Jurnalul Oliviei Maria Marcov, luni, 9 mai 2016 -15 MAI 2016 ( cateva zile din mai-aprilie 2016 )

Jurnalul Oliviei Maria Marcov, luni, 9 mai 2016 -15 MAI 2016  ( cateva zile din mai-aprilie 2016 )

In ultimele zile am visat mult noaptea, si, desi imi amintesc foarte putin din visele mele, le-am consemnat, alaturi de viata reala de zi cu zi :

Luni 9 mai 2016 :

In aceasta dimineata, pe la ora 9h20 telefonul fix, acasa, a sunat si a raspuns fratele meu, o voce de barbat clara, a cerut sa vorbeasca cu Profesorul Nicolae Marcov, iar silviu s-a dus sa il cheme din dormitorul-birou-biblioteca pe tata, care lucra un articol asezat la computer.

Convorbirea a fost scurta, iar pe tata l-am auzit mai intai ca intreaba : “ cand a fost ? 4 mai ( 2016 ) ?”, si apoi “ 4 iunie ( 2016 ), da, eu nu am sa vin acolo, dar am sa vin la facultate”, apoi interlocutorul mi s-a parut mie ca a lansat invitatia si pentru “Magda”, mama adica, “sa vii si cu / sa o iei si pe Magda”, desi la facultate tatal meu toata viata lui s-a dus fara mama, si imediat apoi interlocutorul a incheiat discutia, putin cam brusc, hotarat. A fost un telefon sau o convorbire scurta, clara.

Pe la ora 11h30-12h00, tata, din dormitor unde lucra la articol, vine in sufragerie si il roaga pe Silviu fratele meu sa ii verifice e-mailul de la facultate, tata foloseste numai o adresa mail pe adresa facultatii de matematica, alta adresa mail refuzand sa aiba.

Silviu parea ca nu intelege ce il roaga tata, care nu isi formuleaza mereu cererile foarte clar, numai ca ne-am obisnuit cu el, eu una, si il mai inteleg totusi, acum era destul de clar, si in general emailul facultatii de Matematica a functionat foarte prost de cand il au.

Tata ( lui silviu ) : “trimite-mi un mesaj “am terminat de redactat articolul punct.” la facultate”, si eu am spus spontan : “Pot eu sa ti-l trimit tata, ca eu ti-l trimit repede !”

Insa tata a refuzat, m-a refuzat si s-a si enervat pe mine.

Imi spun ca e rea-credinta, pentru ca pe mine ai mei toata viata m-au tinut in reprosuri si reprosuri urate, ca si cum cand deschideam gura, orice as fi spus, eram vinovata de ceva rau, urat, grav, foarte grav.

Au mers pana la reclamatia lor din iunie 2003, crescendo cu reprosurile si nemultumirile impotriva mea.

Prin anii 2000, deci dupa intoarcerea mea in 1999 din Franta (mai exact dupa demisia din judecatorie in 1999, sau dupa ce, in 1999 am vrut sa ma casatoresc cu un francez care fiind francez, acuma, logic, fiind un francez de origine locuia in Franta, pana aici este foarte logic, nu ?, dar plecarea mea i-a suparat cred, desi ar fi trebuit sa ii bucure cum se bucura orice parinte cand fiul sau fiica i se casatoreste ), parintii mei, usor, usor, si apoi total, m-au dat la o parte, m-au ignorat.

Cand in iulie 1999 m-am intors din Franta, definitiv, logodna mea fiind rupta, tata mi-a spus ca in absenta mea de acasa din Bucuresti, mama il izola, adica cum ?

Pai, este posibil sa izolezi pe cineva prin felul in care te porti cu acel cineva.

Nu vorbea cu el, facea abstractie de el.

De ce ?

Nu stiu, nu inteleg.

Niciodata nu am inteles relatiile din familia parintilor mei.

Si poate ca nu e de inteles foarte mult.

In acei ani, 2000, parintii mei mi-au reprosat pentru ca la un moment dat ii scriam lui tata pe email pe adresa facultatii de matematica, tata nu vrea, iar mama mi-a reprosat, anume ea, ca merg pe acolo, sa nu mai merg, si se purta cu mine ca si cum eu nu existam deloc, si nici nu trebuia sa exist !!!

Si nu e ciudat acest lucru ? Si nu e grav ?

Am fost in cateva imprejurari, mai ales ca prin anii 2001 sau anii in preajma acestui an, profesorul Ieronim Mihaila m-a rugat o data sau de vreo doua ori, sa verific ortografia unui articol sau scrisori insotitoare, adica profesorul Mihaila si tatal meu profesorul Nicolae Marcov scrisesera un articol cu rezultatele obtinute din experimentul cu pendulul, realizat la facultatea de matematica si urmau sa il trimita in Franta unui inginer francez ( care se pare a decedat, in 2012 deja nu mai traia, cred ca despre acela e vorba ) cu care lucrasera, si deci ii scriau o Scrisoare insotitoare, si eu trebuia sa verific ortografia, caci asa ma rugase profesorul Mihaila, ceea ce am facut cu placere.

Insa acasa mama mi-a spus sa nu mai merg la tata la facultate.

Pentru ca tata a lucrat numai la facultate toata viata lui, obisnuiam sa spunem acasa “la tata, la facultate”, adica acolo unde il gaseam pe el de obicei.

Mama a spus ca intre tata si ceilalti colegi ai sai profesori ar fi niste neintelegeri, si se pare ca au fost, de exemplu i-a fost luata incaperea care era Laboratorul de Mecanica sala 318 etajul 3 in cladirea facultatii de Matematica a Universitatii Bucuresti, si atunci i-au distrus cu ciocanul o suflerie care ocupa locul, spatiul central al incaperii.

Insa eu am fost acasa tratata ca un om care era in plus si eram complet nedorita.

Abia in 2003 am inteles ca parintii mei chiar nu ma doresc, ceea ce e greu de imaginat, e greu de inchipuit, cand tata a spus (unui doctor psihiatru sau daca nu aceluia, - cu putin efort imi amintesc mai clar – mamei Dariei Gheorghiu colega lui Silviu de la facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti), cred ca i-a spus doctorului psihiatru de la Camera de garda din 19 iunie 2003, despre mine, cu privire la mine ca eu acasa sunt “tolerata”.

Oricum a spus acest lucru si a insistat “ e tolerata”, acasa.

Atunci am aflat si eu in mod clar, limpede, ceea ce nu stiusem, anume ca nu sunt dorita, vruta de parintii mei, si era prima data ca auzeam asa o declaratie.

Cand astazi ( 9 mai 2016 ) i-am spus lui tata ca ii trimit eu mailul la facultate, am spus si ca fratele meu e mai rau ca Iuda Iscarioteanul, el daca vrea mama, “la comanda”, nici nu te mai vede, aude, nici nu te mai cunoaste, fratele meu mi-a spus ca el pe mine nu ma va tine cu bani, nici ajuta, ca iata, vine factura la intretinere, cum vine lunar, si ca eu atunci sa ma cert cu administratorul.

Pentru ca nu era vorba despre administrator, si el ar trebui sa inteleaga ca discutam relatiile din casa noastra, i-am spus ca e lipsit de logica fratelui meu.

Insa fratele meu, care IN PREZENT lucreaza, si, am impresia ca pentru prima data in viata lui lucreaza, oarecum mai serios, el nu a prea lucrat, decat o luna, cateva luni, si asta, o data, de doua ori, din cate stiu eu, daca stiu totul.

Fratele meu, de cand m-am intors din Franta, si fara ca eu sa inteleg, sa vad un motiv clar, a inceput sa imi spuna pe un ton convingator ca eu voi dormi pe banca afara precum “Johnson”, care este – si nu stiu pe unde mai este azi, dar cand ieseam din casa, si eu si toti vecinii il stiau pe acest barbat poreclit Johnson care nu mai locuia decat pe banci, se pare, un barbat chiar dintr-un bloc de langa Biserica Nasterea Maicii Domnului, care din pricina alcoolului a fost alungat de sotia sa cu care are copii, dintre care unul ar fi sau a fost ( poate s-a intors, nu stiu ) plecat in SUA.

Insa Johnson e un vecin ca sa il numesc asa, care de prin 2000 doarme pe banci si e cunoscut, adica lumea din cartier, din zona Poiana Muntelui, Romancierilor il cunostea.

Dar am fost uimita cand fratele meu a inceput sa ma ameninte sa dorm pe banca cu Johnson, de unde si pana unde ?

Sunt niste afirmatii ale fratelui meu, cu tenta de amenintare chiar, “halucinante”, adica incredibile, dar incredibile, nu stiu de unde le “scoate” ?

Am vrut sa arat cum sunt intotdeauna gata sa imi ajut cand pot si cum pot parintii, si pe fratele meu, dar ei refuza.

Apoi insa sunt amenintata, pot spune totusi si asa, pentru ca tonul pe care mi se vorbeste in casa este crunt, este continuu ca si cum zilnic, zilnic eu as infaptui cine stie ce fapte rele, grave, urate, crunte.

Atmosfera din casa este irespirabila oricum.

Ieri seara mama era foarte nervoasa.

Pe scaunul de langa patul in care doarme ea, erau asezate de tata sau de mine, niste dosare ale tatalui meu cu articole de matematica si deasupra catalogul “Paginii Aurii” din 2009-2010.

(Am auzit ca, mai nou, acest catalog Pagini Aurii a incetat sa mai fie tiparit, editat, distribuit, deci pe viitor nu va mai exista.)

Mama i-a spus lui tata sa isi ia dosarele de acolo, cine a citit Pagini Aurii ? – a intrebat ea,  si e ciudata intrebarea, pentru ca acum vreo doua zile, eu i-am asezat in fata catalogul acesta, pentru ca am auzit-o cum vorbea la telefon cu cineva si intreba de o strada.

La telefon, mama intreba pe o doamna, pe doamna “Belis”, “Melis” ( ? ), care este, sau cum este numerotata strada Mos Adam, o strada care da in strada Margeanului.

Mama o intreba si daca stie de unde incepe numerotarea strazii Margeanului, dinspre strada Petre Ispirescu, sau dinspre strada Antiaeriana.

Insa, aceste 2 strazi, Petre Ispirescu si Antiaeriana – pornesc dintr-un punct comun.

Strada  Mos Adam este o straduta care da in strada Margeanului. Dinspre sau din strada Antiaeriana.

Deci, strazile Antiaeriana si Margeanului sunt oarecum paralele.

In strada Margeanului “dau” mai multe stradute paralele intre ele, stradute mici cu casute mici, pentru ca pe una din ele mergeam uneori si eu, cand veneam cu tramvaiul nr.8 dinspre Drumul Taberei, Piata Moghioros,  sau din centru, sau din Drumul Sarii, cu autobuzul nr.226 pana la capatul lui 226, la “benzinarie”, ma duceam sa il vizitez pe bunicul meu matern Paraschiv Mardale.

Bunicul meu locuia si acolo i-a ramas garsoniera azi, pe strada Iancu Jianu, cred ca mai demult am scris, si atunci din amintiri, gresit, adresa bunicului, desi personal stiu cum sa ajung acolo, insa nu o mai tineam bine minte.

Cand eram grefiera la judecatorie, dupa program, de la palatul de Justitie unde se aflau atunci judecatoriile, veneam in vizita la tataita, cum ii spuneam eu.

Dar si de acasa din Drumul Taberei plecam sa il vizitez.

Tramvaiul nr.8, venind din Drumul Taberei, Piata Moghioros, circula pe str. Prelungirea Ghencea si coboram in mica “piateta” unde se intersecteaza strada Drumul Sarii, Prelungirea Ghencea, str.Antiaeriana, si tot din aceasta intersectie porneste si str. Petre Ispirescu.

In Pagini Aurii 2009-2010, plansa J 8 si cea invecinata, ne arata toate aceste strazi.

Din Antiaeriana se fac multe stradute mici, paralele, care dau in str. Margeanului.

Mama mea mergea chiar mai des ca mine, cred, intr-un timp, cand a avut grija de bunicul, la bunicul in strada Iancu Jianu, iar zona aceea apropiata si de piata Rahova, e o zona cunoscuta mamei mele.

De aceea, eu imi pun intrebarea, de ce la telefon, acum cateva zile, mama intreba o doamna pe care o numea Belis, Melis, sau cam asa ceva, Beris ? – daca stie unde e strada Mos Adam si cum se face numerotarea strazii Margeanului, de unde incepe.

Intr-adevar insa ca despre numerele de pe strada Margeanului nu am gasit nici pe internet cu google map.

Totusi mama cunoaste zona, de aceea m-a mirat conversatia.

Am gasit notata de mine inainte sa plec la Paris in 1991, adresa bunicului meu, caruia i-am scris din Franta in primavara-vara 1991, si acum deci am in fata notita si adresa corecta a lui Paraschiv Mardale, cand traia si locuia in garsoniera lui din strada Iancu Jianu nr.72, [...] , sector 5.

Si abia ieri seara mama intreaba cine a pus si a citit “Pagini Aurii” si l-a pus langa patul ei ?

Era nervoasa, incepuse aproape sa tipe – tonul vocii era de tipat isteric, eu am luat imediat dosarele de pe scaunul de langa pat.

