Salut! Visul meu din 9, spre 10 Decembrie 2015:

Salut! Visul meu din 9, spre 10 Decembrie 2015:

olivia maria MARCOV < ... >

---

Salut! Visul meu din 9, spre 10 Decembrie 2015:

---

olivia maria MARCOV < ... >                                                       10 decembrie 2015, 16:01

Către: ...............

Salut,

Mai jos am scris si voi copia din fisierul in care l-am scris, visul meu de noaptea trecuta, din noaptea de 9, spre 10 decembrie 2015 :

In noaptea de 9, spre 10 decembrie 2015 am avut un vis pe care l-am perceput ca fiind lung, desi cand m-am trezit nu am reusit sa imi amintesc tot visul.

Secventele principale ale visului ( in realitate sunt mai multe decat doua, - dar doua “principale”, sa zic asa, - cum veti vedea, insa le-am scris si in functie de cat mi-am mai amintit – aceasta fraza o adaug acum, dupa ce am terminat de infatisat intregul vis care incepe mai jos ! )

Prima secventa a visului :

( 1 ) Silviu Craciunas ( senior ) statea asezat pe un scaun si isi tinea in brate fetita, avea o fetita mica, de vreo 2 anisori, cu sosetute albe si pantofiori ( ghetute de copii ) roz.

Fetita semana leit cu Silviu, avea ochii caprui si parul castaniu inchis, adica asa cum era “nasul” ( fratelui meu Silviu Marcov ) pana sa albeasca deplin, avea parul tuns scurt, pana la umeri aproape si usor de tot ondulat, ochisorii rotunzi, caprui-negri.

Marioara Craciunas, sotia lui Silviu de o viata* [*Maria si Silviu sunt soti exemplari de o viata, dintotdeauna, se iubesc foarte mult], nu se vedea, dar stiam ca si ea e acolo, undeva in stanga lui Silviu Craciunas, stanga cand eu priveam “scena”, ca un fel de spectator, dar in vis eram prezenta in incaperea in care erau Silviu si fetita lui.

Marioara nu se vedea deloc, si in dreptul ei, unde stiam ca sta ea, era totul negru, ca si cum lumina era stinsa.

Silviu era multumit, bucuros de fetita, zambea, cu zambetul lui placut dintotdeauna.

A doua secventa a visului :

( 2 ) In a 2-a secventa a visului meu, personajele “centrale” erau Pr.Dominic ( Carol Harja ) si eu insami, si, in afara de noi, alte persoane necunoscute mie.

Ma aflam undeva, la cineva, nu stiu la cine si nu mai stiu cu ce ocazie, intr-un apartament, casa, era lumina, casa avea cel putin doua incaperi, sau apartamentul, era lumina zilei ( nu era lumina de la lustra, sau veioza, sau lampa ), erau mai multi oameni acolo invitati, sau, ne aflam acolo ca atunci cand poate te afli intr-un program de pelerinaj, de rugaciuni – dar nu se ruga nimeni, si nici nu ne gandeam la asta atunci – adica ca si cum era ceva gen pelerinaj sau excursie, un eveniment organizat.

Din aceast cauza, nu ii cunosteam deloc pe ceilalti oameni prezenti, nu erau multi, dar erau, se vedea cineva ( un barbat ).

Am visat ceva in legatura cu prezenta unui barbat, mai in puterea varstei, dar am uitat complet ce am visat in legatura cu el.

Pr. Dominic era bucuros, calm cum e el, multumit si aprecia, se bucura de prezenta mea si ca el se afla acolo.

La un moment dat ii aratam, aveam niste reviste in limba engleza in mana si eram foarte bucuroasa de ele, ceva gen “National Geographic”, cu coperti cu galben si peisaje ceva, i le aratam Pr. Dominic si m-am dus sa mi le asez in cealalta camera, care urma sa fie camera mea, avea un covor pe jos, spatioasa, destul de spatioasa, covor persan in culori maro si verde, in jur nu era mobila, pe margini parca erau niste canapele.

