Vor veni vremuri și mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet, Ganduri din Ierusalim.com

Vor veni vremuri și mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet, Ganduri din Ierusalim.com

http://www.ganduridinierusalim.com/

02/12/2016 16:25:35

-Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?

-Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri,va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele.

De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intră, nici control de stat, nici finanţa nu intră, nici un control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atât de liberi, încât ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce – se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cârcă şi altele; şi toate se răsfrâng asupra ta.

De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar câtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului. Altădată nimeni nu-l deranja pe sfântul, pe cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit. Care este rânduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mântuitorul Hristos, întră în sfântul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumânările, cele două lumânări de pe sfânta masă, candelele. Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo când venea preotul slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi Părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec. Terminăm de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.

De asemenea, ca să revin, nu erau atâtea nevoi şi atâtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viaţa duhovnicească.

-Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?

– Este mai bine să dobândeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi până acum recomandau povăţuirea după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri când vor lipsi şi acestea.

– Ce sa facem ca sa pastram dragostea si unitatea dintre noi?

– Este nevoie de multa rugaciune, caci rugaciunea intretine buna noastra intelegere. Acum, insa, ne ingrijim mai mult de cele materiale decat de cele duhovnicesti. Inainte, fortele raului erau legate cu rugaciunile marilor traitori; rugaciunea lor avea o mare putere. Si inca n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, caci lumea este nepregatita… Forta diavolului sta in patimile si relele noastre

– Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că, de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.

Cugetând la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă traiesti şi cum trăieşti. Din ce în ce oamenii sunt mai dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sunt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuş bate de utrenie…

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/vor-veni-vremuri-si-mai-grele-va-ingadui-dumnezeu-vrajmasului-sa-se-atinga-si-de-suflet/

*

GERMANIA: tot mai mulți germani își distrug CIPURILE din CĂRȚILE DE IDENTITATE folosind cuptorul cu microunde (VIDEO)

Washington Post relateaza cateva reactii ale germanilor fata de folosirea cipurilor in cartile de identitate, precum si fata de programul de spionaj electronic al NSA, realizat in complicitatea serviciilor secrete ale Germaniei.

Astfel, vanzarile la clasicile masini de scris au explodat, probabil pentru evitarea folosirii corespondentei electronice.

Recent, un tanar de 29 de ani a fost arestat la Aeroportul din Frankfurt dupa ce autoritatile au constatat ca cipul din cartea de identitate fusese distrus prin introducerea documentului in cuptorul cu microunde.

Conform politiei, tanarul a recurs la acest gest din cauza ingrijorarilor legate de posibila violare a vietii sale private din cauza microcipului incorporat, din 2010, in actele de identitate.

Distrugerea microcipurilor nu este, insa, un lucru foarte izolat. Pe internet exista chiar mai multe videouri si tutoriale care arata cum se pot distruge, prin diverse metode, microcipurile din actul de identitate.

Autoritatile erau la curent cu reticentele populatiei, un document oficial pe aceasta tema aratand ca ar trebui sa treaca cel putin zece ani pana cand societatea se va obisnui cu noile acte de identitate. In orice caz, microcipul nu este folosit in mod activ de majoritatea populatiei, desi ar putea servi la completarea mai rapida a unor formulare electronice.

Intr-un sondaj realizat in 2014, aproape 40% dintre germani au declarat ca digitalizarea crescanda a societatii si rolul serviciilor secrete sunt o amenintare.

( + 2 video-uri in limba germana )

Sursa :

http://www.ganduridinierusalim.com/germania-tot-mai-multi-germani-isi-distrug-cipurile-din-cartile-de-identitate-folosind-cuptorul-cu-microunde-video/

*

Creierul credincioșilor este diferit de cel al ateilor – STUDIU

STUDIU: Credinta ajuta la blocarea anxietatii si la minimizarea stresului, conform studiului unor cercetatori din cadrul Universitatii Toronto, care a dezvaluit diferentele creierului la credinciosi si necredinciosi.

Participantii au trecut prin testul controlului cognitiv Stroop, care presupune atasarea de cap a unor electrozi, in vederea masurarii activitatii creierului. In comparatie cu necredinciosii, cei care au credinta au aratat o activitate mai mica in zona cortexului anterior (ACC), o portiune a creierului care induce modificarea comportamentului, prin semnalizarea momentelor in care atentia si controlul sunt necesare.

Acest fenomen are loc de obicei ca urmare a unor evenimente care produc anxietate, cum ar fi de exemplu atunci cand gresim. Cu cat este mai mare fervoarea religioasa, cu atat ACC-ul este mai mic, iar erorile mai putine. Studiul arata ca religia are un efect de calmare asupra credinciosilor, ceea ce ii face sa fie mai putin stresati in ceea ce priveste infruntarea necunoscutului sau a greselilor.

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/creierul-credinciosilor-este-diferit-de-cel-al-ateilor-studiu/

*

TÂNĂRUL DE 20 DE ANI – O întâmplare cutremurătoare (citiți și răspândiți!)

Părinții care nu se luptă din răsputeri să arate copiilor lumina lui Hristos, sunt primii care vor da seama de sufletul lor înaintea lui Dumnezeu. Odată, un preot a fost chemat de o familie să spovedească pe singurul lor copil în vârstă de 20 de ani, care era pe moarte. Dar ce făcuse acest băiat? Fusese la o petrecere, jucase toata noaptea și transpirase așa tare încât a făcut o aprindere de plămâni. În clipa când m-a văzut, zise preotul, strigă către mine: Pleacă de aici, popă, n-am nevoie de tine, nu-mi trebuie mie spovedanie, n-am nevoie de predicile dumitale, nici nu mă gândesc la moarte, și chiar dacă ar trebui să mor, vreau să mor așa cum am trăit.

Atunci intră pe ușă și doctorul. Bolnavul îi spuse doctorului: „Domnule doctor, spune-mi că n-am să mor, căci eu nu vreau să mor, nu vreau să mor. O, sărmanul meu prieten, zise doctorul, cum să nu îți spun adevărul, nu pot să nu-ți spun adevărul. Nu se mai poate face nicio intervenție, este prea târziu. Dar nu te speria, căci în curând vei pleca la Dumnezeu. La Dumnezeu? Dar eu n-am niciun dumnezeu, lumea și prietenii mei sunt dumnezeul meu. Cuvintele mamei mele și credința despre care mi-a vorbit, nu le-am crezut. Spune-mi, doctore, spune-mi că nu voi muri, nu vreau să mor. Atunci își îndreptă privirea către tatăl lui care stătea îngrijorat și-i zise: Ah, tată, tu m-ai adus pe calea aceasta fără de Dumnezeu. O, tată, acum văd că trebuie să mor, de ce nu mi-ai spus adevărul, de ce nu m-ai învățat credința și tu la fel ca mama, ca să vă cred pe amândoi? Am avut vreme să mă căiesc, am avut vreme, dar acum nu mai este pentru mine timp de pocăință. Voi muri îndată, și în curând voi fi în iad. Apă, apă, strigă, dați-mi apă.

Înainte de a muri, zise preotul, scoase niște strigăte așa de îngrozitoare, încât dacă ați fi fost de față, vi s-ar fi albit părul de frică pe loc. Nu se poate spune în cuvinte grozăvia acelor strigăte. Cred că nenorocitul de băiat văzuse alături de el pe diavolii care veniseră să-i ia sufletul să-l ducă în iad și cred că simțise mirosul cel împuțit al demonilor.

Sărmana lui mamă care atâția ani la rând îi vorbise despre Dumnezeu și n-a fost crezută, de multe ori a fost întâmpinată cu dispreț și indiferență, văzând această scenă sfâșietoare, a căzut leșinată. Iar pe fruntea necredinciosului și ticălosului lui tată, erau numai picături mari de sudoare, și se vedea cum îi sângerează inima, acum când fiul lui, singurul lui băiat, intrat la facultate și cu multe talente, frumușel cum era, căzu mort între perne, în strigăte sfâșietoare.

Vă rugăm să răspândiți aceasta poveste în jurul lumii… Toti tinerii trebuie sa afle despre aceasta intamplare ca nimeni sa nu mai ajunga in aceasta situatie! Toata lumea trebuie sa stie ca DUMNEZEU EXISTA!

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/tanarul-de-20-de-ani-o-intamplare-cutremuratoare-cititi-si-raspanditi/

*

„Când auzi că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii. Căci atunci i se deschid ochii sufletului şi vede taine mari ale lumii nevăzute” (o poveste contemporană care îți dă fiori)

Dumnezeu nu-i uită pe cei ce-L caută – povestea bătrânei Ana

Ne mirăm, atunci când nu suntem indiferenţi, cum de Dumnezeu mai ţine această lume, în care păcatul creşte de la o zi la alta. O ţine pentru robii Săi, care Îl află . O astfel de persoană a fost o femeie simplă şi deosebit de săracă. Starea ei duhovnicească a rânduit Dumnezeu să se vădească la sfârşitul drumul ei în această lume, drum încununat cu pace şi rânduieli neaşteptate. Însemnarea de mai jos a fost făcută în 29 martie 1999 de către părintele ieromonah care a spovedit-o, adusă fiind de Dumnezeu într-o mănăstire să treacă dincolo.

Un suflet ce a murit la noi la mănăstire, care i-a zidit mult duhovniceşte pe părinţi, este al bătrânei Ana din localitatea Horodnic, judeţul Suceava.

Această bătrână, în vârstă de peste 60 de ani, era văduvă de douăzeci de ani, căci îi murise bărbatul. Prin nu ştiu ce împrejurări, rămăsese fără de casă şi săraca pribegea pe unde putea şi stătea la cine o primea. Venea des la Mănăstirea Putna şi stătea mai mult.

Într-o vineri după amiază, la slujba Vecerniei, fiind în biserică, mă linişteam într-o strană în pronaosul bisericii. M-am uitat la cine a intrat în biserică, făcându-mă atent izbitura uşii ce s-a făcut de către cel ce intrase. Era această bătrână Ana. Avea în picioare cunoscutele ei ciubote de gumă, sparte şi pline de zăpadă. În mâna dreaptă avea o scândură de gard în care se sprijinea, iar în cealaltă o traistă. Nu a luat aminte la izbitura uşii, nici la scândura cu care a intrat în biserică, ci încet, încet, suflând greu, a intrat în naos şi s-a trântit cu zgomot într-o strană. Era primăvară, început de primăvară, însă zăpada era până la genunchi şi gerul aspru. Bătrâna probabil venise de la gară şi, fiind zăpada mare, obosise – aşa gândeam eu.

Sâmbătă eu am intrat de slujbă în săptămâna mea, la altar. Marţi dimineaţa, în timp ce consumam Sfintele taine după Sfânta Liturghie, părintele de la arhondaric a venit la uşa diaconească de la altar tare supărat şi mi-a zis: „Părinte, iată, îţi spun şi sfinţiei tale – dacă voieşti, vii, dacă nu, nu. Faci cum voieşti, dar eu nu voi răspunde pentru sufletul ei”. Eu l-am întrebat ce s-a întâmplat, la care mi-a zis: „Sora Ana este pe moarte şi am fost la toţi părinţii ca să vină careva să o spovedească şi să o împărtăşească, şi nu a voit să vină niciunul. Unul a zis că trebuie să plece şi nu are timp, altul că nu a spovedit niciodată, altul că nu se bagă şi tot aşa – eu ţi-am spus şi sfinţiei tale şi am terminat, eu nu răspund de sufletul ei, voi veţi da răspuns, că eu v-am anunţat. Dacă eu aş fi preot, aş fi spovedit-o eu”. Acestea a zis şi a plecat părintele.

Eu m-am silit să termin mai repede ce mai aveam de făcut în altar, mi-am luat Molitfelnicul şi am plecat la arhondaric.

Am găsit-o pe bătrâna Ana, de care spuneam că intrase în biserică cu scândura în mână, suflând tare greu, înconjurată de mai mulţi creştini pelerini ce s-au întâmplat acolo şi unii călugări şi fraţi de mănăstire. I-am citit câteva rugăciuni de boală şi molitfa de spovedanie. Am spovedit-o cu mare greutate, căci vorbea greu, din pricina slăbirii de care era cuprinsă. Am spovedit-o din copilărie, întrebându-o de păcatele mari. Printre alte întrebări ce i-am pus, amintesc doar de una, al cărei răspuns m-a mişcat adânc sufleteşte şi m-a bucurat mult. Am întrebat-o dacă s-a mândrit la viaţa ei şi mi-a răspuns bătrâna: „Nu, părinte, asta nu mi-a plăcut niciodată, să mă mândresc. Mi-a fost tare urâtă mândria”. Spovedindu-o mai departe, am găsit unele păcate nespovedite. Aceasta s-a întâmplat din neglijenţa preoţilor duhovnici care au mai spovedit-o, că nu au întrebat-o amănunţit.

Bătrânii simpli de obicei nu ştiu prea multe şi trebuiesc întrebaţi cu de-amănuntul.

Aş vrea să fac aici o paranteză, pentru a povesti o convorbire cu sora aceasta Ana, ce am avut-o cu jumătate de an înainte de momentul acela.

Mergând într-o seară la arhondaric pentru a-i da un răspuns unei creştine ce se spovedea la mine, era şi această bătrână Ana în dormitor şi tocmai povestea plângând la creştinele ce mai erau acolo cum îi furase careva nişte bani, puţini câţi îi avea, strânşi pentru moartea ei, spre a i se face cele de îngropare, şi spunea unele cuvinte aspre pentru cei ce-i furase.

Eu am încercat să o opresc a mai spune cuvinte de blestem pentru cei ce-o furaseră şi s-o mângâi, spunându-i să-şi pună nădejdea în mila lui Dumnezeu. Îmi amintesc clar cuvintele ce i le-am spus: „Lasă, soră Ana, nu te mâhni, căci va avea grijă Bunul Dumnezeu de tine, va rândui să ţi se facă toate cele ce trebuiesc la moartea frăţiei tale când vei muri, va avea grijă de tine Maica Domnului. Iartă-i pe cei ce ţi-au furat şi pune nădejdea în Dumnezeu”.

Acestea i le-am spus neştiind ce urma să se întâmple cu jumătate de an mai târziu.

Deci, spovedindu-o cu greu pe bătrână, după ce am dezlegat-o, am întrebat-o dacă a mâncat sau a băut ceva, ca să o împărtăşesc. Mi-au spus cei ce stătuseră în jurul ei că i-au dat ceva pastile şi ceai pentru boală. Deci eram în nedumerire cu împărtăşirea ei, de a-i da sau nu. Am mers totuşi şi am adus Sfinte Taine uscate ca să o împărtăşesc. Însă tot mă oprea faptul că băuse ceaiul cu pastilele. Pentru a fi mai încredinţat, am trimis pe un părinte să dea telefon la Preasfinţitul Gherasim (Putneanul) să-l întrebe, căci îmi era frică ca nu cumva să moară neîmpărtăşită.

Fiind deci cu Sfintele Taine în mâini, le ţineam la piept, acoperite fiind cu procovăţul, într-un mic chivot. Aşteptam răspunsul de la Preasfinţitul Gherasim. În dormitor mai erau mai mulţi părinţi şi fraţi şi pelerini, ce s-au întâmplat atunci acolo.

Deodată, cum priveam la bătrână, am văzut-o cum a întors capul spre uşă şi privea ţintă. Mi-am adus aminte în acel moment de cuvintele unui Sfânt Părinte, care spune: „Când auzi că moare cineva, să mergi să-l întrebi ce vede în ceasul morţii. Căci atunci i se deschid ochii sufletului şi vede taine mari ale lumii nevăzute”.

Deci îndată, de faţă cu toţi care erau acolo, am întrebat-o: „Sora Ana, unde priveşti aşa ţintă? Spune-ne şi nouă, ce vezi?” La care ea, vorbind greu, a răspuns: „Văd aici pe alee (adică pe hol) două cruci de aur în chipul la doi sfinţi, şi strălucesc foarte tare”.

S-au minunat toţi cei care erau de faţă şi au devenit foarte atenţi. Apoi mi-a venit alt gând. Având Sfintele Taine la piept acoperite cu procovăţul, am întrebat-o: „Soră Ana, dar ce am eu aici, la piept?” Şi a răspuns bătrâna: „Ai un prunc mic, care străluceşte mai tare ca soarele şi îl ţii într-un lighean”.

Aceste răspunsuri la întrebările ce i le-am pus le-a dat vorbind greu şi rar, după câteva minute de cum o întrebam.

Deci când mi-a spus ce vede ea că ţin la piept, m-am cutremurat, asemenea şi cei ce erau în dormitor. Căci eu eram în nesimţire şi orb, nevăzând duhovniceşte şi neconştientizând ce ţin în braţe.

Când bătrâna a întors capul să privească spre ce aveam eu în braţe, privea într-adevăr cu ochii sufletului, căci cei ai trupului îi avea închişi.

Am rămas în tăcere multă vreme, şi eu şi cei ce erau în dormitor. Apoi am întrebat-o dacă mai vede ceva şi a spus că vede mulţi preoţi îmbrăcaţi în veşminte luminate. Însă vorbea foarte rar şi cu mare greutate. Între timp, eu, având îndemn înăuntru, am împărtăşit-o fără să mai aştept răspunsul de la Preasfinţitul Gherasim. Când a venit părintele ce dăduse telefon, a spus că Preasfinţitul nu este acasă.

Am lăsat-o pe bătrâna Ana cu pelerinele ce erau în dormitor, ca să o ajute la tot ce-i va mai trebui. Spre seară, am mers iarăşi şi i-am mai citit rugăciunile de la Sfântul Maslu.

A doua zi, după Sfânta Liturghie, iarăşi m-am dus la ea şi i-am citit canonul de rugăciune pentru ieşirea sufletului şi dezlegarea de păcate la urmă.

Apoi, fiind apăsat de boală şi oboseală, am mers la chilie. După un sfert de oră, au venit şi m-au anunţat că sora Ana a plecat la Domnul. Ridicându-o în braţe femeile ce erau acolo cu ea în dormitor, ca să-i dea o cană cu ceai, a adormit pentru totdeauna în braţele lor. Mi-a părut rău că nu am mai rămas puţin până şi-a dat sufletul, dar aşa a voit Dumnezeu, să-şi dea sufletul în mâinile acelor femei credincioase.

Părinţii, între timp, au împânzit în toată mănăstirea întâmplarea de cu o zi înainte, anume cum bătrâna Ana l-a văzut pe Hristos în Sfintele Taine, Prunc mic strălucind mai tare decât soarele.

Deci îndată cum au auzit că a murit, i-au făcut repede sicriu şi s-au îngrijit de cele pentru îngropare. Bătrâna nu avea pe nimeni ca să o îngroape. Un singur copil avea, şi acela locuia în Franţa. Soţul îi era mort de douăzeci de ani. Casă nu avea, averi nu avea, bani nu avea. Rudele nu o primeau. L-a avut însă pe Dumnezeu de Tată. Şi Acesta, fiind Tatăl orfanilor şi al văduvelor, i-a rânduit toate după cum a meritat sufletul ei.

S-au îngrijit părinţii pentru toate cele de îngropare. S-au rânduit la cititul Psaltirii la capul bătrânei. Mare bucurie şi mulţumire au avut unii părinţi din citirea la capul bătrânei!

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre simplitatea acestei văduve, smerită şi necăjită. Eu, de când o ştiam că vine pe la mănăstire, cu aceleaşi haine o vedeam îmbrăcată totdeauna. Avea un pardesiu vechi care-l purta şi vara şi iarna, apoi ciubotele ei de gumă, la fel, şi vara şi iarna le avea în picioare. Baticul acelaşi îl avea. Alte haine nu avea. Bani nu avea deloc. Ce a avut, după cum am amintit mai înainte, i-au fost furaţi.

Dar a avut grijă Bunul Dumnezeu de toate pentru îngroparea ei, după cum îi spusesem cu jumătate de an înainte, însă fără să ştiu eu că aşa se va întâmpla.

Puteai să vezi cum se plimbau pe faţa ei chiar şi zece păduchi o dată, în zig-zaguri, care ieşeau din părul ei, căci nu mai aveau de mâncare! Se minunau părinţii care-i citeau Psaltirea la capul ei.

Nu a fost bătrâna robită de veacul acesta, nu a avut legături ale materiei acesteia putrezicioase. Nu a fost sufletul ei rob trupului, ci l-a lăsat pe acesta să fie mâncat de păduchi, neîmbrăcat cu haine scumpe, nemâncat adeseori, neluat în seamă, chinuit şi robit duhului.

Chipul feţei bătrânei era tare liniştit, smerit, tăcut – simplă, săracă, modestă. Se vedea suferinţa trupului pe chipul ei, însă totodată se vedea şi libertatea duhului şi pacea şi tainica bucurie a Duhului Sfânt în inima ei.

Nu era legată de nimic, nu avea nimic. Nu avea duşmani, nu avea prieteni, nu era datoare nimănui. Se ruga lui Dumnezeu în simplitatea şi sărăcia inimii sale – în sărăcia duhului sau, mai bine zis, în smerenia duhului, în fericirea duhului.

Cred că întrecea pe mulţi călugări în lepădarea de sine. Mai ales în ce priveşte cele materiale, eu nu voi ajunge poate niciodată la măsura ei. Eu nu suport să mă mănânce puricii, d-apoi păduchii! Deci, iată încă un exemplu pentru noi, călugării. Dar să continui cu cele petrecute mai departe după moartea bătrânei.

După cum mai sus am spus că în vară îi consolasem eu durerea bătrânei ce-o avea în suflet pentru puţinii bani care-i avea pentru înmormântarea ei, pe care-i furaseră unii hoţi pe când stătea la un rând să cumpere ceva, iată că acum, moartă fiind bătrâna, a avut Bunul Dumnezeu grijă cu adevărat de toate cele pentru îngroparea ei.

Au citit părinţii Psaltirea la capul ei cu multă dragoste, până în ceasul când s-a început slujba înmormântării. Apoi toată obştea mănăstirii, în frunte cu Stareţul, i-au făcut toată rânduiala îngropării.

A venit şi preotul din sat, însoţit de corul bisericii, şi împreună cu toţi călugării şi fraţii mănăstirii au condus-o pe ultimul drum până la cimitirul satului, unde primii îngropaţi fuseseră din primii vieţuitori ai Mănăstirii Putna.

Puteai să vezi în acea zi frumoasă şi binecuvântată cum Dumnezeu a adunat atât de mulţi slujitori, preoţi şi diaconi, călugări şi fraţi, pelerini şi mulţi creştini din sat împrejurul sorei Ana, cântând cu dragoste cele de îngropare şi bucurându-se de harul şi pacea ce le dădea Dumnezeu în inima lor, pentru acel suflet ales al său.

Aşa a voit Dumnezeu şi aşa s-a făcut. Şi s-au făcut acestea toate aproape neconştientizat de cei în cauză, căci au fost conduşi şi purtaţi de puterea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, totuşi eu, care am spovedit-o, nu am fost la înmormântarea ei. Nu am slujit, deşi eu trebuia să-i fac dezlegarea de toate păcatele, fiindu-i duhovnic.

Datorită bolii şi epuizării care continuu mă apăsa, abia de am terminat Sfânta Liturghie, apoi, spunându-i starea în care mă aflu Părintelui Stareţ, m-a înţeles şi mi-a dat blagoslovenie să merg la chilie să mă odihnesc şi să mă pregătesc de slujba de seară.

Eu cu mult efort reuşeam să termin săptămâna de slujbă la Sfântul Altar. Dacă mai făceam şi alte lucruri afară de slujbă, nu reuşeam să termin săptămâna.

Deci, cu părere de rău, am mers la chilie şi m-am silit să mă odihnesc. Însă nu am reuşit nicidecum să adorm, din cauza bolii şi a duhurilor rele. M-am chinuit aşa să adorm, până ce s-au întors părinţii de la înmormântare.

Au intrat la masă, iar la sfârşitul mesei i-au făcut parastasul ultim din acea zi pentru sora Ana. Chilia mea fiind deasupra trapezei, am auzit clar când au început părinţii parastasul.

În momentul când a început parastasul, eu am fost cuprins de un somn uşor şi liniştit. Cum am adormit, am simţit că parcă zburam deodată şi nu mai simţeam greutatea trupului. Eram tare uşor şi zburam prin locuri necunoscute. Zburând aşa, am ajuns la un loc tare frumos, cu iarbă de culoare aurie şi un peisaj foarte frumos. Aici erau două palate foarte frumoase şi nu erau locuite de nimeni. Şi mai era zidită şi temelia la al treilea palat.

Locul acela era luminat de un soare tare blând, care nu dogorea şi mă puteam uita la el. Totul era frumos şi luminat. Se vedea într-o parte o pădure – şi, deodată, am auzit un urlet ca de lup, care m-a trezit din acea stare. Când m-am trezit, auzeam tocmai cum părinţii, ridicând coliva, cântau veşnica pomenire pentru sora Ana, apoi „Cu sfinţii odihneşte…”

Atât de mult am simţit uşurarea sufletului în scurtul timp ce am văzut cele de mai sus, că nu voiam să deschid ochii să mai văd cele din afară, căci voiam să văd iarăşi palatele acelea şi să mai zbor, să fiu iarăşi uşor. Dar în zadar mă chinuiam cu mintea să ies din mine şi să zbor, că nu am reuşit. M-am ridicat din pat şi am început să realizez ce s-a întâmplat.

Deci chiar când a început parastasul, mintea mea fiind cuprinsă de acel somn, dar conştient de tot ce se întâmplă, a zburat şi s-a bucurat de cele ce le-a văzut, care le-am scris mai sus.

Eu am înţeles că palatele acelea au fost pregătite spre odihna sufletului sorei Ana. Urletul înfricoşător al acelui lup socotesc că a închipuit tânguirea diavolului, pentru că a scăpat din ghearele lui pe sora Ana, care l-a biruit prin simplitatea şi sărăcia ei.

Aceasta s-a întâmplat deci chiar în timpul dezlegării ultime ce i s-a făcut sorei Ana.

Pacea şi bucuria sufletului meu m-au încredinţat că Dumnezeu a voit să arate mântuirea acelui suflet ales şi locul unde va locui. Viaţa acestui mare suflet m-a folosit mult, atât pe mine, cât şi pe părinţii şi toţi care au auzit de ea. Iată oameni sfinţi, neştiuţi şi necunoscuţi de oameni, ascunşi în mijlocul lumii acesteia stricate!

Cei care au fost atunci prezenți își amintesc că, deoarece nu avea haine, s-a croit repede o fustă, un părinte i-a dat o cămaşă şi o vestă. În cuvântul de la înmormântare Părintele Stareţ a vorbit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru această creştină: „Putea să moară oriunde, acasă, în tren, în gară. Dar Dumnezeu a adus-o la mănăstire. Puţini creştini au şansa să fie petrecuţi pe ultimul drum între clopotele unei mănăstiri  şi cele ale unui sat”. Aşa a fost, căci mergând de la mănăstire către biserica satului, clopotele mănăstirii o conduceau, iar cele ale bisericii din sat o primeau…

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/cand-auzi-ca-moare-cineva-sa-mergi-sa-l-intrebi-ce-vede-in-ceasul-mortii-caci-atunci-i-se-deschid-ochii-sufletului-si-vede-taine-mari-ale-lumii-nevazute-o-poveste-contemporana-car/

*

Când i se dă omului înger păzitor? La zămislire, la naştere sau la Sfântul Botez?

După Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos îngerul păzitor se dă omului la Sfântul Botez. Acest lucru se poate înţelege din rugăciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice aşa: „Însoţeşte-i viaţa lui cu înger de lumină, ca să-l izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază şi de nălucirile rele”. Pe lângă îngerul păzitor, Dumnezeu trimite omului şi alţi îngeri în viaţă spre a-l ajuta, a-l îndrepta şi a-l mângâia în ispitele şi încercările luptelor duhovniceşti prin care trece omul în acest veac.

Despre aceasta vorbeşte dumnezeiescul Apostol Pavel, zicând: „Au nu sunt duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mântuirea?” (Evrei 1, 14). Cu aceste cuvinte, Apostolul înalţă cugetele ascultătorilor şi mângâie foarte mult pe creştini, fiindcă arată că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru dânşii, de vreme ce „pe îngeri, care covârşesc pe oameni, i-a rânduit să slujească pentru mântuirea oamenilor”.

Dar vedem că, atât în Legea Veche, cât şi în Legea Darului, îngerii au fost trimişi de Dumnezeu să ajute şi să slujească oamenilor celor aleşi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Isus Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteanul, Sedrah, Mesah şi Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, păstorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutaşul, Apostolul Pavel şi alţii. Prin aceste câteva mărturii am arătat că Preabunul Dumnezeu ne rânduieşte nouă îngeri păzitori, nu numai la Sfântul Botez, ci şi în toată viaţa, ajutând pe calea mântuirii pe cei drepţi, care Îl iubesc şi cred întru El.

Părintele Ilie Cleopa

Extras din ”Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a II-a, Vol. 5, Ed. Măn. Sihăstria, 2004, pag. 86-87

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/cand-i-se-da-omului-inger-pazitor-la-zamislire-la-nastere-sau-la-sfantul-botez/

*

Ai diavol în tine, dacă nu cureţi acestă stare vei muri ca un câine (foarte util, răspândiți!)

Biserica scoate suflete din iad prin puterea liturghiei şi a parastasului, dar cu o singură condiţie: Cel care a murit să fi murit cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice! Am spovedit oameni care nu au fost la biserică dar sunt morali şi buni din fire, dar m-am mirat când am găsit oameni care calcă pragul bisericii, dar sunt de o răutate feroce şi au apucături reptiliene.. mai rău decât crocodilii.. gata să muşte, gata să atace, gata să facă rău!

Şi am întrebat şi eu:

– Dar totuşi mergeţi la biserică, ce-i cu atitudinea asta ostilă faţă de semeni?

– Părinte, am o stare mai nervoasă din fire!

– Da, ai un drac în tine, scoate-l până nu e prea târziu! Nu poţi să mergi la biserică şi să fii plin de ură şi de răutate şi să faci rău şi să te răzbuni, să duşmăneşti, să batjocoreşti! Nu ţine de ortodoxie! Şi a zis:

– Părinte, nu mă pot schimba!

Asta într-adevăr o pacoste, un necaz..

La Dumnezeu nu se cântreşte numărul de mers la biserică şi nici faptul că te împartăşeşti des, atâta timp cât nu luminează în tine harul Duhului Sfânt, cât viaţa ta nu-i constructivă şi plan de jerfă pentru aproapele de lângă tine. Eşti un mare zero, cum se spune la matematică, mulţime vidă.. un otodox fără roadă!

Am cunoscut odată o persoană care postea până murea de foame, Dumnezeu să o ierte că a murit ca un câine, neştiută de nimeni.. au găsit-o putredă în casă, au strâns-o cu un ţol, au băgat-o într-un sac şi au dus-o la cimitir.

Şi îi spuneam când trăia:

Ai diavol în tine, dacă nu cureţi acestă stare vei muri ca un câine. Degeaba vii la împărtăşit şi te-ai rupt în două cu postul. Tu nu vei muri ca lumea, vei muri urât şi aşa a fost! O pomenesc mereu dar era un om plin de venin, întodeauna vedea vrăji, în toată lumea vedea duşmani, toata lumea o bârfea, pe toată lumea o vorbea de rău, iar dacă o atingea cineva, spunea că satana i-a stricat ziua. Avea tot felul de apucături şi o atitudine înfricoşătoare. Nu poţi să trăieşti neutru în jurul semenilor tăi! Dacă îi întindea cineva de pomana, îi dadea peste mână si dacă îi dădea cineva „Bună ziua!” se întorcea cu spatele. Am pus pe cineva o dată să-i dea o haina noua pentru că umbla cu una ruptă, şi i-a dat foc, a zis că sunt vrăji în ea!

Deci, până acolo merge nebunia credinţei nesănătoase!

Părintele Calistrat Chifan

sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/ai-diavol-in-tine-daca-nu-cureti-acesta-stare-vei-muri-ca-un-caine-foarte-util-raspanditi/

*

Lumea îţi iartă orice ticăloşie ai face, dar nu te iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci mai bun

Lumea e gura satu­lui, gura vicleanului şi, de multe ori, gura celor din casă cu tine. Aceştia sau lumea îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci mai bun. Cine vrea să biruie prima piedică în calea mântuirii are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugă­ciunea. De aceea, cei ce biruie lumea nu sunt o adunare de leneşi, ci ostaşii lui Hristos. Şi pre­cum le este lupta, aşa şi mântuirea…

Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu ei decât prin osteneală şi foame.

Suftelul multor oameni n-ar mai vrea să le moară trupul, aşa s-au învoit şi s-au legat de tare cu plăcerea de lumea aceas­ta. Parcă auzim cuvintele bogatului: „Acum, suflete, ai multe bunătăţi adunate pentru mulţi ani. Mă­nâncă, bea şi veseleşte!”. Iar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule!”.

