Anatomia si fiziologia organelor genitale feminine ( Obstetrica si Ginecologie ) ( 1 )

Anatomia si fiziologia organelor genitale feminine ( Obstetrica si Ginecologie ) ( 1 )

Aparatul genital se compune din organe genitale externe, organe genitale interne si glandele anexe.

Sistemul reproducãtor la femeie, spre deosebire de cel al barbatului, prezintã modificari structurale ciclice, ce coincid cu fazele ciclului menstrual, la randul sãu dependent hormonal ( estrogeni si progestageni ).

Organele genitale externe ( Vulva )

Organele genitale externe cuprind : muntele lui Venus, formatiile labiale si organele erectile, constituite de bulbii vestibulari, clitoris si corpusculii tactili speciali ai labiilor mici.

( 1 ) Muntele lui Venus ( Penilul ) este o proeminentã triunghiularã, cu varful in jos si baza in sus.

Situat inaintea simfizei pubiene, deasupra labiilor mari, la pubertate se acoperã de pãr mai gros spiralat, care continuã numai pe fata lateralã a labiilor mari, oprindu-se la comisura posterioara a labiilor.

Sub tegument se aflã tesut adipos.

Este o zonã cu o sensibilitate crescuta ce ii conferã un caracter erogen.

( 2 ) Formatiile labiale : sunt plici tegumentare ce delimiteazã despicãtura vulvarã.

In functie de dimensiuni se delimiteaza labiile mari si labiile mici.

Labiile mari : Sunt 2 proeminente longitudinale, formate din doua pliuri cutanate situate sub muntele lui Venus, in partea perineului anterior.

Din punct de vedere anatomic, sunt echivalentul scrotului de la barbat.

In constitutia lor, sub pielea acoperitã cu pãr, se gasesc glandele sebacee si sudoripare, tesut fibroelastic, plin de grasime, vase si nervi.

Anterior, unirea celor douã labii realizeazã comisura labialã anterioarã, iar posterior comisura labialã posterioarã, labiile nefiind insa unite, terminându-se aproape una pe alta.

Deasupra comisurii posterioare se gaseste frâul labiilor mici, iar intre acesta si himen, fosa navicularã.

Comisura anterioara se continuã cu muntele lui Venus, iar comisura posterioara se aflã in apropierea orificiului anal.

Labiile sunt despartite printr-un spatiu strâmt – vestibulul vaginal – care dã spre orificiul vaginal si apoi la vagin.

Labiile mici ( Nimfele ) sunt douã pliuri tegumentare mai mici, care se intind de la clitoris oblic in jos, inauntrul labiilor mari ; sunt de culoare rosie-rozatã sau brunã.

Impreuna cu labiile mari, delimiteaza vestibulul vaginal.

La nou-nascut ele depasesc labiile mari, fiind denumite “sortul hotentotelor”.

La fetele care se masturbeazã, labiile mici sunt mai dezvoltate.

Labiile mici contin glandele sebacee si corpusculi tactili speciali, asa-numiti “ai voluptatii”.

Pe mucoasa labiilor se gaseste un numar mare de glande care secretã mucus, care impreuna cu secretia glandelor anexe ale aparatului genital ( glande ce se deschid tot aici ) lubrifiazã suprafata labiilor si vaginului, avand astfel un rol important in realizarea actului sexual.

Anterior, cele doua labii mici se unesc formand comisura anterioara a labiilor mici.

Sub comisurã se gasesc preputzul clitoridian si clitorisul, iar sub acesta frâul clitoridian.

Extremitatea posterioarã, care se reduce treptat ca mãrime, se pierde in fata labiei mari corespunzatoare.

Mai rar, ele merg spre comisura posterioarã, unde se unesc pe linia medianã, formand frâul labiilor mici.

Vestibulul vaginului este o depresiune delimitatã de labii.

Anterior, la nivelul sãu, se deschide orificiul extern al uretrei inapoia frâului clitoridian, iar posterior se gaseste orificiul vaginal cu himenul sau carunculele himeniale.

Daca la exterior labiile sunt acoperite de un tegument, spre interior acestea sunt tapetate de o mucoasã, ce contine glande vestibulare mici, care secretã un mucus particular.

Orificiul uretral, situat imediat sub clitoris si langa marginea vaginului, este inconjurat de o proeminentã a mucoasei.

Orificiul vaginal, de formã ovalarã, este delimitat la virgine de o membranã perforatã – himen.

Acest orificiu are formã, dimensiuni, structurã, grosime si rezistentã variabile.

Se identificã mai multe forme de himen : inelar, semilunar, bilobat, imperforat, hiperperforat, cu sept, ciuruit, etc.

Cea mai comunã formã este cea inelarã.

La primul raport sexual, himenul cedeaza, in locul sãu ramanand doar lobulii ( carunculii ) himenali, iar ruperea sa determinã o micã pierdere de sânge si o durere usoarã.

Labiile sunt inervate de ramuri din nervul ilio-inghinal si nervul rusinos.

La nivelul labiilor mici se gasesc receptori diversi ( corpusculi Vater-Pacini, Meissner, Krause ), ca si fibre musculare netede si un sistem vascular bogat.

Toate acestea ii conferã si calitati erectile.

( 3 ) Organele erectile ale vulvei , prin structura si functionalitatea lor, participã la crearea unei senzatii placute si realizarea actului sexual.

Sunt reprezentate de clitoris, corpusculii tactili speciali ai labiilor mici ( corpusculi ai voluptatii ) si bulbii vestibulari.

Fac parte din zonele erogene ale femeii.

Clitorisul este organ impar, median, cu structurã erectilã omoloagã corpilor cavernosi ai penisului, situat in partea anterioara a vulvei, inapoia comisurii anterioare a labiilor.

Lungimea sa este in general de 5-7 cm, dupa cum urmeaza : 2-3 cm pentru radacina, 2-3 cm pentru corp, si 1 cm pentru gland.

In hermafroditism, clitorisul poate simula un penis.

Ca structurã, el este format din 2 corpi cavernosi, cu volum redus, inveliti intr-o membranã fibroelasticã.

Din cele 3 parti componente, la exterior se reliefeaza numai o parte a corpului si glandului, fiind in legatura cu ramul osos si ischionul prin  “crus” sau radacina sa.

Corpul mai mic este ascuns intre labiile mari, iar glandul clitorisului este un mic tubercul de 0,5 cm rotund, avand in structura sa tesut erectil spongios si foarte senzitiv.

Pe dinaintea acestuia, labiile mici se unesc formand preputzul clitoridian.

In structura sa se gasesc cateva glande sebacee, care fabricã smegma clitoridiana.

Corpusculii voluptatii au fost mentionati anterior la deschiderea labiilor mici in structura carora se aflã.

Bulbii vestibulului – denumire datã de Kobelta – sunt organe erectile imperfect dezvoltate, situate pe partile laterale ale deschiderii vaginului in baza labiilor mici, reprezentand formatii analoage cu corpul spongios al uretrei de la barbat.

Au o lungime de aproximativ 4 cm si 1-2 cm latime.

Cei 2 bulbi se unesc pe dinaintea uretrei, prin extremitatile lor anterioare, luand aspectul general de potcoavã cu concavitatea spre exterior.

Extremitatile lor posterioare, mai voluminoase, contribuie in erectie, alaturi de muschiul constrictor al vaginului, la ingustarea ostiului vaginal si exprimarea glandelor Bartholin.

Tesutul erectil ce intrã in constitutia acestora este legat de cel al clitorisului, explicandu-se astfel senzatia eroticã provocatã prin atingere.

Din punct de vedere fiziologic, vulva in totalitate protejeaza actul mictiunii, labiile dirijand jetul urinar.

In actul sexual, labiile constituie o prelungire a canalului vaginal.

Vulva poate avea mai multe pozitii : anterioara, la aproximativ 80 % din femei ; verticala, vulva fiind vizibila in intregime ; posterioara, aceasta fiind ascunsa intre coapse.

Organele genitale interne

Organele genitale interne cuprind : vaginul, uterul, tuba uterinã si ovarul, intre care existã o stransa corelatie fiziologicã.

Ele ocupã cea mai mare parte a pelvisului ( micul bazin ), strabatand perineul, pana la vulvã.

Vaginul este un conduct musculo-membranos cilindric, turtit anteroposterior, impar si median, care topografic continuã in sus cu uterul, iar in jos se deschide prin orificiul vaginal, in vestibulul vaginului.

Peretele anterior al vaginului vine in raport cu uretra si vezica urinara, iar prin peretele posterior, cu rectul si excavatia rectouterinã ( Douglas ).

In dreptul orificiului vaginal, limita cu vestibulul vaginal este facuta de o membrana transversala, ce obtureaza incomplet acest orificiu, himenul.

Prin coabitare, sau, uneori, dupa nastere, orificiul himenal se largeste, membrana transformandu-se in franjuri numiti “carunculi himenali”.

Peretii vaginului sunt apropiati la nulipare, si mai mult sau mai putin in contact unul cu celalalt, la multipare, in raport cu dehiscenta musculaturii perineale.

Vaginul este o cavitate virtualã, care la copulatie, la trecerea fluxului menstrual si a secretiilor normale si patologice ale organelor genitale supraiacente este calea normala de eliminare a produsului de conceptie, la nastere, elasticitatea sa fiind direct legata de vârstã, de raporturi sexuale, de sarcinã.

Malformatiile congenitale sau leziunile castigate ale vaginului pot determina tulburari ale copulatiei, sau fecundatiei, pot duce la retentii hematice sau septice, chiar si la impiedicarea nasterii pe cale normala.

Superior, vaginul se inserã cu ajutorul colului interior, formând fundurile de sac vaginale.

