Sistemul
fiscal si politica fiscalã, Drept Fiscal
Definirea
sistemului fiscal.
În orice
orânduire socialã, sistemul veniturilor publice este determinat de forma de
proprietate asupra mijloacelor de productie si de sfera relatiilor marfã-bani*
[ * I.Vacarel, Finantele României, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, p.90 ].
Dupã cum se
stie, în prezent, o mare parte a mijloacelor de productie se aflã încã în
patrimoniul regiilor autonome, companiilor si
societatilor nationale si societatilor comerciale cu capital de stat.
O altã parte a
mijloacelor de productie apartine producãtorilor
asociati in organizatii cooperatiste, astfel cã
produsul muncii lor, [ le ] revine organizatiilor respective.
Aceste regii, societati si organizatii participã la formarea veniturilor publice cu o parte din venitul realizat.
Ca atare, în
conditiile economico-sociale din România, fondurile destinate satisfacerii
nevoilor publice provin, inca, in mare parte, de la regiile autonome,
societatile comerciale cu capital de stat si organizatii cooperatiste.
În sfârsit, populatia participã la
fondurile publice cu o parte din veniturile sale.
Ponderea acestei
participãri devine tot mai mare pe mãsura extinderii privatizãrii în toate
sectoarele economiei nationale, ca o trasatura specificã trecerii la economia
de piatã.
Este o
realitate cã relansarea
economicã în perioade ce urmeaza va fi, in
mod indubitabil, generatã de sectorul privat din economie, de gradul de
privatizare a sectorului productiv.
Interventia
autoritãtii publice prin instrumente si modalitãti specifice, compatibile cu
strategia de reformã promovatã, va trebui sã fie beneficã creãrii, extinderii
si dezvoltãrii sectorului privat autentic.
În acest sens,
fiscalitatea poate oferi instrumentele necesare autoritãtii publice,
pentru accelerarea procesului de privatizare si, pe aceastã bazã, a declansãrii
si sustinerii relansãrii economice* [*A se vedea T.Mosteanu, Fundamentele fiscalitatii, in revista “Curierul
Fiscal” nr.2/2006, p.34 ;
Gh.Manolescu, Fiscalitatea si relansarea economica, in revista “Impozite si taxe”, editatã de “Tribuna
Economicã”, Bucuresti, nr.1-2/1995, p. 125 ].
Totalitatea
impozitelor, taxelor, contributiilor si a celorlalte venituri publice provenite
de la persoanele juridice si persoanele fizice care alimenteaza bugetele
publice formeaza sistemul
fiscal.
Cu
un sens oarecum similar, in practica fiscala se utilizeaza si notiunea de Fiscalitate.
Astfel, într-un Dictionar, Fiscalitatea este definitã ca fiind un “sistem de constituire a veniturilor Statului prin redistribuirea venitului
national cu ajutorul impozitelor si taxelor, reglementat prin norme juridice** [**Dictionar de relatii
economice internationale, coordonatori G.Marin, A.Puiu, Editura Enciclopedica,
Bucuresti, 1993, p. 278 ].
Sistemul fiscal ( Fiscalitatea ) cuprinde o diversitate de impozite, taxe si alte varsaminte
obligatorii, care afecteaza veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice,
ponderea efortului
fiscal fiind suportatã de
mase, mai ales prin intermediul
preturilor.
In acest sens, afirmand cã “Stat fara impozite si taxe nu
poate exista”, Profesorul Bistriceanu* [*Gh.D.Bistriceanu, Fiscalitatea excesiva, in revista « Impozite
si taxe », editata de « Tribuna Economica », Bucuresti,
nr.5/1995, p. 23-24. ] analizeaza “povara fiscalã” asezatã pe umerii salariatilor.
Pentru a se constata mai bine impunerea excesivã a salariilor si a altor
venituri salariale, se face o incursiune in trecut, cu privire la impozitarea
salariilor.
Astfel, se aratã cã, în anii 1940-1944,
impozitul pe salarii era reglementat în cotã de 4-8 %.
Dupa Revolutia din Decembrie 1989, incepand cu
anul 1991, cotele la impozitul pe salarii au ajuns pana la 40 %.
Se
considerã cã impunerea progresivã si cu cote atat de mari era inechitabilã si
afecta grav plata muncii prestate.
Incheind analiza sa, Profesorul Bistriceanu conchide : “Vorbind de fiscalitatea excesivã, nu putem omite cã salariatul plateste pe
langa impozitul direct si impozite si taxe indirecte ( pe cheltuieli ) ...
Daca din salariu scãdem impozitele directe,
contributiile, etc. si impozitele indirecte, constatãm cã salariul rãmas dupa
plata impozitelor, taxelor, etc. nu reprezintã – dupa calculele mele – mai mult
de 30%.
Iata de ce spuneam cã existã o Fiscalitate excesivã.
Din aceste motive, considerãm cã impozitul pe salarii
trebuie sa fie calculat cu aplicarea unei cote proportionale de 10-15 %.
Impartasind concluzia reputatului profesor, trebuie sa constatam ca fiscalitatea
pe ansamblul economiei romanesti era impovaratoare, constituind, asa cum se aratã intr-un studiu* [*Fiscalitatea in Romania – punct de vedere al Camerei de Comert si Industrie
a Romaniei, in revista “Impozite si taxe”,
editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr. 5/1995, p. 57-58 ], “un impediment major in
relansarea si dezvoltarea productiei bunurilor si serviciilor”.
Intr-adevar, nivelul total de 33% al Fiscalitatii,
alaturi de cotele ridicate la impozitul pe salarii, impozitele si taxele
locale, taxele vamale, taxa pe valoarea adaugata, etc., influenta nefavorabil
activitatea economicã in perioada de tranzitie spre economia de piata, cand
agentii economici intampina numeroase dificultati.
În scopul obtinerii unui randament ridicat al sistemului fiscal, in
conditiile existente si specifice tarii noastre, precum si ale altora angajate
in procesul tranzitiei, se opteaza, printre altele, pentru evitarea unei rate
ridicate a Fiscalitatii, in raport cu PIB, considerandu-se ca aceasta “pe
termen mediu” sa nu fie mai mare de 30%
In prezent, Romania devenind
membru UE si angajandu-se intr-un proces de dezvoltare accelerata, nevoia de
resurse bugetare a sporit considerabil.
Extras din cursul
universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr.
Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu