Alcătuire
a lui Simeon Logofătul
Cântarea
1, glasul al 6-lea: Irmos:Ca pre uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pre prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: „Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm!
Slavă Ţie, Dumnezeu
nostru, slavă Ţie!
Dacă a văzut Precista Fecioară pre Fiul său şi Domnul spânzurat pre Cruce, văitându-se, striga cu amar împreună cu celelalte femei, şi oftând grăia:
Slavă Ţie, Dumnezeu
nostru, slavă Ţie!
Te văd acum, iubitul meu Fiu şi dorit, spânzurat pre Cruce, şi mă rănesc acum cu inima, zicea Precista. Dar dă cuvânt roabei Tale, Bunule.
Slavă
De voie, Fiul meu şi Făcătorule, rabzi pre lemn moarte cumplită, Fecioara grăia, stând înaintea Crucii cu apostolul cel iubit.
Şi acum...
Acum m-am lipsit de aşteptarea mea, de bucuria şi de veselia Fiului meu şi Domnul. Vai mie! Că sunt zdrobită de durere, Precista plângând, grăia. Irmos:Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pre noi pre piatra mărturisirii Tale.
Slavă Ţie, Dumnezeu
nostru, slavă Ţie!
De frica iudeilor, Petru s-a ascuns, şi toţi credincioşii au fugit părăsind pre Hristos, Fecioara suspinând, grăia:
Slavă Ţie, Dumnezeu
nostru, slavă Ţie!
Pentru naşterea Ta cea străină şi înfricoşătoare, Fiul meu, eram mai mărită decât toate maicile. Dar vai mie! acum văzându-Te pre lemn, mă aprind cu inima.
Slavă
Văzând pre Fiul meu, pre Carele pre braţe prunc L-am purtat, l-aş lua de pe lemn, zicea Precista; dar vai mie! Nimeni nu mi-L dă.
Şi acum...
Iată Lumina mea cea dulce, nădejdea şi viaţa mea cea bună, Dumnezeul meu a apus pe Cruce; mă aprind cu inima, grăia Fecioara suspinând, grăia. Irmos:Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, grăind din cuget curat întru Domnul prăznuind.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Soarele cel neapus, Dumnezeule Cel preaveşnic şi Făcătorul tuturor făpturilor, Doamne, cum rabzi patimă pe Cruce? Precista plângând, grăia.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Cea neispitită de nuntă, plângând, grăia către cel cu bun chip: „Grăbeşte, Iosife, apropie-te la Pilat şi cere să iei de pre lemn pre Învăţătorul tău.
Slavă
Văzând Iosif pre cea Curată lăcrimând cu amar, s-a tulburat şi plângând, s-a dus către Pilat, grăind cu plângere: „Dă-mi trupul Dumnezeului meu.
Şi acum...
Văzându-Te pre Tine rănit şi fără slăvire, gol pre lemn, Fiul meu, mă aprind cu inima, suspinând ca o maică, Fecioara grăia. Irmos:Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele cele ce dis-de-dimineaţă vin la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă pre Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greşalelor.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Luându-L cu plângere, Maica cea neispitită de bărbat L-a pus pre genunchi, şi rugându-L cu lacrimi şi sărutându-L cu amar, plângea şi grăia.
Slavă
O nădejde şi o viaţă Te aveam pre Tine, Stăpâne, Fiul meu şi Dumnezeule, întru lumina ochilor, roaba Ta. Iar acum sunt lipsită de Tine, dulcele şi iubitul meu Fiu.
Şi acum...
Dureri şi necazuri şi suspinuri m-au aflat, vai mie! Precista suspinând cu amar, grăia, văzându-Te pre Tine mort, Fiul meu cel iubit, gol şi părăsit şi uns cu mirezme. Irmos:Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, grăiesc către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Văzându-Te mort, Iubitorule-de-oameni, pre Tine, Cel ce ai înviat pre cei morţi, rău mă vait şi mă rănesc cu inima, aş fi vrut să mor cu Tine, grăia Precista, că nu răbda să Te văd mort fără suflare.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Văzându-Te pre Tine, Preabunule Dumnezeule şi Milostive Doamne, fără slăvire, fără suflare şi fără chip, mă mir şi plâng, ţinându-Te precum nu m-am nădăjduit să Te văd! Vai mie, Fiul meu şi Dumnezeule!
Slavă
Nu grăieşti roabei Tale cuvânt, Fiul lui Dumnezeu? Au îndura-Te-vei, Stăpâne, de Ceea ce Te-a născut pre Tine? Grăia Precista suspinând şi plângând, şi săruta trupul Domnului său.
Şi acum...
Gândesc, Stăpâne, că nu voi mai auzi glasul Tău cel dulce, nici nu voi mai vedea frumuseţea feţei Tale, ca mai înainte; pentru că ai apus, Fiul meu, de la ochii mei.
CONDAC, glasul al 8-lea:
Pre Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi să-L lăudăm; că pre Acesta L-a văzut Fecioara Maria pre lemn şi a zis: „Deşi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
ICOS
Ca o mieluşea, văzând pre mieluşelul său tras spre junghiere, mergea în urmă Fecioara Maria cu părul despletit, dimpreună cu alte femei, grăind aşa: „Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci călătorie grabnică? Au doară este şi altă nuntă în în Cana Galileii, şi acum Te grăbeşti a merge acolo, ca să le prefaci vinul în apă? Dar merge-voi cu Tine, Fiule? Sau aşteptate-voi? Dă-mi răspuns, Fiule, nu mă trece tăcând, Cela ce m-ai păzit curată. Că Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu. Irmos:Dătător-de-rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri, iar pre haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pre chinuitorul l-a plecat a grăi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Unde este, Fiul meu şi Dumnezeule, bunavestirea cea dedemult, numindu-te pre Tine Împărat şi Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Căci acum Te văd pre Tine, lumina mea cea dulce, gol, mort şi rănit.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Cela ce alini durerile, primeşte-mă acum la Tine, Fiul meu şi Dumnezeule, ca să mă pogor şi eu, Stăpâne, în iad cu Tine; nu mă lăsa singură, că nu pot răbda să mai trăiesc, nevăzându-te pre Tine, Lumina mea cea dulce.
Slavă
Suspinând cu amar Cea fără prihană, împreună cu celelalte femei purtătoare-de-mir, şi văzând cum îl duc pre Hristos, grăia: „Vai mie, ce văd? Unde mergi acum, Fiul meu, şi pre mine singură mă laşi?
Şi acum...
Suspinând şi slăbind, Cea fără prihană grăia mironosiţelor: „Plângeţi împreună cu mine şi vă tânguiţi amar, căci iată Lumina mea cea dulce şi Învăţătorul vostru se dă mormântului. Irmos:Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Căci toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pre Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Văzând Iosif pre Fecioara plângând, inima i se rupea şi plângea cu amar: „O, Dumnezeul meu! Cum Te voi îngropa acum eu, robul Tău? Cu ce pânză voi înfăşura trupul Tău?
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Mai presus de mine a covârşit vederea Ta, Doamne, cea străină, Cela ce porţi toată făptura. Pentru aceea şi Iosif împreună cu Nicodim Te poartă, ca pre un mort, pre mâinile lor şi Te îngroapă.
Binecuvântăm pre Tatăl şi pre Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeu!
Taină străină şi preaslăvită văd, Fecioara frăia Fiului său şi Dumnezeu: Cum Te pun în mormânt pre Tine, Carele cu porunca pre morţi îi scoli din mormânt?
Şi acum...
Nici de la mormântul Tău nu mă voi scula, Fiul meu, nici a izvorî lacrimi nu voi înceta, până ce şi eu mă voi pogorî în iad; că nu pot răbda despărţirea de Tine, Fiul meu. Irmos:Pre Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngereşti; Iar prin Tine, Precistă, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pre Carele slăvindu-L cu oştile cereşti, pre Tine te fericim.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
De acum nu se va mai lipi de mine bucuria niciodată, suspinând grăia Cea fără prihană. Că lumina mea şi bucuria mea în mormânt au apus. Ci nu-L voi lăsa singur, aici voi muri şi mă voi îngropa cu Dânsul.
Slavă Ţie, Dumnezeu nostru, slavă Ţie!
Rana sufletului meu, tămăduieşte-o acum, Fiul meu, grăia Preacuvioasa lăcrimând; înviază şi-mi potoleşte durerea şi necazul. Că poţi, Stăpâne, câte vei vrea să faci, măcar de Te-ai şi îngropat de voie.
Slavă
O, cum s-a ascuns Ţie adâncul îndurărilor, Maică, în taină a zis Domnul, că vrând să mântuiesc făptura Mea, am primit a muri. Ci voi şi învia, ca un Dumnezeu al cerului şi al pământului, şi pre Tine te voi slăvi.
Şi acum...
Cânta-voi milostivirea Ta, Iubitorule-de-oameni, şi mă voi închina mulţimii milei Tale, Stăpâne. Că vrând să mântuieşti zidirea Ta, ai luat moarte, zis-a Precista; ci pentru învierea Ta, Mântuitorule, miluieşte-ne pre noi toţi.
Plânsul Maicii Domnui
Văzându-L pre Hristos pre Cruce,
Răstignit de bunăvoie între tâlhari, Preasfânta Maica Sa, lovindu-se cu pumnii, striga: „Fiul meu Cel fără de păcat! Eşti ţintuit pe Cruce fără vină, Ca un tâlhar, Ca să redai viaţă neamului omenesc, după mare mila Ta! Cum pot eu să sufăr să te văd Ţintuit pre lemn, Pre Tine, născut fără durere, zămislit fără de bărbat! Cu câtă durere e frântă inima mea! S-a împlinit cuvântul lui Simeon: „O sabie îţi va străpunge inima! Lumea se bucură, primid de la Tine Izbăvirea; Dar pântecele meu arde la vederea răstignirii Tale, Cum suferi Tu singur pentru toţi, o, Fiul meu, Ci mântuieşte-i pre toţi ce-ţi cântă Ţie!
(Din stihirile Crucii şi ale Născătoarei de Dumnezeu)
|
Sursa:
http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-paraclise&rID=00080-CANONUL_PENTRU_RASTIGNIREA_DOMNULUI_SI_PLANGEREA_PREASFINTEI_NASCATOARE_DE_DUMNEZEU&rOP=more
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu