Tr : salut! buna seara,
bonsoir ! familie 2, 22 aprilie/avril 2016
|
Objet :
|
Tr : salut! buna
seara, bonsoir ! familie 2
|
|
De :
|
Olivia Marcov ( ...)
|
|
À :
|
...
|
|
Date
:
|
Vendredi 22 avril 2016 21h04
|
olivia
Le Vendredi 22
avril 2016 21h03, Olivia Marcov <...> a écrit :
olivia
Le Vendredi 22
avril 2016 20h59, Olivia Marcov <...> a écrit :
Salut ! Buna seara,
22/04/2016 20:09:29
vendredi 22 avril 2016
Am lipsit de la calculator in tot acest timp si m-am
hotarat sa si notez.
Nu credeam ca oamenii pot fi asa neseriosi, incat trebuie
sa pui mana sa asterni in scris.
Pe la ora 14h00 m-am dus la bucatarie sa mananc ceva.
Miercuri si vineri tin post, cu paine si apa, si reusesc
totusi, sa mananc numai seara, tarziu, si uneori, in unele din aceste zile sa
nu mananc de fapt nici macar paine.
Astazi insa m-am simtit slabita, obosita si m-am dus sa
mananc ceva, parandu-mi rau ca ma simt asa slabita si ca imi incalc ziua de
post.
Sigur insa ca am mancat de post, frugal, putin, cat mai
putin si cat mai de post cu putinta.
La ora 15h00 m-am dus din bucatarie, calculatorul
ramasese deschis.
Cand pe la 13h55 am plecat de la calculator, l-am
intrebat pe tata, care era in sufragerie si asculta iarasi radioul cam tare,
daca nu vrea sa stea la calculator.
Eu il intreb, il invit, aproape zilnic.
Stiu, ca, oricum daca are nevoie, doar e ditamai omul si
poate spune si singur.
Totusi cand il intreb si invit, in ultimul timp, rareori
spune ca are nevoie.
S-a uitat daca a primit email mai mult la insistenta mea,
in ultimele zile cand il intrebam daca vrea sa isi verifice corespondenta
electronica, daca pot lasa deschis computerul, caci vreau sa merg sa mananc
cate ceva ( in zilele altele decat miercuri si vineri ).
In general insa, in Postul acesta Mare, indiferent de
ziua din saptamana, am reusit sa nu prea mananc nimic, decat o data, seara si
atunci de post.
Sambata si duminica am mancat uneori de doua ori, cam
asa, insa cat mai putin totusi, cu rare exceptii cand am mancat mai pe
saturate.
Vreau sa pot tine acest post si sa il tin cat mai bine.
Si acum, la ora 15h00 am vrut sa ma intorc la computer,
in cursul zilei de azi ( 22 aprilie 2016 ), tata s-a dus la computer la ora
14h00 cand eu am plecat la masa.
La ora 15h00 m-am ridicat de la masa si am vrut initial
sa merg la calculator, dar apoi m-am simtit slabita, efectiv credeam ca se
topesc picioarele sub mine, ma intreb daca nu fac un soc.
M-am bagat in pat, caci nu eram in stare de nimic, vrand
nevrand.
Imi era si frig.
Tata pe la 15h00, dupa mine, nici nu stiu daca m-a vazut
sau nu, ca ma bagasem in pat, avem apartamentul mic, si nu ne pierdem in el,
s-a dus la bucatarie, a stat acolo cu mama cat a stat.
Cand s-a intors s-a uitat mirat ca ii dusesem de pe patul
meu unde sta ziua, pledul si pernele, in dormitor pe patul sau.
S-a dus apoi in dormitor.
Am ramas in pat, in sufragerie si nu mai stiu ce-a facut
el, am reusit cu greu, dar am reusit sa adorm.
M-am trezit, nu m-am uitat la ceas, la scurt timp iese si
tata din dormitor, liniste in casa, Silviu nu era acasa.
Ma uit la ceas, ora 19h24.
Liniste in casa, computerul parea stins.
La 19h40 iese si mama din dormitor, deci se odihnise si
ea putin.
Ambii s-au dus la bucatarie.