Mai tarziu am auzit-o cum vorbea cu tata, ambii cu lumina stinsa, dorm separat, in paturi separate, pe un ton schimbat, si ii spunea aproape vesela in ton “Bine, Nicusor, cand vine Silvica acasa, daca ma scol....”

Mama se scoala sa il astepte pe Silviu care e bucuros ca ea are grija de el.

Pentru ca si ieri noapte, Silviu a sosit pe la 00h45 AM acasa.

Duminica 8 mai 2016 :

In noaptea de 7 mai spre 8 mai 2016 am avut un vis in care se facea ca trei politisti au intrat in apartamentul nostru, eu le-am deschis usa, in uniforma, unul dintre ei mi-a zambit si m-a atins fara intentie cred, pe fata, ca si cum m-ar fi zgariat putin, fara sa ma doara, sa imi faca rau, ca intr-o miscare din neatentie, insa mi-a zambit, avea o fata rotunda, plina, alba, niste ochi mici rotunzi, verzi, foarte mici si rotunzi, si fata rotunda, grasa, alba, si putin prea grasa de grasimea naturala a pielii, insa mai abundenta la aceasta persoana.

Politistii din visul meu m-au intrebat : “mama e acasa ?”, am spus ca nu este, si ei au pasit mai departe in sufragerie spunandu-mi :“o sa o asteptam”, unul din ei avea sub brat un fel de caiet-catalog-catastif cu pagini maro, cum au cartile, tipariturile mai vechi pagini de hartie maro, usor ingalbenite de timp eventual unele, groase.

Duminica 8 mai 2016 m-am trezit la ora 11h45, a sunat telefonul fix, a raspuns tata, la telefon era un barbat dupa voce, un barbat care vorbea pe un ton hotarat, clar, ca si cum avea de comunicat, de informat, de adus la cunostinta ceva anume, o veste, o hotarare, iar tatal meu a ascultat si apoi parca ii venea sa planga, a intrebat sau a spus “Nu se poate....”, imi pare rau ca nu pot retine totul, pe urma, mai este si factorul emotional si cel surpriza.

Intotdeauna ai mei au o surpriza.

Tata apoi i-a explicat interlocutorului ca mama nu era acasa, ci la Biserica, si ca urma sa revina acasa pe la 13h45, si i-a mai spus, adaugat tata acelui interlocutor care parca nu dorea prea mult sa il asculte : “Inteleg ( tata ) ca ati mai sunat si nu a raspuns nimeni [ la telefon ] “.

Ei bine, daca mai sunase telefonul pana atunci, eu nu stiu, eu abia spre dimineata reusesc sa adorm bine, si dorm, din cate vad, atunci mai pot si eu sa ma odihnesc.

Mama si fratele meu Silviu erau la biserica de unde s-au intors insa bine dispusi.

Silviu a plecat la serviciu, sau la munca desi era duminica.

Insa mai intai a fost la Biserica.

Ieri 7 mai 2016, mama a spus despre mine ca “ea vrea sa se duca la spital”, cred ca apoi l-a pus pe fratele meu sa reclame, cred ca m-au reclamat iarasi cuiva, la cineva, undeva.

Intr-adevar pe 7 mai 2016 mama imi vorbea neplacut, si eu am intrebat-o ce are mereu cu mine, i-am spus ca are sufletul veninos, si in fine, m-a facut mincinoasa, sunt cam aceleasi discutii, vechi, fara noutati, fara elemente de noutate, ma face mincinoasa, odata incepe sa imi arunce ca “Minti !” cu o furie si cu o ura, care ma uimesc, nu imi vine sa cred, izbucneste din orice, din orice spun eu.

Mai intai ca spun ceva rational, iar ea incepe sa imi spuna ca mint, cu multa furie, ai spune ca am trait numai in minciuna, ca mint la tot pasul pe toata lumea, exact asa imi vorbeste si se exprima despre mine.

Si cred ca pe 7 mai 2016 iarasi a telefonat undeva, sau l-a pus pe Silviu sa ma reclame.

Dupa plecarea lui Silviu de acasa, el a telefonat acasa la mama, iar ea a spus tare lui tata, in sufragerie “ O ia pe Olivia !”, adica, pesemne ma ia vreun doctor psihiatru la spitalul de psihiatrie.

Sa vedeti, am sa scriu putin, pentru ca nici nu prea am notat, totusi, e interesant, am sa scriu putin despre zilele de dinainte, deci am inceput de la 9 mai 2016, in “trecut”, in urma.

Pe 7 mai 2016 i-am reprosat ca face ce vrea, se duce unde vrea, ea stie ce vorbeste despre mine, ca nu e bine ( adica sanatoasa ), si ca ne ameninta ca ne interneaza la spital, ca un mod obisnuit de viata, pentru ca mama si pe tata il ameninta in ultimul timp ca il duce la spital, se refera la spitalul de psihiatrie.

E adevarat, cred ca l-a amenintat dupa ce tata, cum procedeaza el prea adesea si cam tot timpul, a tipat la mine.

Ceea ce ma mira, ca mama nu imi lua apararea in fata lui tata niciodata, mai mult, ea cand ii spune ceva, el se infurie.

Deci daca mama are o nemultumire despre mine, si ii spune lui tata, el incepe sa tipe si sa fie nervos si tipa apoi si la mine direct.

Si ea ar trebui sa stie asta, asa a procedat mereu.

Vineri 6 mai 2016 :

In noaptea din 5 mai spre 6 mai 2016 am visat ( mai mult, dar din cat imi mai amintesc ) un preot care venea spre mine, eu il asteptam pe niste trepte in fata casei mele, locuiam intr-o casa-vila curata, spatioasa, frumoasa ( si mi se pare si tata locuia in aceeasi casa cu mine ) ( la trezire imediat am mai tinut minte doar atat cat scriu acum ).

Pe treptele albe, in capul treptelor, ma aflam si in fata mea inspre mine, la mine, venea un preot, in haine de preot ortodox, semana insa eu stiam CA NU EL ESTE cu Parintele Constantin Tincu ( parohul nostru ), care a urcat treptele hotarat catre mine si mi-a pus mana pe crestet si m-a binecuvantat adanc, pronuntat, apoi a trecut, a intrat in casa, in acea casa mare, vila spatioasa, noua, curata, in care locuiam, aparent, cred, ca sa sfinteasca casa.

Si in casa era si tatal meu.

Am mai visat in noaptea aceea, si inca de la trezire mi-am dat seama ca franturile pe care mi le amintesc, decat imi confirma faptul ca visul meu a fost mai lung, dar alcatuit din secvente disparate.

Insa nu pot spune ce am mai visat, nu imi amintesc.

Parca eram asezata la un birou mare, curat, cum era biroul meu de grefiera, vechi si curat, mai curat, as spune curat in sensul de igiena, un birou curat –  igienic – dar si in sensul de ONEST, CINSTIT, intr-o incapere luminoasa, la lumina zilei.

Atat imi amintesc din vis.

Joi 5 mai 2016 :

Intre ora 10h00-11h00 : tata a primit un telefon, acasa, pe telefonul fix, dupa acel telefon tata a plecat val-vartej de acasa, sau urgent.

Catre sfarsitul convorbirii i s-a adresat interlocutorului cu “Dinule”, de unde am dedus ca vorbea cu o cunostinta de-a sa, pe numele sau, Dinu.

La telefon tata ii spunea lui “Dinu” : “eu am vrut [ sa fie ] Grãdinaru, cã el a lucrat cu...”, aici a lasat fraza expres neterminata, ca si cum “Dinu” trebuia sa inteleaga cu cine lucrase sau a lucrat “Gradinaru”.

La telefon, interlocutorul, eu asa am auzit, prin receptor, putin din cat am auzit, ar fi spus sau a si spus asa : “nu prea stiu eu ce facea ea acolo in spital, de ce ( ati ) vrut sa stea acolo, stie ( stia ) si franceza....”.

Apoi, la finalul convorbirii, “Dinu” i-a spus lui tata ceva despre “baiatul” sau, cred ca are un fiu, cum ca “baiatul meu lucreaza”.....

Pareau a fi niste vechi cunostinte, tatal meu si “Dinu”.

Tata, catre “Dinu” la telefon : “ maine eu am niste probleme si nu pot, dar azi am sa merg la capela”.

Nu stiu ce probleme avea tata a doua zi, dar pe 6 mai este ziua lui de nastere, care insa nu e sarbatorita acasa.

La telefon, tata a mai mentionat cred si pe cineva cu numele sau porecla “Nicky”. ( ? )

Nu stiu de ce am dedus eu, poate e asa, poate nu e asa, ca tata si-ar fi luat o jumatate de norma, nu stiu unde.

Poate de aceea acasa spune ca scrie articole.

Silviu a cumparat pe 5 mai 2016 cate o prajitura pentru fiecare dintre noi, cu ocazia zilei de nastere a lui tata, iar eu, pe un ton bucuros fata de prajitura cadou primita, dar si trista si amuzata, m-am aplecat in fata lui tata, care sedea pe marginea patului si manca prajitura de la fiul sau, si i-am spus : “Fiul tau ne-a luat o prajitura, daca mai traim inca o suta de ani, poate ne mai cumpara una !”.

Acum, poate unora vi se pare ciudat, mie mi s-a parut ciudat si mai mult decat am sa scriu in continuare nu stiu sa spun, nu am nicio explicatie, niciuna :

[...]

Si am trecut putin prin pagina FB a Iuliei Motoc, aici am gasit un interviu care e pe youtube si am sa-l vad, cu titlul : “In direct de la Strasbourg: cu Iulia Motoc”, despre lustratie.

Apoi in aceeasi zi sau si in zilele urmatoare, Iulia Motoc [...], mi-a postat si mie pe pagina mea de FB, de exemplu despre cartea ei aparuta in limba engleza, aceea cu coperta albastra, scrisa impreuna si cu o alta judecatoare CEDO, despre ziua mamei ( ieri pe 8 mai 2016 ), despre Conferinta “Avocatul in dialog cu CEDO”, din 13-14 mai 2016 de la Strasbourg, despre anii 1990 mi se pare cand era cu sotul ei Mihnea Motoc in vizita la Sucevita.

Da, insa, inainte de aceasta, cand am intrat pe FB imediat pe 5 mai 2016, Iulia Motoc postase din Tallin, Estonia, unde era la o Conferinta despre cibersecuritate.

M-am gandit ca e bine, sanatoasa, in calatorie, si m-am linistit.

Miercuri 4 mai 2016 :

Miercuri 4 mai 2016, mama cauta strada Mos Adam, si intreba la telefon o doamna, daca aceea stie de unde incepe numerotarea strazii Margeanului, dintre Petre Ispirescu sau Antiaeriana.

Nu vorbea pe telefonul fix, ci pe cel “semi-mobil”, de interior.

Miercuri 4 mai 2016 : ora 9h59 AM, in bucatarie mama vorbea la telefon cu cineva si spunea interlocutorului : “stati putin ca eu nu stau acolo ; cat spunea Nicu ca acelea costã ? Cand mai veniti ? Si cum va numiti ? “

Apoi, mama a plecat de acasa pana spre ora 11h00, cand s-a intors si a plecat din nou de acasa.

Tot pe 4 mai 2016, mama in sufragerie vorbind la telefon ( nu pe telefonul fix ) cu cineva, ii spunea persoanei respective asa : “se cearta ( bate ? ) pe calculator, il injura pe doctor”, “daca ne-au bagat prostiile astea acum”.

Am intrebat-o daca nu cumva despre mine spunea asa, dupa ce si-a terminat conversatia si mi-a spus ca asa vorbea ea si asa vorbea.

In acele zile eu eram necajita ca nu merge internetul, si calculatorul e cam lent, are niste “malware” un fel de virusi mai “soft” de care nu scapa, insa desi ma plangeam de internet, nu a fost vorba despre niciun, dar niciun doctor in “plangerile” mele.

Cu privire la internet, tata, foarte punctual, merge sa plateasca factura celor de la RDS CARE NE furnizeaza internet, si iata, internetul e de cea mai proasta sau slaba calitate, insa tata negresit merge si ia factura si pleaca sa plateasca RDS-ul.

Marti 3 mai 2016 :

Internetul se blocheaza pe facebook, pe mail, se invarte in gol, minute in sir, 6 minute, oricat, ( ma uitam la ceas cand incarcam o pagina internet )....

Inainte de ora 15h00 – acum e ora 16h40.

Incercam sa imi expediez mesajele e-mail.

Pentru 2 mesaje : “les nouvelles (1) si (2) fb : le 3 mai 2016.

Luni 2 mai 2016 :

In noaptea de 1 mai ( Pastele, ziua intai de Paste ) 2016 spre 2 mai 2016 am avut un vis, pe hartie nu l-am notat tot, am mentionat insa data visului si « subiectul ».

Am sa incerc sa vi-l spun, cat mi-l amintesc, a fost mai ciudat.

In visul meu din 1 / 2 mai 2016, eram intr-o incapere luminata, dar nu de lumina soarelui, nu cred, in incapere un ofiter inalt, cam rigid la trup, in varsta, batran, cu ochi rotunzi, albastri, cu parul alb, cam neglijent pieptanat, alb-grizonat, nu chiar alb in intregime, in uniforma de ofiter de Armata verde-kaki, cu o decoratie in stanga pe pieptul sau, in camera era si mama mea.

Ofiterul in varsta pe un ton binevoitor mi-a spus ca a vorbit deja cu mama mea, care se tinea deoparte, insa atenta la discutie, ca i-a cerut voie mamei, cu alte cuvinte, si ca : “Am venit sa te luam”, si culmea ca eu desi nu vroiam, ma gandeam ce sa fac, m-am dus langa el, l-am luat ( culmea ! ) de talie, oarecum, si ieseam cu el din incapere, adica la maniera “bine, hai sa mergem”.

Pana sa ies din incapere, caci visul meu s-a terminat si eu iesisem si nu iesisem din incaperea in care ma aflam, pe coridor, afara din incapere, am vazut – in vis ! – un tanar, imbracat in halat alb de asistent medical, infirmier sau doctor, cu parul negru, fata alba, nasul drept, ochii caprui, care in brate tinea o cutie de carton goala ( cum sunt cutiile pentru incaltaminte cand cumperi pantofi la magazin ), invelita in hartie alba, simpla, si pe care cu litere majuscule, cu pixul albastru, litere mari ca/de dimensiune, scria : “VI”, ‘VIA...”, iar eu in visul meu stiam ca scria acolo “VIATA EXTRATERESTRA”.

Iar ofiterul batran mi-a spus : “Suntem de la viata extraterestra si am venit sa te luam !”

Tanarul in halatul sau alb se sprijinea parca cu spatele de un calorifer din coridor.

Incaperea in care ma aflam dadea intr-un, sau pe un coridor.

Visul meu s-a terminat in acest punct, daca vreti, “in coada de peste”, fara un deznodamant anume.

Duminica 1 mai 2016, Pastele ( ziua intai ) :

Noaptea trecuta ( 31 aprilie/1 mai 2016 ) mi-a fost rau de la stomac, ma durea puternic stomacul, ma durea abdomenul, un soi de enterocolita, asa am simtit cu ani in urma cand am facut o enterocolita. Care mi-a trecut insa foarte repede, atunci intepenisem de durere, la propriu, eram intepenita, si am strigat la tata, singura data cand eu am strigat speriata ca mor “Tata, suna sa vina Salvarea ca mor !”, credeam ca poate am facut vreo apendicita, peritonita.

A venit atunci, se intampla prin....1990 ? 1988,1989, 1987 ? – cu Salvarea, o doctorita calma, buna de pus la rana, m-a consultat, si mi-a lasat o reteta, a spus ca e enterocolita eu asa imi amintesc, am luat medicamentele si mi-a trecut in scurt timp.

De atunci eu nu am mai avut probleme de acest gen niciodata.

Pana in acum cativa ani, cand au inceput dureri, ca de constipatie, dar e mai mult decat atat.

Iar de cativa ani am dureri puternice, de ( sau, “ca de” ) enterocolita, care nu mai trec, slabesc, dispar cand iau Colebil, dupa mese, altfel nu pot sta fara Colebil ( pentru vezica biliara ) si imi fac ceaiul diuretic care contine un amestec de plante medicinale, printre care si zamosita, ceaiul de la Plafar, se numeste diuretic nr.3 parca.

Durerile vin brusc, chiar cand te simti foarte bine si nu te doare nimic, ma culcasem fara niciun fel de durere, si in toiul noptii au inceput durerile.

In 2007 la a doua ecografie la clinica de la Cetatea Histria ( sau policlinica ), dr. Liviu Dumitru Diaconescu, care imi facuse prima ecografie in septembrie 2005, m-a tinut bine minte, mi-a spus in acest fel : “Acuma ( de data asta )”, “Acuma nu va mai functioneaza vezica biliara !”

Cand, prin, nu mai stiu, 2010, da, apoi in continuare..., 2012, 2013, au inceput durerile mele de “burta”, abdominale, stomac si mai ales intestine, mai ales, care sunt de la o constipatie cronica, dar nu numai de la constipatie mi se trag, luam paracetamol, si mai scapam putin de tot de durere, nu ceda nici la Advil.

Intr-o buna zi, in arhiva de e-mailuri, din 2007, 2008, am gasit un email in care ii povesteam lui Sorin Tilie aflat in Franta, vizita de la medic, de la ecograf si notasem in acel email faptul ca dr Diaconescu mi-a spus “acum nu va mai functioneaza vezica biliara”.

Din clipa aceea am inceput sa iau colebil.

Si cu colebil ceda durerea si puteam si eu sa mananc.

Ceda, insa nu mereu, mereu.

Adica nu scapam de durerile acestea care si azi ma chinuie. Si nu stiu niciodata cand incep, cand survin.

Cu ocazia recitirii e-mailului aceluia vechi, eram studenta in acei ani si purtam o corespondenta cu Sorin Tilie ( inca, la data aceea ), mi-am dat seama ca pot lua colebil.

In trecut, stiu ca o chemasem pe dr. Veronica Gheorghita, si ea atunci intr-o reteta imi prescrisese niste pastile de colebil, cred ca asa a fost, pentru ca asa am stiut eu de colebil.

Dar, atunci, nu mai stiu data, cand am luat colebil, am luat potrivit retetei si gata, adica problemele disparusera dupa aceea.

Deci, sa revin, duminica 1 mai 2016 :

Acasa la noi au telefonat Mioara Precup Brezaie, verisoara lui tata, si au vorbit la telefon, dupa aceea, doamna Stanciu, o fosta vecina de la etajul 6, din blocul nostru R 4, care toata viata a locuit aici, de cand se mutase, pana prin anii 2000 cand s-a mutat din bloc cu sotul ei, intr-o garsoniera tot in Drumul Taberei.

[...]

Doamna Stanciu a fost invatatoare la scoala generala nr. 176.

Din Drumul Taberei, inspre magazinul “Materna”, mai departe si in spatele “Maternei”, pe niste stradute, undeva, era scoala 176.

“Materna” era un magazin, un punct de reper, cand s-a construit blocul care la parter avea acest magazin, o jumatate, sau mai putin, de statie de troleibuz, de la statia RATB Romancierilor, in sus, spre Valea Ialomitei ( capatul liniilor RATB ).

In anii 2000 + urmatorii, la parterul blocului de locuinte, unde se aflase multi ani, magazinul Materna, in locul Maternei s-au deschis niste banci, da, banci.

Inainte de 1990, poate si dupa, o vreme, mama de sarbatoarea Floriilor, negresit ii telefona domnului Stanciu Florea ( Florica ), inginerului Stanciu de la etajul 6 apartamentul de 3 camere.

[...]

Blocul nostru R 4 din str. Drumul Taberei 57, sector 6, Bucuresti, s-a dat nou-nout in infiintare in 1971, 1972.

Toata viata, mama mea a spus ca noi in 1972 ne-am mutat in bloc.

Insa acum vreun an, doi, mama a spus ca ne-am mutat aici in 1971.

La inceput deci, mai multe familii au cumparat aici un apartament si treptat s-au si mutat concret.

La inceput deci a existat o mica comunitate de proprietari care se cunosteau toti, mai ales ca se participa inainte de 1989 la sedintele de bloc, si veneau proprietarii ( “locatarii” ) in numar mare la aceste sedinte ce se tineau la scoala generala nr. 169 unde eu invatam, duminica.

[...]

Sambata 30 aprilie 2016 :

Ora 13h16 avem soare afara si 21° Celsius in dormitor, ieri noapte am visat urat.

Pe yahoo france e-mail, continuu probleme, imi comunica automat “erreur 14”, “erreur 18”, 18 ar inseamna ca nu as avea ( conexiune ) internet, si am, sunt pe gmail.com de unde expediez mailuri.

19h12 ma blocheaza pe yahoo.france e-mail.

Profesorul Florin Munteanu pe FB, site-ul sau interactiv de Paste, pe : csc.matco.ro/pasti99.html.

La 14h29 a venit Lumina Sfanta la Ierusalim.

Vineri 29 aprilie 2016, Vinerea Mare :

O zi foarte umeda, la ora 17h00 a inceput ploaia rece, zi de toamna.

Dupa pranz, la pranz, a fost soare.

17h20 : e intuneric afara.

La ora 16h00, brusc, s-a intunecat complet.

Mama mi-a cumparat carticica mica “Talismanul Sfintei Cruci”, fratele meu Silviu mi-a facut cadou niste “bete”, asa arata, din carton velin, matasos, mostre de la parfumuri, care se gasesc gratuit in magazinele unde se vand parfumuri si poti incerca cum miroase un parfum sau altul, a fost generos, si mi-a oferit niste betisoare parfumate, cateva, apoi, dupa cateva secunde de gandire, mi-a mai oferit alte cateva vete parfumate.

Erau bete parfumate de la “Fragonard”.

Cateva notite sumare din alte zile si nu neaparat in ordinea zilelor din calendar :

Marti 19 aprilie 2016 :

Ieri noapte, in noaptea din 18 aprilie spre 19 aprilie 2016 l-am visat pe colegul meu de scoala generala si de clasa in liceu, Sorin Silviu Udubasa, l-am visat cum sunt sfintii sau sfintele in icoane pictati, tinea, apucase bine in mana Crucea, Sfanta Cruce si o tinea dreapta in fata lui cu ambele maini.

M-am gandit, la trezire, ca poate Sorin Udubasa va fi chemat spre o viata de credinta, este foarte posibil sa se intample asa.

Din pricina internetului, sau nu stiu din ce pricina, sunt impiedicata sa imi vad pagina facebook, si pe email sunt impiedicata, toata seara a fost asa.

Blocaj pe FB si pe mail fr ( france ).

Luni 25 aprilie 2016 :

Ora 10h40 la noi la usa a sosit instalatorul care locuieste in blocul alaturat R 5, domnul Dinu, i-a cerut mamei cheile de la subsol, si mama i le-a dat, a batut in usa tare, nu stiam ce se intampla, era multumit pentru ca sunt cheile de pe scara A si scara B.

Domnul Dinu, instalatorul : nu l-am vazut niciodata, dar a venit si la noi acasa, rugat de mama, in diverse ocazii, dupa voce e un om inca tanar, nu am nicio informatie despre el, totusi, de unde stiu, sau am auzit, sau asa o fi ? mi se pare ca este pensionat ( de boala ? ) inainte de vreme.

Duminica 17 aprilie 2016 :

francebleu.fr/infos

Luni 18 aprilie 2016 :

Veste Petitie canonizare Pr. Arsenie Boca, pe 16 aprilie [ a avut loc ] prima sedinta de lucru a Comisiei Teologice Speciale pentru canonicarea parintelui Arsenie.

Eu am semnat petitia aceasta mai demult.

Vineri 15 aprilie 2016 :

pe la ora 19h00 : telefon pe telefonul fix acasa de la Mioara Precup Brezaie din Brasov, verisoara lui tata, care a vorbit cu tata la telefon.

Sambata 16 aprilie 2016 :

In noaptea din 15 aprilie spre 16 aprilie 2016, am avut un vis, am visat ca eram botezata, botezul meu, si tatal ( meu ) din vis.

Aici nu pot continua si in clipa aceasta chiar imi pare rau ca nu mi-am notat visul, caci l-am uitat de tot, si atat gasesc acum mentionat pe notitele de langa mine.

Ce pacat, iata, ca nu am notat.

Am notat numai pentru ca a te visa, pe tine sau a-l visa pe altul, ca este botezat, este semnificativ, a visa un BOTEZ.

[...]

Ma opresc aici cu Jurnalul meu.

lundi 9 mai 2016

09/05/2016 16:46:10

*****

Joi 12 mai 2016 :

Ieri noapte, sa fi fost intre ora 4h00-4h25 AM m-am trezit brusc dintr-un vis, pe care a doua zi l-am notat pe scurt, pe o coala de scris alba, si acum m-am hotarat sa scriu despre el, ma gandesc ca poate anunta ceva.

Am visat o vecina de la etajul 1, pe doamna Mãnescu, pe blanda si linistita doamna Manescu, mama Veronicai Manescu, o fetita din bloc, spun “fetita” evocand copilaria cand eram toate fetele din bloc niste fetite, Veronica este mai mica decat mine cu cativa anisori buni, este cam de seama fratelui meu, si totusi, cred ca e putin, putin mai mare ca el. Veronica seamana cu colega mea de facultate Camelia Munteanu, si inca mi se pare mie, foarte bine.

Familia Manescu, sotul, sotia – la vremea aceea nu aveau copii – si soacra, dar scriu soacra, pentru ca nu mai stiu doamna cea in varsta, a cui mama era : a doamnei sau a domnului Manescu ?

Cred ca era totusi, mama doamnei Manescu ?

La vremea aceea.....adica cand s-au mutat in bloc, caci familia Manescu a facut parte dintre primele familii care s-au mutat in blocul nostru R 4 din Drumul Taberei 57, sector 6, Bucuresti.

La etajul 1, apartamentul de langa fereastra de pe palierul etajului, de langa scara care te conduce la etajul 2, din capul scarii intr-un fel.

Usa in usa cu “Manestii” locuia doamna Penelopi Iacobini, careia ii spuneam toti vecinii tanti Pilica, mai ales noi copiii si doamna Bogomir, care era si ea vecina de pe palier, de la acelasi etaj unu.

Familia Manescu era o familie foarte linistita, si foarte multi ani nu au avut copii, iar cand s-a nascut Veronica au iubit-o foarte mult, toata viata lor a fost discreta si linistita.

[...]

Mama doamnei Manescu, sau soacra eram cam de o varsta cu tanti Pilica si se intelegeau foarte bine.

Sotii Manescu nu plecau de acasa decat impreuna, si foarte adesea tinandu-se de mana, cuminti, aceasta intotdeauna, chiar si dupa ce s-au pensionat, imi placea mult de ei.

E drept, erau rezervati, nu erau firi expansive, dimpotriva, dar nici nu erau persoane inabordabile, insa niciodata nu se amestecau in “viata blocului”, a proprietarilor, a locatarilor cum ii numesc eu pe proprietari, pentru ca spunand locatari, spun mai degraba, denumesc persoanele care locuiau, locuiesc in bloc.

( In fond, un proprietar poate sa nu locuiasca in bloc, sau acolo unde isi are proprietatea. )

In general, vecinii se imprieteneau potrivit criteriului apropierii locuintei lor, cei de la etajul 10 au trait multi ani, o viata aproape, impreuna, isi tineau la data aceea, usile deschise si intrau unii dintre ei, direct in casa celorlalti.

Se intampla numai intre vecinii etajului 10, barbatii jucau table vara in Gradinita care se afla chiar in fata blocului R 4.

Desigur se intalneau si iarna, numai ca nu afara, nu ii vedeam noi.

Femeile, sotiile, si ele se imprietenisera, discutau de viata lor, de viata copiilor, de viata de zi cu zi.

Veronica Manescu a fost un copil dorit si asteptat de parintii ei.

[...]

Veronica Manescu a devenit cadru universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti.

Prin anii 2000-2003 ?, intr-o zi, urcand pe scara ca de obicei, la etajul 2, am intalnit-o in fata usii sale, pe doamna Manescu, care poate iesise sa stropeasca florile, nu stiu daca mai aveau, in trecut pe paliere existau ghivece cu flori ( dupa 1990 nu au rezistat, intr-o vreme incepusera sa dispara de pe toate palierele, desigur ca nu le luau vecinii ! ) sau, nu mai stiu daca nu cumva Coca, catelul caniche, negru, al vecinului Bogomir nu era pe palier, si doamna Manescu, ah, da, asta era, doamnei Manescu ii placea de Coca si se juca cu ea.

Si atunci doamna Manescu a vrut ea, altfel nu s-ar fi putut, sa stea putin de vorba cu mine.

NU, eram deja studenta, deci prin 2005 sau anii urmatori....

Ea mi-a povestit ca Veronica este asistent sau nu, era lector universitar, sau mai mare in grad ? la Politehnica, obtinuse chiar o bursa intr-o tara, in Italia oare ? si plecase acolo, o bursa sau chiar un post la catedra, plecase si sotul ei cu ea, insa nu le-a priit mancarea deloc, si pur si simplu se simteau bine acasa, asa incat din libera lor vointa si dorinta s-au inapoiat in Romania, si nu au ramas la bursa, sau la catedra in Italia.

Pentru ca noi locuim la etajul 2, iar pe doamna Manescu o stiu in capul scarii care ma conduce de la etajul 1, la etajul 2, caci acolo se afla chiar in fata usii ei, daca iese din casa, si dupa o discutie scurta cu doamna Manescu, urcand la etajul 2, o data in capul scarilor ne mai spuneam inca o data “Buna ziua”, sau “La revedere”, in acest fel, oarecum, am si visat-o in noaptea din 11 mai spre 12 mai 2016.

Si acum, sa inchei spunand ca doamna Manescu a fost intotdeauna neutra, si chiar binevoitoare, nu s-a comportat ca alti vecini sau vecine din bloc, care odata cu anii 1990, eliberarea de comunism, deci schimbarea modului de viata, totusi,  modul de viata s-a schimbat si mai ales din anii 2000 incoace, au avut reactii foarte neplacute, pentru ca oamenii nu au inteles schimbarea vremurilor, au refuzat sa le accepte, si atunci au izbucnit si nemultumiri, atat in familiile lor, ale unora, unde a fost cazul, dar si in relatia cu unii sau altii, cateodata.

Au inceput nemultumiri, de unde inainte de 1989, cel putin “teoretic” toti vecinii se aveau bine.

Cel putin, in aparenta.

Totusi nu au fost conflicte deschise intre vecini, in ipoteza ca totusi erau dintre ei unii care nu se simpatizau prea mult.

In general, oamenii au inceput o “alta” viata, unii au plecat la tara unde aveau o micuta casa, putin teren, mostenire de la parintii lor si chiar cu timpul s-au mutat mai mult timp din an, la tara.

Unii s-au mutat din loc, dar nu imediat in 1990, altii erau in varsta si au decedat.

Am visat-o pe doamna Manescu, dormeam, chiar adanc, mi se parea mie, si dintr-o data mi-a aparut in vis doamna Manescu, capul ei – este o femeie bine si armonios proportionata, cu trasaturi delicate, intotdeauna, toata viata coafata, sau tunsa la fel, scurt, simplu, si purtand ochelari de vedere, blonda, blonduta, cu un ten si o piele foarte albe, scunda, ca si sotul ei – mi-a aparut parca mare, capul doamnei Manescu care parca “urca” spre mine, ca si cum era la etajul 1 in fata usii sale, si eu in capul scarilor, sus, la etajul 2, si de la etajul 1 privea la mine si avea ceva sa imi spuna, doamna Manescu foarte clar ea, si nimeni altcineva, imi spunea la fel de clar in vis :

“Iti urez sa nu se prabuseasca casa, apartamentul vostru !”, si capul doamnei Manescu parca se facea mai mare si imi aparea in fata ochilor mai aproape, ca si cum numai capul, capul singur, “urca” de la etajul 1, la etajul 2 unde ma aflam eu.

Se mãrea in fata ochilor mei, asa cum un om se apropie de altul ca sa-i vorbeasca, si atunci fiind aproape ii apare mai mare decat fiind la departare.

Numai ca imi aparea numai capul doamnei Manescu, cu ochelarii ei de vedere, tunsa scurt, cu parul ei foarte fin, si blondut, blond, cu tenul delicat, iar ochii in sine, si culoarea ochilor.... poate pentru ca purta ochelari, nu le stiu, sau nu le mai stiu.

In acelasi moment, in care doamna Manescu imi spunea limpede, rostind clar si cu toata buna-credinta si bunavointa :

“Iti doresc sa nu se prabuseasca casa voastra !” – in visul meu am simtit, si foarte concret, real, aproape ca imi taia respiratia, o adiere, care adiere a devenit apoi mai degraba putin, un curent de aer, o adiere-curent de aer, si simteam, era destul de puternica si era insa si “estompata”, adica imi dadeam seama ca putea fi mai puternica de atat si ca totusi, este blanda, dar o simteam concret, puternic, viu, aceasta adiere, acest curent de aer, si dintr-o data m-am trezit din somn, si in aceeasi clipa m-am dezvelit, caci eram cu capul sub plapuma peste care sunt doua pãturi si un pled si unul sau doua pulovare din lana, pentru care imi este foarte frig noaptea, am realizat ca eram toata varata sub plapuma si pãturi si parca nu aveam aer, dar culmea, mi se parea ca aveam, avusesem aer, m-am dezvelit si am respirat adanc, mi-am schimbat pozitia corpului, dormeam pe o parte, cu capul spre biblioteca mea ( adica nu spre perete ), si m-am culcat pe spate, cu fata in sus, sa pot respira bine.

Apoi m-am invelit la loc.

Totusi, ceea ce m-a mirat in sau din visul meu, a fost curentul de aer, adierea de aer, puternica si nu foarte, pentru ca trezindu-ma, in jurul meu nu era nicio adiere, si era evident ca numai in vis a fost acea adiere, insa, desi a fost numai in vis, va spun ca eu am simtit-o in mod real, concret, viu, ca si cum as fi fost treaza.

Adierea aceea, ca o adiere la inceput, ca un curent, mai apoi, era ca si curentul de la statia de metrou de la Aparatorii Patriei din cartierul Berceni, cand mergeam sau ma intorceam de la facultatea de Drept a Universitatii noastre Spiru Haret ( din soseaua Berceni 24, sector 4, Bucuresti ).

Imi amintesc ca, atunci cand coboram scarile la metrou, la Aparatorii Patriei, pentru a merge acasa, la metrou jos, era un curent, uneori nemaipomenit si intr-o zi excesiv, incat nu puteam din cauza tariei curentului, a intensitatii lui, sa merg, nu puteam sa inaintez, sa intru in statia de metrou !

Curentul ma intorcea, ma impiedica sa merg, sa inaintez, ma dadea inapoi, indarat.

In trecut, si de cand am inceput sa ii scriu lui Dumnezeu scrisori ( ceea ce de o bucata de timp nu am mai facut ), am avut un vis in care simteam o adiere de aer, intr-o noapte de canicula, de caldura fierbinte de vara, dar atunci mi s-a parut mie ca adierea pe care am simtit-o dintr-o data, si care m-a racorit, se simtea si in incapere, chiar daca poate am simtit-o numai eu, era si noapte si in casa dormeau cu totii.

Dar acum, adierea de vant, de aer, era in mod evident, numai in visul meu, si cand m-am trezit mi-am dat seama ca numai in vis am simtit-o, dar culmea este ca am simtit-o, si foarte real si foarte viu si foarte intens !!!

Nu vreau sa spun, sa trag o concluzie categorica.

Dar din Biblie stim ca Dumnezeu-Tatal Ceresc se manifesta intr-o adiere de aer, de vant.

Este semnul Prezentei lui Dumnezeu.

Nu am Biblia deschisa si nici nu am cautat sa mi-o improspatez, dar mi se pare ca in adiere de vant, sau de aer, sau/si in alte fenomene naturale, pe care noi oamenii le numim fenomene ale naturii ( de exemplu : tunet, cutremur, ... ) i s-a manifestat Dumnezeu Tatal Ceresc Atotputernicul, Sfantului Ilie ( pe muntele Carmel ), proorocului Moise, in Vechiul Testament.

Dumnezeu Atotputernicul, Tatal Ceresc isi alesese niste oameni, si cand vorbea cu ei, pentru ca El chiar le vorbea, ei Il auzeau, El vorbea clar, din Cer, mai intai, inainte sa “vina” Dumnezeu la locul de intalnire, se manifestau fenomene ale naturii, dintre acestea adierea de vant, de aer, vantul mai ales, dar si tunetul, cutremurul, “cutremurarea”, toate acestea sunt semne vadite ale Prezentei lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatal este Slava, El este in Slava, dar El este Slava in acelasi timp, aceasta Slava, este Lumina Necreata, Energie Necreata, este insa o Putere Necreata care depaseste orice putere.

Am dezvoltat putin, dar stiti ca imi place sa vorbesc despre Dumnezeu.

In Biblia, II Paralipomena, Capitolul 6, « Rugaciunea lui Solomon », Solomon vrea sa ii construiasca lui Dumnezeu un Templu, ceea ce si face, si in capitolul urmator, deci in capitolul 7 mi se pare, Templul este gata ridicat, si Dumnezeu Atotputernicul intra in Templu, in toata Slava Sa, Slava lui Dumnezeu Tatal Ceresc umple Templul, incat toti, dar toti preotii trebuie sa stea afara si nu pot intra, Dumnezeu intra in Templu aratand ca El este Prezent acolo, deci binecuvantand, sfintind Templul.

Si preotii nu Il vedeau pe Dumnezeu, dar Slava lui Dumnezeu era Vie, Concreta, Intensa, incat preotii NU puteau patrunde, intra in Templu, aici este vorba si despre o impiedicarea reala, concreta, fizica.

Preotii nu puteau sa intre in Templu, intrucat in Templu Dumnezeu din Cer coborase in Toata Slava Sa, iar preotii nu puteau concret, fizic, sa patrunda in Templu, aici nu e vorba de faptul ca nu puteau sa intre intrucat era Dumnezeu in Templu si ei se sfiau sau lor le era frica de Maretia lui Dumnezeu, si de aceea adica, nu intrau ei in Templu.

Revenind la visul meu din 11 mai/12 mai 2016 : in visul meu, simteam acel curent de aer, la inceput numai o adiere mai lina, si simtindu-l, doream sa ma trezesc, si pe moment nu am putut, dar apoi m-am trezit si in acelasi timp a disparut si manifestarea adierii de aer sau a curentului de aer.

Si ma gandesc ca visul era poate un semn de la Dumnezeu.

Ieri seara, era tarziu pentru mine la calcutator, am vazut un Mesaj al Fecioarei Maria din 8 mai 2016 cred, de la Zaro-Ischia, Italia, si spunea, cat am vazut in emailul primit, fara sa deschid pagina blogului myriamir, sa ne rugam pentru familii, sa ne rugam, sa ne rugam, sa ne rugam, caci Satana vrea, vrea, sa distruga familia, familiile !

Si acasa, in viata reala, de veghe, ziua, seara, noaptea, cand nu dormim.

Fratele meu imi vorbeste foarte urat, cand sunt parintii de fata isi mai nuanteaza cuvintele, cand il intreb cu prietenie “Ce mai faci, Silvica, Silviu ? “, el cu mult dezgust, cu ura, imi raspunde scurt : “Hai, lasa-ma !”, este imperativ, este plin de ura, de dusmanie.

Se poarta foarte urat cu mine, dar foarte urat.

Imi e rusine de ei, cu ei, si ma gandesc ca ce am trait in viata asta, mai bine era sa nu ma fi nascut.

Astazi suntem in 13 mai 2016 si Fecioara Maria a cerut o zi de post, cu rugaciune, post, penitenta de la 6 dimineata la 6 seara, ora Columbiei.

Eu azi tin post, desi la Bucuresti, dupa ora Romaniei.

M-am sculat la 11h35 azi de dimineata, sau catre pranz.

Noaptea nu dorm bine, e foarte frig, ieri fratele meu nu a fost la serviciu si era deci acasa seara, nu a trebuit sa il asteptam.

Imi vorbeste foarte urat fratele meu, imi e clar ca nu e prea asezat nici la suflet, nici la minte.

Este anormal sa imi vorbeasca ca unui gunoi, parintii mei si fratele meu si nu sunt cinstiti cu mine, nu se comporta corect cu mine.

Au depasit orice imaginatie, este greu de inchipuit ce urat se poarta.

Vedeti, eu azi m-am trezit stiind ca e 13 mai 2016 si ca Fecioara Maria a spus sa postim.

M-am trezit, tata lucrase la computer pana la ora 11h40, isi scrie articole, venise in sufragerie sa il roage pe Silviu sa ii verifice, corecteze articolul scris in limba engleza, mi-a spus ca eu, adica computerul din casa, “tu ai corectorul in franceza”, eu nu folosesc corectorul in franceza si nu stiam ca e instalat pe acest computer, al vecinului Razvan Paraschiv care mi l-a oferit.

Apoi, m-am dus in bucatarie, tata a venit suparat in bucatarie si m-a dat chiar la o parte, era si mama acolo, si tata a spus ca : “Eu trebuie sa mananc oul meu acum”, - are un ou fiert uneori de la mama, asezat pe masa, si adesea nu il mananca ! – “lasa-ma”, si ma dadea la o parte, venisem sa imi pregatesc cafeaua, caci o cafea beau dimineata, si atat, stiam ca e ziua mea de post deci eu nu mananc NIMIC ASTAZI, TIN POST TOATA ZIUA, si oricum cat mai mult pana la noapte, sa fie cele 12 ore.

Nu le spun nimic, decat uneori le reprosez ca imi vorbesc urat, e anormala atmosfera din familia noastra, sunt – ma doare sa o spun, sunt deja anormali, sunt stricati la suflet.

O spun sincer, parintii mei cred ca nu si-au dorit copii, au avut copii, nici nu stiu cum sa spun, de ochii lumii, pentru ca regimul comunist te vroia asezat, la casa ta, familist, cu copii.

E atata ura in parintii mei fata de mine, atata imens dispret, rautate.

Apoi s-au dus in sufragerie, si au vazut ca ma doare si zambeau,ZAMBEAU DE BUCURIE, DE SATISFACTIE, mama, tata si Silviu fratele meu.

Nu mai sunt oameni, acestia nu sunt oameni si sunt parintii mei, mi se pare ca o CRUCE MAI CUMPLITA NU POATE EXISTA.

Imi e frica de ei, imi e rusine de tot ceea ce au spus, de tot ce am trait fiind fiica lor, caci relatiile de rudenie nu se pot desface, ele raman si Dincolo de moarte.

Mi-e groaza de ei, mi-e groaza de ei.

Il rog pe Isus Cristos sa se indure de mine, pe Dumnezeu Tatal Ceresc.

E rusinos, e urat, e cumplit cum se poarta cu mine, mai intai ca ei nu mai sunt oameni, si Silviu se comporta vulgar, din ce in ce mai urat, dusmanos.

Nu au reactii normale.

E adevarat, ca nu pot fi si nu cred ca sunt singurii ne-oameni, regimul comunist i-a invatat sa fie animale, nu oameni, dar orice om are o minte, un suflet, un creier, o inima, o personalitate.

Si totusi, din 1990 nu mai avem comunism.

De ce te porti ca o fiara ?

Parca sunt fiare !

Nu pot sa cred ca aceasta e viata mea.

Imi dau seama, ma gandesc adica, ca in jurul meu prea adesea vad oameni, tineri, cel putin din exterior, mie mi se pare ca si ei au avut/au parinti totusi rai, care nu au stiut nici ei sa se poarte si nu si-au invatat nici copiii sa se poarte frumos, si totusi acesti copii, care sunt mai tineri ca mine sau de varsta mea, sunt foarte multumiti de felul in care au trait in casa parintilor lor, si acest lucru ma uimeste, ma stupefiaza !!!

Desigur ca parintii ocupa un loc important in sufletul copilului, asta nu inseamna sa nu iti dai seama de realitate, sa accepti orice CU MULTUMIRE, orice nu se cade, orice nu e bine, orice educatie urata, gresita, rusinoasa.

Adica eu ma gandesc ca orice om isi simte viata, nu se poate sa nu iti simti viata, si viata e un TOT : viata din familie, de cand locuiai sau locuiesti cu parintii, sau ei vin la tine in vizita, sau macar unul din ei, sau tu ii vizitezi, deci te afli si azi in relatie cu parintii, chiar daca ai o varsta de adult si ai chiar si familia ta de acum, pe urma, viata in propria ta familie, cu sotul/sotia, copiii, pe urma viata in societate, la serviciu, sau intre cunostinte, colegi, prieteni, daca ai, daca poti avea prieteni.

Eu ma gandesc ca nu poti sa nu ai o privire critica, adica care analizeaza si bune si rele, in viata ta, la aceasta ma gandesc.

Pentru ca eu ma gandesc la viata mea si intotdeauna m-am gandit, si cand mergeam la serviciu de dimineata pana noaptea adesea.

Ma gandesc ca in casa la noi, acasa, nu a existat un orar regulat, armonios al orelor mesei, deloc.

Insa totusi, desi stiu ca tata adesea nu manca nimic, si din pricina ca lucra si era absorbit de ce facea, deci si din cauza lui, a vointei lui, si pentru ca uneori mama nu era acasa sau mancarea nu era gata, si pentru ca singur tata nu prea isi incalzeste mancare, chiar daca mancarea este in frigider....

Totusi, acum tata e la pensie.

Din septembrie 2008.

Inteleg ca la viata lui, tatal meu a mancat destul de putin, cu totul chiar foarte putin.

Cam in aceeasi situatie am fost si eu, desi eu totusi am mancat mai mult ca el, sau asa mi se pare mie.

Insa, vezi, esti adult, si nu esti copil, trebuie sa ai o educatie.

Nu dai cu sapa, nu lucrezi la munca campului, nici in fabrica, nu muncesti fizic, si deci cred ca nu mori si nu faci criza daca nu mananci oul in chiar clipa in care te-ai hotarat si tu, in sfarsit, sa vii sa iti mananci oul fiert care te astepta pe masa de mai demult.

Deci eu m-am trezit cu gandul si intentia directa, ca tin post.

Si ai mei se reped in bucatarie, nu stiu cum se face ca eu stau toata ziua la computer, cat pot de mult, uneori nu pot, cand tata are de scris articole, si e cazul si in aceasta perioada, se reped toti la baie, toti la bucatarie.

Adica pe undeva, e si reavointa.

Nu mai plecam toti dimineata la serviciu sau la facultate sau la scoala, ca inainte.

Parintii sunt la pensie, Silviu are un orar foarte deosebit, pleaca la pranz si vine noaptea la sau dupa miezul noptii, tarziu.

Cam pe la 00h45 AM, oarecum, cel mai devreme; atunci soseste acasa.

Ieri Silviu a fost la cumparaturi.

Nu demult mi-a spus ca isi face grij pentru viitor, ca nu are de lucru.

Grijile acestea si le-a facut mult timp si invoca cu scrupulozitate factura de la intretinere, lunara.

Si ieri a fost la cumparaturi si si-a cumparat un tricou cu guler, numit polo, albastru, frumos, de la “ZARA”.

Sa stiti ca sunt de spus, am de spus.

In 2003 cand m-au reclamat la Psihiatrie, unde eu nu aveam ce sa caut, colega lui Silviu, Daria Gheorghiu stia, nu stiu daca de la mine, sau si de la mine, dar cred ca de la fratele meu, poate si de la tata, Daria mi-a spus ca l-a cunoscut pe tata, iar mama Dariei il cunoaste sigur, dar sigur, amandoi erau la mine la spital – cum suna ! oribil, la mine la spital in iunie 2003, intr-o zi au venit, si s-a nimerit ca la aceeasi ora si tata si dna Doina Gheorghiu au venit la mine, dna Doina Gheorgiu cu o punga cu banane, apa minerala, niste biscuiti ceva, nu mai stiu, dar banane, apa minerala, asta, sigur, o punga mare de plastic in care imi adusese toate acestea.

Tata, insa nu de la inceput, mi-a lasat 5 lei noi, 50.000 lei vechi, imi ajungeau exact pentru 2 oua-omleta si o sticla de ½ litru apa minerala, si inca nu imi ajungeau de o chifla sau 2 chifle de paine pentru omleta, imi cumparam si atata am mancat intre 19 iunie 2003-26 iunie 2003, zi de zi, dar nu din prima, sau chiar primele zile, nu.

Nici nu stiu cum am trait in acele zile, daca cineva in ziua de azi, poate intelege ce inseamna sa te pomenesti reclamat si inchis la propriu la Psihiatrie, fara un pahar cu apa, fara nimic, NIMIC, nu stiu cum mi-am dus zilele !!!

Si eram slaba si la momentul internarii, as spune, imprevizibile pentru mine, asta sigur, dar si fortate.

Eu sunt VICTIMA, si eu sunt internata.

EU SUNT VICTIMA.

Eu nu am reclamat vreodata, pentru ca parintii mei dar si multi oameni de seama lor sau copiii acestora, mai intai ca au o educatie urata, gresita, si pe urma din cauza rautatii se creeaza dezechilibre in creier, si un om se poate sa se imbolnaveasca.

In general oamenii rai nu au avut un echilibru sufletesc, deloc, si unii chiar au sfarsit viata bolnavi psihic.

De aceea in rugaciune, credinciosii, crestinii, sunt invatati sa ierte, sa nu tina supararea, pentru ca supararea imbolnaveste si trupul si sufletul, deci si mintea.

Dar e foarte greu sa traiesti asa zi de zi.

Eu nu vreau conflicte, Psihiatria amestecata, psihiatrii nu pot vindeca oamenii care sufera psihic, medicatia le distruge creierul.

Nu neg faptul ca ai mei ar avea nevoie de niste, as spune eu, sedative, macar.

Pentru ca sunt foarte nervosi.

Ar avea nevoie de medicatie chiar si psihiatrica.

Din pacate, acesta e adevarul.

Dar, ce vor face apoi ?

Si pe urma sa stam tot timpul cu Psihiatria pe cap ?

Aici, sau poate si in alte parti, Psihiatria se instapaneste pe oameni, chiar si suferinzi psihic de sunt ei, nu e normal sa te instapanesti pe un om, pe oameni.

Chiar daca ii numesti pacienti.

In iunie 2003, intr-o zi, pe cand eram in spitalul de psihiatrie, m-am dus la Poarta, pentru ca trebuia sa vina, mi se pare ca pe Bruno Lavail il asteptam, a venit, o data, dar a venit sa ma vada.

Si, fiind eu la poarta, asteptand sa apara Bruno, eu biata de mine, oricum nu aveam ce face, desi e mult prea slaba, singura consolare a fost ca era vara si in curtea spitalului sunt pavilioane, aflate la distanta unele de altele, si intre ele este ca un fel de parc, sunt copaci, este verdeata, deci aleile, parcul, au fost singura mea consolare.

Asteptam deci la Poarta sa vina Bruno...

Vedeti, sunt lucruri pe care nu le stii, nu le afli, la care nu te gandesti chiar deloc, daca nu ai trait anumite evenimente....

Intra o femeie, inalta, destul de solida, grasuta bine as spune, cu parul negru vopsit, cu ochii negri, cu pielea alba mai mult, cu o rochie de vara, parca si rochia avea mult negru, dar nu numai, poate si alb, care femeie, culmea, zambea, avea puterea sa zambeasca, si intra in spital, adica paseste pe poarta spitalului, poarta pe care intri si la spitalul Bagdasar de neuro-chirurgie, si nu stiu, ea, femeia, cunostea pe acolo, pentru ca a intrebat pe cineva, pe o alta femeie, sau pe cineva, daca pe barbatul ei nu l-a vazut pe acolo, daca e acolo ?

Femeia aceea solida venise la spitalul de psihiatrie, mi se parea mie, cu mult natural, cu mult firesc, sa isi caute sotul, barbatul, care plecase de acasa de mai multe zile, sau de ceva timp, sau ore.

Si ea deci, femeia, se astepta ca sotul ei ar putea fi, sau o fi, la spitalul de psihiatrie.

Pesemne unul din locurile in care sotul ei venea, cand lipsea, disparea de acasa.

Deci nu sunt lucruri de glumit.

Nu merge sa umbli cu reclamatii la psihiatrie, si mai bine chiar sa nu ai de-a face cu asa ceva.

Vreau sa spun ca nu sunt lucruri de joaca, de gluma, de tratat, de privit superficial.

Nici simplu macar.

Noaptea, de cand nu mai avem caloriferul cald, e atat de frig, si luna mai e o luna de toamna.

Nu stiu cand va veni primavara.

Ma opresc aici, pentru moment, cu Jurnalul meu.

Nu v-am spus, reiau ideea inceputa mai sus : Daria imi reprosase ( prin 2003 ) ca mi-am cumparat doua tricouri ( erau mici, adica nu era cine stie ce ) de la un magazin “Terra Nova” se numea, pe Bul Magheru, un magazin situat cam peste drum de Mac Donald’s, de metroul de la Piata Romana.

Priviti ca eu nu zic nimic, nu am ce sa spun, dar cum se poarta ai mei cu mine, si oamenii din jur cu care ei sigur au vorbit despre mine, este incredibil, este anormal !

Silviu pleaca sa isi cumpere parfumuri scumpe, sunt foarte bune, dar sunt marci si unele foarte scumpe, in fine, tricouri, pantofi, cati eu cu totul nu am avut pana azi in viata mea, muncind, avand contract de munca, si eu nu spun nimic.

Nu invidiez.

Vreau sa spun ca modul nedrept, urat, perfid, in care sunt tratata de familia mea, ma doare, ma doare, ma doare, ma ingrozeste !!!!!!!!!!

Si cat m-au prejudiciat !!!!

SI LI SE PARE NORMAL, LI SE PARE CA AU DREPTUL sa ma prejudicieze, sa ma vatame.

Adica pe Silviu il ingrijoreaza intretinerea la bloc, si toate parfumurile astea scumpe ce sunt ?

Si pantofi, si tenisi scumpi, si tricouri.

Nu spun ca nu e un om bogat.

Dar eu in toata viata mea nu am avut atat.

Nici parfumuri, nici nimic.

STITI CE MA DOARE ?

MA DOARE CA II VAD OAMENI MICI DE TOT, MESCHINI,  INVIDIOSI.

Adica Silviu inseamna ca m-a invidiat mult pe mine.

Eu imi cumparam, sau primeam un parfum, el si-a cumparat vreo zece parfumuri, eu le-am avut cu greu, si IN TIMP, el si le cumpara deodata pe toate.

La fel cu hainele.

Nu va spun ce meschini sunt.

Si eu nici nu am cerut prea mult, ma refer cand eram copil sau adolescenta.

Este un comportament SADIC, anormal, fata de mine au ura in inima, ura puternica, ura prinsa in radacini.

Si au lovit in mine pentru ca m-am imbolnavit.

Nu sunt locuri de munca, sau se obtin pe bani sau se mentin pe bani ?

In mine ai mei lovesc, ei nu vad aceste realitati anormale ale societatii.

Au lovit cu sete pentru ca m-am imbolnavit cu vezica urinara, si nu numai.

Ma ingroapa,

Nu au vrut ca eu sa muncesc.

Nu au vrut ca eu sa ma casatoresc.

Trebuie sa ma opresc, a venit tata.

vendredi 13 mai 2016 ;

Reiau, continui 13/05/2016 14:25:43

Depaseste orice imaginatie, am vrut sa ma opresc aici cu Jurnalul meu si de familie, dar pur si simplu sunt indignata, nedumerita, ma doare ce vad acasa in jurul meu.

Tata a venit sa isi corecteze articolul, inca o data, si sa il trimita pe e-mail, de la computerul acesta, pe care il impartim, din dormitorul-biblioteca-birou.

Silviu pleaca la el la serviciu.

Nu inteleg de ce deja, pot spune, imi vor raul parintii mei.

Au facut crize de rautate cand aveam contractul Phare de jumelage/twinning de la ministerul Finantelor Publice din 2000-2001 ( in 2000, in decembrie am inceput sa lucrez acasa, si in 2001 concret, la sediul ministerului ).

Au spus ca eu castig mai mult decat tata, am auzit foarte clar, tata tipa in bucatarie la mama, i se plangea ca el e profesor universitar si eu castig mai multi bani decat el.

Stiti cat am avut contractul, concret, putin timp, erau, nu stiu, alte interese, alte dorinte, acel post era dorit oricum de multi oameni.

Am avut un salariu lunar, nesupus impozitului, intrucat erau banii Uniunii europene, de 600, adica sase sute dolari ( pe luna, deci ), in ianuarie, si februarie cred – pot sa ma uit insa, sa caut, am avut normal, un contract de munca incheiat, semnat, cu Consilierul Pre Aderare, cu dl Jean Paul Foinant.

Apoi, din februarie, sau mai degraba din martie, mi-a crescut salariul la 800 de euro.

Si cum ?

Am spus ca vreau sa imi ajut fratele sa devina avocat, credeam ca termina facultatea, eram in 2001, stiam ca pierduse un an, repetase, dar il credeam student la Drept.

Jean Paul mi-a marit salariul si a spus ca e maximul ce mi-l poate plati.

Intotdeauna am spus ca il tin pe fratele meu, pentru ca am vazut cum e viata, pentru ca nu am privit viata prin prisma unui partid sau a unei ideologii, pentru ca nu suntem toti la fel, pentru ca e fratele meu, si daca lui ii e mai greu sa munceasca, sau poate nu e bun de munca, il tin eu, doar e fratele meu !

Intrebarea mea este DE CE PARINTII SI SILVIU lovesc in mine continuu ?

Dumnezeu e Sus, eu ii spun ce am pe inima, stiu ca avem o cruce de dus fiecare, dar imi e teribil de greu.

Eu vad ca acesti oameni sunt lipsiti de sensibilitate, de sentimentele, de afectiunea, pe care un om normal, sanatos psihic, le are, un creier normal are o viata afectiva, si manifesta afectivitate.

Mi-am ajutat fratele si m-a acuzat ca ii vreau raul.

Intotdeauna insa pe la spate, parintii si fratele meu s-au plans de mine, mai intai intre ei, unii altora, fara ca eu sa stiu.

Apoi au vorbit si cu alte persoane.

Iata, un exemplu concret : Daria Gheorghiu mi-a spus ( dupa externarea mea in 2003 din spitalul de psihiatrie ) ca il cunoscuse pe tatal meu, care, cred, spun cred, a mers in vizita acasa la familia Dariei, la mama ei, la dna Doina Gheorghiu, sa reamintesc, psiholog la sau in cadrul ministerului de Interne, “controla sportivii de la Dinamo”, dupa cum spunea Daria.

Colega de la Drept de la Universitatea Bucuresti din anul intai 1996-1997, a fratelui meu Silviu.

Deja ajung la concluzia, fara sa fiu suspicioasa, fara sa fiu paranoica, ca parintii mei chiar ma dusmanesc si la fel si fratele meu.

Eu ii vad traind numai – desi ei nu prea au ! – pentru bani sau mancare, bani, intretinere.

E foarte necesar sa iti poti procura hrana, sa ai banii de intretinere.

Dar pe mine de ce nu m-au lasat sa muncesc, sa castig salariul meu ?

Aceasta e intrebarea mea.

Ca apoi sa imi spuna ca eu sunt o trantorita.

Peste viata mea personala, au calcat cu tavalugul, mi-au interzis orice viata personala.

Bineinteles ca ei nu spun asa.

Dar asa fac.

Silviu pleaca, o intreaba pe mama : „ti-am dat cheile ?“, poate cheile de la garsoniera bunicului din str.Iancu Jianu nr. 72, sector 5.

Imi amintesc ca sotia unchiului Dumitru Andrei, magistratul si avocatul, Sica Andrei ma intreba de ce nu ma mut in garsoniera bunicului sa incep sa lucrez ?

Cred ca m-a intrebat si in noiembrie 2008, in seara, in noaptea in care l-am vegheat pe Dumitru Andrei in garsoniera sa din Bul Tineretului care fusese pana la decesul avocatului Andrei, sediul cabinetului sãu individual de avocatura.

Eu cum sa traiesc, daca sunt continuu impiedicata ???

Cand am adus acasa prima oara si pe singurul meu, unicul meu logodnic din viata mea, pe Roland Pasteur, la masa, cu totii, mama, tata, Silviu, Roland si cu mine : Silviu a spus ca “sora mea e nebuna, Roland”, raspuns la intrebarea lui Roland : “Sylvio, sa ma casatoresc cu sora ta ?”, raspunsul lui Silviu a venit asa : “da, Roland, dar sora mea e nebuna.”- era, si suna si era, foarte limpede.

In iunie 2003, parintii mei s-au plans, tata, de faptul ca eu as cheltui, ca sunt cheltuitoare, v-am spus cat castigam, cumparam si pentru casa, si banul chiar se duce repede.

Mi-am ajutat si fratele, si lui i-am cumparat.

Nu inteleg, nu inteleg, ce ura au in ei parintii si fratele meu ?

Ce se intampla ?

Daria stia ca mi-am cumparat 2 tricouri, si de ce, ma intreba ea atunci, am avut eu nevoie sa imi cumpar DOUA tricouri ?

Nici nu aveam o garderoba bogata, si niciodata nu am avut haine multe.

Dimpotriva, dar dimpotriva, adesea, -  am avut haine, da, am avut haine, - insa adesea am avut strictul necesar.

Intotdeauna in casa au fost discutii ca eu vreau pantofi, cand aveam nevoie de pantofi.

Cand eram foarte, foarte mica, cam pana in 4 anisori,  mama imi cumpara, poate pana in 3 anisori, rochite, de pilda 2 rochite odata, cand mergeam la cumparaturi.

Tata acasa ii reprosa, incepuse, si cat de tineri erau !, nu chiar atunci, atunci nu stiu, dar cand am sosit in Constantine, in Algeria, atunci a inceput, treptat, sa ii reproseze mamei ca imi cumpara jucarii, sau haine, sau orice ar fi cumparat pentru mine.

In Romania, dupa Algeria, tata i-a reprosat si ii spunea mamei : “ti-am spus sa nu ii mai cumperi, mai !” si mai spunea mereu tatal meu despre mine, mamei mele : “o sa creasca, o sa vrea, si ea nu o sa poata sa isi cumpere, si ce o sa faca atunci ?”

De ce era el convins si cum de stia el, de atunci, ca eu nu voi putea, adult, sa imi cumpar haine, cele necesare, carti, etc ?

Si carti imi cumpara mama in Algeria.

Eram inca foarte mica, cand tata afirma cu convingere ca eu nu voi avea bani cand voi deveni adult.

De asemenea, mai tarziu, peste ani, nu cand am terminat liceul in iunie 1986, tata mi-a spus cu dispret, cu sila : “Tu si daca faci facultatea, NU O SA FACI NIMIC, degeaba o faci !”

Cu Sica Andrei, noi, eu vorbeam putin de tot, la telefon si foarte rar, cand sau daca sunam sa vorbesc cu unchiul meu Dumitru Andrei.

Totusi, stiu ca Sica Andrei era de parere sa ma mut “la bunicul” in garsoniera, sa incep sa lucrez, avocatura, sau daca nu, sa traduc, cred ca stia ca sunt traducatoare.

Mai ales insa se referea la avocatura, sa devin avocata.

Insa si Sicai Andrei i s-a parut cred, sau a vazut, ca mama nu ma lasa in garsoniera.

Eu – cat ma priveste – nu am tinut deloc neaparat sa stau in garsoniera, deci din acest punct de vedere eu nu am spus nimic, nu am suparat-o pe mama, nu poate niciodata si nicidecum mama sã imi spuna cu repros cã eu as fi vrut garsoniera.

A fost a bunicului Paraschiv pe care il respectam foarte mult.

In garsoniera m-a lasat mama cateva zile la finele anului 1998, cand ma logodisem, Roland a venit cateva zile sa petrecem impreuna sfarsitul de an.

Am stat cu el, singura data cand eu am ramas in garsoniera bunicului meu.

Dar mama le-a spus unor rude ale ei, in fond, si ale mele, Ioanei Dragnea ( tanti Onitza ) si sotului ei Dan Dragnea ( “nentu” Dan, cum ii spunea tanti Onita sotului ei ) ca in garsoniera, ea, mama mea, a lasat, gazduieste doi cetateni francezi straini, sot si sotie.

Si ei sa nu vina pe acolo, deci sa se faca nevazuti cum s-ar zice.

Pentru ca, dupa cum mi-a dictat la telefon adresa lor, domnul Dan Dragnea, sotul lui tanti Onita ( Onita era nepoata de la tara a bunicului meu Paraschiv Mardale, nu stiu exact cum ii era nepoata, anume, precis ) cand eram studenta, familia Dragnea locuia intr-un bloc care e situat aproape de blocul bunicului meu, si chiar pe harta strazilor pare mai indepartat, dar e la doi pasi.

Tanti Onita deci locuia pe strada Dumbrava Noua nr.23, [...] , sector 5, Bucuresti, si cred ca tot acolo locuieste si azi.