In mijloc gol, m-am lasat pe vine pe covor, teribil de fericita cu revistele mele, le aranjam, sa le las acolo, pentru ca apoi sa ma alatur celorlalti in incaperea principala.

In camera principala, Pr. Dominic sedea pe o canapea scunda, lunguta, de culoare tot maro, avea o tesatura, era imbracata intr-o tesatura catifelata mai degraba, de un maro nu prea inchis, maro pe scurt, langa fereastra pe care intra lumina zilei, lumina buna, puternica, nu foarte, dar soarele nu se vedea deloc.

La fel, in camera principala nu erau alte mobile mi se pare, cel putin nu in mijloc.

Apoi, o alta secventa pe care am uitat-o : ma aflam intr-o zi de vara, calda, torida, cu soare stralucitor, undeva, nu era o piata cu legume, fructe, sau daca era, standurile nu se vedeau, poate erau dar mai departe de mine, dar era o piata, lume multa, si parca stateam pe loc, asteptand pe cineva, oricum, din sens invers, opus mie, spre mine, si trecand pe langa mine, lasandu-ma in urma lor, au venit si au trecut vreo trei fete-femei, una din ele era bruna la piele, bruna de tot, ca o araboiaca, avea ochii caprui care straluceau, ochi caprui adanci, culoarea, intensitatea culorii, ca ochii araboaicelor.

Aceasta femeie – dar sa stiti ca la fotografia mica de profil a unei persoane, in realitate, eu eu asa stiu, in graba, am vazut pe facebook, o astfel de fata, de chip, de cap si fata mai precis, poate chiar in lista mea, sau nu, nu in lista mea, ci prin prietenii unor prieteni cre au postat si comentat pe FB pe pagina mea de “home”, dar nu am marit poza aceea, am vazut un chip mic la un profil FB, si mi-am spus ( in realitate, atunci ) :” E o araboaica, sa stii !”.

Aceasta femeie din visul meu, cu pielea bruna de tot, aproape neagra, era imbracata cum eram eu imbracata in vara 1994 ( 1995 ? ), la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.

In acea vara, incepusera – asa aratau revistele de moda – sa se poarte haine din panza fina, subtire, racoroasa, panza din in ( nu stiu daca canepa ) dar continea cred – cred – si ceva sintetic, sau poate era in suta la suta.

Am avut atunci in vara 1994, in realitate am avut, nu in vis !, o bluza alb-beige ( alb-bej ) si o fusta scurta putin mai sus de genunchi ( nu chiar scurta ), cam la vreo 2, 3 cm mai sus de genunchi, din acelasi material ca si bluza, cum am spus din panza de un fel de in, sau in poate de culoare alb – bej.

Bluza mea era scurta pana catre talie, nu ajungea la talie, dar fusta mea scurta avea o talie inalta, astfel ca acoperea totul, si nu mi se vedea pielea ( pe talie sau mai sus, adica deloc ).

Tin minte ca vazusem ca se poarta acea culoare alb-bej in revistele de moda care aparusera in Romania, la standuri de presa, nu mai stiu care erau : Cosmopolitan, daca o fi fost in 1994, sau alta cu un nume rasunator.

Si atunci, in realitate, in vara 1994 am intrat in magazine si am gasit bluza si fusta in culorile sezonului, la moda, si mi le-am cumparat.

Imi prindeam parul in coada, mai sus, eram blonda, sau pentru ca treceam de la blond la roscat si invers, poate aveam parul un fel de blond roscat, strans in coada, sus, si stiu ca un procuror, da, totusi el, zambind placut, dl Popescu George, ( prim procuror adjunct la parchetul de pe langa judecatoria sector 1 bucuresti ) care venea la noi in birou si adesea la masa de lucru a Valericai Barbu, colega mea grefiera, cred ca el a fost acela care privindu-ma a spus pe un ton agreabil ca seman, ca parca as fi acum Claudia Schiffer.