Apoi au deschis laptopul lui Silviu sa se uite la
televizor, la emisiunea « Odata-n viata ».
Tata e foarte linistit, suspect de calm, multumit, are
niste reactii de ti se face rau !
Mama l-a intrebat, l-a pus sa caute nu stiu ce in debara
si el foarte impaciuitor, el fire nervoasa, a spus « lasa, gata tata ca il
gasesc eu ! », era asa linistit si multumit, ai fi spus ca nu era
tata, ca, “acesta nu poate fi tata”.
Caci si tata si Silviu cand ii rogi ceva, oricat de mic,
se enerveaza.
S-au asezat la televizorul “prins” pe laptopul lui
Silviu, sa se uite la emisiune.
Computerul era stins in dormitor.
Iata cum, dintr-o data, nu mai are de lucru, nici mult,
nici putin, pe computer.
Ma si intreb de ce a stat ieri in noapte, tarziu, sa
lucreze pe computer ?
Ce graba asa mare era ?
E frig in casa.
M-am incalzit putin, dintr-o data, cand m-am trezit, am
simtit o caldura in corp.
De cand e rece afara si nu e caloriferul cald in casa, e
frig noptile, e umed, e rece, patul e rece, si am pus si ieri noapte, doua
sticle cu apa fierbinte in pat, altfel nu era chip sa poti sta in pat, mai bine
te dai jos din pat.
Si v-am scris, mai intai pentru ca vad ca ma obliga sa
notez.
Ca ei uita.
Ca uita, ca nu uita, ei fac ce vor, zic ce vor, asteapta
cred sa mor, sa crap, sa mi se intample ceva.
Mama spunea incet acum seara ca “o ia Stancu”, adica
doctorul psihiatru Marin Stancu, acel Stancu de la Camera de Garda din seara
zilei de 19 iunie 2003, orele 19h00, cand m-am reclamat la psihiatrie si au
sunat dupa Ambulanta.
Acum, al doilea aspect :
Vroiam sa va spun, cand eram mica, aici, in Romania, la
Piata Chilia Veche, pe linia autobuzului 368, 168, care circula tot pe Drumul
Taberei, dar Drumul Taberei face o bucla si e mai deosebit ca parcurs, deci
circula oarecum paralel cu al nostru Drumul Taberei, in Pagini Aurii pe harta
strazilor se vede bucla strazii Drumul Taberei cel mai bine.
La Chilia Veche, statia de RATB “Liceul Lovinescu”, peste
drum, a existat o Policlinica pentru Copii si acolo erau toti copiii
inregistrati obligatoriu, faptul in sine era bun.
Mergeam si eu cu parintii si cu Silviu cand era mic.
Acolo doctorul pediatru care ne cunostea, ne-a facut
Fisa, era doctorul Valentin Manu.
Era un om bland, cu parul negru, poate si cam cret, tuns
insa regulamentar, cu ochelari de vedere cu lentile destul de groase, prin care
ochii sai se vedeau mici, negri si putin “indepartati”, adica mai mici decat
erau, cu pielea alba, ochii negri mici ca urmare a efectului creat de lentilele
cu dioptrii pe care le purta ii dadeau intr-un fel un aer de chinez sau
japonez, de asiatic, insa era tare bland si vorbea linistit, era un om solid ca
aspect, ca infatisare, bine proportionat si nu stiu de ce, totusi parea mai
mult evreu, un evreu cumsecade.
Era politicos, amabil si nu se vara in viata omului,
tinea o distanta placuta, respecta omul.
Nu imi placea cand trebuia sa deschid gura mare si imi
punea coada lingurii pana in gat, insa in rest, nu aveam ce sa ii reprosez,
nici asta, dar nu imi placea lingura in faringe, imi dadea senzatia ca vomit.
Un om linistit, numai bun de pus la rana.
Prin anul 2005 la ecografia facuta de mine la Cetatea
Histria, acum, poate asa a spus, poate ca nu a spus asa, insa eu l-am mentionat
pe dr. Pediatru Manu, doctorului Liviu Dumitru Diaconescu care mi-a facut
ecografia, care doctor mi-a spus pe un ton foarte placut, evocand amintirea dr.
Manu : “Da, il stiu pe doctorul Manu, cum sa nu !”
Toata lumea il stia pe doctorul Manu, doctorul copiilor
din Drumul Taberei, cu atat mai mult dr. Diaconescu care era mai mare ca varsta
decat mine, cu mult.
Pentru ca dr. Diaconescu m-a intrebat de unde o cunosc eu
pe doctorita Veronica Gheorghita, aveam bilet de trimitere pentru ecografie de
la ea, o rugase mama si Veronica, vecina noastra dintotdeauna din blocul R 4,
era medicul de familie al mamei si e si azi.
I-am raspuns atunci in 2005, dr. Diaconescu
ca simplu, Veronica a fost vecina mea si mai e si azi, dar la un alt etaj si ne
stim de mici, si eram mici, ea avea vreo 10 anisori, cam asa, prin 1972,
1973... in fine, ar trebui poate sa stiu exact varsta Veronicai, insa nu o
stiu.
Eu insa eram tare mica in 1972 cand ne-am mutat in blocul
cel nou R 4 din Drumul Taberei 57, si stiu, imi amintesc ca mergeam in vizita
la vecinii de apartament, la nr.9, noi suntem la nr. 10, la etajul 2, la
parintii Veronicai si odata cand era si mama mea acolo am vrut sa vad daca si
dl Gheorghita, tatal Veronicai are buric.
Eram in faza in care nu stiu de ce, ma amuza buricul pe
care il descoperisem la om.
Sunt nascuta, stiti, in 1968, deci in 1972 eram micuta.
Acum vreo 2 ani mama a spus ca ne-am mutat in 1971 in
acest bloc R 4, unde si azi locuim, dar intotdeauna spusese in 1972.
Si eu m-am dus la tatal Veronicai si l-am intrebat “Tu ai
buric ?”
L-am amuzat, pe sobrul domnul Gheorghita care nu radea si
nu zambea niciodata.
Doamna Gheorghita l-a incurajat sa imi arate ca are
buric, mama tacea, pana la urma omul mi-a aratat ca si el are buric, ca tot
omul.
Ei bine, si sa revin la dr Manu.
Pe 23 iunie 1977 cand s-a nascut Silviu Marcov, fratele
meu, eu ma jucasem afara, era frig in acel iunie afara, si ploios si rece si
fara soare, mama se internase la Maternitatea Giulesti cu cateva zile inainte
de nastere.
M-am jucat afara in hainute de vara, am facut o
amigdalita cumplita, mi s-au inflamat si aproape lipit una de alta amigdalele,
ma inecam in somn, nu puteam respira.
Doctorul Manu a sosit chemat de ai mei, abia dupa ce am
adus-o acasa pe mama de la spital cu micul meu fratior nou-nascut, tata si cu
mine, abia dupa ce mama a sosit acasa eu am facut febra mare si nu m-am putut
da jos din pat, desi coceam raceala in mine de ceva zile.
Doctorul Manu mi-a dat niste biseptol la inceput si
noaptea mi-a fost rau, adica ma sufocam, aveam puroi in gat, nu puteam respira,
inghiti, tata s-a suparat ca dr Manu nu e atent si ca mi-e rau, l-au chemat
iarasi.
A doua oara mi-a prescris injectii cu Penicilina si mi
le-a facut dna Ivan de la parter din blocul R 6, asistenta medicala, care venea
uneori si cu Dana, stranepoata ei, sa vada Dana cum se fac injectiile si pe
mine, caci ne stiam de la joaca.
Ei bine prin 2005 intelesesem ca dr Manu a murit.
Ca nu mai traieste dr. Manu.
Mi-a parut rau.
Nu stiu daca dr. Diaconescu cand eram la el la ecograf a
rostit anume faptul ca a murit dr.Manu, sau s-a exprimat despre el la timpul
trecut.
Poate acasa am intrebat-o pe mama, cred, asa cred, daca
mai stie ceva de dr Manu.
Cum necum am inteles ca murise.
Mi-a parut rau era incat tanar.
In aceasta dupa-amiaza ( 22 aprilie 2016 ), la bucatarie
mama ii spunea lui tata sau lui Silviu, spunea ca, lui tata cred, ca s-a
intalnit cu cineva care i-a spus ca doctorul Manu a fost grav bolnav dar si-a
revenit !
Ma bucur sincer pentru doctorul Manu sa aud ca traieste.
Dar nu stiu cum de auzisem ca nu mai traieste.
Dar oamenii, chiar cei seriosi, credibili, uneori spun
lucruri neadevarate, nu stiu de ce.
De pilda, stiti ca in 1999 am fost in Franta plecata 2 luni,
in iarna si in vara.
In 2007 in iulie, la Curtea de Apel Bucuresti o intalnesc
pe grefiera Valerica Barbu, colega mea din prima mea zi de lucru din septembrie
1993 de la judecatoria sector 1 Bucuresti.
Valerica deci ma cunostea de ani de zile.
Ma vede si ma intreaba ce mai fac, il stia si mai bine
inca si inca de mai multi ani si ani pe unchiul meu magistratul, ea l-a
cunoscut mai multi ani ca magistrat- judecator, apoi avocat, pe Dumitru Andrei.
Si ii raspund ca fac bine, ca sunt la practica, ca acum sunt
studenta la Drept si de aceea ma aflam atunci in sediul Curtii de Apel, si
Valerica imi spune ca a auzit ca am fost plecata.
Ii raspund ca, da, sigur, am fost in Franta.
Din Franta, din localitatea Fraisans, de la Roland
Pasteur de acasa deci, unde am locuit cu el, eu am scris cateva vederi unor
colege de birou pe care le lasasem la lucru in ianuarie 1999 cand plecasem din
judecatorie, in Franta, i-am scris si la „Personal“ la cadre cum se zicea, azi
se zice la resurse umane, dnei Mioara Valcan care ma angajase.
I-am trimis o vedere si dlui judecator Dan Lupascu, care
ma cunoscuse, fusesem in audienta la el de vreo doua ori, si devenise in 1998,
in cursul anului, Presedintele Curtii de Apel Bucuresti, el fusese pana atunci
Presedintele Tribunalului Bucuresti.
Oricum deja in 1999 el era presedintele Curtii de Apel.
I-am trimis vederea pe adresa Curtii de Apel Bucuresti.
Toate vederile au fost trimise din Franta, desi puse la
Posta din localitatea Saint Vit pentru ca Fraisans nu avea Posta, si St-Vit era
cea mai aproape de noi, si din alta localitate, cand le-a expediat Roland cand
pleca la “treburile lui”, la firma lui.
Toate sunt expediate din Franta si colegele mele le
primisera.
Mi se pare ca la Personal, afisasera pe perete vederea de
la mine, si mi-a placut asta, parca era la un Panou de onoare.
Valerica Barbu insa e mirata si imi spune ca : “Da Oli ?
[ imi placea, imi spunea Oli ] Domnul Andrei mi-a spus ca esti plecata in SUA
!”
“Eu stiam ca esti in SUA”.
“Mi-a spus ca esti bine, stai in SUA si e bine de tine
!”.
De ce insa sa ii fi spus asa el, Valericai Barbu ?
Dumitru Andrei, ca si toti colegii si sefii mei si
judecatorii, - nu am facut decat public, faptul ca plec in Franta pentru ca ma
voi casatori cu un cetatean francez.
Si desigur, lui Dumitru Andrei i-am trimis o vedere din
Fraisans, din Franta, acasa.
De ce sa spuna el cand stia bine unde plec, si de ce, ca
sunt eu in SUA ?
Am vrut sa dau un exemplu de cum, oameni cu
credibilitate, cu greutate, in virtutea trecutului, activitatii lor, pot spune
despre tine, lucruri care nu corespund adevarului.
Ei bine, si acum, in seara asta nu o mai intreb pe mama,
dar dr Manu, am sa o intreb cumva, ce stie despre el, dar e suspicioasa, o
sa-si dea seama ca am auzit ceva din conversatia ei.
Si atunci poate sa nu mai vrea sa imi spuna nimic.
22/04/2016 20:52:46, Bucuresti, Romania.
olivia
Pièces jointes
- Olivia 22 avril 2016 ora 20h07.doc (45,00 Ko)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu