Radacinile religioase si culturale ale Maicii Tereza de Calcutta ( 1 ) ( Maica Tereza Sfanta Iubirii )

Radacinile religioase si culturale ale Maicii Tereza de Calcutta ( 1 ) ( Maica Tereza Sfanta Iubirii )

“Fiicei, sorei si calugaritei Fericita Tereza, pentru aniversarea centenarului nasterii sale, cu drag, parintele Lush Gjergji ”

                                                                                                                 

Radacinile religioase si culturale ale Gonxhei Bojaxhiu sunt indepartate si profunde si, ca atare, sunt legate de glorioasa si insangerata istorie albanezã.

In vremurile de odinioarã, Dardania ( actualul Kosovo ) fãcea parte din Imperiul Roman, in alcatuirea caruia intrase deja din anul 29 î.C.

Crestinismul a ajuns in aceastã zonã destul de devreme, in perioada apostolicã, in special prin Sfantul Paul, prin discipolii si colaboratorii sai, pe timpul persecutiilor din Imperiul Roman.

Sfantul Paul dã aceastã marturie : “Asadar, de la Ierusalim si imprejurimi si pana in Iliria, am completat vestirea Evangheliei lui Cristos” ( Rom 15, 19 ).

Pe langa aceasta insemnare foarte importanta, Sfantul Paul revine la acest subiect, spunand : “Cand il voi fi trimis la tine pe Artemas sau pe Tihic, grabeste-te sa vii la mine la Nicopole, pentru cã m-am hotarat sa iernez acolo.” ( Tit 3, 12 ).

Studiile si cercetarile istorice si geografice aratã cu sigurantã cã Nicopole era unul dintre orasele mari ale regiunii Epir, la granita cu Iliria de atunci.

In Prima Scrisoare catre Tesaloniceni, Sfantul Paul scria : “Intr-adevar, cuvantul Domnului a rãsunat, pornind de la voi, nu numai in Macedonia si Ahaia, ci credinta voastra in Dumnezeu s-a raspandit in toate partile, asa incat noi nu trebuie sa mai spunem nimic” ( 1 Tes 1,8 ).

In afarã de aceste izvoare si marturii biblice, avem si alte indicii arheologice si istorice, despre crestinismul primar printre iliri.

Marturia cea mai convingatoare a Antichitatii, si a inaintasilor nostri iliri o dau, fara indoiala, viata, activitatea si martiriul Sfintilor Flor si Laur din Ulpiana, capitala Dardaniei.

Conform unor cercetari si izvoare hagiografice ale Sfintilor Flor si Laur, ei au suferit martiriul impreuna cu invatatorii lor, Sfintii Proclu si Maxim ; acestea s-au intamplat in perioada domniei Imparatulu roman Adrian ( 117 – 138 d.C. ), in timp ce procurator al Dardaniei era Liciniu.

Datele semnificative si sigure despre viata, opera si martiriul primilor sfinti din Dardania, Flor si Laur, pot fi rezumate astfel :

§                   Erau frati gemeni, si se ocupau cu modelarea si sculptarea pietrei ( astazi s-ar spune cã erau sculptori ) ;

§                   Au fost condamnati la moarte si aruncati intr-o groapã pentru cã, dupa ce au terminat de construit un templu pãgân, au distrus statuile falsilor dumnezei. In locul statuilor dedicate zeitatilor pagane si Imparatului, au inaltat Crucea lui Cristos, Mantuitorul lumii, marturisindu-si astel credinta crestinã ;

§                   In timpul construirii acestui templu pagan si-au donat salariul muncitorilor si saracilor, pe care i-au si initiat in credinta crestinã, botezandu-i in numele lui Isus ;

§                   In timpul domniei lui Constantin cel Mare, relicvele acestor sfinti si gloriosi martiri au fost duse la Constantinopol, actualul Istanbul, unde se gasesc si astazi.

Ulpiana, capitala Dardaniei, a fost sediu episcopal, inca din secolul al IV-lea d.C., lucru confirmat de faptul cã, la Conciliul din Sardica ( 342 d.C. ) a participat, printre altii, si “episcopus Ulpinensis” ( episcopul de Ulpiana ).

Mai multi imparati romani au fost iliri ; dintre ei s-au remarcat Diocletian ( 284 – 305 d.C. ), Constantin cel Mare ( 324 – 387 d.C. ), Iustinian ( 527 – 568 d.C. ).

Diocletian s-a nascut la Salona, la 22 decembrie 243 d.C., si a murit la Spalatum ( astazi Split, in Croatia ) in 313.

Pentru a putea conduce cu mai multa usurinta, el a impartit Imperiul Roman in doua parti, de Rasarit si de Apus.

Diocletian a infaptuit mai multe reforme juridico-administrative ale Imperiului si a ramas faimos pentru persecutia cruntã impotriva crestinilor.

Imparatul Constantin cel Mare a reusit sa reuneascã intregul teritoriu al Imperiului Roman.

Prin Edictul de la Milano ( 313 d. C. ), a dat libertate crestinismului.

Iustinian a organizat dreptul roman si a construit Catedrala Sfanta Sofia, din Bizant.

Dintre sfintii si teologii crestini de origine ilirã, putem sa-i amintim pe Sfantul Niceta din Scupi ( actualul Skopje ), episcop de Remesiana ( astazi satul sârbesc Bela Pelanka ), intre 360 – 414 d.C.

A fost un cunoscut scriitor si teolog, renumit mai ales pentru compunerea celui mai frumos imn al crestinismului din acea epocã, Te Deum Laudamus ( “Pe tine, Dumnezeule, te lãudãm” ).

Insa cel mai cunoscut a fost cu siguranta, Sfantul Ieronim ( 347 – 420 d.C. ), doctor al Bisericii, traducator al Bibliei din limbile antice in limba latina, cunoscut si apreciat in lumea intreaga, datorita extrem de cunoscutei Vulgata.

Viata Sfantului Ieronim a fost marcata de mai multe evenimente importante : a studiat la Roma, unde a si fost hirotonit la 32 de ani.

Si-a continuat studiile la Constantinopole.

A fost numit secretar al Papei Damasus.

Dupa moartea Papei s-a retras in Orient, la Betleem, unde timp de aproape 23 de ani a lucrat cu perseverenta la traducerea Bibliei in limba latina.

Sfantul Ieronim a scris lucrari numeroase si importante, intre care se distinge De Viris Illustribus ( 392 d.C. ) unde prezinta 135 de Biografii ale unor personalitati crestine importante, de la Sfantul Petru, pana la sine insusi.

La Conciliul de la Niceea ( 325 d.C. ) s-a aflat printre participanti si episcopul mitropolit de Dardania, “Daccus Dardaniae”, si, conform unor insemnari istorice ale epocii, a fost prezent si un alt episcop din zona, Budius Stobiensis.

Primul episcop de Prinatena ( probabil actualul oras Prizren ), in jurul anului 458 d.C., s-a numit Paul.

In secolele care au urmat, au avut loc numeroase invazii barbare : ale avarilor, ale hunilor, insa cea mai teribila invazie, a fost cea a slavilor.

Aceste marturii biblice, arheologice si istorice sustin intr-un mod convingator, faptul cã printre iliri, crestinismul existã din timpuri apostolice, cã a fost bine organizat, infloritor ; astfel ei au ajutat si au pregãtit si crestinarea popoarelor slave din Mediteranã ( in Balcani ).

Perioada de cinci secole a stapanirii turco-otomane a fost indelungata, sangeroasa si dureroasa.

In acest timp, datoritã capacitatilor sale organizatorice, intelectuale si militare, s-a remarcat eroul nostru national si religios, Gjergj Kastrioti-Skenderbeu ( 1405 – 1468 ).

El a reunificat toate Principatele albaneze, si a facut ca, inca o data poporul nostru sa se numere printre popoarele europene, occidentale si crestine.

Cu sprijinul Regatului Neapolelui, al Venetiei si al Papei Pius al II-lea ( 14-5 – 1464 ), timp de aproape 24 de ani a aparat Albania, si o buna parte a Europei, de atacurile si incursiunile turco-otomane.

