Doctrina ortodoxa despre Preotimea Noului Testament ( Ierarhiile ), Scutul Misionarului Ortodox in Apararea Credintei

Doctrina ortodoxa despre Preotimea Noului Testament ( Ierarhiile ), Scutul Misionarului Ortodox in Apararea Credintei

Ierarhia noutestamentara, stabilita de Dumnezeu, a existat intotdeauna in Biserica, precum existã si acum, adica ca o castã sfintitã de persoane, separata de mireni, alese si puse in baza dreptului divin, dar nu in baza dreptului omenesc, cum se intampla la sectanti.

Capeteniile care au puterea sa conduca Biserica trebuie sa fie episcopii, succesorii apostolilor, care hirotonisesc pe preoti si diaconi.

Pe cand sectantii nu au rangul de episcop nici chiar ca titlu ; prin urmare, ei nu pot avea nici ierarhia stabilita de Dumnezeu si succedatã de la apostoli.

Fara o asemenea ierarhie insa, este imposibilã “savarsirea tainelor adevarate, iar fara taine este imposibila pentru credinciosi insusirea darurilor harice.

Iata de ce “fara ierarhie nu existã nici Bisericã a lui Hristos”, pe drept mentioneaza unul din sf.parinti ( sf. Ignatie ).

Iatã de ce, in sfarsit, si insisi sectantii, cat n-ar lupta impotriva ierarhiei Bisericii Ortodoxe, de fapt, au acceptat si la ei existenta unei ierarhii inchipuite, alegerea de catre comunitate si hirotonirea pãstorilor lor si prin aceasta si-au demascat cu claritate toata netemeinicia invataturii lor.

Pãstorii nedestoinici, chiar daca au si fost in Biserica Ortodoxa, nu pot servi ca pretext pentru negarea ierarhiei, pentru cã în pãstor trebuie sa facem deosebire între darul ierarhic si personalitatea umanã.

Dupa cum stampila, gravatã dintr-un material de orice pret n-ar fi, neaparat va da o imprimare corectã, tot asa si un preot pus drept, oricare ar fi calitatile lui morale, va savarsi o slujba divina cu adevarat mantuitoare ; astfel, ap.Pavel spune :

“Nadajduiesc insa ca veti recunoaste cã noi nu suntem netrebnici. Si ne rugãm lui Dumnezeu ca sã nu savarsiti voi nici un rãu, nu ca sã ne aratam noi încercati, ci pentru ca voi sa faceti binele, iar noi sa fim ca niste netrebnici” ( 2 Corinteni 13, 6-7 ).

Celor, a caror constiinta neputincioasa este tulburata, daca sunt folosite si pentru pãstorii ortodocsi titlurile prin care erau numiti si pastorii din Vechiul Testament, anume – preoti si arhierei, le putem arata ca insasi Sfanta Scriptura le foloseste in locul denumirilor de prezbiter si episcop si chiar prezbiteratul este numit preotime ( 1 Timotei 4, 14 ), iar Însusi Domnul Hristos e numit Preot Mare ( Evrei 10, 21 ) si Arhiereu ( Evrei 5, 5 ; 9,11 ).

Inselatoria sectantilor in aceasta chestiune se vede clar si din nestatornicia si contrazicerile lor ; ba sectantii spun ca preoti au existat doar in Vechiul Testament si prin aceasta se straduiesc sa-i injoseasca pe preotii ortodocsi prin compararea lor cu preotii si arhiereii iudei, care L-au osandit pe Domnul Iisus Hristos ; alta data ei tagaduiesc necesitatea unei preotimi speciale, iar in acelasi timp pe sine ei absolut toti se preamaresc preoti ; a treia oara, afirmã ca intre oameni nu sunt preoti, pentru ca existã un singur preot in cer – Iisus Hristos.

In ceea ce priveste folosirea pentru preotii crestini a denumirilor mitropolit, protoiereu, protopop, s.a., prin aceste titluri se mentioneaza doar functiile deosebite sau onorurile in cinstea unor merite speciale ( protoieria ), dar nicidecum nu se subintelege aici un har deosebit de preotie. Comp. 1 Timotei 5, 17.

Obiectiile sectantilor impotriva binecuvantarii cu mâna pãstorului este* [ *sunt ] neintemeiate.

În acest caz preotii procedeaza in conformitate cu Sfânta Scriptura ( Numeri 6, 22-27 ; Evrei 7, 7 ).

Acelasi lucru se poate spune si despre sarutarea mainii, ce binecuvanteaza, a preotului : preotul nu cere singur acest lucru de la credinciosi, dar daca acestia din urma, din respect si recunostinta fata de pastorul lor, fac aceasta, nici aici nu este nimic condamnabil.

Însusi Hristos n-a respins sãrutul ( Luca 7, 38-45 ), iar ap.Pavel scrie : Preotii care isi tin bine dregatoria, sa se invredniceasca de indoitã cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvantul si cu invatatura ( 1 Timotei 5, 17 ).

Pe nedrept sectantii inteleg prin haina lunga sutanele fariseilor, pomenite in Evanghelie ( Matei 23, 5 ; Marcu 12, 38 ) si le reproseaza aceasta preotilor.

Cã rasa preoteasca nu seamana cu haina lunga a fariseilor, se poate vedea si din aceea ca rasa preotului acoperit cu camilafca si cu mainile ridicate in rugaciune are forma unei cruci, ceea ce nu putea fi in hainele fariseilor, deoarece pentru iudei ( ca si pentru sectanti ) crucea este nebunie si sminteala ( 1 Corinteni 1, 18, 23 ).

In fragmentele amintite este condamnatã nu haina lunga, ci purtarea ei cu trufie – cu trufie se poate purta si o haina scurta.

Hainã lungã, anume ca o milã, purtau si sf.prooroci ( 4 Regi 2, 8-13 ).

Purta si Insusi Domnul ( vezi Ioan 19, 23-24 ) ; ea a fost impartita in patru parti ; in felul acesta putea fi impartita doar o haina foarte larga ; de la aceasta haina si provine rasa preoteasca.

Cuvintele ap.Pavel ( 1 Corinteni 11, 4-16 ) despre neacoperirea capetelor barbatilor in timpul rugaciunii si despre purtarea de catre ei a parului lung, sectantii le talmacesc gresit, pentru ca apostolul vorbeste aici nu despre o lege obligatorie, ci despre “un obicei” versetul 16 ) care se referã la ceea ce este “cuviincios” in viata ( versetul 13 ).

In afara de aceasta, apostolul isi spune parerea despre ce este cuviincios pentru mireni, nu pentru preoti : el le vorbeste nu preotilor, ci “fratilor” ( versetul 2 Comp.Matei 23, 8 ), ii numeste nu “cei care slujesc”, dar “cei care se roaga” ( versetele 4, 5. Comp. 1 Cod. 14, 34 ), zice “pe voi” nu “pe noi” ( versetul 14 ).

Dreptul preotului de a purta parul lung si de a avea capul acoperit in timpul serviciului divin, se vede din alte fragmente biblice ( vezi Levitic 21, 5 ; Iesirea 29, 4, 6, 9, 15 ).

Pe nedrept, sectantii condamna si plata, luata de preoti pentru munca lor bisericeasca.

Din Evanghelii noi nu aflãm cã Domnul Iisus Hristos avea vreo ocupatie laicã care sa-I dea vreun castig sau, in general, mijloace pentru existentã.

Daca e si posibil ca, pana la iesirea Sa in slujirea publica, El sa-i fi ajutat tatalui sau pamantesc in meseria de tamplar, in orice caz, din momentul botezului Sãu si inceputul propovaduirii, noi Îl vedem ocupat doar cu Marea Sa misiune, mergand dintr-un oras in altul, neavand unde sa-Si plece capul, adica fara un adapost propriu permanent – Matei 8, 20, folosindu-se de sprijinul material al ucenicilor Sãi, al prietenilor si binevoitorilor.

Cand Domnul a voit sa adune in jurul Sau un cerc restrans de ucenici, viitori apostoli ai universului, El a trebuit sa-i ia de la îndeletnicirile lor obisnuite ( Matei 4, 18-22, Marcu 1, 16-20 ; vezi Luca 9, 57-62 ).

Cei doisprezece chemati, parasindu-si ocupatiile, intotdeauna se aflau cu El ( Fapte 1, 21-22 ).

Ei formau o comunitate, o fratie, care avea si casa comunã – o canã, care se umplea cu jertfiri benevole ( Ioan 12, 6 ; 13, 29 ) ; deosebit de mult slujeau lui Hristos si apostolilor cu mosiile lor unele femei cucernice, vindecate de Domnul de demoni si boli ( Luca 8, 1-3 ).

Si precum Mantuitorul si apostolii primeau milosteniile benevole, nu ca rasplata pentru har, dar ca straduinta a credinciosilor, pentru hranã, la fel si preotii ortodocsi iau nu pentru darul haric, ci pentru munca lor personalã.

Prin numele rusinos de “cel platit” este aratat nu cel care acceptã multumiri sau platã, dar cel care-si indeplineste datoriile cu o nepasare de om platit.

Asadar, rezumand cele spuse despre ierarhia bisericeasca, trebuie sa mentionam ca sectantii, inselandu-se in privinta izvoarelor invataturii religioase, a credintelor dogmatice, prin aceasta singuri pe sine s-au abatut departe-departe de adevar.

……………

Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale Sectantilor, paginile 144 si urm., alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.