Despre
cei ce n-au necazuri, Cum se urzeste o cadere ( Fericirea de a cunoaste Calea
), Pr.Arsenie Boca
Nouã,
toate necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu.
El [ Dumnezeu
] numai le ingaduie, si spalã cu ele vinovatiile noastre.
Oamenii insa tare
greu pricep, ca ispasirea prin necazuri dovedeste, nu parasirea lui Dumnezeu,
ci milostivirea Lui.
Ba, chiar prin
aceea stim ca are Dumnezeu grija de noi, daca vom avea necazuri.
Fiind Atotbun
si Intelept, ne poarta de grija si ne spala, cu milostivire, ori vrem, ori nu
vrem, ori pricepem acum, ori vom intelege pe urma.
Caci : “Dumnezeu este Indelung Rabdator si Mult Milostiv,
dar nepedepsit nimic nu lasã” ( Naum 1, 3 ).
El asteapta o
vreme sa vada, ne grabim noi cu pocainta de buna voie, sau nu ?
Invatam din
necazurile altora, sau asteptam sa ne spargem si noi capul de ele, tot ca ei ?
Dumnezeu vrea sa-i
ajute pe toti, dar nu toti primesc purtarea Sa de grija.
Asa se face ca
sunt oameni pacatosi care n-au necazuri.
Pe acestia i-a
lepadat Dumnezeu.
Caci stiindu-le firea, precum ca nu au leac si nu pricep
nimic din ocarmuirea Sa, ii lasa in pacatele lor.
Acestia sunt
cei de care zice David in Psalmul 72, ca : “N-au nicio suferinta pana
la moarte si-s plini de sanatate ; cu oamenii la osteneli nu iau parte, si nu
sunt supusi la batai ca ceilalti oameni. Rad de toata lumea si graiesc de sus.
Iata, necredinciosii huzuresc in lumea aceasta si-si aduna bogatii.”
Asa ca multi
din nestiinta : “ravnesc soarta ( pamanteasca a ) necredinciosilor, vazand
propasirea pacatosilor” ; dar cand inteleg “sfarsitul pacatosilor” – iar aceasta le vine numai cand intrã la
“Altarul Domnului” – abia atunci nedumerirea li se imprastie.
Caci
la Altarul Domnului, unde
“se aflã ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii” ( Coloseni 2,
2-3 ), in Iisus Hristos adica, ei aflã ca “Pentru viclesugul lor ii pune
Dumnezeu pe cai alunecoase si-i lasa sa cada in prapastie si ajung la pustiire”
( Ps. 72, 3-19 ).
Nu fericiti,
asadar, pe cei ce n-au necazuri in lumea aceasta.
Caci, cunoscandu-i
Dumnezeu ca n-au minte sa-I inteleaga Voia, nu le mai randuieste o ispasire* [
* Indreptare prin incercari ] in lumea aceasta, ci osânda in cealalta.
Iatã de ce,
Dumnezeu Preamilostivul si cand osandeste la Iad tot Milostiv se dovedeste, si,
ca Un Mai Inainte Stiutor din Veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva
pacatelor lor, caci
mandria lor, cea peste masura de mare, nu rabdã nicidecum ispasirea prin
umilinta* [ *Umilirea prin incercari ].
Dimpotriva, incercarea lui Dumnezeu de a-i spala prin
ispasirea cea fara de voie, lor li s-ar intoarce tocmai pe dos.
Caci ei,
iubind mai tare mandria si slava desarta a lumii acesteia, decat smerenia si
supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebunã a mintii lor ii aruncã in deznãdejde, din care fac cel mai
mare si mai de pe urmã pacat in lumea aceasta : sinuciderea, sau omorarea de
sine.
Ori toate
celelalte pacate ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici
decat acesta singur.
De aceea, din
Milostivire mai presus de intelegere, pentru multimirea neputintei lor, nu-i
bagã Dumnezeu in cuptorul smereniei, cã nu pot sa rabde, ci vor merge in osanda, - dar nu in osanda cea mai mare, ca ucigasii de
sine.
*****
Cum
se urzeste o cadere
Poate
gresi inaintea lui Dumnezeu si un popor intreg.
Astfel, primul rege al iudeilor, Saul, a fost ales si
cerut de toti batranii lui Israel, fara placerea lui Samuil proorocul si fara
voia lui Dumnezeu ( Osea 8, 4 ).
Totusi
Dumnezeu i-a lasat in sfatul lor si le-a dat lor lucrul dupa care-i tragea
inima.
“Inaintea oamenilor – zice Inteleptul – este si viata si moartea, si
oricare le va placea, li se va da.
Dar sa lucreze paganeste nimanui n-a poruncit si nimanui n-a dat libertate
sa pacatuiasca” ( Sirah 15, 16-20 ).
Lasandu-i
Dumnezeu in voile lor, iata batranii poporului, ei, cei datori cu cunostinta,
inscriindu-se la o datorie grea, pe care vor avea sa o ispaseasca impreuna : si
rege si popor.
La asa sfat al
lor : “A zis Domnul catre Samuil : Asculta
glasul poporului, caci nu pe tine te-au lepadat, ci M-au lepadat pe Mine, ca sa
nu mai domnesc Eu peste ei.* ( I Regi 8, 7 )* [ * Iata
un moment crucial din Istoria omenirii, cand poporul lui Dumnezeu se departeaza
de Dumnezeu, Il izgoneste din trebile cetatenesti ; de acum oamenilor alesi si
iubiti de Dumnezeu nu le mai trebuie conducerea lui Dumnezeu. Acesta-i momentul
caderii lor de la Teocratie la Regalitate. A doua mare cadere e cea a
popoarelor crestine, de la Regalitate la Democratie – mai bine zis
demono-cratie, pentru ca, de bine de rau, regele era totusi unsul lui Dumnezeu,
in timp ce conducerea democratica s-a rupt definitiv de la carmuirea lui
Dumnezeu si, dupa toate evidentele prezentului, si-a ales pe Satan drept Tiran.
Intr-atat s-a departat democratia de Adevaratul Dumnezeu, incat Biserica a
ajuns sa fie prigonita nu numai dinafara, ci mai ales din interiorul ei. (
n.ed. ) ].
S-a luptat
Samuil cu poporul, ca sa nu-l lase sa faca o greseala ca aceea, insa ei
vazusera slava de la curtile regilor vecini si a regilor pe care-i batusera, si
sclipirea aurului le-a luat mintea din nou si se ranisera la inima cu mandria
si cu slava desarta.
De aceea n-au
ascultat sfatul lui Dumnezeu prin prooroc, ci tineau una “Da-ne rege, si vom fi
si noi ca celalalte popoare” ( I Regi 8, 19-20 ).
Si a zis Domnul a
doua oara catre Samuil : “ Asculta glasul lor si pune-le rege ! “ ( I Regi 8,
22 ).
Asa i-a scos
Dumnezeu inainte pe Saul, care se abatuse pe la Samuil vazatorul, sa-l intrebe
de niste magarite ratacite ( I Regi 9, 20 ).
Pe acesta l-a uns
rege, turnandu-i mir pe cap.
L-a sarutat si i-a
spus datoriile si drepturile de rege, precum si ca se va schimba si se va face
alt om, dandu-i Dumnezeu alta inima, pana si dar proorocesc ( I Regi 10, 1, 6-9
).
Dupa oarecare
vreme, la innoirea praznuirii, Samuil, ca sa-i lege strans de poruncile lui
Dumnezeu, din nou le-a adus aminte, cat de mare e pacatul pe care l-au facut
inaintea lui Dumnezeu, ca au cerut rege.
Samuil si-a
intarit cuvantul acesta, cerand fulger si ploaie in vremea secerisului, si a
fost asa, incat frica de Dumnezeu si de Samuil cuprinsese tot poporul.
Abia la a treia
mustrare cu semn, poporul si-a recunoscut greseala si a zis : “Roaga-te pentru robii tai, inaintea Domnului Dumnezeu tau, ca sa nu
murim, caci la toate celelalte pacate ale noastre am mai adaugat un pacat, cand
am cerut rege” ( I Regi 12, 19 )* [ *Poporul ales, ingrozit de pacatul facut,
nu mai indrazneste sa-L numeasca pe Dumnezeu : Domnul Dumnezeul nostru, ci
simtindu-se instrainat de Dumnezeu ii cere lui samuel : “Roaga-te pentru robii tai inaintea Domnului Dumnezeului tau”].
Extras din Parintele
Arsenie Boca, Fericirea de a Cunoaste Calea, Se tipareste
cu binecuvantarea Prea Sfintitului CALINIC Episcopul Argesului, In zilele drept-credinciosului
nostru Parinte Justin Parvu – staretul manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si
Gavriil, Apare sub ingrijirea Manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Ed.”Credinta
stramoseasca”, Difuzarea se face numai prin “PELERINUL” – IASI ; Stradela
Gradinari 39 ; Bl.B2 ; Sc.B; Et.3 ; Ap.3 ; cod 6600, Editura primeste spre
tiparire: carti, manuscrise, poezii, casete video si audio; toate cu continut
ortodox, Editura cere ajutor financiar (sponsorizare) pentru a putea continua
tiparirea de carte bisericeasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu