a écrit :

Bonjour Arjen,

Donc ce mot "tihnita" est un mot qui me plaît beaucoup est un adjectif qui décrit surtout, qui détermine surtout la vie qui est paisible, tranquille, sereine, une vie dont le rythme est calme, la cadence régulière, une vie où l'on jouit des joies de la vie de tous les jours, une vie qui sied à la personne, à l'homme à sa femme,  ses enfants et parents,  à la personne de manière générale.

Mais, dans ce livre "Chez les grands-parents" ou encore "In casa bunicilor " il y a aussi des mots que je ne connais pas, ce sont des mots, du moins l'un d'eux qui viennent du turc il me semble, et qu'à l'école roumaine personne ne nous a appris.

La langue roumaine a des mots qui viennent du turc, d'autres langues étrangères, du slave, de l'ancien slave, du latin, du français, de l' allemand.

Par exemple le mot "hogeac" vient du turc et signifie cheminée = cos ( la o casã ) ; horn , fumar.

D'autres ne figurent pas dans le DEX = dictionarul explicativ al limbii romane, par exemple : "figinele", qui doit venir du turc aussi et qui doit signifier je le crois, tasses de café, ou encore le mot au pluriel "bajmuchii", qui est expliqué dans le livre et qui signifie papuci = chaussons ( que l'on porte à / dans la maison, chez soi ), lequel ne figure pas non plus dans le dictionnaire.

olivia

Le Dimanche 13 septembre 2015 9h05, Arjen Dijksman <...> a écrit :

Buna Olivia,

Mersi pentru aceasta relatarea a In casa bunicilor. Este interesanta.

Ce inseamna "tihnita"?

Arjen

Le 12 sept. 2015 19:06, "Olivia Marcov" <...> a écrit :

olivia

Le Samedi 12 septembre 2015 20h04, Olivia Marcov <...> a écrit :

Buna seara,

Astazi am citit "In casa bunicilor" de Ionel Teodoreanu, o carte din copilarie pe care o aveam si o am in colectia Biblioteca pentru toti copiii, si pe care - coperta doar ! - am gasit-o pe Facebook si am postat-o si pe pagina mea, cu cateva zile in urma, erau mai multe carti din colectia aceasta, si din alte colectii pe care le citeam si chiar invatam in scoala, de exemplu, Poezii de Vasile Alcsandri, pe FB existã o paginã care ne aminteste de copilaria, de dinainte de 1989.

Cand m-am uitat pe paginã am plans.

Acelasi efect azi citind In casa bunicilor, din colectia amintita am mai multe carti, pe unele le-am citit pana la epuizare in anii de scoala, de pilda, Schitele lui Ion Luca Caragiale, pana acolo incat nu mai au coperta intreaga, altele insa au ramas necitite, si printre ele se numara In casa bunicilor.

Imi amintesc bine ca, de cate ori, in trecut, am vrut sa citesc aceasta carte, dupa primele file am lasat-o deoparte si am renuntat, am amanat.

Pana astazi.

Inca de la inceput mi-a placut, caci, daca nu citisem In casa bunicilor, in schimb in anii de scoala generalã am citit romanul "La Medeleni", foarte trist in cele din urma, eroina, Olguta, cea foarte tanara, moare de un cancer la sân, sufletul familiei, plina de viata, o fata buna, care si-a ascuns boala pana la final.... cat am plans !

Cat am plans citind mai ales Lorelei, un alt roman al scriitorului moldovean Ionel Teodoreanu.

Ionel Teodoreanu scrie superb, imi place stilul, atmosfera din "La Medeleni", o casa si "vatra", caminul sau le foyer d'une famille, unei familii din Moldova, sotul si sotia, copiii lor, Danut si Olguta, si apoi Monica cu care Danut s-a insurat cand s-au facut mari...atmosfera, viata asa cum o traiau si era descrisa in paginile acestui roman sunt superbe, din nefericire, cata lumea traia ca ei ? Foarte putina ....

In rest, oamenii erau saraci.

Desi cei din La Medeleni, cu exceptia femeilor care erau casnice, munceau, adica un venit trebuiau sa aiba, din ceva, cu exceptia mostenirilor din tata'n fiu, a proprietatilor sau obiectelor de valoare.

M-am gandit sa scriu cateva fragmente din cartea pentru copii, si as spune, pentru orice varsta, "In casa bunicilor" de Ionel Teodoreanu, stiu cã lui Arjen ii plac cartile si sa citeasca si ii plac cartile mai ales, in care viata e tihnitã si potolitã, calmã si cat mai seninã.