Pentru aceasta si pentru multe alte merite, Papa l-a proclamat Athleta Christi et Defensor Fidei ( “Atlet al lui Cristos si aparator al credintei” ).

Dupa moartea sa, Albania si restul Balcanilor s-au intors, in mod inevitabil, sub dominatia turco-otomana.

Secolele de dominatie turco-otomanã au cauzat multa durere, suferinta, sclavie ; odata cu acestea s-a ajuns si la procesul de islamizare, de deterioare – uneori chiar de distrugere – a culturii si a civilizatiei europene si crestine.

Intr-o interventie la Congregatia Propaganda Fide, Monseniorul Pjeter Masareku scria printre altele : Poporul albanez se aflã printre natiunile cele mai neajutorate si mai uitate.

Existã numeroase si importante marturii scrise, care confirmã rolul hotarator pe care l-au avut Biserica Catolicã si preotii, in pastrarea credintei crestine, dar si a limbii, a culturii si a traditiei poporului albanez.

Dintre acestea amintim : Formula e Pagëzimit ( “Formula Botezului” ), in 1462 ; Meshari ( Misalul ), in 1555 ; prima poezie in albaneza a Monseniorului Pjetër Budi, in 1621, si Çeta e Profetëve ( “Multimea Profetilor” ), in 1685, a Monseniorului Pjetër Bogdani.

Si tot asa, in decursul mai multor secole, pana la scrierile preotilor Gjergj Fishta, Ndre Mjeda, Shtjefën Gjecovi si ale multor altor persoane care cunosc si admirã istoria noastra comunã albanezã, in mod special istoria literaturii.

Experienta martiriului si a persecutiilor din Biserica iliro-albaneza a durat, din primele secole ale crestinismului, si pana la Edictul de la Milano ( 313 d.C. ) ; apoi, in decursul celor cinci secole de dominatie turco-otomana si, mai apoi, pe durata celor cinci decenii de comunism si ateism, in special in Albania.

Acesta este, fara indoiala, “capitalul” sau tezaurul mostenirii noastre religioase si nationale, marturia puterii suferintei motivata si oferita Domnului, cu incredere si respect fata de Mantuitorul, ca si pentru binele poporului.

La 25 aprilie 1993, in timpul vizitei sale in Albania, Ioan Paul al II-lea a spus printre altele : Experienta voastra de credinta si de renastere apartine Bisericii universale...Sa va insoteasca puterea martirilor vostri, marturisitori ai libertatii in lungii ani de oprimare ai regimului totalitar...

Ca o consecinta a acestei robii seculare, a aparut fenomenul “criptocatolicilor”, adica acei catolici care trebuiau sa se ascunda, sau sa se prezinte adesea altfel de cum erau in realitate, ca turci sau islamici, pentru a putea supravietui, pentru a evita persecutiile, discriminarea, si mai ales haraq-ul sau presao-ul, adica deportarea in Turcia.

Baietii, de la varste fragede, erau deportati si pregatiti sa formeze teribila armata de ieniceri.

In timp, de-a lungul mai multor secole succesive, s-a realizat procesul de islamizare a unei parti a Albaniei.

Din acest motiv suntem, din pacate, un popor divizat din punct de vedere religios.

Din fericire, nu suntem dusmani sau ostili, pentru ca nu am distrus si nu am uitat niciodata radacinile comune iliro-albaneze, universala fraternitate albaneza, unitatea in diversitate, dialogul interreligios, limba, traditia, cultura, si, timp de mai bine de cincisprezece secole, credinta comuna, crestinismul.

Aceasta experienta istorica, vechimea noastra, martiriul, traditia, cltura, civilizatia crestina si europeana de doua mii de ani au luminat, au inspirat, au educat si au calauzit familia Bojaxhiu, la inceput la Prizren, apoi la Shkupi ( Skopje ).

Extras din cartea “Maica Tereza-Sfanta Iubirii”, de Lush Gjergji, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 2010, www arcb.ro, titlul original “Madre Teresa-La Santa Dell’Amore”, Editrice Velar, 2010 www velar.it