In visul meu, femeia araboaica purta parul scurt, era castaniu-inchis spre negru, tuns simplu, mai degraba rotund, toate era bruna, neagra la piele, si ochii caprui-negri ii straluceau, eu mi-am spus ca asa o stralucire nu stiu de ce, imi da fiori, nu imi place, dar ea zambea, asa era chipul, fata ei.

Mi-am spus ca stralucirea din ochii ei nu arata, la fel ca si chipul ei, decat cruzime si rautate, o femeie capabila de cruzime si care poate ascunde multe.

Dupa secventa aceea, in care eram in plin soare arzator de pe cer, in acea piata, parca nu eram in Romania insa, dar nu stiu unde, aici a aparut parca un barbat, acela despre care nu imi amintesc nimic.

Cu aceasta am trecut la ultimele secvente ale visului meu de ieri noapte :

Acum ma aflam acasa, in locuinta-domiciliul Pr. Dominic ( niciodata nu l-am vizitat pe Parintele, decat la biserica l-am cunoscut si vazut in realitate ! ), locuinta avea doua incaperi diferita una de alta.

In camera in care intrai din hol ( vestibul ), adica de la intrarea in apartament, acea camera era a Pr. Dominic, era mai intunecata, nu se zareau ferestrele, dar e posibil ca eu sa fi stat cu spatele la o fereastra care exista – care poate exista, poate nu exista, pentru ca din spatele meu cum ar veni, din acea parte a camerei se trecea in cealalta camera si nu vedeam, stiam in vis, ca nu “vad”, ca nu e nicio fereastra pana sa treci in cealalta camera.

Aceasta, mai intunecata, era camera Pr. Dominic.

Da, dar aici interiorul pe mine m-a impresionat.

Langa usa camerei, ( din holul de la intrarea in apartament, drept in fata, dadeai in aceasta camera, pe o usa, normal ) eu vedeam in dreapta mea, ar fi in stanga usii ( daca te imaginezi in acea camera, ca intri in acea camera ) un pat subtire, extrem de curat, imaculat, acoperit cu un cearceaf alb, calcat bine, curat, teribil de frumos de curat si fin, de calitate, alb, alb, la capatul sau se afla o CRUCE din lemn maro ( un maro mai inchis un pic ), crucea era lucrata, cioplita, sculptata ca o cruce ortodoxa, si se afla exact la capatul patului subtire de tot ( fara vreo saltea ) acoperit cu cearceaful alb imaculat.

( Pr. Dominic este catolic ! )

Nu exista un sicriu, dar era evident, stiam si se vedea ca Pr. Dominic isi pregatise “culcusul” de veci, pe care il asezase chiar in camera in care locuia si statea el.

Pe cruce, si aici e ceva uimitor, am sa va spun*** [ ***sa incerc o NOTA la sfarsitul expunerii visului ] ce, sa nu uit, pe cruce ( cand m-am trezit nu am dat atentie suficienta .... ) sculptat, cu litere sculptate, cioplite in lemn, pe cruce, era trecut numele cu litere majuscule cred, toate, ‘DOMINIC”, sau daca nu toate, insa literele erau clare, mari, destul de mari.

Mai era un nume insa trecut alaturi sau sub, dedesubtul lui “DOMINIC”.

Cand priveam scena, in vis ma aflam in acea camera, si tot in vis priveam ca si cum priveam din exterior, cum te uiti la un film la televizor, din afara adica, in fata mea in camera, cum ar veni cand intrai [ tu ] in camera in dreapta ta, era patul in care noaptea se culca si dormea Pr. Dominic, acesta era chiar un pat, si era insa la fel, acoperit cu un cearceaf alb, imaculat, pefect calcat, fin, alb, alb, de cea mai buna calitate.

Dar, in acel moment, nimeni, nici Pr. Dominic nu dormea si nu sedea pe pat.

Din acea camera, care pe jos avea covor sau covoare, si ele parca de culoare maro – maro-ul e o culoare predominanta in visul meu ! – am trecut in camera cealalta a apartamentului Pr. Dominic.

Cealalta camera era complet diferita, incat ai fi spus ca ea si camera Pr. Dominic nu pot face parte din acelasi apartament.

Cealalta camera deci : in ea mai intai, era multa lumina, erau ferestre, era lumina soarelui, dar nu vedeam cred soarele, iar la un moment dat, lumina a devenit cred, lumina electrica a lustrei caci se facuse noapte, totul imediat, fara sa se scurga timpul, fara sa treaca ceasul.

Insa predomina lumina zilei, era zi afara, asta stiam, camera era luminoasa bine de tot, lunguiata mai mult, dar si destul de lata, de larga, adica nu credea impresia de “dreptunghi”.

Singurele mobile care se aflau aici erau de-a lungul peretului din stanga, cand intrai in camera, stanga mea, a celei care intrasem, erau niste dulapuri cum ar veni, cu sertare, ceva mai inalte, dar nu mai inalte ca mine ( eu am 1m 65 ), din lemn, un lemn batran, batran, si imbatranit, destul de subire acest lemn, atat de imbatranit si subtire, incat se subtiase parca cu trecerea anilor, si statea sa cada, sa se desprinda...

De exemplu ma uitam la usa unui sertar, la un sertar, am vrut sa il deschid, usa era, usita sertarului, sertarul in sine, de culoarea lemnului, OCRU, culoarea galben-pamantiu, si statea sa se rupa, ca atunci cand din lemn ies si se rup bucati, cum se numesc acele bucati de lemn, ca un soi de “schije” din lemn.

Mobila aceasta, sertarele erau de-a lungul intregii camere lunguiete, si pe sertare se aflau obiecte de decor, destul de micute, dar mai multe erau ca un fel de bule, de globuri de cristal, de sticla transparenta ( eu la ghicitoare care sa aiba glob de cristal nu am fost niciodata, dar am citit in “ministerul groazei” de graham green si am vazut in filme ), si erau si doua cutii cu creioane HB, cum existau cand eram elevi in scoala generala, o cutie continea creioane din lemn, HB, de culoare pamantie, ocru, galben-pamant, la capat cu vreun cm de negru, iar cealalta cutie continea creioane din lemn de culoare rosie, rosii adica, lemnul era rosu.

In visul meu, stiam, cineva imi spusese, imi spunea, cineva care nu era cu mine sau langa mine, caci singura paseam in camera aceea, care era in rest goala, nu vedeam alte mobile, nu imi amintesc nici de covor pe joc, cineva imi spunea ca acolo a locuit o femeie ( singura, adica fara sot ), care avea un copil, o fetita, pentru ca Pr. Dominic ii era mila de ea si o lasase sa locuiasca acolo un timp, dar acum, femeia si fiica ei mica plecasera.

Si acum, revin la secventa din visul meu – de mai sus – in care scriam ca ma aflam intr-un apartament cu mai multi, ca intr-un fel de pelerinaj sau excursie, eveniment organizat.

Revin la acea locuinta.

Pe canapea, in camera principala a acelui apartament, pe canapeau din fata aceleia pe care langa fereastra, la inceputul visului, sedea Pr. Dominic- stateam Pr. Dominic si cu mine.

Mai erau oameni, stiam ca apartamentul e mai mare, desi nu il vedeam si ca mai sunt oameni ( barbati si femei ) in alte camere sau in holul apartamentului, un vestibul larg, mare, pe care nu il vedeam in vis.

Eram foarte aproape de Pr. Dominic, asezata pe canapeaua scunda, imbracata in tesatura maro.

Parintele imi oferise inainte o cutiuta mica, un cadou, mi-am spus eu, si intimidata, timida, - nu ma asteptasem – i-am multumit, cu o figura destul de sfioasa.

Zambeam, multumindu-i.

El ma privea, parca, parca, parca, - usor amuzat, dar serios cum il stiu din realitate.

Cand, dupa aceea, am deschis cutiuta, ce credeti ca era in ea ?

Cadoul meu de la Pr. Dominic era un APARAT AUDITIV.

Priveam uimita, perplexa, imi era rusine sa imi arat uimirea.

Mi se pare cam ridicol faptul ca zambisem la primirea cadoului invelit, ca si cum ar fi continut, nu stiu, sa zicem, un parfum bun, o carte buna, un obiect de decor frumos, etc.

“Dar trebuie reglat [ aparatul auditiv } !” – a spus Parintele Dominic, sau altcineva, nu stiu cine.

M-am asezat apoi pe canapea langa Parintele Dominic, aproape lipita de el, si l-am intrebat, nevrand sa ma auda nimeni din cei prezenti, incet : “ASADAR, MA CREZI SURDA ?”, “CREZI CA SUNT SURDA ?”

Adica suna cam asa la mine : “Cu alte cuvinte, asadar, judecand dupa cadoul pe care mi l-ai facut, crezi ca sunt surda [ si am nevoie de el ] ?”

Pr. Dominic, serios, calm, imperturbabil mi-a raspuns ferm : “ Esti surda !”, era foarte categoric.

Incat mi se parea si ciudat ca – in realitate, dar si in realitatea din vis – ca aud !

In acel moment, ca pentru a-mi demonstra ca sunt surda, Pr. Dominic, si mi-am apropiat fata, chipul de fata lui, aproape il atingeam, a inceput sa isi miste buzele, isi misca buzele ca cineva care articuleaza cuvinte si vorbeste, dar nimic, niciun sunet nu se auzea, nimic, si nici nu banuiam ca ar spune ceva, sau ce anume.

M-a intrebat, parca, tot mut : “Auzi ce spun ?”

Eu insa i-am raspuns hotarata : « Parinte, trebuie sa articulati bine cuvintele, ca sa aud, daca le veti articula bine, clar, se aud [ se vor auzi, vor fi percepute, « auzibile » ] ! »

El mi-a raspuns simplu : “ Da ? [ asa trebuie sa fac ? ] “

Cred ca i-am spus si in felul acesta : “Parinte trebuie sa articulati cuvintele bine, cu sunet !”

Dupa aceea, visul meu s-a mutat intr-o alta locuinta, deci a continuat cu o alta secventa :

-         ( in clipa in care scriu, nu imi mai amintesc, dar la trezire am apreciat ca intregul meu vis se putea imparti in 2 secvente principale.... )

Un vis, ce repede se sterge, de aceea caut sa il “imortalizez” cat mai am inca amintirea lui cat mai vie si mai mult...

Ma aflam de data aceasta intr-o alta locuinta, luminoasa, nu vedeam decat camera principala, nu imi amintesc sa mai fi fost o alta incapere, sau mai era una, dar usa care dadea spre ea, din camera principala era complet blocata si nimeni niciodata nu intrase acolo.

Acest apartament, cand am iesit si privir pe balcon, desi parca nu vedeam balconul, dar stiam ca ma aflu pe balconul camerei principale, luminoasa, in balcon era lumina soarelui chiar, nu vedeam soare pe cer, si in camera era lumina zilei, afara si mai puternica, apartamentul dadea exact pe strada Drumul Taberei, pe locul unde este Biserica Catolica, Parohia Adormirea Maicii Domnului ( unde paroh a fost pr. Dominic ), apartamentul dadea chiar in strada, si oarecum, era chiar peste, deasupra Bisericii Catolice, ca si cum era “la etaj”, la un etaj al Bisericii Catolice, peste, deasupra Bisericii Adormirea Maicii Domnului.

Insa Biserica, Parohia, “sub noi” nu se vedea, si in realitate, acolo unde e Parohia AMD, la nr. 39 A, cred pe Drumul Taberei sector 6, nu sunt blocuri chiar asa in strada, chiar asa in rand cu Biserica, ci mai in spatele Bisericii, si nu prea sunt in jurul ei, sunt, mai incolo, dar in spatele Bisericii cum ar veni, deci nu dau acele blocuri direct “in” strada, asa cum Biserica da “direct in” strada.

Vedeam peste drum, acea “statia, zona statiei RATB Drumul Taberei 34”, cum e cunoscuta pe ambele parti, desi pe o parte e nr.35, numar impar.

Era o zi frumoasa, uscata, calda, placuta.

Cu soare luminos.

In camera apartamentului erau si zone mai in umbra, soarele sau lumina zilei nu lumina uniform incaperea.

Pr. Dominic statea asezat pe o canapea, langa usa aceea blocata, care ar fi dat in cealalta incapere, o usa mereu blocata.

In mana avea un instrument, de gradinarit, stiam eu in vis, dar ma miram, in realitate, un instrument ca o lopatica din metal, aproximativ cum aveau cred- cred, daca imi aduc bine aminte, cofetarii, doamnele de la Cofetaria Indiana, un soi de lopatica din metal pe care o introduceau, in vasele cu inghetata, am zis eu la inceput, dar nu, in recipiente mare in care se aflau la vanzare bomboane varsate, sau alune ( dar ar fi fost alune ), sau dulciuri varsate, imi amintesc ca ele introduceau ca o lopatica, deci un instrument specific la Cofetarie, si cu lopatica aceea in care luau bomboane varsate, sau stafide, varau intr-o punguta din hartie maro, si cantareau pe cantar, cat cereai tu sa cumperi la gramaj.

Un atfel de instrument tinea in mana pr. Dominic, multumit.

M-a intrebat : “Stii ce vroiam sa fac cu asta ?” si cineva ii daduse cred lopatica.

I-am raspuns ca nu stiu ce vroia sa faca.

Pr. Dominic mi-a raspuns : “Ma gandeam, vroiam sa pregatesc un “culcus”  in gradina pentru noi !”

Va dati seama, chiar si in vis, m-au trecut fiorii, se referea la o groapa, la un mormant !

Lopatica din mana lui avea urme usoare de pamant gras, proaspat, brun-inchis, spre negru, pamant gras bun de cultivat, arat, erau numai urme insa, si mai era, parca, parca mai era si un fir subtire, timid, de iarba verde.

Parintele era foarte bucuror, multumit, natural.

In camera aceasta, in tot acest rastimp mai erau oameni, o fata mai tanara ca mine cu mult, cu parul negru vopsit si mai lung, cu pulovar din lana alb si parca si o doamna batrana, si parca si un barbat, apoi a trecut un barbat ( sau era el singurul de acolo ) scund, slabut, in costum din stofa gri-inchis cu pantofi albastri in picioare cu sireturi, comozi, gen mocasini, cu parul grizonat, avea o varsta.

Eu l-am intrebat ceva pe parintele si el mi-a raspuns sa nu imi fac griji, caci fata cu parul negru e o fata buna, si ceilalti sunt obisnuiti.

Pentru ca l-am intrebat daca nu se mira cei din jurul nostru, toti il cunosteau si foarte bine pe Parintele, eu nu ii cunosteam, daca acei oameni nu se mira ca Parintele e asa familiar cu noi toti si cu mine.

Parintele mi-a spus ca ei sunt obisnuiti.

La un moment dat, nu mai stiu in care locuinta, poate o alta decat cele de mai sus, un pat, o canapea pe care era intins un cearceaf alb, imaculat, fin, de buna calitate, proaspat, extrem de curat.

Si cam aici se incheie visul meu de noaptea din 9, spre 10 decembrie 2015.

** NOTA :

Dar, am spus ca s-a mai intamplat ceva curios.

Da, cand m-am trezit.

Cand azi m-am trezit din somn.

Langa pat eu am biblioteca, niste rafturi cu carti de Drept, cumparate din Carrefour de tata, pentru cartile mele, cand eram studenta, prin 2007, sau 2008, nu mai era alt loc in sufragerie si le-a asezat langa patul meu.

Pe o parte a bibliotecii eu am lipit 2 icoane-imagini, in fiecare este ISUS CRISTOS, Chipul, Fata lui Isus, in cel de deasupra, caci sunt unul sub altul, altfel nu era loc, Isus este ca in icoana Isus-Divina Milostivire „Isuse, ma incred in Tine!“, icoana pictata dupa ce El i S-a aratat Sfintei Faustina Kowalska.

Instinctiv, m-am intors cu fata spre Isus, in imaginile lipite de mine pe raft, L-am privit si L-am intrebat in gandul meu ( fara cuvinte, fara rostire ) : „Isus, ce mi-ai facut ? Ce ai vrut sa imi spui, sa imi arati cu visul acesta ?“

Pentru ca visul meu a fost foarte intens, atunci cand visam.

Apoi am privit in fata mea, cautand sa ma trezesc bine, sa revin la dimineata, la realitatea din jurul meu.

Si parca tot in gandul meu, mi-a venit asa, foarte natural, dar intr-un fel, mie nu mi-a venit, mi-am spus ca poate Isus imi vorbeste, fara cuvinte sonore, fara sunet de niciun fel, fara “viziuni”, ci pur si simplu parca imi venea asa mie in gand, dar stiam ca mie nu imi vine MIE in gand ....

Ei bine, dintr-o data, cand cautam sa ma dezmeticesc, sa ma dau jos din pat, mi-a venit un gand, am privit spre Isus din nou si ca si cum Imi spunea sau eu imi spuneam : “CE AI VAZUT  in camera ?”

Totul s-a intamplat in gandul meu, eu cu gandurile mele :

Eu catre mine, in sinea mea : “ IN CAMERA ? ERA O CRUCE MARE DIN LEMN.”

In continuare, imi vine in gand, desi chiar doream sa ma dau jos din pat insa nu m-am mai dat imediat : “ SI CE AI VAZUT, CE ERA PE CRUCE ? CE SCRIA ?”

Eu  ( cu mine insami ) : “SCRIA DOMINIC”, dupa care im vine in gand, si asta mi se pare cel mai surprinzator pentru ca uitasem, adica cum sa incerc sa ma fac inteleasa, cum sa va explic ?

Eu vorbeam parca cu mine insami, dar eu uitasem si nu mi-ar fi dat ( tot mie ) prin cap, sa “ma” intreb pe mine, ceea ce a urmat : ‘ SI CE MAI SCRIA INCA ??”

“CE AI MAI VAZUT ?”

Eu, mi-am raspuns, parca natural : “MAI SCRIA ION [ Ioan, Ion, Ionel ? Ion ! ] !”

Deci scria : “ DOMINIC ION.”

De data asta m-am uitat la Isus ca si cum as fi asteptat de la Isus un raspuns : “Adica, cum, Dominic Ion, ca nu il cheama Ion pe Parintele Dominic”.

“Nu. Il cheama si Carol si Harja”.

Si cam asta a fost, cu adaugire cu tot.

Aici inchei prezentarea visului meu, din care am mai uitat insa la trezire.

De pilda, in vis, ma pregatam sa iau un scaun de langa fetita lui Silviu Craciunas, si eram atenta sa nu ii ating si sa nu o lovesc la piciorusele ei mici in ghetute roz, am luat scaunul cu grija, si nu stiu unde l-am dus, in aceeasi camera. Si atat.

*****

Am incheiat povestirea visului meu azi : joi, 10 decembrie 2015 ; 10.12.2015 15:45:37

 CAUT SA ATASEZ FISIERUL IN CARE L-AM NOTAT.

        Olivia Maria Marcov Visul din 9 spre 10 Decembrie 2015.doc
58K