Vaginul are lungimea : la nou-nãscutã de aproximativ 3 cm, la pubertate de 6 cm, si de 7-8 cm la adultã.

Existã tipuri de vagin scurte si lungi, cu dimensiuni cuprinse intre 4 si 14 cm.

Lungimea vaginului este mai crescutã la acele femei care au activitate genitalã intensã.

Largimea vaginului este de aproximativ 2,5 cm.

Poate exista vagin unic, sau vagin dublu.                                                                            

Peretele vaginal posterior este mai lung cu 1-2 cm decat peretele vaginal anterior.

Mucoasa vaginala nu are glande, este mai subtire la fetite si dupa menopauzã, se ingroasa in timpul vietii sexuale si in sarcinã.

Subtierea mucoasei, ca si scaderea elasticitatii peretelui vaginal determinã frecventa crescutã a solutiilor de continuitate ( rupturi ale peretelui vaginal ) intalnite la fetite si la femeile in varsta.

Sub mucoasã se gaseste un strat muscular, iar intre ele un tesut erectil ( Gussenbauer ) format din legaturi musculare circulare, si un plex venos.

Suprafata sa este neregulata, cu pliuri transversale – rugi vaginale – ce pornesc de la niste portiuni mai ingrosate, numite coloane vaginale.

Odata cu inaintarea in varsta, si dupa nasteri, pliurile transversale se reduc sau dispar, mucoasa devenind mai netedã.

Secretiile vaginului au un rol important in realizarea, nu numai a actului sexual, dar si pentru stabilirea unui pH vaginal favorabil motilitatii psermatozoizilor.

Vaginul prezintã modificari morfologice si histochimice ciclice, in raport cu cantitatea de hormoni ovarieni, examenul colpocitologic fiind o metodã de apreciere a functiei ovariene ; pH-ul vaginal este de 4 in momentul ovulatiei, de 4,8 – 5 in faza luteinicã, ajungand la 8 in timpul menstrei.

Celulele vaginale descuamate recoltate prin frotiu vaginal, aratã gradul de impregnare hormonalã a receptorului vaginal.

Aciditatea vaginalã conditioneaza flora vaginala si, deci pH-ul vaginal.

Flora saprofitã este constituitã, in cea mai mare parte, de Bacilul Döderlein, ce participã la metabolismul glucidic, eliberandu-se acidul lactic.

Acesta acidificã mediul, impiedicand dezvoltarea altor germeni saprofiti vaginali.

Flora de gradul I – constituitã aproape numai din Bacilul Döderlein – se dezvoltã numai sub pH 5.

Flora de gradul II asociazã si cocii si difteroizii, bacili ce apar la pH 5 – 5,3.

Flora de gradul III este lipsitã de Bacili Döderlein, dar prezintã o florã microbianã mixtã polimorfã.

Secretia vaginalã provine din segmentele vecine sau transsudatul transepitelial, amestecat cu celule descuamate, glicogen ( in functie de echilibrul estrogenic ), Bacilul Döderlein, acid lactic, acid piruvic ( 2-3 % ).

Microbismul vaginal se modificã de la nastere pana la moarte, existand o biocenozã specificã fiecarei etape din existenta femeii, conform statusului hormonal ( pubertate, sarcinã, menopauzã, contraceptie ).

La aceasta se adaugã microbismul ( flora microbiana ) “achizitionat” inca din primele ore dupa nastere, provenind din caile genitale si digestive ale mamei.

Flora polimorfã – bacteriana, fungica, virala, parazitara, etc. – ce invadeaza vaginul este opritã in ascensiunea sa spre zonele superioare, de 2 bariere esentiale de aparare : ( 1 ) fluxul urinar, si ( 2 ) glera cervicala.

Prin contaminare repetata, urinara sau vaginala, aceasta bariera naturala se poate rupe, generand boala.

Infectarea se poate face chiar de la nastere, prin trecerea prin filiera pelvigenitala foarte septicã a mamei, contaminarea obligatorie de origine stercoralã ( meconiul este populat din primele ore, de germenii inghititi in vaginul mamei ), sau mainile celui care asistã nasterea, toti acesti factori participand la contaminarea fantei vulvare.

La 8 h dupa nastere, tractul genital al fetitei este populat de germeni, asepsia la nastere fiind un important factor profilactic.

La menopauzã, carentele hormonale determinã modificari generale, dar si locale, vaginale, ce conditioneaza aparitia infectiilor locale.

Dehiscenta vulvarã secundarã rupturilor de perineu, afectiunile cronice vechi sau tumorale benigne sau maligne infectate cu anaerobi, explicã secretiile polimorfe abundente, urat mirositoare sau fetide.

Va continua -

Extras din Obstetrica si Ginecologie Manual pentru Scoli sanitare si postliceale, Conf.dr.Vasile Nitescu medic primar Sef Sectie obstetrica-ginecologie, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1997.