Cauzele necredintei, ale liber-cugetarii si ale orbirii spirituale, “Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor”, diacon Ioan Smolin, Sankt-Petersburg, 1913, Chisinau 1995

Cauzele necredintei, ale liber-cugetarii si ale orbirii spirituale, “Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor”, diacon Ioan Smolin, Sankt-Petersburg, 1913, Chisinau 1995

Necredinta si libera-cugetare a aparut pentru prima data, nu in lumea noastra pamanteasca.

Primul liber-cugetator a fost Lucifer – duhul razvratit impotriva lui Dumnezeu si aruncat, pentru cutezanta sa, din cer, impreuna cu alte duhuri atrase de exemplul lui ( Iuda 1, 6 ).

Trufia l-a orbit pe duhul ce se aflã in preajma tronului lui Dumnezeu si a schimbat atitudinea lui fata de Dumnezeu.

Si pentru duhurile decazute, alungate din cer, mandria a devenit stihia lor si, totodata, unealta de ispitire a neamului omenesc.

Fiti ca si Dumnezeu, le insufla diavolul stramosilor nostri, straduindu-se sa-i incline spre necredintã in puterea poruncii lui Dumnezeu si, din nenorocire, a reusit sa trezeasca in ei mai intai sovaire si indoiala, iar apoi si necredintã, care s-a exprimat clar in neascultarea poruncii lui Dumnezeu.

De atunci, trufia in lumea noastra pamanteasca isi aduce roadele sale.

Politeismul, idolatria, ateismul, care domneau pe pamant pana la crestinism, au fost rodul trufiei sau al orgoliului, care s-au inradacinat adanc in omenire.

Dar oare, nu tot trufia si printre crestini creeaza liber-cugetatori si necredinciosi ?

Credinta crestina este o mare taina a evlaviei ( 1 Timotei 3, 16 ) ; dogmele ei sunt pecetluite cu maretie, iar unele chiar sunt de nepatruns pentru cugetul omenesc ( Romani 11, 33- 34 ).

De aceea si apostolii, alesi pentru a fi salasuri ale harului Duhului Sfant, care toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 2, 10 ), primeau cu inima inaltele adevaruri ale crestinismului si, in tacere, in tainã adanca, se minunau de intelepciunea lui Dumnezeu.

Iar unul dintre barbatii-apostoli isi incheie cuvantul sãu despre Dumnezeu, in felul urmator : “Cu cat mai mult ravnesc spre inalt, in observarea lucrurilor asupra carora cuget, cu atat cuvantul devine mai scurt, iar dupa inaltarea deplinã, devine fara glas” ( Sf. Dionisie Areopagitul ).

Ce fac, dar, multi ganditori nãscocitori, care se împodobesc cu numele sfânt de crestini ?

Ei vor, toata invatatura Divina, toata cladirea mantuirii noastre, s-o masoare cu intelegerea lor saracacioasa ; ei vor sa patrunda in adevarurile supreme, dar judecã conform principiilor mintii lor reduse.

Insa cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 2, 11 ).

Intelepciunea exprimatã in dogmele crestine, se deosebeste de intelepciunea omeneascã, ca vesnicia de timp, ca cerul de pamant, dupa cuvantul Domnului Insusi : Cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre ( Isaia 55, 9 ).

Dupa acestea, oare e de mirare cã cei care incearca sa patrunda si sa dezlege cu mintea lor, adevarurile ascunse vederii lor, se impiedicã de piatra ispitei si a necredintei ?

O, intelepti jalnici !

Ei uitã cã si la soare nu te poti uita direct, fara a fi in pericol sa orbesti, dar vor sa vada descoperita si in intregime, intelepciunea lui Dumnezeu, cea in tainã ascunsã ( 1 Corinteni 2, 7 ) !

Oare o minte omeneascã, poate cuprinde ceea ce si ingerii ar dori sa priveasca ( 1 Petru 1, 12 ) ?

Si iata, zicand ca sunt intelepti ( Romani 1, 22 ), pentru cutezanta lor trufasã, s-au smintit.

Gandind si vorbind despre lucrurile credintei nu crestineste, dar dupa stihiile lumii, ei gandesc si spune neadevar, se inseala si chiar se contrazic pe ei insisi ; Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata ( Romani 1, 28 ) : Caci scris este : “Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o” ( 1 Corinteni 1, 19 ).

Astfel, cine nu-si robeste gandul spre ascultarea lui Hristos ( 2 Corinteni 10, 5 ), acela nu poate avea credintã adevarata, iar credintã fara smerenie a duhului, nu poate fi ochi ce lumineazã constiinta si-i dã omului cunoasterea ( Sf. Chir. Ier. ).

Semetia este strans legata de nechibzuinta, si pe multi crestini ii face jertfe ale liber-cugetarii si necredintei.

Abatandu-se de pe calea cea dreaptã, intorcandu-si privirile de la lumina dumnezeiascã a adevarlui, liber-cugetatorii trufasi se straduiesc si pe altii sa-i prinda in mreaja necredintei si, din pacate, nu rareori reusesc in incercarile lor paguboase.

Luandu-se dupa cuvintele atatoare ale necredinciosilor, nechibzuitii se cufundã in valurile indoielii, se lasã dusi de vantul invataturii apostate.

De ce ?

Pentru ca in inima lor nu s-a prins bine ancora credintei, fara de care corabia sufletului nostru nu poate rezista impotriva vanturilor stricacioase ale nascocirilor si rastalmacirilor dusmanilor adevarului, care propovaduiesc proorociri desarte si inchipuiri ale inimii lor ( Ieremia 14, 14 ), intunecati fiind la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu ( Efeseni 4, 18 ).

De ce insa, necredinta atat de des se intalneste la oamenii care, parca, sunt invatati si care, se pare, ar trebui sa fie chibzuiti ?

Invataturã, eruditie !...

Cat de des oamenii abuzeaza de aceste cuvinte !

Si cati invatati nestiutori in probleme de credinta sunt !

Multi cunosc la perfectie totul, cele mai particulare intamplari din istoria lumeasca, dar nu stiu sau, mai bine zis, nu vor sa stie cele mai importante evenimente biblice ; multi pot descompune lucrurile in partile lui componente, pot analiza toata structura omului, pot observa un firicel oarecare de iarba, pot patrunde in adancurile pamantului ; dar putin, foarte putin se ocupa de adevarurile credintei, isi indeparteaza atentia de la cuvintele lui Dumnezeu, care, dupa spusele Domnului, sunt duh si sunt viatã ( Ioan 6, 63 ).

Dupa toate acestea, nu e de mirare ca si oamenii, asa-numiti invatati, din nesocotintã, devin liber-cugetatori.

Ei se fac nepasatori si superficiali fata de adevarurile religiei.

Si aceasta este firesc :

Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, pentru ca ele se judecã duhovniceste ( 1 Corinteni 2, 14 ).

{{{

Citate biblice despre necredintã, despre orbirea spiritualã si despre îndârjire

( a ) Necredinta religioasã

Necredinta provine de la necurãtenia si înversunarea inimilor :

Evrei 3, 12. Luati seama, fratilor, sa nu fie cumva, in vreunul din voi, o inima vicleana a necredintei, ca sa va departeze de la Dumnezeu cel Viu.

Marcu 16, 14. Iar dupa acee, sezand ei, cei unsprezece, li S-a arãtat si i-a mustrat pentru necredinta si împietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei care Îl vazusera înviat.

Si de la cautarea slavei lumesti :

Ioan 5, 44. Cum puteti voi sa credeti, cand primiti mãrire unii de la altii si mãrirea cea de la unicul Dumnezeu nu o cautati ?

Apoi si in urma intoarcerii de la adevar :

Ioan 8, 44. Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, dintru ale sale graieste, caci este mincinos si tatal minciunii.

45. Dar pe Mine, fiindca spun adevarul, nu Ma credeti.

46. Cine dintre voi Mã vãdeste de pacat ? Daca spun adevarul, de ce voi nu Mã credeti ?

Necredinta tagaduieste folosul rugaciunii si al serviciului divin :

Maleahi 3, 14. Si mai ziceti : “Este trudã zadarnicã sa slujim pe Dumnezeu si ce castig vom avea din paza poruncilor Sale si cã umblãm tristi inaintea Domnului Savaot ?

15. Cine este Cel Atotputernic ca sa-I slujim Lui si ce folos vom avea sa-i inal-radelegi ( ? )  [ in carte nu este citat cum trebuie versetul ], ba chiar si pun la incercare pe Domnul, si el [ poate “ei” ] scapa !”***

***acest verset am sa-l scriu din Biblia ANANIA si din Biblia BOR 1994 Bucuresti :

Maleahi 3, 15 : ( in Biblia ANANIA ) “15 Dar acum îi fericim pe straini4, si toti

nelegiuitii se înalta; I s’au împotrivit lui Dumnezeu, si, cu toate acestea, ei

au scapat. . . ».

4= Strainii sau înstrainatii de Dumnezeu.

Maleahi 3, 15 : ( in Biblia BOR, Bucuresti, 1994 ) « 15.Dar iata ca acum noi fericim pe cei mandri. Si propasesc cei ce savarsesc faradelegi, ba chiar si pun la incercare pe Domnul, si ei scapã !”

16. Iatã ce zic unii catre altii, cei ce se tem de Domnul. Si Domnul a luat aminte si a ascultat ; o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui spre binele celor care se tem de El si cauta scapare in numele Lui.

Iov 21, 14. Si tocmai ei ziceau lui Dumnezeu : “In laturi de la noi ! Nu vrem deloc sa cunoastem caile Tale !

15.Cine este Cel Atotputernic ca sa-I slujim Lui si ce folos vom avea sa-i inaltam rugaciuni ?”

Necredinta tagaduieste caracterul vadit al minunilor :

Numeri 14, 11. Si a zis Domnul catre Moise : “Pana cand Ma va supara poporul acesta si pana cand nu va crede el in Mine, cu toate minunile ce am facut in mijlocul Lui ?

Psalm 77, 36. Cu toate acestea inca au mai pacatuit si n-au crezut in minunile Lui.

41. In inima lor n-au fost drepti cu El, nici n-au crezut in legamantul Lui.

Ea este piedicã in calea savarsirii minunilor :

Matei 13, 58. Si n-a facut acolo multe minuni, din pricina necredintei lor.

Matei 17, 20. Iar Iisus le-a raspuns : Pentru putina voastra credinta ; caci adevarat graiesc voua : Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia : Muta-te de aici dincolo si se va muta si nimic nu va fi voua cu neputinta.

Marcu 6, 5. Si n-a putut acolo sa faca nici o minune, decat ca, punandu-Si mainile peste putini bolnavi, i-a vindecat.

6. Si se mira de necredinta lor. Si umbla prin satele dimprejur, invatand.

Nesocotinta necredintei stã in tagaduirea minunilor :

Ioan 9, 18. Dar Iudeii n-au crezut despre el cã era orb si a vazut, pana ce n-au chemat pe parintii celui care vedea.

Ioan 12, 9. Si multime mare de Iudei a aflat cã este acolo si au venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar pe care-l inviase din morti.

10. Si s-au sfatuit arhiereii ca si pe Lazar sa-l omoare.

Matei 12, 24. Fariseii insa, auzind, ziceau : Acesta nu scoate pe demoni decat cu Beelzebul, capetenia demonilor.

Necredinciosii, daca nu-i vor asculta pe Moise si pe prooroci ( ai cuvantului lui Dumnezeu ), nu vor crede nici celei mai uimitoare minuni :

Luca 16, 31. Si i-a zis : Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.

Cine poate fi socotit credincios ?

“Nu acela este credincios care crede in orice, dar cine crede in Dumnezeu, numai acela si poate fi numit asa. Lasa cercetarile si primeste credinta.

Credinta le lamureste pe toate, credinta le lumineaza pe toate, credinta il face pe om destoinic de Duhul Sfant.

“Stefan, se spune in Scriptura, era plin de har si de putere” ( Fapte 6, 8 ).

Daca mai inainte nu s-ar fi aprins de credinta, n-ar fi urmat nici puterea la acest barbat sfant.

Unde este credinta, este si putere ; iar unde e necredinta, acolo e slabiciune si neputinta.

Credinta este inceputul binelui ; credinta este izvorul binelui.

Primeste dar aceasta arma a mantuirii” ( Din Convorbirile lui Ioan Gura de Aur ).

( b ) Orbirea spiritualã

Orbirea spirituala intuneca mintea si cugetul :

1 Corinteni 2, 14. Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, pentru ca ele se judeca duhovniceste.

Efeseni 4, 18. Intunecati fiind la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu, din pricina necunostintei care zace in ei, din pricina impietririi inimii lor.

2 Corinteni 4, 3. Iar daca Evanghelia noastra este inca acoperita, este pentru cei pierduti.

4. In care Dumnezeul veacului acestuia a orbit mintilor necredinciosilor, ca sa nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu.

2 Corinteni 3, 14. Dar mintile lor s-au invartosat, caci pana in ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, ramane acelasi vãl, neridicandu-se, caci el se desfiinteaza prin Hristos.

Orbirea sufleteascã se împotriveste minunilor vãdite :

Marcu 3, 5. Si privindu-i cu mânie si intristandu-Se pentru împietrirea inimii lor, a zis omului : Întinde mâna ta ! Si a întins-o, si mâna lui s-a fãcut la loc sanatoasa ca si cealaltã.

6. Si iesind, fariseii au facut indata sfat cu irodianii, impotriva Lui, ca sa-L piarda.

Ioan 9, 18. Dar Iudeii n-au crezut despre el ca era orb si a vazut, pana ce n-au chemat pe parintii celui care vedea.

33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea sa faca nimic.

34. Au raspuns si i-au zis : In pacate te-ai nascut tot, si tu ne inveti pe noi ? Si l-au dat afara.

Ioan 12, 9. Si multime mare de Iudei a aflat ca este acolo si au venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti.

10. Si s-au sfatuit arhiereii ca si pe Lazar sa-l omoare.

Fapte 4, 16. Zicand : Ce vom face acestor oameni ? Caci este invederat tuturor celor care locuiesc in Ierusalim cã prin ei s-a facut o minune cunoscuta si nu putem sa tagaduim.

Cuvantul lui Dumnezeu ne preintampina despre orbirea sufleteasca :

Matei 6, 23. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul va fi intunecat. Deci, daca lumina care este in tine este intuneric, dar intunericul cu atat mai mult.

Luca 11, 35. Ia seama deci ca lumina din tine sa nu fie intuneric.

Efeseni 5, 8. Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul. Umblati ca fii ai luminii.

Si le fagaduieste izbavire de orbirea sufleteasca :

2 Corinteni 3, 15. Ci pana astazi, cand se citeste Moise, stã un vãl pe inimile lor ;

16.Iar cand se vor intoarce catre Domnul, valul se va ridica.

( c ) Îndârjirea sufleteascã

Provine din necredintã si trufie :

4 Regi 17, 14. Dar ei n-au ascultat, ci si-au învârtosat cerbicia, ca si pãrintii lor care nu crezuserã în Domnul Dumnezeul lor.

Osea 7, 10. Cu toate cã trufia lui Israel mãrturiseste împotriva lui, el nu se întoarce cãtre Domnul Dumnezeu lui si nu-L cautã. Comp. Neemia 9, 16, 29.

Îndarjirea sufleteasca se manifestã in refuzul de a-i asculta pe trimisii lui Dumnezeu :

Iezechiel 3, 7. Casa lui Israel insa nu va vrea sa te asculte, pentru ca nu vrea sa Ma asculte pe Mine, cã toata casa lui Israel are fruntea incruntata si inima impietrita.

Zaharia 7, 12. Si si-au invartosat inima ca diamantul, ca sa nu asculte legea si cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul proorocilor celor de altadata. Si a fost o manie mare de la Domnul Savaot.

Ea doreste mai degraba o invatatura falsa, decat una adevarata :

1 Timotei 4,1. Dar Duhul grãieste lãmurit cã, in vremurile cele de apoi, unii se vor depãrta de la credintã, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor.

2 Timotei 4, 3. Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor,

4. Si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.

Mãrturiile cuvântului lui Dumnezeu despre pedeapsa strasnica pentru indarjire :

Matei 23, 37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine ; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, cum aduna closca puiii sai sub aripi, dar nu ati voit.

38. Iata se lasa pustie casa voastra.

39. Caci va zic voua : De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand veti zice : “Binecuvantat este Cel Ce vine intru numele Domnului”.

Levitic 26, 18. Daca nici dupa toate acestea nu Ma veti asculta, atunci inseptit voi mari pedeapsa pentru pacatele voastre.

19. Voi frange indaratnicia voastra cea mandra si cerul vostru il voi face ca fierul, iar pamantul vostru ca arama.

Pildele lui Solomon. 29, 1. Un om pedepsit indelung si tare la cerbice va fi intr-o clipa zdrobit si fara vindecare.

{

Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale Sectantilor, paginile 329-333, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.