Politica fiscala, Drept Fiscal

Politica fiscala, Drept Fiscal

Politica fiscala, ca parte integrantã a politicii economice a Statului, cuprinde ansamblul reglementãrilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, caracterizând optiunile Statului in materie de impozite si taxe.

În acest context, politica fiscalã se apreciazã cã trebuie sa realizeze folosirea constientã a întregului ansamblu de instrumente si procedee cu caracter fiscal, pentru stabilirea nivelului si structurii prelevãrilor obligatorii, operatiilor impozabile, a regimului exonerãrilor si al deducerilor în procesul repartitiei produsului social si, în special, a venitului national pentru asigurarea rezervelor necesare bugetului de Stat si al administratiilor locale, in scopul realizarii obiectivelor politice, economice si sociale din tarã* [ *R.Balanescu, Fl.Balasescu, E.Moldovan, Sistemul de impozite, Editura Economica, Bucuresti, 1994, p.27].

Ca atare, ansamblul pârghiilor, procedeelor, institutiilor de specialitate si reglementarilor fiscale va trebui orientat spre restructurarea si dezvoltarea economiei romanesti* [ * Pentru detalii, vezi Lucian Croitoru, Evolutii si evaluari privind politica fiscala romaneasca, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr.10/1995, p.66-79 ].

Fiscalitatea excesivã

Fiscalitatea excesiva, de care se plângeau tot mai frecvent, nu numai specialistii si unele organisme autonome, dar si, mai ales, agentii economici si presa de toate orientarile, salariatii si investitorii, in special straini, conduce, in final, la decapitalizarea agentilor economici, la incetinirea cresterii economice si la saracirea populatiei.

Iatã de ce optãm pentru o politicã fiscalã care sã nu fie îndreptatã spre continua crestere a impozitelor, ci spre largirea bazei de impozitare.

Mai exact, o data cu scaderea stimulativa a impozitelor pe societate sau individ, sa creasca numarul persoanelor sau societatilor subiecte ale impozitelor.

Ca atare, diminuandu-se impozitele, creste rentabilitatea.

Existand mai multi investitori si investitii mai mari, vor spori numarul subiectilor impozabili si volumul impozitelor colectate, deci se va inregistra o crestere a veniturilor publice.

In acest fel, politica fiscala, utilizarea impozitelor si taxelor, ca parghii de influentare a comportamentului macroeconomic, pot conduce la relansarea economiei.

De altfel, pe plan international, numerosi autori opteaza pentru reducerea cotelor la impozite si taxe, la un nivel care sa asigure acoperirea cheltuielilor publice reale* [ *Pero Jurcovic, Current problems of fiscal system and fiscal policy, in “Financijska Praska”, Zagreb, nr.11/1990, p. 267-282. A se vedea si Lucia Tudose, Sistemul fiscal in lumea araba, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr.11/1995, p.62-63. ].

In acelasi timp, politica fiscalã contribuie la dezvoltarea economicã si prin facilitatile fiscale pe care le promoveaza, in masura in care acestea sunt corect orientate.

In aceasta privinta este interesanta concluzia la care s-a ajuns in urma unei analize a politicii fiscale si dezvoltarii, in experienta tarilor asiatice.

Concluzia acestei analize indicã faptul cã facilitatile fiscale pot sa joace un rol pozitiv in atragerea de investitii, dar numai dacã astfel de facilitati sunt simple, clare si bine definite* [ *D.Mihajek, Tax policy and Development – the experience of the Asian countries, in “Financijska Praska”, Zagreb, nr.17 ( 6 )/1993, p.511-533. ].

Analiza mentionatã se referã la tari ca Sri Lanka, China, Coreea de Sud, Singapore, Thailanda, adica Statele aflate intr-o rapida si intensa dezvoltare.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, credem ca este necesara asigurarea unei stabilitati a sistemului fiscal.

Frecventele modificari si completari ce se aduc reglementarilor fiscale creeaza greutati in cunoasterea corectã si aplicarea unitarã a legislatiei fiscale.

In plus, creeaza o stare de neincredere si nesigurantã investitorilor interni si straini, pentru soarta investitiei pe care intentioneaza s-o faca.

Aceasta cu atat mai mult, cu cat marea majoritate si cele mai importante modificari si completari se fac prin Ordonante ale Guvernului, creandu-se impresia ca Guvernul abia asteapta abilitarea pentru a emite ordonante fiscale care, ca proiecte de lege, ar fi trecut mai greu.

Se retine ca, prin aceastã practicã, nu numai cã Guvernul se transformã in organ legislativ, limitand competentele Parlamentului, dar se relevã imprejurarea cã ordonantele nu pot avea calitatea ( ca fond si formã ) pe care o are o lege.

Aceasta pentru cã Guvernul adoptã proiectul de act normativ in forma pe care l-a elaborat in cadrul initiativei legislative, pe cand Parlamentul dezbate, de obicei, in contradictoriu, in ambele Camere, proiectul de lege prezentat de Guvern.

In aceste conditii, in acord cu alti specialisti, optãm pentru a se renunta la delegarea de competentã legislativã Guvernului in materie fiscala, astfel incat actele normative fiscale, dat fiind si impactul lor extern destul de important, sa fie adoptate numai sub formã de lege.

Veniturile publice nu au o afectatiune speciala, astfel cã, dupa realizare ( încasare ), ele se depersonalizeazã si sunt utilizate in vederea efectuarii cheltuielilor publice.

Extras din cursul universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr. Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.

Sistemul fiscal si politica fiscalã, Drept Fiscal

Sistemul fiscal si politica fiscalã, Drept Fiscal

Definirea sistemului fiscal.

În orice orânduire socialã, sistemul veniturilor publice este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie si de sfera relatiilor marfã-bani* [ * I.Vacarel, Finantele României, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, p.90 ].

Dupã cum se stie, în prezent, o mare parte a mijloacelor de productie se aflã încã în patrimoniul regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale si societatilor comerciale cu capital de stat.

O altã parte a mijloacelor de productie apartine producãtorilor asociati in organizatii cooperatiste, astfel cã produsul muncii lor, [ le ] revine organizatiilor respective.

Aceste regii, societati si organizatii participã la formarea veniturilor publice cu o parte din venitul realizat.

Ca atare, în conditiile economico-sociale din România, fondurile destinate satisfacerii nevoilor publice provin, inca, in mare parte, de la regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat si organizatii cooperatiste.

În sfârsit, populatia participã la fondurile publice cu o parte din veniturile sale.

Ponderea acestei participãri devine tot mai mare pe mãsura extinderii privatizãrii în toate sectoarele economiei nationale, ca o trasatura specificã trecerii la economia de piatã.

Este o realitate cã relansarea economicã în perioade ce urmeaza va fi, in mod indubitabil, generatã de sectorul privat din economie, de gradul de privatizare a sectorului productiv.

Interventia autoritãtii publice prin instrumente si modalitãti specifice, compatibile cu strategia de reformã promovatã, va trebui sã fie beneficã creãrii, extinderii si dezvoltãrii sectorului privat autentic.

În acest sens, fiscalitatea poate oferi instrumentele necesare autoritãtii publice, pentru accelerarea procesului de privatizare si, pe aceastã bazã, a declansãrii si sustinerii relansãrii economice* [*A se vedea T.Mosteanu, Fundamentele fiscalitatii, in revista “Curierul Fiscal” nr.2/2006, p.34 ; Gh.Manolescu, Fiscalitatea si relansarea economica, in revista “Impozite si taxe”, editatã de “Tribuna Economicã”, Bucuresti, nr.1-2/1995, p. 125 ].

Totalitatea impozitelor, taxelor, contributiilor si a celorlalte venituri publice provenite de la persoanele juridice si persoanele fizice care alimenteaza bugetele publice formeaza sistemul fiscal.

Cu un sens oarecum similar, in practica fiscala se utilizeaza si notiunea de Fiscalitate.

Astfel, într-un Dictionar, Fiscalitatea este definitã ca fiind un “sistem de constituire a veniturilor Statului prin redistribuirea venitului national cu ajutorul impozitelor si taxelor, reglementat prin norme juridice** [**Dictionar de relatii economice internationale, coordonatori G.Marin, A.Puiu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p. 278 ].

Sistemul fiscal ( Fiscalitatea ) cuprinde o diversitate de impozite, taxe si alte varsaminte obligatorii, care afecteaza veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportatã de mase, mai ales prin intermediul preturilor.

In acest sens, afirmand cã “Stat fara impozite si taxe nu poate exista”, Profesorul Bistriceanu* [*Gh.D.Bistriceanu, Fiscalitatea excesiva, in revista « Impozite si taxe », editata de « Tribuna Economica », Bucuresti, nr.5/1995, p. 23-24. ] analizeaza “povara fiscalã” asezatã pe umerii salariatilor.

Pentru a se constata mai bine impunerea excesivã a salariilor si a altor venituri salariale, se face o incursiune in trecut, cu privire la impozitarea salariilor.

Astfel, se aratã cã, în anii 1940-1944, impozitul pe salarii era reglementat în cotã de 4-8 %.

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, incepand cu anul 1991, cotele la impozitul pe salarii au ajuns pana la 40 %.

Se considerã cã impunerea progresivã si cu cote atat de mari era inechitabilã si afecta grav plata muncii prestate.

Incheind analiza sa, Profesorul Bistriceanu conchide : “Vorbind de fiscalitatea excesivã, nu putem omite cã salariatul plateste pe langa impozitul direct si impozite si taxe indirecte ( pe cheltuieli ) ...

Daca din salariu scãdem impozitele directe, contributiile, etc. si impozitele indirecte, constatãm cã salariul rãmas dupa plata impozitelor, taxelor, etc. nu reprezintã – dupa calculele mele – mai mult de 30%.

Iata de ce spuneam cã existã o Fiscalitate excesivã.

Din aceste motive, considerãm cã impozitul pe salarii trebuie sa fie calculat cu aplicarea unei cote proportionale de 10-15 %.

Impartasind concluzia reputatului profesor, trebuie sa constatam ca fiscalitatea pe ansamblul economiei romanesti era impovaratoare, constituind, asa cum se aratã intr-un studiu* [*Fiscalitatea in Romania – punct de vedere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr. 5/1995, p. 57-58 ], “un impediment major in relansarea si dezvoltarea productiei bunurilor si serviciilor”.

Intr-adevar, nivelul total de 33% al Fiscalitatii, alaturi de cotele ridicate la impozitul pe salarii, impozitele si taxele locale, taxele vamale, taxa pe valoarea adaugata, etc., influenta nefavorabil activitatea economicã in perioada de tranzitie spre economia de piata, cand agentii economici intampina numeroase dificultati.

În scopul obtinerii unui randament ridicat al sistemului fiscal, in conditiile existente si specifice tarii noastre, precum si ale altora angajate in procesul tranzitiei, se opteaza, printre altele, pentru evitarea unei rate ridicate a Fiscalitatii, in raport cu PIB, considerandu-se ca aceasta “pe termen mediu” sa nu fie mai mare de 30%* [ *R.Balanescu, Fl.Balasescu, E.Moldovan, Sistemul de impozite, Editura Economica, Bucuresti, 1994, p.31 ].

In prezent, Romania devenind membru UE si angajandu-se intr-un proces de dezvoltare accelerata, nevoia de resurse bugetare a sporit considerabil.

Extras din cursul universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr. Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.

Principii generale ale dreptului fiscal, Drept Fiscal

Principii generale ale dreptului fiscal, Drept Fiscal

În doctrinã,** [ **Pentru detalii, a se vedea R.Bufan, Dreptul Fiscal- o noua realitate juridicã. Principiile Dreptului Fiscal, I si II, in “Revista de drept comercial” nr.6/2002, p.144-157 si nr.7/2002, p.297-313. ] se sustine cã principiile integrate ( integrabile ) în dreptul nostru fiscal ar putea fi :

1.      principiul legalitatii ;

2.      caracterul de ordine publica al legislatiei fiscale ;

3.      principiul egalitatii in materie fiscala ;

4.      caracterul ilegal al unei operatiuni nu are consecinte in materie fiscala ;

5.      principiul anualitatii ;

6.      principiul libertatii de gestiune ;

7.      principiul neretroactivitatii ;

8.      principiul neutralitatii.

Principii prevãzute de Codul Fiscal

O datã cu codificarea în materie fiscalã, legiuitorul român a fost preocupat si de stabilirea expresã a unor principii ale fiscalitatii.

În acest sens, Codul Fiscal* [ *Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, in “Monitorul Oficial” ( M.Of. ) nr.927 din 23 decembrie 2003 ( art. 3 ). ] prevede urmatoarele principii ale fiscalitatii :

( a ) Neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului român si strain ;

( b ) Certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare contribuabil, respectiv, acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale ;

( c ) Echitatea fiscala, la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferitã a veniturilor, in functie de mãrimea acestora ;

( d ) Eficienta impunerii, prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului Fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea, a unor decizii investitionale majore.

Din cuprinsul prevederilor Codului Fiscal rezultã si alte principii ale Fiscalitatii, cum sunt, spre exemplu,

-         Principiul legalitatii impunerii,

-         Principiul stabilitatii acesteia ( art. 4 ), etc.

Extras din cursul universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr. Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.

                                                                                                              

Principii de bazã ale sistemului fiscal, Drept Fiscal

Principii de bazã ale sistemului fiscal, Drept Fiscal

Un sistem fiscal rational are la bazã un numãr de principii fundamentale care, fie sunt expres definite sau mentionate de legislatia fiscalã, fie rezultã implicit din caracteristicile pe care le cuprinde reglementarea respectivã.

În doctrina fiscalã au fost formulate mai multe principii care ar sta la baza unui sistem fiscal, atribuindu-li-se denumiri diferite, desi trasaturile specifice lor erau asemanatoare** [ ** Spre exemplu, N.Hoantã, in Principii de modernizare a sistemului fiscal românesc, în revista “Impozite si taxe”, editatã de “Tribuna Economicã”, Bucuresti, nr.1-2/1995, p.127, se referã la : neutralitate ; stabilizare ; efect stimulativ/nestimulativ ; flexibilitate si stabilitate ; redistribuirea operativa a venitului si avutiei. ].

Nu intentionãm sã facem o prezentare a diferitelor opinii exprimate în aceastã privintã, urmãrind doar sã realizãm o prezentare de ansamblu a celor mai importante principii generale ale sistemului fiscal* [ * Pentru detalii, a se vedea I.Vacarel si colectiv, op.cit., p.400-408. ].

În acest scop, vom prezenta mai întâi gruparea principiilor sistemului fiscal apartinând unui economist de renume mondial, laureat al premiului Nobel, omul de stiintã Maurice Allais* [ *În lucrarea Impozitul pe capital si reforma monetarã, Ed.Herman, Paris, 1989. A se vedea sinteza prezentatã de I.Bati, “Proiect de anvergurã pentru o economie de piatã modernã ( II )”, în ziarul “Dimineata”, nr.61, din 4 mai 1990. ].

Acestea sunt :

( 1 ) Individualitatea : in cadrul unei societati democratice, omul, si nu Statul constituie obiectul final si preocuparea esentiala ; ca urmare, fiscalitatea trebuie sa constituie un mijloc de asigurare pentru deplina dezvoltare a personalitãtii fiecãrui cetatea, corespunzator propriilor sale aspiratii ;

( 2 ) Nediscriminarea : impozitul sa fie stabilit potrivit unor reguli unitare pentru toti, fara discriminari, directe sau indirecte, fata de unele grupe sociale ; se poate afirma cã este contrar principiului discriminarii ca impozitele sa fie percepute numai de la intreprinderile cele mai capabile, ale caror beneficii sunt in concordantã cu serviciile efectuate, iar cele care înregistreaza pierderi, datorita unei proaste administrari, sa fie exceptate total sau partial de la plata acestora ;

( 3 ) Impersonalitatea : stabilirea si prelevarea impozitului nu trebuie sa implice cercetari de tip inchizitorial asupra vietii persoanelor sau asupra gestiunii intreprinderilor, tinand seama cã finalitatea vietii in societate trebuie sa fie respectul persoanei umane si deplina sa înflorire ; o singurã exceptie ar fi totusi necesarã, si anume, cercetarea permanentã a averii oamenilor politici ; aplicarea acestui principiu conduce la preferinta pentru impozite analitice, calculate pe baza bunurilor luate in considerare ca atare, in locul impozitelor sintetice stabilite pe persoane ;

( 4 ) Neutralitatea : impozitul nu trebuie sa contravinã unei mai bune administrãri in economie, dimpotriva, el trebuie sa stimuleze realizarea unei economii mai eficiente ; pornind de la cerintele progresului economic, impozitul nu trebuie sa se aplice beneficiilor care sunt obtinute in urma reducerii costurilor sau a mai bunei orientari a productiei, intrucat aceste beneficii constituie motorul esential al unei economii de piatã.

Dacã unitãtile sau participantii la activitatea economicã constatã cã beneficiile lor sunt impuse cu prea multã asprime, incitarea lor pentru o mai bunã si eficientã gestiune nu poate decât sa se diminueze corespunzator ;

( 5 ) Legitimitatea : pe cat posibil, veniturile provenind din serviciile efectuate in folosul colectivitatii, cum sunt veniturile din munca, veniturile provenind dintr-o mai buna gestiune sau din asumarea unor riscuri, trebuie sa fie considerate ca legitime, respectiv, meritate, si sa nu fie impozabile ; totodata, pe cat posibil, fiscalitatea trebuie sa taxeze acele venituri care nu pot fi considerate ca legitime, adica veniturile care nu corespund unui serviciu efectuat in folosul societatii si deci sunt nemeritate ;

( 6 ) Lipsa de arbitrariu : impozitul trebuie sa fie prelevat potrivit unor principii simple, clare si care sa nu poata da loc niciunui arbitrariu ; o democratie veritabila cere ca principiile generale ale sistemului fiscal sa fie discutate in Parlament si exclude posibilitatea punerii in aplicare a unui sistem complicat care, prin interpretari mai mult sau mai putin arbitrare, si deciziile mai mult sau mai putin discretionare pe care le comportã, implicã delegarea unei puteri excesive tehnocratilor, fara raspundere politica, si care conduce la discriminari ce contravin atat eficientei, cat si eticii.

Extras din cursul universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr. Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.