Corespondenta Olivia Marcov-Sorin Tilie ; 30 IUNIE 2003, gasita astazi la 24 mai 2016 pe o discheta a mea ;

Corespondenta Olivia Marcov-Sorin Tilie ; 30 IUNIE 2003, gasita astazi la 24 mai 2016 pe o discheta a mea ;

 file:///A:/HOSPITALISATION.htm                                                                                               

Calendarul anului 2003 : http://www.timeanddate.com/calendar/?year=2003&country=19

NOTA 31 Mai 2016, ora 17h55 Bucarest Romania, adica Bucuresti, România : M-am hotarat sa postez pe blogurile mele, cele doua, aceasta corespondenta mai veche a mea, dar in acelasi timp vreau sa spun ca imi iubesc foarte mult fratiorul, si vreau ca el sa traiasca, si sa fie sanatos si sa fie liber, el este cu noua ani de zile mai mic decat mine si eu am fost si sunt sora mai mare care a avut grija de el zi de zi, pot spune ca l-am crescut ca o a doua mama, o mama "mai mica". Tin sa am liniste in familie si in viata si niciodata nu am cautat sa apelez la serviciile vreunui doctor psihiatru si, cu atat mai putin la serviciile Psihiatriei.

M-au intrigat oamenii care au venit in viata mea necautati si nedoriti de mine si pe care nu i-am chemat.

From: Olivia MARCOV [oliviamarcov@yahoo.fr] on behalf of 'oliviamarcov@yahoo.fr'
Sent: 30 iunie 2003 12:31
To: 'sorin_tilie@yahoo.fr'
Subject: HOSPITALISATION

Importance: High

Follow Up Flag: Follow up
Flag Status: Flagged

Buna SORIN !!!!!

Multumesc pentru mesajele tale, pentru ultimul in mod special.

Raspunsul meu as vrea sa fie insa unul absolut confidential, adica sa nu-l impartasesti fratelui meu Silviu sub nici un motiv. Este foarte important pentru mine.

Ar fi multe de spus, dar voi cauta sa rezum. Din seara zilei de 17 iunie, am stat internata la spital pana in 26 iunie, la pranz, cand m-am externat si m-am reintors acasa.

Internarea si specificul spitalului au fost unele deosebite insa, mai exact am fost internata la Spitalul de Psihiatrie, sau Spitalul 9 din Berceni, cum este cunoscut aici in Bucuresti, la Sectia de Resocializare, intr-un pavilion cu acest nume “Resocializare”, intr-un salon cu 4 paturi in care dormeam 6 femei.

DAR, noaptea de 17 spre 18 iunie am petrecut-o intr-un salon, inchis sub cheie, salon in care erau alte cateva paciente, alaturi fiind salonul de barbati de unde se auzeau racnete infricosatoare. Si in salonul de femei, o domnisoara suferea de psihoza post-partum, adica nascuse in dureri foarte mari si dupa nastere suporta greu starea de lauzie, motiv pentru care au legat-o de pat.

In dimineata zilei de 17 iunie am constatat pentru a nu stiu cata oara ca Silviu a sters sau desfiintat conexiunea internet/ e-mail, deci nu mai puteam comunica cu nimeni pe mail. L-am rugat sa o reinstaleze si mi-a spus ca facem economii. A refuzat categoric sa reinstaleze conexiunea si nici nu a precizat un termen la care ar reinstala-o. A spus ceva de genul ca, de acum inainte vom lua mesajele o data pe saptamana, dar nu era prea convins de ce spunea, raspunsul era evaziv exprimat. Mama era de acord cu el. Ca o paranteza, din ultimii bani luati pe traducerile facute pentru fundatia TDH eu am propus sa platesc o suma de bani, pentru telefon si internet. Am fost refuzata de mama insa. Asa ca suma propusa i-am oferit-o cadou lui Silviu care si-a cumparat cate ceva de imbracat pentru vara (camasi, etc.).

L-am rugat pe un ton categoric sa rearanjeze conexiunea internet dar tacea si zambea. Am ridicat tonul la el si la mama care il incurajeaza in astfel de luari de decizii. Ma supara ca au refuzat plata banilor pentru a achita factura de telefon / internet, desi ma asteptam ca vor lua o asa masura si tocmai de aceea avansasem propunerea de a le plati. Silviu insa in calitatea lui de Administrator pe ordinator, poate oricand accesa mail-ul, iar ecranul lui este parolat si eu nu-l pot accesa, mi-e greu sa cred ca a aplicat si pentru el masura desfiintarii conexiunii. Conexiunea noastra se realizeaza printr-un prieten al fratelui meu care este conectat la randul sau, deci noi nu avem in mod efectiv si direct (contractual) un provider de internet.

In casa, de mai mult timp insa, de cate ori o contraziceam pe mama eram amenintata ca “suna la Salvare”. Dupa cearta aceasta au trecut orele, ma ocupam de micul porumbel, iar mai tarziu in cursul aceleiasi zile de 17 iunie, Silviu a reinstalat conexiunea, si, spre dupa-amiaza incepusem sa raspund unui mesaj primit.

Porumbelul meu era cam trist ca nu poate zbura, facea incercari, dar cu o aripa rupta este cam greu sa zbori, si, la un moment dat, am facut pauza la ordinator, pentru a-i aranja un culcus mai frumos, vroiam sa iau o coala mare alba (stii, este vorba de hartie alba, simpla, se gaseste de vanzare in coli mari, utilizata la impachetat, la asezatul pe rafturile sifonierului unde asezi apoi haine etc.,,,), din care trebuia insa sa decupez o parte, vroiam sa o astern pe jos, pe covor, unde dormea el saracul, si apoi, peste coala sa ii asez servetul de bumbac pe care statea de obicei. Intrucat nu avem acasa un coupe-papier, am luat din bucatarie un cutit obisnuit (ca altele nu avem). Am venit in sufragerie, unde avea porumbelul culcusul pe timpul noptii. In sufragerie era mama, nemultumita de cearta ce avusese loc cu cateva ore mai devreme, eram suparate una pe cealalta. M-a vazut cu cutitul in mana, era suparata foc, se uita reprobator la mine, asezasem porumbelul pe patul meu si ei nu-i convenea defel acest lucru, tocmai vroiam sa-i explic ca ii astern un culcus mai frumos, pe hartie si ca, prin urmare, micul porumbel nu-i va mai murdari servetele ei de bucatarie. Caci mama imi reprosase ca folosesc servetele ei de bucatarie pentru porumbel si imi interzisese sa le mai folosesc pe viitor (il dusesem la veterinar si il transportasem pe un servet din bucataria mamei). Ma uimea atata obstinatie de care dadea dovada, bietul porumbel era bolnavior si ei ii pasa de un servet vechi, caci nici nu era unul nou macar, nu-i era deloc mila de el, desi in unele zile chiar il ingrijea in unele momente.

I-am spus pe un ton calm si cam trist ca ar merita sa ramana fara mine, poate asa ar fi si ea linisitita si fericita.

Problema este ca a interpretat gresit sau VOIT gresit aceste cuvinte, pentru ca a inceput sa strige dupa tata si Silviu si a spus ca vreau sa o omor si sa ma omor.

Silviu era bucuros, a venit razand, si pe un ton insistent ii repeta lui tata intr-una “ Suna tata la Salvare sa vina s-oa ia de aici sa ne scape de ea !!!”, “ Hai, tata, suna odata la Salvare !”.

Ciudat este ca eu asistam calma la aceasta scena, le-am spus numai sa ma lase in pace, caci pe viitor ma voi muta de la ei, nemaivrand sa stau cu ei din moment ce tot nu sunt lasata in pace. Intrucat tot repeta Silviu indemnul de a se telefona la Salvare, pana la urma le-am spus : “OK sa vina Salvarea”, caci de atata vreme ma tot amenintau cu salvarea asta, si intr-un fel sau altul conflictul trebuia sa se termine. Ma gandeam ca o dicsutie cu un doctor putea fi benefica pana la urma.

Se pare ca au sunat la Salvare, Silviu si-a facut patul (el care nu si-l face niciodata), si-a pus putina ordine in lucruri si a plecat de acasa. Spre seara a venit soferul cu Salvarea si am plecat la doctor, soferul m-a asezat in fata langa el, iar pe parintii mei in spate, acolo unde stau pacientii. AM ajuns la Camera de Garda, docoturl m-a ascultat, la inceput si tata era pornit impotriva mea, a spus ca eu ma cert cu sefii, asa hodoronc-tronc. Dar surpriza colosala a fost mama, care a spus in mod incredibil ca eu aud voci. I-am spus doctorului ca este vorba concret de discutiile ce au loc in bucataria din casa noastra, intre tata si mama si ca de multe ori sufrageria fiind extrem de aproape aceste discutii se aud. Mama stia ca eu intervenisem chiar in trecut in cursul unor discutii ce le purta ea cu tata, pentru a-i reprosa deschis ca vorbeste urat sau ca vrea sa hotarasca in locul meu pentru mine in diverse imprejurari (loc de munca, etc….). I-a mai spus ca eu indraznesc sa ma cert cu ea, parca isi iesise din minti, ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred…I-a spus chiar doctorului ca am un porumbel de care am grija cu prea multa sensibilitate : “Stiti, domnule doctor, are grija de porumbel, dar cu Prea Multa Sensibilitate ….”. Doctorul i-a raspuns ca unii oameni in mod normal au dragoste fata de animale pe care le ingrijesc. Mi-a spus mie (de fata cu parintii mei) ca Psihiatria se ocupa la ora actuala de conflictele ce au loc in familie, care nu tin de patologic, apoi m-a intrebat ce am munict, etc., etc.. In general a avut un discurs respectuos fata de mine, cu o exceptie insa, cand a inceput sa spuna ca probabil stau mult in baie, ce fac acolo ? L-am intrebat daca trebuie sa-i descriu toaleta intima a unei femei (a unei femei ingrijite, vroiam sa adaug, dar m-am abtinut). A incercat totusi sa devieze putin, cu afirmatii/intrebari de genul : “precis ca te uiti in oglinzi, ca te consideri foarte frumoasa, ca te oglindesti in vitrinele magazinelor, ca poate in baie, “faci” poze in oglinda, adica ca te studiezi din fata, din profil, sa vezi cum arati, alte chestii de genul asta, care nu au durat insa. I-am raspuns ca acasa in baie aveam o oglinda mica si ca nu ma ocup de “poze” in oglinda. Mi-a fost rusine cand spunea astfel de lucruri il vedeam om cu parul alb in cap, de o varsta considerabila si spunea lucuri de care in alte imprejurari as fi ras, dar acum nu puteam pentru ca discutia cu el era oficiala…

Ma intrebam si eu, din acel moment daca nu cumva la psihiatru, orice ai face sau spune nu esti considerat patologic, adica nebun si ma dezamagise si ma si intriga felul in care insista cu oglinda. Ultima intrebare a fost daca am o oglinda in geanta si i-am raspuns ca nu, nu port la mine in geanta o oglinda, lucru perfect adevarat.

Pe de alta parte, ma intrebam daca pentru el nu era normal ca un om, si o femeie in special, sa se ingrjieasca, sa-si faca toaleta intima cum trebuie, sa se pieptene sau in unele ocazii sa se fardeze putin (moment la care in mod natural te uiti in oglinda mai multisor), la fel cum la coafor coafeza te invata putin cum sa-ti aranjezi parul (pentru ca poti trece zilnic pe la coafor) si deci te privesti in oglinda in acel moment. Oare el nu stia aceste lucuri ???? Nu le traise, nu daduse pe la coafor ???? Nu-l interesa daca sta bine pe el o haina sau nu ??? Etc…

Zicea dumnealui ca Psihiatria s-ar ocupa deci de reglarea conflictelor din familie si ca ma va tine putin sub observatie sa vada daca eu sunt cauza raului. Scopul ar fi fost armonizarea relatiilor familiale. Vorbea de o terapie acasa, cu un medic psihiatru, pentru toata familia, dupa externarea mea.

In noaptea aceea m-a inchis deci in salon cu lauza care tipa ca din gura de sarpte, mi-era mila de ea, alaturi tipau barbatii si bateau in usa ce separa salonul femeilor de cel al barbatilor, gardienii (femeie/femei + barbati) intrau sa faca liniste, in noaptea aceea nu prea a fost chip sa dormi pe fundalul acestor sonoritati.

A doua zi de dimineata, unul cate unul sau una cate una am fost luati din salonul acesta si repartizati prin pavilioane, unde urma terapia. Am ajuns la Pavilionul numarul 9 numit si de Resocializare, unde la etajul 1, salonul 3 mi-au repartizat un loc. Dormeam 3 femei in doua patru lipite, eu la mijloc, eram insa liberi aici sa ne plimbam pe aleile spitalului.

Este vorba de un complex vast de spitale de boli nervoase si de neurochirurgie, pentru adulti si pentru copii, cu pavilioane multe, alei multe, multa umbra, copaci, cateva terase, unde se putea bea cafea si manca cate ceva. , si o mini-capela unde te puteai ruga, un mini-butic de flori, cateva buticuri ce vindeau dulciuri, sapunuri, etc….

Inainte de repartizarea in salon am cunoscut doctoritele care aveau sa se ocupe de mine, erau (adica sunt) tinere. Cu ele am stat de vorba in prezenta tatalui meu, una din ele m-a intrebat, am raspuns, a luat cateva notite, a consemnat deci. Mai apoi am aflat ca sunt rezidente (stagiare) si lucrau impreuna cu un doctor, doctorul Victor MARINESCU (si el este tanar). Deasupra acestei ierarhii se afla seful de sectie, medic psihiatru, Profesor in psihiatrie. Se spunea ca acesta avea o fiica stabilita in Franta, care facuse canto.

Acum voi rezuma, spitalizarea a fost OK, intre orele 8 H 00 – 8 H 30 avea loc dimineata vizita medicala, cei 3 doctori (cele 2 doctorite + doctorul Marinescu) treceau prin saloane, te intrebau cum te simti si treceau mai departe, dupa caz, la alta pacienta. Intre orele 9H 00 – 13 H 00 avea loc atelierul de pictura la care era recomandat sa participam (erau si alte ateliere, croitorie (tricotaj), tamplarie, legatorie, dar eu am ales pictura), la care puteai sa desenezi sau sa citesti, erau chiar cateva reviste mai vechi frantuzesti pe acolo si le-am rasfoit.

Aici atelierul era dirijat de o tanara asistenta medicala de 22 de ani, dra Veronica Parjol care a stat mult de vorba cu mine, ea ar dori chiar sa ne imprietenim.

La ora 9 H00 si la ora 19 H 00 pacientelor li se administrau medicamentele recomandate de doctori, aveam si eu de luat o pastila dimineata la 9 H 00 si o pastila la 19 H 00. Am aflat mai tarziu ca pastilele “meme” (adica pentru mine) se numeau CONVULEX. Caci la iesirea din spital mi s-a dat o reteta pentru a mai lua un flacon de pastile, in timp, acasa.

Doctorita imi comunicase ca am 2 ore de atelier pe zi, intre 9 H 00 si 11 H 00, dar asistenta medicala mi-a spus ca programul atelierului (la care se facea prezenta) este intre 9 H 00 si 13 H 00. Asa ca stand de vorba cu ea si lecturand cateva dictionare aduse acasa, timpul trecea si se facea ora 13 H 00 cand plecam de la atelier.

Mancarea in spital nu se prea putea manca, nu era buna, dar doctorita imi spusese acest lucru.

Tata a venit zilnic sa ma viziteze, imi lasa o mica suma de bani pentru mancare, aducea cateva schimburi curate de acasa (haine, etc. ). Dar cum noi nu stam prea bine cu banii, mancam o singura data pe zi, fara desert, adica un singur fel, apoi beam cate un suc sau apa minerala, dimineata plecam sa-mi beau cafeaua de 5 000 lei la o terasa ce se deschidea la prima ora, aflata pe aleile spitalului. Mi se facuse foame, si am suferit de foame in timpul acestui sejur la spital. Am incercat eu sa mananc la cantina dar chiar nu se putea.

Mama si Silviu nu au venit sa ma viziteze deloc.

Daria a trecut o data, m-a servit cu ceva de mancare la terasa (nu mai aveam bani si mi-era o foame !!!) si mi-a lasat 50 000 de lei, apoi nu a mai venit, dar a venit mama Dariei o data impreuna cu tata, dansa mi-a adus apa minerala, covrigei, biscuiti, apoi mi-a trimis prin tata in alta zi, vitamina C, drajeuri si vitamina C efervescenta.

De externat m-au externat, totul era OK.

Inainte de externare am mai avut ocazia sa am o discutie cu doctorita cu care vorbisem in prima zi di internare, mi-a spus ca discutia noastra este confidentiala, doctorii fiind tinuti de secretul profesional.

A consemnat ca acasa este o stare tensionata, fundal pe care am fost “adusa” la spital.

Trebuie sa-ti spun ca la momentul internarii, numai mama mea si-a dat acordul si a semnat, tatal meu nu a vrut sa semneze. Silviu nu era prezent.

Mi-a explicat ca, lucru important, la momentul internarii, un pacient primeste un diagnostic, iar la momentul iesirii, al externarii, primeste un alt diagnostic. Mi-a mai spus ca un pacient nu poate fi internat in URGENTA (adica dupa ce a fost adus cu Salvarea) decat numai si numai daca primeste de la doctor un diagnostic care sa justifice o internare.

Pe foaia mea de iesire din spital, la rubrica diagnostic de internare este trecut, scris, “tulburare de adaptare”, iar la rubrica diagnostic la externare este trecuta linie, adica – (adica nimic scris).

Cand am ajuns acasa dupa externare, tata mi-a spus ca in dimineata aceleiasi zile de 26 iunie, la ora 4 H 00 dimineata, porumbelul murise. Saracul de el, dupa plecare mea nu prea s-au mai ingrijit de el, i-au pus in fata mancare, apa, desi lui trebuia special sa-i dai apa sa bea, singur nu putea, nu invatase. Zice-se ca avusese diaree in ultimele zile. Fireste ca am plans, mama vroia din aceasta cauza sa cheme iar salvarea sa ma duca din nou la spital.

Acasa, Silviu statea linistit, multumit ca are mai mult spatiu in casa, primise cadouri de ziua lui de nastere (23 iunie), sigur ca i-am reprosat conduita lui.

Mama care cu o zi inainte de externarea mea era suparata ca face multa treaba, ca spala rufe (probabil si rufele mele de la spital), cand am ajuns acasa mi-a propus sa-mi spele hainele. Dessous-urile le spalam singura acolo, la spital. Restul hainelor le-am spalat eu acasa si am rugat-o sa nu insiste, caci oricum se plansese ca are mult de spalat.

Silviu statea si manca bine cand am venit, era multumit de de el, de viata, apoi am constatat ca mama nu prea mai gateste, decat ciorba care in general o mananca tata. Ieri am fost si am cumparat ceva de mancare la un magazin din piata Moghioros, tata mi-a dat bani.

Dupa un astfel de eveniment, tatal meu s-a suparat si pe mama si pe Silviu cu care nu mai vorbeste aproape deloc.

Nu-ti vine sa crezi, dar fiind eu in spital l-am sunat pe amicul meu BRUNO care a venit sa ma viziteze de 2 ori.

Nu-mi venea sa cred, Bruno a venit si a fost sincer impresionat de ce se intampla. Imi pare rau de toate neintelegerile mele din trecut cu Bruno, dar gestul lui m-a facut sa-i iert totul, absolut totul, s-a dovedit un prieten.

Inainte insa de internarea mea, trebuie sa-ti spun ca, de catva timp, Bruno incepuse sa-mi scrie cateva randuri foarte scurte, in care spunea ca se gandeste deseori la mine, si parca felul in care ma “aborda” in scris era unul diferit de cel din trecut, diferit in sensul de mai bine. Eu ezitam, dar in final, eram gata sa-i mai dau o sansa acestei relatii de amicitie, tocmai eram in curs de a-i scrie un mesaj e-mail in seara zilei in care m-am pomenit cu soferul Salvarii in casa noastra, mesaj ramas intrerupt pe care nu l-am mai putut trimite.

Dupa externare m-am intalnit cu Bruno, care in mod vizibil este impresionat de cele intamplate.

Silviu m-a intrebat numai cu vadita satisfactie in ton, cu privire la tine : “ Eiii ??? Iti mai scrie SORIN ACUMA ? Ti-a mai scris SORIN ???”

Pe DARIA am cautat-o la telefon dar are in permanenta mobilul inchis. Daca vrea sa inceteze relatia de amicitie pe care o avem, este libera sa o faca, este decizia ei. Imi promisese insa continuarea lectiilor de teorie, de gramatica si acum nu o mai gasesc. Caci imi procurase lectii, teorie, in scris privind partile de vorbire, gramatica limbii romane. Mi-a spus ca ea da cateva meditatii de gramatica, eu insa nu am putut lua meditatii cu ea, caci nu am bani sa ii achit lectiile.

Nu-ti spusesem eu, dar Daria imi facuse rost de tematica pentru examenul de intrare la facultatea de drept si incepusem din vara aceasta sa invat pentru examenul de la 1 septembrie. Imi facuse rost si de manualul de economie (unul din cele 2 care se cer la drept la admiterea in facultate). O rugasem numai, ca, din moment ce ma incurajeaza sa sustin acest examen si se arata gata sa ma ajute, sa imi furnizeze pana la capat materialul scris privind gramatica limbii romane. Adica sa nu ma abandoneze la mijlocul drumului, mai ales ca aveam nevoie de indrumarea ei profesionala.

Si iata ca acum, probabil nu mai doreste sa ma vada. Dar macar ar trebui sa-mi comunice acest lucru.

Eram bucuroasa la gandul ca mi-as putea relua studiile, in sfarsit.

Desi am totusi nevoie in continuare de un serviciu.

Daria vroia chiar sa ma convinga ca merita efortul, ca daca intru, este mai bine (si are dreptate) sa urmez cursurile la zi, (de curand tot ea mi-a spus ca sectia fara frecventa a facultatii de drept s-a desfiintat). I-am spus insa ca nu pot sta 4 ani fara servici, caci nu-mi permit acest lux.

Este interesant faptul ca, daca reusesti admiterea la drept, la facultatea de Stat, incepand din anul I de facultate te poti inscrie la COLEGIUL JURIDIC FRANCEZ, in paralel. Conditia este fireste sa cunosti bine limba franceza si alta conditie ar fi sa fi student la Stat, nu la o facultate particulara. Colegiul Juridic Francez functioneaza numai in cadrul facultatii de drept de Stat din Bucuresti.

Sorin, am scris un roman aici, scrie-mi si tu, si din reluarea corespondentei noastre, pe parcurs itit voi mai povesti mici detalii, in principal ti-am spus totul cum a decrus.

As vrea insa ca acest mesaj sa ramana confidential, il poti relata parintilor tai, dar nu si lui Silviu.

Am gresit cumplit, cand, timp de atatia ani, m-am straduit sa-l ajut din rasputeri pe Silviu, cu bani, cu sustinere morala, cu tot ce puteam mai bun, pentru ca, drept rasplata, sa-mi spuns , cum spunea ieri, ca el nu glumeste si ca are el “grija” de mine sa ma intorc la spital. Vrea sa ma conditioneze sa-i dau eventual si pe viitor bani. Inteleg ca din punctul ui de vedere m-am amestecat in viata lui, lucru care l-a deranjat. Nu-l deranja cand avea bani de la mine, ciudat lucru.

Ieri la pranz m-am reintors la cabinetul veterninar din cartierul nostru, unde l-am dus prima oara pe orumbel la consult, am gasit acolo unul din cei 3 tineri medici veterinari care erau in ziua consultului, l-am intrebat de ce crede ca a murit porumbelul, mi-a spus ca de o boala infectioasa probabil, fiind porumbeii foarte sensibili, iar de la diareea avuta s-ar fi deshidratat. I-am cerut o carte de vizita. Mi-a spus ca daca vreau sa achizitionez un animal de casa sau sa discutam despre animale in general, oricand vreau putem sta de vorba. Seara mi-a dat un telefon (semnal) pe mobilul meu, l-am sunat de pe telefonul fix si mi-a propus sa ne intalnim sa vorbim despre animale.

Am fost la cabinetul veterinar, unde am stat pana la de 20 H 20 pana la 20 H 45 cand i-a venit schimbul colegul pentru tura urmatoare (este cabinet NON STOP DESCHIS), si m-a invitat la o terasa din parcul nostru, am baut suc, am discutat.

Este un baiat bun, tanar, obisnuit sa munceasca si sa se descurce singur, dar nu prea este genul meu. Este realist de felul lui, dar discutia tindea numai spre relatiile fara obligatii, despre sex, la sfarsit cand ne-am despartit a vrut sa ma sarute. Mi se parea oricum cam prea repede.

Apoi, eu ii spusesem ca am un prieten francez (si ma gandeam la Bruno) si m-a tot intrebat de ce daca ma iubeste nu ma vede regulat, de ce nu convietuieste cu mine, etc. In general facea apologia sexului, a vietii sexuale si chiar i-am spus acest lucru.

Nu-mi trecea prin gand cand m-am dus sa-l vad ca as putea sau ca el ar vrea sa-i devin partenera si oricum vederile noastre sunt diferite.

Mai clar, nu vreau, nu sunt interesata sa am o relatie cu el. Este un baiat cum trebuie, ceva necizelat, dar cu suflet (asa pare). Ma cam uimea cu expresii foarte naturale de genul celei de la iesirea din cabinetul veterinar : “hai, ma” spuse mie pe un ton calm, natural, totusi eu nu sunt “Ma”. Adica in felul lui frumos imi vorbea usor cam cum se adresa probabil Moromete celor din familia lui sau cunoscutilor lui, dar ceva mai atenuat ca forma, ca exprimare.

Spune si tu, oricat este el de baiat bun, eu ce sa fac daca suntem atat de diferiti ????

Altfel, discutia a fost una deschisa si pare un tip sincer si natural.

Este ciudat ca unele persoane vor in cursul discutiei sa le dai multe detalii, de genul, de ce daca te iubeste nu sta cu tine, (Bruno adica, la el se referea), de ce tu il astepti si nu profiti de ocazie sa vezi, sa cunosti alti baieti, etc., etc, etc,…

Adica eu sunt obisnuita ca, intr-o amicitie partile pot pastra fiecare distantele pe care le vor, spun cat vor, etc., adica o amicitie bazata pe respect reciproc.

Nu inteleg de ce unele persoane cand te vad ca esti tanara nu prea se simt tentatie sa te si respecte. Sau te cred automat o naiva.

Poate ca eu cunosc mai bine relatia mea cu Bruno dar nu vroiam sa i-o comunic si explic lui. Si pe urma fiecare este cum este.

Uite tabloul complet al ultimelor mele zile.

Cu privire la Bruno, el are viata lui obisnuita, m-a ajutat, a venit sa ma vada la spital, ne-am intalnit dupa aceea, dar din cate il cunosc eu pe Bruno, el are nevoie sa te (ma) vada din cand in cand, daca nu te vede iti scrie ca vrea te vada sau ca se gandeste la tine, iar daca te vede, apoi, se plictiseste si vrea sa vada si altceva (alte fete), mai este apoi si ocupat caci lucreaza doar, si uite cam asta este. Ma iubeste, dar nu ma iubeste. Ceva in genul asta. Sau nu ma iubeste indeajuns. Sau poate predomina latura materialista, cine stie ????

In mod ideal si normal cand iubesti pe cineva il (o) iubesti asa cum este, nu mai cauti sa faci permanent comparatia cu alte persoane (altul sau alta este mai frumos (oasa), mai bogat, mai invatat,, etc, etc,). Adica te simti bine cu persoana cu care esti si iti doresti in continuare sa ramai langa acea persoana, sa o vezi, sa discuti, etc….tot ce implica o relatie ce are iubirea la baza.

Bine, iti spun pe curand, astept sa-mi scrii, iti multumesc din toata inima Sorin pentru mesajul tau. Sa stii ca mi-au lipsit discutiile cu tine pe e-mail, mesajele cu care eram obisnuita, ma gandeam daca ti-a reusit algoritmul, cum au fost cele 2 zile de demonstratii la Satory. Sper ca ai avut succes.

Salutari calduroase acasa, familiei tale.

Cu bine, si cele mai frumoase ganduri de prietenie iti trimite,

Olivia.

 file:///A:/HOSPITALISATION.htm

From: sorin tilie [sorin_tilie@yahoo.fr]

Sent: 2 iulie 2003 11:12

To: oliviamarcov@yahoo.fr

Subject: Re: HOSPITALISATION

Buna Olivia,

am primit emailul tau, si am apreciat sinceritatea cu

care mi-ai povestit evenimentele din ultima vreme.

cred ca a fost o experienta traumatizanta vizita la

spital, regimul alimentar, si separarea cu familia.

totusi, in ciuda acestui eveniment, vad ca fiecare

campeza pe pozitiile sale (mai putin tatal tau), si

conflictele se eternizeaza.

poate ar fii bine sa pui putin timp si distanta fata

de familie, plecind la cura la munte de exemplu.

nu stiu cit valoreaza sfatul meu, dat fiind conditiile

din romania (imi aduc aminte de mincarea din tabara de

la herculane), dar poate merita sa te interesezi.

in rest, cred ca este nevoie de multa intelegere, atit

din partea mamei tale, cit si din partea ta.

ma gindeam la un roman de jules verne, in care un tip

face o uzina de gaz, care raspindeste un miros subtil

in tot orasul, care face ca bunii prieteni sa devina

dusmani, bunii vecini sa se ia la bataie pe motive

futile. pina cind uzina explodeaza, si totul redevine

ca inainte...frumoasa poveste, nu?

m-a amuzat aventura cu doctorul veterinar, seducator

mai din topor, cu apucaturile lui moromete...

iti urez o zii placuta, pe curind

sorin

___________________________________________________________

Do You Yahoo!? -- Une adresse @yahoo.fr gratuite et en français ! Yahoo! Mail : http://fr.mail.yahoo.com