Da, si ma gandeam, ca, fara exagerare, azi oamenii chiar suferã de dezechilibre mentale, de nebunie, de salbaticie, de obraznicie, specia s-a degenerat, a luat-o la vale rau de tot......

Viata era tihnita in trecut, familia respectata, nu erau nici pe departe perfecti, oameni si oameni, adesea, intr-un fel, fiecare cum se descurca, cu viata si destinul sãu, dar familia era familie.

In schimb, in anii de dupa revolutia din 1989, noi am trait iadul in Romania, am trait o viata scapata de sub orice control, al oamenilor - dar in sensul bun al cuvantului, nu in sensul de a supune oamenii, pe oameni, pe semenii lor - al lui Dumnezeu, al propriei constiinte, al fiecarei constiinte, ...este incredibil ce viata degenerata s-a dus si se duce si daca nu suntem de acord cu viata de animale, suntem condamnati, ingropati cu tupeu de caractere morbide, rele, de oameni cu profil criminogen, de infractori, de infractori cu, sau fara - inca - cazier judiciar.....

Este atata liniste In Casa bunicilor, fireste ca oamenii puteau trai si inca pana la varste ceva mai inaintate.

Azi multi sunt bolnavi, de toate varstele, de stres, de griji, de inima, de amenintarile nebunilor, infractorilor, ale celor care lovesc in aproapele lor.

"IN casa bunicilor", mama, tata - tineri - au 3 copii mici.

Ei merg in vizita la bunicii paterni ai copiilor.

Trec anii si doi frati cad bolnavi, ca si mama lor, de o boala contagioasã, pesemne de o boala precum au fost bolile copilariei, scarlatina, sau pojar, sau varicela, - nu se precizeaza in carte.

Fratele mijlociu nu se imbolnaveste si pentru a nu se contagia si el, mama il trimite cu valiza, cu ghiozdanul, acasa, la bunicii paterni.

Bunicul patern fusese procuror general, insa era un om tare bland.

Bunica era grecoaica de origine si o fire barbatoasa.

Sa fiu sincera, atmosfera e superba, in carte, insa bunica era mereu carcotasa, Si, da, avea ea si dreptate, dar felul cum vorbea ma intrigã putin, mereu cârcotea cand vorbea cu nepotul ei si cu nepotii.

La sfarsit insa, insasi bunica s-a muiat, cand nepotul si-a luat ramas bun de la bunici, cand fratii lui s-au facut bine si el a trebuit sa plece acasa la parinti si frati, inapoi.

Dupa o perioada petrecuta in casa bunicilor.

Cei doi isi iau ramas bun si atunci chiar am inceput sa plang !

Bunica s-a muiat si in fine, l-a luat in serios pe nepot.

Avea si ea dreptate, fratii lui, dar si acest frate mijlociu care a venit sa petreaca o vreme in casa bunicilor, acuma sincer, erau ceea ce pe vremea noastra ar fi fost calificat foarte urat, rãu, nu erau cuminti, evoluau tare rãu, dar, pe de alta parte, s-ar zice cã asa erau vremurile, si, pe undeva, nu erau poate o exceptie, decat in scoala unde invatau...

Bunica stia ce stia.

Nepotii aveau defecte de caracter, mijlociul avea patima tutunului si fura tigari de la tatal sãu, pe care le-a adus in casa bunicilor, unde a fumat, tot ca tatal sãu.

Dar tatal sãu s-a apucat de fumat, cand s-a insurat, caci, cata vreme a locuit la parintii sai, niciodata nu ar fi indraznit sa fumeze in casa lor.

Intr-o zi, parintii si cei 3 frati, merg la bunici in vizita, si dupa cafea, tatal, in premiera, se duce in alta odaie, in fapt in fosta lui camera, si fumeaza !

Cand mijlociul e trimis o vreme sa sada la bunici, mijlociul furã 2 pachete de tigari ale tatalui sãu, le ia cu sine, si chiar in prima noapte, cand soseste la bunici si bunica il lasa in casa, ii face patul, il culca, el fumeaza in fata sobei.

Bunica descopra si apoi bunicul, dar ingaduie.

Calm, bunicul ii spune numai "Ei, draguta, imi pare rau de sanatatea matale ! Ai patima tutunului, ca si tatal tau !"

Bunicul Alecu si bunica Elencu, grecoaica.

In alt registru insa as spune, nu era nimic romantic si sensibil in casatoria bunicilor, cand o femeie e asa barbatoasa, "voinicã" la propriu si la figurat, in timp ce barbatul, sotul ei era mai bland si calm si intotdeauna nu iesea din vorba, bunicii, sotiei lui.

Pesemne nu toate casatoriile au fost asa.