Iar bunicul Paraschiv Mardale locuia in garsoniera sa pe strada Iancu Jianu nr.72, [...],  sector 5, Bucuresti.

Nu inteleg cum pot sa nu mai fiu victima dusmaniei parintilor mei ?

Caci ei, asa, din exterior, se arata binevoitori, or, nu sunt asa binevoitori, dimpotriva.

Intr-o zi, am mai povestit, sa reamintesc, ma intorsesem din oras, dusesem niste lucrari de traduceri facute de mine, dnei Gisele Nadalin, consilier pre aderare la ministerul Finantelor Publice din Bucuresti, si ea ma platea legal, in contractul ei cu Uniunea europeana se prevedea expres cu cat anume, exact, poate plati, daca recurge la un traducator, in afara serviciilor contractuale ale asistentei sale, caci orice consilier pre aderare avea obligatoriu un asistent, cu care lucra, care traducea, dar se putea sa aiba de tradus prea mult, sau intr-un timp prea scurt, si consilierul putea angaja un traducator separat, numai pentru traduceri, pe care sa-l plateasca separat, pentru cat traduce exact, cu o suma de dolari, sau euro, per pagina A 4 tradusa.

M-am dus sa predau o lucrare, oricum fusesem in oras cum spunem noi, care locuim in Drumul Taberei sau alt cartier care nu e in centrul capitalei.

M-am intors acasa, am urcat cu liftul, am ajuns la noi la etajul 2, am deschis usa, in usa liftului in stanga mea, in usa apartamentului vecinului, dl Boanta, erau un vecin coleg de la uzina Vulcan cu mama mea, se cunosc din tineretea lor, dl Stroescu inginerul, care locuia pe scara B, pe cealalta scara, membru  in comitetul de bloc, sau poate presedintele atunci, si alaturi, administratorul dl Negoescu un vecin tanar, cel putin tanar in 2000, in primavara-vara, care locuieste in blocul alaturat R 5, nu cu noi in R 4.

Vecinul Boanta iesise in usa apartamentului sau.

Cei doi vecini, dl Stroescu ( familia sa o stiu de cand am venit in 1976 din Algeria si il stiam pe Dragos fiul sau, e cu vreun an, doi mai mic ca mine, atat si ne jucam la inceput impreuna, putin timp insa ) si dl Negoescu ii spuneau chiar asa domnului Boanta, cand eu am aparut din lift, pe palier si m-au vazut, cred ca le-am dat buna ziua : “ce ne facem cu fata asta, ca umbla cu barbati ?”, cred ca au spus si ca “castiga bani ca umbla cu barbati, ce facem cu ea ?”

Efectiv mi s-a parut ca despre mine este vorba.

Nu mi-au raspuns la buna ziua.

In ziua aceea purtam o fusta cu o palma mai sus de genunchi, ceea ce la viata mea a fost o exceptie, in liceu am purtat o fusta a mamei din Algeria, cu o palma mai sus de genunchi, imi cumparasem o fusta din tafta, nu stiu exact sa precizez tesatura, din materialul asemanator celui din care era confectionat sarafanul nostru in anii de liceu, era fusta aceasta bleu-marine si cu dungi foarte fine, aproape invizibile, subtiri, verticale, in dungi deci, dungile fiind mai “albe”, alburii, gri.

O fusta dreapta, sobra.

Bleu-marine.

Era insa suficient de lunga, deci eram foarte decenta.

La scurt timp dupa aceea, mama Luminitei Dinu, dna Iuliana Dinu membru in comitetul de bloc, era unul din cenzorii nostri cred, mi-a iesit parca inainte, da, cu vecinii poti sa te intalnesti daca circuli toata ziua, daca iesi din casa zilnic, si am urcat cu liftul cu ea, pana la noi la et. 2, ea apoi mai sus la et. 10 la ea.

Si dna Dinu mi-a spus ca Luminita nu are prea mult noroc, in comparatie cu alte fete, ca e viata grea azi, ca fetele umbla cu fuste scurte, cu mini-jupe, ca fac ce fac, am uitat cuvintele ei exact, dar imi spunea ca adica, unele isi castiga viata, pesemne, probabil, - adica cred ca la acest lucru facea aluzie – folosindu-si trupul, farmecele, frumusetea femeiasca.

Mi s-a parut ca in ziua aceea doamna Dinu nici nu era prea prietenoasa cu mine, de obicei era mai prietenoasa, sau cel putin, asa parea.

Va dati seama ?

Doamna consilier Gisele Nadalin avea traduceri de facut, mai ales ordonantele guvernului, acte – publice, nu secrete ! – ale ministerului finantelor publice, in legatura cu Finantele, si cum aceste acte normative sunt in general destul de lungi, aveam de tradus, si intr-un interval de timp destul de strans, uneori foarte scurt ( am avut o data asa, a fost totusi oribil cum am lucrat, toata seara si noaptea, fara sa ma ridic de pe scaun si sa iau mana de pe tastatura decat pentru a consulta dictionarul ! ) – deci eu aveam de lucrat mult, si in timp strans, limitata de termenul de predare al lucrarii, munceam mult, imi placea, atunci, imi placea, am facut cu placere munca de traducere.

Dar asta nu inseamna ca nu era mult si intr-un ritm alert, sustinut.

Faceai un efort, si nu chiar unul mic.

Faceai chiar un efort mai mare, sau mare.

Si sa imi spuna vecinii, sa imi faca aluzii ca eu castig bani pentru ca umblu cu barbatii ?

Care barbati ?

Aveam un prieten, asa cum a fost, ca vai de lume, cu greu, si prietenia aceasta, pe Bruno Lavail.

Gisele Nadalin a avut nevoie de un traducator, chiar avea nevoie, chiar a fost in impas aproape la un moment dat.

Bruno tot auzind ce vrea ea, la un moment dat i-a spus, cum se exprima el despre oricine, ca “eu stiu o persoana care...”, adica i-a spus ca el ma cunoaste pe mine, care as putea poate sa traduc pentru ca vorbesc bine franceza.

Dar pana atunci eu nu incercasem o munca de traducator.

Deci eu am primit bucuroasa, ca pe o provocare pentru mine si eram eu insami curioasa daca voi reusi, vroiam sa reusesc.

Am reusit.

Era prima data ca traduceam, si inca, acte normative in domeniul Finantelor.

Eu trag o concluzie : am fost inconjurata de criminali.

Nu mi-au dat voie, s-au pus obstacol, - sa ma casatoresc, sa muncesc, sa traduc, sa lucrez pe proiectul Phare, am avut necazuri in 1999 ca am plecat in Franta cu Roland Pasteur, la el, si apoi cu el, ca m-am logodit cu un francez, dar tot ce am facut aveam dreptul sa fac, am facut LEGAL SI AVEAM DREPTUL SI TOATE DREPTURILE DE OM SI CETATEAN, nu am incalcat niciun drept.

Am lucrat legal, m-am logodit, ceea ce era legal.

Ma opresc aici.

Bucuresti, Romania, ora si ziua : 13/05/2016 15:17:55

Duminica 15 mai 2016 :

Ieri seara, sau, mai degrabã ieri noapte, am reusit sa imi pregãtesc, asa cum obisnuiesc deja de câtva timp, Caietul de rugãciuni in curs, pe care l-am inceput si care ramasese nepregatit, pentru ca, vreo doua, trei luni, poate un pic mai mult, nu am avut cerneala in imprimanta.

Cum pregatesc un caiet de rugaciuni ?

Mai intai ca prefer caietele simple, exist unele cu coperti roz-inchis, galben, albastru, sau verde, sunt de buna calitate si nu costa mult ( de aceea am auzit ca s-ar fi vandut ca painea calda si nu s-ar mai gasi la Papetaria in chestiune, de unde le cumpara mama pentru mine ), la inceput am avut caiete mai subtiri, dar acum am inceput caiete cu mai multe file, vreo 80 de file cred, acelasi tip de caiet insa, asa cum aveam in scoala ca format, adica formatul mic, A 5.

Numerotez aceste caiete de rugaciuni, fiecare are pe coperta o eticheta pe care scrie « Caietul de rugaciuni nr. ... “.

Pe primele pagini sau file ale caietului, dupa ce, chiar pe prima,prima fila ma semnez si scriu perioada cuprinsa, de pilda : “numele, prenumele, Caietul de rugaciuni nr...., Perioada : [ sa zicem ; 1 august 2016 ( care va veni, stiu ) – 30 septembrie 2016 ]”.

Apoi, dau pagina si pe urmatoarea pagina imprim si asez Crucea lui Isus de la Medjugorje, m-am obisnuit sa asez mai ales Crucea Alba Mare, pe care scrie “Isusu”, de la Medjugorje pe prima fila.

Tot pe prima fila, dar pe spatele, sau pe verso-ul primei pagini pe care m-am semnat, asez o alta icoana de ceva timp, cel mai adesea icoana Fecioarei Maria.

In paginile caietului de rugaciune asez, adica lipesc, icoane, icoane cu rugaciuni si versete din Biblie care imi plac mie mai mult, sau care m-au impresionat mai puternic.

Pentru aceasta, in prealabil, aleg din calculator, din folderul ( dosarul ) cu icoane-imagini, ce icoane sa asez in caiet, si apoi imprim fiecare imagine-icoana in parte.

Versetele din Biblie, fiind cele care imi plac mie mai mult, le-am pregatit eu insami, am luat Biblia si am scris versetele in chestiune, cu grija sa le potrivesc pe pagina A 4, pe mijloc, pentru ca nu au loc prea mult pe fila unui caietel mic A 5.

Imprim, fiecare icoana in parte, fiecare pagina pregatita de mine cu versete din Biblie, separat, apoi le lipesc pe paginile caietului de rugaciune, astfel incat, atunci cand eu scriu o Scrisoare-Rugaciune catre Dumnezeu-Tatal Ceresc Sfant si Vesnic Viu, Atotputernicul, randurile scrise de mine in cuprinsul rugaciunii se aflã printre icoanele imprimate.

Apoi, cand termin de scris o rugaciune, inchid caietul, il asez langa Biblie si deasupra am o pagina A 4, o coala alba pe care am imprimat o imagine ( de pe facebook ) care inchipuie Scara lui Iacob, pe care Ingerii din Cer urca si coboara, urca la Cer rugaciunile noastre si din Cer, Ingerii coboara cu raspunsurile pe care Dumnezeu ni le daruieste, la rugaciunile noastre, Ingerii urca si coboara necontenit.

De asemenea, peste caietele de rugaciune am asezat si o pagina A 4 pe care sunt imprimate Numele Sfinte ale lui Dumnezeu, astfel cum le gasim in Biblie, numai ca au fost si oameni care le-au cautat si le-au asezat pe toate, sau cam pe toate la un loc.

Stim deja ca Dumnezeu este : Atotputernicul, Atoatecreatorul, Atoateziditorul, Stapanul Universului, Dumnezeu Care Poarta de Grija, Dumnezeu Vesnic, Dumnezeu Vesnic Viu si Sfant, Dumnezeu Alfa si Omega, si asa mai departe.

Ei bine, de mai multe luni de zile am ramas fara cerneala in cartusul imprimantei, si am adunat multe rugaciuni neimprimate, insa nu indraznesc sa incep sa le imprim acum pe toate, pentru ca as consuma imprimanta, pricina de dsicutie in casa la noi, si pentru ca se consuma colile A 4 albe de scris, iar tata care a umplut cartusul cu cerneala are nevoie si chiar isi imprima articole pe masura ce scrie la ele, sau din ele.

Ieri am imprimat, pentru prima data de cand, dupa cateva zile deja bune, avem din nou cerneala in imprimanta, cateva rugaciuni de pe trinite.1.free.fr si am rostit si citit cateva, inainte sa mi se inchida ochii de somn.

Dar, inainte de aceasta, ieri seara-noapte, mi-am pregatit deci un caiet de rugaciuni, cel in curs, pe care incepusem sa il scriu, dar nu avea in el nici Crucea lui Isus Alba din Medjugorje, nici icoanele Fecioarei Maria si nici alte icoane, din lipsa de imprimanta.

Bine, si este interesant, altfel nu as insista sa povestesc.

Este interesant, dar este mai cu seama util sa tii un caiet de rugaciune, caietele cu rugaciuni se aduna unele peste altele, si Dumnezeu le citeste, ele sunt acolo cu rugaciunile cuprinse in filele lor, cu icoanele sfintilor, cu Crucea lui Isus, si isi asteapta rezolvarea, caci nu se pot rezolva toate deodata, dar asa, treptat, treptat, Dumnezeu aduce un raspuns si o solutie fiecarei probleme ridicate in rugaciunile pe care le scriu.

Si cum problemele sunt multe, firesc este ca nu s-ar putea ca deodata sau toate, in foarte scurt timp, sa isi afle o rezolvare, dar usor, usor, Dumnezeu le va aduce o Lumina fiecareia..

Este interesant pentru ca noaptea trecuta am avut un vis, si ma gandesc ca este in relatie cu completarea caietului meu de rugaciuni.

Ce icoane am ales ieri seara ?

Am ales si asezat Crucea Alba a lui Isus, de la Medjugorje, apoi icoana Sfintei Fecioare Maria care le apare vizionarilor de la Medjugorje asa cum a descris-o vizionara Vicka, am asezat-o pe Fecioara Maria pe verso-ul primei pagini a caietului pe care ma semnez, iar pe pagina urmatoare ( ar fi a 2-a fila din caiet ) am asezat Crucea Alba, asa incat Fecioara si Crucea lui Isus sunt una langa cealalta.

Apoi, la sfarsitul rugaciunii – ultima pana astazi scrisa de mine in caiet – din noaptea de 11 aprilie spre 12 aprilie 2016, am asezat ( lipit ) icoana PreaSfintei Inimi a lui Isus Cristos din care picura Preapretiosul, Preascumpul Sãu Sânge, si pe care porumbeii, Duhul Sfant, il adunã cu grija, picatura cu picatura.

Dupa aceea, am dat fila si pe paginile albe, inca nescrise, am lipit pe o pagina o parte din versetele din Biblie, din Evanghelia lui Ioan, care descriu Aparitia lui Isus Inviat, dupa ce El a Inviat ( imediat ), Apostolilor Sai, la malul marii ( lacului ), Isus fiind pe tarm le-a pregatit masa, pentru ca ei fusesera si inca se aflau la pescuit, in barci, si nu reusisera dupa ore de munca, sa pescuiasa nimic !

Singurul care L-a recunoscut atunci, a fost Sf. Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Isus, Ioan cel care era feciorelnic, adica Fecior, iar curatenia sufleteasca si trupeasca, in sensul de puritate a trupului si a sufletului ii placea si ii place lui Dumnezeu in mod cu totul si cu totul deosebit.

Cu anii am inceput sa si inteleg acest lucru, pe care pana astazi il stiam numai din lecturi.

Am inceput sa inteleg, ceea ce pana azi numai citeam si stiam din cele ce citeam.

Astfel, Ap.Ioan a fost singurul care, pe tarmul pe care aparuse Isus Inviat – deci apostolii stiau ca Isus a fost Rastignit si asezat in ( Sfantul ) Mormant, ei inca nu stiau ca Isus a Inviat, sau, daca stiau, pentru ca le spusesera Femeile Mironosite care mersesera cu mir si arome scumpe la Mormantul Lui si il gasisera gol, iar Ingerul le-a spus ca Isus e Viu si ele sa mearga sa le spuna vestea si apostolilor ( dar apostolii nu le-au crezut ) – daca stiau deci, apostolii inca nu credeau, sau nu credeau de-a binelea, ca Domnul ( “lor” ), Domnul Nostru, Isus Cristos, a Inviat.

Ei incercasera sa prinda peste noaptea si nu prinsesera nimic, iar acum erau obositi si le era foame.

Isus, Invatatorul, Domnul Inviat, apare in mod simplu si firesc, ca orice om, pe tarmul lacului pe care pescuiau apostolii Sai, este o scena, un episod care imi place foarte mult si ma induioseaza, pentru ca, dupa toate inimaginabilele chinuri prin care a trecut de cand a fost urmarit, prins, condamnat, rastignit, crucificat, asezat in mormantul rece, Isus Cristos Inviat – si iata cum, imi spun eu mereu, prin experienta mortii ( biologice, dar in fond nu numai biologice ), TRECEM FIECARE SINGURI IN VIATA.

Isus Inviat s-a intors imediat la Apostolii Sai iubiti si s-a gandit ca ei, oameni simpli, limitati, nu sunt nici macar capabili sa isi castige painea, adica ei erau pescari si nu au fost capabili sa prinda peste, pentru a se hrani, si tot El Isus Domnul lor si al Nostru, s-a dus cu grija pe malul lacului Tiberiadei si a pregatit masa, a facut focul, a asezat peste si i-a asteptat sa vina de la pescuit.

Mai intai, Isus le-a cerut de mancare, dar ei nu aveau..., bietii....

Dupa ce a trecut SINGUR, prin experienta mai mult decat atroce, dureroasa, chinuitoare, inuman de atroce, a Rastignirii, a Crucificarii, singur, caci apostolilor le fusese frica sa nu fie prinsi si rastigniti si ei, intrucat lumea ii recunostea ca fiin ucenicii lui Isus cand traia Isus, numai Ioan, numai acest apostol, Feciorelnicul a fost martor ocular, prezent trup si suflet la picioarele Crucii pe care Isus era Crucificat si Ioan statea langa Fecioara Maria.

Dupa cum se vede, frica e omeneasca, dar e si exagerata si in mare masura trebuie inlaturata, pentru ca Ioan a stat de fata la Rastignire si pana la sfarsit, si nimeni nu l-a incomodat cu nimic, ca prezenta, prezenta lui a trecut fie neobservata, fie observata, dar cu el, tartorii lui Isus nu au avut nimic, cel putin nu atunci.

Faptul ca Isus a trecut SINGUR prin cel mai dramatic episod din Istoria Umanitatii, urmarirea, prinderea, judecarea, condamnarea UNUI INOCENT, Rastignirea lui, este mai mult decat induiosator, mai mult decat miscator, cand te gandesti ca tot EL dupa ce a Inviat, S-a intors, cu grija si din grija [ Dumnezeu Care Poarta-de-Grija ] pentru viata apostolilor Sai, la ei, la Apostoli, pe care i-a hranit la propriu, cu mancare, cu peste si paine, iar mai apoi, da, cu hrana spirituala si mai apoi inca, cu Duhul Sfant care S-a Pogorat peste ei toti [ in ziua Cincizecimii ].

Revin la caietul meu de rugaciuni si voi spune ca ultima mea Rugaciune pe care am scris-o in 11/12 aprilie 2016 se termina, chiar pe pagina, cu faptul ca il rog pe Dumnezeu sa ii ajute pe toti disparutii francezi care au fost demult rapiti, dintre care unii ar putea fi in viata astazi, atunci cand francezii au fost nevoiti sa plece, sa fuga in graba din Algeria, tara pe care e drept, o colonizasera.

Si in perioada aceea, chiar in acele zile, multi francezi de origine care traiau in Algeria au fost pur si simplu rapiti si dusi in mine sa lucreze, in inchisori, in case inchise, unde au fost pusi la munca, dar in conditii inumane, cat au rezistat, daca au rezistat, in orice caz au fost dati disparuti si dupa un numar de ani, Guvernul francez a incetat oficial, sa ii mai caute, sa se intereseze daca sunt in viata, unde sunt, etc.

La Perpignan in Sudul Frantei a fost infiintat insa un Memorial al celor disparuti si pe o placa din bronz au fost sapate, scrise numele si prenumele francezilor, ale caror rude, familie, si azi se aduna la Perpignan si ii asteapta si plang si desigur, e cumplit sa nu ai vesti deloc, de atatia ani, despre un membru al familiei.

Deci, rugaciunea mea din caietul meu se termina cu rugamintea ca Dumnezeu sa ii ajute pe acesti disparuti si rudele lor, si ca ei sa revina ( cei in viata si azi ) in Franta, la familia lor, in tara lor in tot cazul, chiar daca  nu mai au rude in viata, sa se afle despre fiecare in parte, soarta sa, fie ca e sau nu e, in viata.

Pe pagina alaturata imediat, a caietului am lipit Icoana PreaSfintei Inimi a lui Isus, aceea din care picura Preapretiosul si Preascumpul Sau Sange, strans cu grija de Duhul Sfant in chip de porumbel.

Dupa ce mi-am aranjat caietul am fost foarte multumita, impacata, si am inceput sa spun rugaciuni pe care ieri seara mi le-am imprimat.

Dar foarte curand mi s-a facut somn si pana la urma am adormit.

Si am visat....

Desi amintirea visului, sau chiar secventa din vis a fost cam rapida, sau vaga, totusi a fost suficient de puternica si intensa cat sa imi ramana in memorie si sa ma impresioneze puternic.

Am visat deci in 14/15 mai 2016, noaptea, ca, undeva, ( decorul nu era prea net, dar exista un decor ) pe jos, dar era ca si cum eram in aer, nu chiar pe jos, nu chiar pe sol, nu chiar pe pamant, poate insa langa o apa, langa un lac, langa o mare, se aflau insirate, in sir, - sa zicem totusi “pe jos” – la orizontala, trupurile unor oameni morti, pline de sange, cu fata in jos.

Nu vedeam decat trup langa trup, fata le era in jos, erau intinsi la pamant, la orizontala, asa cum s-ar culca cineva, intins tot, pe jos, direct pe sol, direct pe pamantul de afara, dar, pareau ca sunt pe ( o ) apa, nu chiar pe pamant ( nu chiar pe tarana ), trupurile erau cu fata complet in jos, lipita de pamant sau pe apa ( nu pot spune lipite de apa, dar parca erau pe suprafata unei ape care insa nu se vedea foarte foarte limpe dedesubtul trupurilor, insa se vedea dincolo de ele, in continuarea lor, mai in departare si apa aceea, sa ii zicem mare sau lac, stralucea, era o apa care stralucea, cum straluceste apa cand soarele bate in ea ), si nu se vedeau decat spatele trupurilor, dar din dreptul capului tuturor celor intinsi la pamant, morti, curgea, sau cursese sange, sange rosu, deci sangele nu era maro, nu era uscat, nu era vechi, nu era invechit.

Dar sangele nu curgea, cursese, si era in dreptul capului – sigur, [ capul ] ranit – al oamenilor acelor morti, intinsi la pamant, sau pe o apa.

Toti fusesera loviti, asasinati, si loviti pesemne in zona capului, poate, spun “poate”, a gatului, sau si a gatului.

Se vedea spatele oamenilor, o masa amorfa, de culoare inchisa, dar erau oameni si parul lor, plin parca de apa, de sange, de o “pasta” ( poate trupuri in descompunere ), un par care se vedea tot ca o masa amorfa, inchisa, intunecata la culoare, aceeasi culoare maro inchis ca a intregului trup mort.

Da, dar... ,sa vedeti !

Dintr-o data, si acum parca mai clar, sau din ce in ce mai limpede, peste sirul, caci era exact un sir, o insiruire de trupuri, un “rand” de trupuri asasinate, cu sange in dreptul capului, sange rosu, un rosu mai inchis, dar nu un rosu-maro ( adica nu era nici rosu deschis ), rosu-plin, rosu pur si simplu, dintr-o data a Aparut ISUS CRISTOS in picioare, Mergand peste trupurile acelea moarte, calcand peste trupuri, si mergea asa cum....

 [ Imi amintesc cand Silviu fratele meu era copil mic, avea figurine din plastic de ( sau “cu” ) Indieni ( pieile rosii ), indienii acestia de jucarie, figurinele, fratele meu le insira prin casa, pe covor, pe jos, unul langa altul, unul in spatele altuia, incat erau ca un sir, ca un rand ( si noi le luam in picior si durea ! ). ]

In mod similar, trupurilor acestor oameni morti, asasinati, cu sange la cap, erau unul langa altul, acum, parca pe suprafata unei ape, care in zare stralucea, in care se reflecta puternic soarele, care ii dadea apei un reflex si o culoare albastra-alba, ca lumina unei stele albastre-albe, prea putin albastru, mai mult Alb...

Peste trupurile celor asasinati si cu sange, insist, la cap, cãlca ISUS CRISTOS, cu picioarele Lui desculte, inalt, in rochie parca Alba, totusi nu Il vedeam bine cum era imbracat, insa in haina sau rochia aceea lunga cum a purtat el pe pamant, caci asa purtau barbatii in Nazaret, in Iudeea, pe atunci... nu stiu daca, ISUS CRISTOS mergand peste ele si calcand peste trupuri, nu stiu daca nu cumva, mi s-a parut in vis, trecator, ca Picioarele lui Isus erau si ele cu Sange, nu pot spune pline de sange, dar cu Sange, Isus calca efectiv peste fiecare trup mort in parte, si, in acelasi timp, parca abia atingea, sau chiar nu atingea trupul celui mort peste care calca, dupa ce trecea, dupa ce trecuse de acel trup mort.

Dar...., sa vedeti !!!!!!

In randul acelor trupuri moarte, asasinate, in visul meu, stiam ca MA AFLAM SI EU, si eu eram unul dintre acele trupuri asasinate, moarte, desi in vis, nu ma vedeam concret, dar eram parca intinsa pe jos, alaturi de trupuri si mai ales, cand am vazut ca ISUS CRISTOS calcã peste trupuri, cu ingrijorare, da, cu teama, cu frica, eu am spus ( dar nu stiu cui ii spuneam si eram singura care vorbea pe acolo !!! ), eu am spus cu teama, cu ingriijorare, cu uimire : “DAR CALCA PE NOI, DAR VINE SI CALCA PESTE NOI !”, si mie imi era frica sa nu calce peste mine....

Si asa fiind, in aceasta secventa a visului meu, m-am trezit.

M-am gandit la semnificatia visului, stiti ca in Noaptea de Inviere la Biserica se canta : “Isus a Inviat din Morti, / Cu moartea pe [ pre ] moarte cãlcând /

Si celor din morminte / Viatã dãruindu-le ! /”.

Ma opresc acum si aici.

In orice caz, va rog sa va rugati pentru mine.

15/05/2016 14:47:52 dimanche 15 mai 2016, Bucarest, Roumanie.