Nelinistea Dreptului ( 1 ), Teoria Generala a Dreptului

Nelinistea Dreptului ( 1 ),  Teoria Generala a Dreptului

Niciodatã în cursul Istoriei speta umanã nu s-a aflat în fata atâtor probleme complexe ca la sfârsitul acestui mileniu : explozia demografica in tarile slab dezvoltate, scaderea demografica in tarile superindustrializate, criza alimentara pe care o suportã miliarde de oameni, conflictele religioase, terorismul, expansiunea crimei organizate, accentuarea decalajului dintre bogati si saraci, cresterea manifestarilor violente in rândul tinerilor, disparitia sistemelor de valori.

Oamenii se simt fara apãrare, sunt catapultati într-o lume pe care nu o înteleg si care nu îi întelege, sunt coplesiti de multitudinea de fenomene care vin din toate pãrtile si asistã pietrificati la avalansa de pseudosolutii pe care guvernantii le oferã într-o epocã în care conceptele de globalizare, universalizare, mondializare sunt rostite cu o frecventã nãucitoare.

Statele puternice, cu legi si structuri democratice, violeazã legea internationalã, ori de câte ori se pune problema intereselor lor nationale directe.

Deseori, religiile servesc ca scuzã pentru lupta fratricidã ( Irlanda, Kosovo, Liban, Indonezia, etc. ) alimentatã de ambitiile celor puternici.

Pentru cele mai multe tãri, principiul suveranitãtii este din ce în ce mai incompatibil cu realitãtile globalizãrii si interdependentelor.

Guvernele dau prioritate solutiilor folositoare politic pe termen scurt, neglijând sistematic perspectiva pe termen lung.

Consecinta acestor politici de guvernare o constitie acumularea de probleme nerezolvate si permanentele crize de guvernare.

Ciclul normal parlamentar de patru sau cinci ani între alegeri este o trasatura a guvernãrii democratice.

Jocul puterii, al partidelor politice, determinã ca atât Administratiile cât si opozitia sã rãspundã rapid la problemele de importantã imediatã pe care le pune electoratul, dacã doresc sã detinã în continuare sau sa castige puterea la viitoarele alegeri.

O zonã de puternicã neliniste o constituie cea legatã de justetea luãrii deciziilor importante, in conditiile manifestarilor vãdite de descentralizare si autonomie localã ( Iugoslavia ), în contrapondere cu ambitiile de centralism promovate de unele guverne.

Aceasta accentueazã neîncrederea în guverne, partide politice si personalitati publice, îngrijorarea fatã de cresterea birocratiei si coruptiei, absenteismul la urne si alienarea generala a societatii.

Oamenii se simt abandonati de autoritati : se impune o reformã a Statului si, implicit, a Dreptului, o reforma realã care sa facã din oameni partenerii reali, activi si constienti în procesul de conducere democraticã.

Societatea de maine, indiferent cum ii vom spune : globala, universala sau mondiala, nu poate fi reala si nu poate fi mai bunã decât cea de astãzi dacã nu “soarbe” din licoarea sublimã a valorilor morale si spirituale care-i pot asigura dinamica necesarã.

Deasupra culturilor, religiilor si filozofiilor existã în fiinta umanã o sete de libertate, a aspiratiei de a-si depãsi limitele care nu au putut fi abolite de nici o dictaturã si nici o altã fortã.

Persoanele sunt confruntate cu contradictii culturale, suferã de lipsa identitãtii, nu au conturatã motivatia muncii, sunt obsedate si îngrijorate de decãderea religiei, a valorilor si cerintelor traditionale.

Aceastã stare conduce la instaurarea supraconsumului, a hiperindividualismului, a egoismului, a înstrãinãrii individului.

Omul simte în sinea lui cã nici Statul si nici Dreptul nu-l mai considerã figura centralã a realitatii sociale, se considerã ignorat într-o lume din ce in ce mai straina lui, o lume imoralã în care elitele sfideazã marea masã a indivizilor.

Omul din societatea inceputului de mileniu trei cere sa-i fie respectate valorile permanente : libertatea, drepturile omului si responsabilitatile, viata familiala, drepturi egale pentru femei si barbati, intelegere si protectie pentru oamenii in varsta si handicapati, tolerantã, respect pentru viatã si pace, lupta pentru adevar.

Noile realitati impun o nouã eticã a naturii dictatã de cutremuratoarele probleme ale mediului, o etica a vietii exemplificata prin progresele uimitoare ale geneticii, o etica a dezvoltarii, rezultata din decalajul inuman dintre saraci si bogati, o etica a imaginilor care ar trebui sa modereze influenta televiziunii prin excesiva dramatizare a imaginii, opticã a solidaritatii dictatã imperios de faptul cã dimensiunea problemelor puse de omenire astazi necesitã cooperare între oameni, ca o conditie pentru supravietuire.

Trebuie sa spunem ca prea de multe ori valorile “colective” sunt cele ce sunt impuse prin norme juridice, prin Drept in ultimã analizã, de catre aceia care detin puterea, care doresc cu orice pret sa-si impuna valorile lor, prin nesocotirea valorilor altora, sau chiar prin suprimarea acestora.

Intr-un asemenea cadru, DREPTUL este nelinistit.

Nelinistea lui vine din ofensiva ideologiilor care nu fac distinctie dintre [ intre ] drepturile oamenilor si drepturile banilor, care echivaleaza libertatea si drepturile persoanelor individuale, cu libertatea pietei si drepturile de proprietate.

Libertatea pietei inseamna tot mai multa libertate banilor, iar cand drepturile sunt o functie a proprietatii si nu a persoanei, este limpede ca numai cei care detin proprietatea au drepturi.

Nelinistea DREPTULUI este alimentata de tendinta acestor ideologii de a impune drept obligatie fundamentala a individului, aceea de a respecta contractele si drepturile de proprietate ale semenilor sai, acestia din urma fiind practic eliberati de obligatii fata de cei ce nu au proprietate.

Dreptul riscã sã institutionalizeze saracia, lacomia, dispretul fata de om si comportamente abuzive.

Dreptul riscã sa instituie un sistem penal care actioneaza la baza societatii, si nu la varful acesteia.

Sociologii Dreptului evidentiaza cu claritate faptul ca legiuitorii sunt interesati de parasirea unui anumit tip de ordine juridica.

Nu ne mai surprinde faptul ca vanzarea pe nimic a unei parti din avutia poporului se numeste “privatizare” si nu furt, ca aducerea unor familii si comunitati intregi in stare de saracie se numeste “disponibilizare” sau “rationalizare” si nu genocid.

Extras din cursul universitar Teoria Generala a Dreptului, Profesor universitar Dr.Costica Voicu, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2002.