Nu stiu insa de ce aici se cerea femeilor sa fie lipsite de romantism, sa fie, exclusiv, pragmatice, si parca mereu in lupta, critice, cum era, din pacate si bunica.

Nu vad nimic frumos, aproape ca nu pot vedea cum se poate tine o casatorie asa, si asa fiind, aici, in Romania, eu nu as fi putut niciodata sa ma casatoresc.

E ceva nelinistit, e ceva agitat, e ceva nelalocul sãu in acesti barbati, spun asta, pentru ca am vazut ca sunt oameni agitati, barbati - nu neaparat, sotul tau, sotii femeilor, - barbatii la modul general - acesti barbati, am vazut si profesori asa, care asteapta ca femeia sa fie bataioasa, sa dea ordine, tacit sau fatis, sa fie teapana, rigida, ca un soldat la armata, ca un luptator pe campul de bataie.... Cum se poate trai asa ?

Dupa cum e neliniste in oameni, in barbati care parca isi impun "ritmul", agitatia, sotiilor, surorilor, nevestelor, amicelor, colegelor, studentilor, elevilor, subalternilor la serviciu, etc.

Ce vor oamenii acestia agitati de la femei, de la ceilalti barbati care sunt mai potoliti, mai cu capul pe umeri ?

De ce isi impun agitatia, de ce isi proiecteaza caracterul infernal asupra celorlalti ?

Pe FB scriau oamenii, vazand cartile copilariei noastre : "Cine le mai citeste acum ? " si multi spuneau ca le e dor de anii copilariei...

Azi e o mare ruptura intre generatii.

Copiii nu mai cresc cu bunici, care aduceau calm, ii faceau pe parinti sa fie ei insisi mai calmi, mai stapani pe situatie, mai putin instabili.

Si adultii au nevoie de parintii lor, pentru ca, numai stiind ca ei traiesc, exista, le da incredre, le asigura echilibrul emotional, nu sunt rupti de trecutul lor, si chiar daca se schimba timpurile, treptat, oamenii se simt mai siguri pe ei, cata vreme generatiile, bunici, parinti, copii, sunt impreuna, nedespartiti.

Noi in bloc, la etajul 1 sub noi am avut-o pe dna Penelopi Iacobini, sau Tanti Pilica, o grecoaica din familie de greci, au fost mai multe surori, cred ca au ramas fara tata sau mama...., si ideea e ca au ramas inca [ de ] foarte tinere si orfane si s-au crescut unele pe altele.

Cand o sora s-a maritat, cred ca, cred ca asa era povestea, o stia mama povestea - pe tanti Pilica a luat-o sora ei si a crescut-o, desi se maritase, a luat-o ca pe copilul ei. Normal, nu era sa o lase singura, orfana, parasita.

Familia era o familie de greci si au locuit intr-unul din orasele de la gurile Dunarii, Braila sau Tulcea.

In anii copilariei mele, cand eram in scoala generala, vara, era cald, florile, floarea alba cu miez galben, Floarea Maicii Domnului parfumata - noi mancam uneori florile acestea, erau nectar la gust ! -  crestea ca o iedera, se inãlta pana la etajul 1, si era prinsa de balconul lui tanti Pilica, mirosea superb, imprastia un parfum puternic, persistent, uneori suav, dar intotdeauna prezent in anii copilariei, mirosea afara, in fata blocului si la noi la etajul 2, deasupra.

De afara, dintr-o data, se auzea o doamna strigand : "Pilico ! Pilico !", si daca te uitai pe balcon, noi stiam bine de acuma, soseau Olimpia, sora mai mare a lui tanti Pilica, insotita de sotul ei, colonelul Ovidiu.

Apoi cu totii sedeau pe balcon la aer, pe scaune si mancau lingurita de serbet in paharul cu apa rece, sau dulceata pe care le-o servea tanti Pilica si vocile lor, calme, linistite, mereu pacifice, rasunau si se ridicau pana tarziu, cand inserandu-se, isi luau ramas bun si plecau, pentru a reveni a doua zi, sau in zilele urmatoare, pentru o noua vizita...

I-am auzit atatia ani stand de vorba in balconul de la etajul 1, si nu as putea spune despre ce vorbeau, le auzeam tonul, timbrul vocii, vocile amestecandu-se uneori, cel mai adesea nu se intrerupeau unii pe altii, erau deosebit, dar deosebit de curati si ingrijiti....

Apoi, intr-o zi, cred ca a murit domnul Ovidiu, cel foarte inalt, bine cladit, cu parul alb, cam rar, cred ca isi cam pierduse parul, si cat mai ramasese era insa alb complet, cel cu ochii mari, albastri, de un albastru senin, si rotunzi, blajin si drept, cu fata si pielea foarte alba, ca omatul fraged, si, din ziua aceea, Olimpia, desi era mai barbatoasa, grecoaica barbata, a inceput sa vina mai rar la tanti Pilica, cred ca a resimtit foarte greu despartirea de Ovidiu, colonelul cel atat de politicos si calm, incat cu greu ti-l imaginai colonel, dand ordine, asa era de politicos, facut pentru un salon, simplu insa, un om simpu, si cat de elegant in acelasi timp ! In purtare, in tinuta, [ de vorbit ] vorbea mai putin...

Tanti Pilica a fost o femeie longeviva, cred ca era deja vaduva cand s-au mutat in blocul R 4 vecinii, proprietarii, si noi desigur... prin anii 1971, 1972.

Si imi dau seama ca viata pe care o traim noi, e chiar o viata de animale fara pretentii de exagerare, fara dorinta de a jigni anume pe cineva, multi au luat-o razna, multi chiar sunt bolnavi desi e probabil, dupa cum vad lucrurile ca merg, ca niciodata nu vor merge la vreun psihiatru pentru diagnostic, totusi oamenii nu sunt sanatosi mental. Altii au avut un caracter urat, rau, si iata, cat timp, cati ani au fost necesari, sa se vada clar, sa se vada pentru toti cei care au mai ramas, dupa atatea socuri ale acestor vremuri din urma, inca, lucizi, inca responsabili, inca sanatosi, sau inca, cat de cat sanatosi.

E si prostie, e si ignoranta, oamenii nu mai fac acum nimic, decat un fel de politica.

Dupa 1990 politica chiar a lovit in oameni, sub pretextul  partidelor politice care se razboiau intre ele, dar [ si ] in sanul lor, oamenii, chiar din acelasi partid.

Toata lumea lovea in toata lumea.

Evenimentele care se petrec in Bucuresti, in Romania sunt discutate in emisiuni TV interminabile, al caror scop pana la urma nu e foarte precis definit.

Si care nu rezolva oricum nimic, in ipoteza ca ar vrea sa rezolve ceva anume.

Dar, citind viata din vremea Casei bunicilor lui Ionel Teodoreanu, vezi ca oamenii traiau tihnit, si acum iti dai seama si mai puternic, ca oamenii la noi chiar lovesc unii in altii, se atacã, pur si simplu se atacã.

Nu asa se traieste intre oameni, in societate.

Si au fost medii si medii de oameni, sociale...

Nu au avut cu totii, o viata tihnita, nu au avut chiar toti o familie, si totusi, acum traim, prin comparatie, vremuri de animalitate, nu de omenie.

Oarecum la polul opus, fata de Casa bunicilor, am luat din biblioteca o alta carte, al carui continut, subiect, ne infatiseaza viata, in aspectul ei mai brutal, cartea e scrisa de Cezar Petrescu, si se numeste "Apostol", sau mai exact, asa e intitulata.

Mama a avut multe romane bune, romanesti, proza romaneasca buna, pe care le gasea in anii '50, mai ales la inceputul anilor ' 60 si le-a semnat uneori  Magda sau Magdalena Mardale, cand eram eu in scoala, in liceu, desi am urmarit  la librarii sau la editura Cartea romaneasca, care se afla nu departe de liceul Nicolae Balcescu, aceste romane nu se gaseau.

Cred ca nici azi nu s-au republicat.

Nu am reusit sa citesc toate cartile din biblioteca mamei, si avea numai carti bune.

Aceasta carte, roman  aparut la sfarsitul anului 1933, inchinat unui invatator de sat, Nicolae Apostol, eroul cartii, nu o citisem, desi o stiam.

Mama a avut mai multe carti de Cezar Petrescu si eu citisem calea Victoriei, Duminica orbului, mai avea Intunecare cred, azi mi-a vorbit de Masa Umbrelor ( dar iata, de aceasta nu imi amintesc, curios ! ) si mai avea romanul Aurul Negru, in care era vorba despre petrol, spunea ea.

[...]

Am sa va scriu, ma gandesc la Arjen in special, pentru ca ii plac lecturile pasnice, am sa scriu pe blog despre [ din ]  Casa bunicilor, sunt sigura ca azi putini mai cunosc aceasta carte a lui Ionel Teodoreanu...iar pe blog poate gasind fragmente, vor dori si altii sa o citeasca...

Insa, citind, ti se face rusine de anii acestia pe care i-am trait si suntem siliti, parca SILUITI  sa ii traim, din 1990 si pana azi, incoace...

olivia