Cealaltă parte de piedică ce ne-o ridică vrăjmaşul în noi înşine e iu­birea de sine, „primul pui al diavolului”. Arme asupra diavolului avem trei: nu­mele Domnului, numele Maicii Domnului şi Sfânta Cruce. Aş întreba pe cei ce n-au Cruce: cu ce semn vă apăraţi de diavol? N-au semn pentru că nu-i lasă să-l facă!

Iar altă armă este smerirea sufletului în ceasul ispitei… Este vorba de­spre ispitele lui Iisus, atunci când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi (a luat şi el Scriptura, căci ştie şi di­avolul Scriptura; însă drăceşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, îi strâmbă orice cuvânt…).

Ca o mărturie netrebnică, îi ştiu dra­gostea cu care ne iubeşte El, şi asta nu o pot tăcea! Iar cine L-a şi văzut pe Domnul cu nemăsurata-I Cruce, pe care încă o duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire de sine şi se roagă să aibă în lumea aceasta soarta iubirii lui Dumnezeu. Că nu Dumnezeu nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. Că între noi şi El e zidul păcatului, iar din­coace de zid, noi: o grămadă de cioabe, mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Părintele Arsenie Boca

Extras din ”Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul”

sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/lumea-iti-iarta-orice-ticalosie-ai-face-dar-nu-te-iarta-nicidecum-sa-le-iei-inainte-cu-un-pas-si-sa-te-faci-mai-bun/

*

Mulţi cos veşminte preoţeşti şi mai fac şi altele, însă pe cei goi nu îi îmbracă şi, mai rău, îi despoaie pe alţii şi mai fac şi alte nedreptăţi

Creştinii care trăiesc fără frică de Dumnezeu, care nu fac adevărată pocăinţă şi sunt lipsiţi de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?

– Nicidecum.

– Dar mulţi dintre ei zidesc biserici, îmbracă evangheliile în aur şi argint, cos veşminte pentru biserică, aduc lumânări şi tămâie.

– Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindcă ei rămân neîndreptaţi şi nepocăiţi, fiindcă lui Dumnezeu, deoarece este Duh (v. Ioan 4, 24), nu îi bineplacem decât prin jertfa duhovnicească, adică prin supunerea voii noastre faţă de voia Lui şi prin celelalte roade ale credinţei. Iar ei, deşi fac faptele arătate mai sus, nu vor să-i aducă lui Dumnezeu jertfă ascultării, fără de care nimic nu Îi place lui Dumnezeu. Pe deasupra, mulţi dintre ei clădesc biserici Domnului din piatră sau lemn, însă pe cele însufleţite le părăsesc sau, şi mai rău, le strică. Evanghelia o împodobesc, dar de învăţătura Evangheliei nici cu un deget nu vor să se atingă s.a.m.d. Mulţi cos veşminte preoţeşti şi mai fac şi altele, însă pe cei goi nu îi îmbracă şi, mai rău, îi despoaie pe alţii şi mai fac şi alte nedreptăţi.

– Dar mulţi merg la biserică ca să se roage, să Îl slăvească, să Îi cânte şi să Îi mulţumească lui Dumnezeu!

– Nici asta nu le foloseşte, fiindcă ei cu gura cântă şi mulţumesc lui Dumnezeu, însă cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor şi cu buzele lor Mă cinstesc, dar inima lor departe stă de Mine (Matei 15,8) – şi prin viaţa lor cea nelegiuită necinstesc şi hulesc numele lui Dumnezeu.

– Şi atunci se află într-o stare primejdioasă?

– Cu adevărat primejdioasă, fiindcă sunt supuşi osândei veşnice dimpreună cu închinătorii la idoli, cu care deopotrivă se află în rătăcire şi nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci îşi jertfesc voinţa şi sufletul păcatului şi prin păcat diavolului – dacă nu se vor întoarce fără făţărnicie şi nu se vor pocăi.

– Şi ei cred în Dumnezeu?

– Nicidecum, căci credinţa adevărată face roade bune şi de lucrurile rele se depărtează – iar ei Îl mărturisesc pe Dumnezeu, însă cu inima şi cu faptele se leapădă de El, precum învaţă Apostolul (Tit 1, 14).”

Extras din ”Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum”, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2008

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/multi-cos-vesminte-preotesti-si-mai-fac-si-altele-insa-pe-cei-goi-nu-ii-imbraca-si-mai-rau-ii-despoaie-pe-altii-si-mai-fac-si-alte-nedreptati/

*

O bombă va cădea în Tesalonic, una în Atena, una în Sofia, una la Belgrad, una la Moscova, una la Londra, una în New York, una în Chicago…, şi nimic nu va mai rămâne. Pământul se va transforma într-un cărbune

O, omul! A ajuns o fiară ştiinţifică. Ştii câte avioane sunt gata să zboare pe cer? Chefuieşte şi distrează-te, omule; însă bagă de seamă când vor apărea păsările negre, avioanele. Şi sus, în avioane, vor fi oameni, oameni de ştiinţă. Ei vor apăsa butoanele. Şi după aceea… Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! O bombă va cădea în Tesalonic, una în Atena, una în Sofia, una la Belgrad, una la Moscova, una la Londra, una în New York, una în Chicago…, şi nimic nu va mai rămâne. Pământul se va transforma într-un cărbune.

Iată, deci că omul este mai rău decât fiara. De mii de ori să nu fi avut şcoli şi universităţi, iar oamenii să fi fost analfabeţi. Cu astfel de ştiinţe, care vor distruge lumea, ce să faci cu ele? Vom spune peste puţin timp ceea ce zice o profeţie: Deschideţi-vă, munţi şi peşteri, ca să ne ascundeţi (vezi Luca 23, 30). Pentru că a ajuns mânia lui Dumnezeu asupra acestei lumi păcătoase.

Mitropolitul Augustin de Florina

Sursa :
http://www.ganduridinierusalim.com/o-bomba-va-cadea-in-tesalonic-una-in-atena-una-in-sofia-una-la-belgrad-una-la-moscova-una-la-londra-una-in-new-york-una-in-chicago-si-nimic-nu-va-mai-ramane-pamantul-se-va-transforma/

*

Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE! Este oficial: copii români luați cu forța de lângă familii de Barnevernet au fost abuzați de pedofili

Norvegia este zguduită de un scandal de amploare, după ce s-a descoperit o uriașă rețea de pedofili. Conform lui George Alexander, printre victime se află înclusiv copii români luați în mod abuziv de Barnevernet, organizație ce se ocupă cu protecția copiilor.

George Alexander este cunoscut pentru lupta pe care a dus-o cu Barnevernet, dând publicității abuzurile Serviciului de Protecție a Copilului din Norvegia.

Iată ce spune George Alexander pentru ActiveNews:

„După cercetări minuțoase care au durat câteva luni de zile, poliția norvegiană a descoperit, împreună cu FBI, o rețea uriașă de pedofili cu ramificații în întreaga Europă. Materialele confiscate, în special cele electronice, sunt într-o cantitate impresionantă.

S-a lucrat în cel mai mare secret, 25 de polițiști norvegieni au lucrat la acest caz. Date sunt îngrozitoare. Este vorba despre copii care au fost abuzați sexual, chiar și bebeluși. Poliția a confiscat date care arată că pedofilii planificau chiar și pe copii nenăscuți. Probele arată că unul dintre aceștia planificase abuzul sexual al propriului copil care nu era născut.

Sunt foarte mulți oameni implicați în această rețea de pedofilie, printre care doi parlamentari, unul de la Partidul Conservator, celălat de la Partidul Pașii Progresului. Sunt de asemenea ingineri, juriști, chiar și un polițist. S-ar putea să fie și angajați ai Barnevernet, ai Protecției Copilului. Datele sunt uluitoare, numai în Districtul de Vest, în jurul orașului Berge, sunt 5.500 de pedofili care utilizau această rețea.

Am date de la părinți români care certifică faptul că o parte din copiii români luați în mod abuziv de Barnevernet au fost abuzați sexual. În acest moment nu pot să dau astfel de date pentru că părinșii doresc să se adreseze justiției. Atunci când profesioniști precum medici și psiholgi certifică aceste bănueili, este vorba de niște abuzuri, niște atrocități împotriva copiilor români aflați în străinătate”, a spus Alexander.

Ipoteza că Barnevernet răpește copii din sânul familiei pentru a-i da rețelelor de pedofili a mai fost vehiculată și în timpul cazului Bodnariu. Instanțele norvegiene au dat dreptate familiilor Bodnariu și Nan, care și-au primit copiii înapoi, după procese îndelungate.

Aceste familii de români nu sunt singurele cărora le-au fost luați copiii de către Barnevernet, numărul acestora fiind mult mai mare.

Sursa :

http://www.ganduridinierusalim.com/dezvaluiri-cutremuratoare-este-oficial-copii-romani-luati-cu-forta-de-langa-familii-de-barnevernet-au-fost-abuzati-de-pedofili/

*

Profeția Părintelui Elpidie despre ultimele trei împărății ale lumii: Aceste trei regate vor fi: Împărăția Ursului(Rusia), Împărăția Dragonului(China), Împărăția Șarpelui(antihristul, falsul Mesia)

Vă  fac atenți despre planurile rele ale lui Satan, care, prin intermediul  Pentarhiei controlate de el, va aduce întunericul și va face ravagii în omenire  până la sosirea  satanicului fals Mesia. Cer tuturor să practice rugăciunea intensă a inimii, ca singura soluție dovedită din cer, pentru a slăbi sau chiar anula multe posibilități și efecte ale execuțanților deciziilor lui Lucifer, care intenționează să distrugă lumea. Întreaga omenire înainte de a fi timpul pentru a vedea “urâciunea pustiirii” va trece prin trei faze ale ultimelor trei mari împărății.  Vor fi scurte, dar unice în puterea de distrugere și punerea în aplicare. Aceste trei regate vor fi: Împărăția  Ursului(Rusia), Împărăția Dragonului(China), Împărăția Șarpelui(antihristul, falsul Mesia).

Împărăția Ursului – care va fi condusă de Rusia și va urma unor state puternice, cu o mare izbândă în economie și în armată, va încerca să schimbe frontierele la nivel mondial, prin războaie sau fuziuni diplomatice. Conflictele artistic ralizate și programate de marile puteri, prin diplomația perspicace a Uniunii Europene și Americii, vor împinge unele state să se ciocnească pentru probleme  dubioase cu rezultat dezastruos, fapt ce va favoriza apariția pe scena mondială a Împărăției Ursului(Rusia). Ca răspuns  spectaculos, Rusia va vedea aceste prostii ale șefilor de state, convinși de cei care se presupune că le sunt aliați, dar sunt vicleni, și le va utiliza  pentru propriile sale proiecte.Va urma distrugerea totală a națiunilor din jur. Apoi mai  este faptul că unele state vor dispărea de pe hartă. Să nu se odihnească statele de la Nord de prosperitate economică aparentă și relațiii ce presupun neutralitate în războiul deja proiectat. Prostia liderilor țărilor va fi cauza  distrugerii lor. Un dezastru surprinzător de o mare magnitudine va crea teroare și temeri la nivel mondial  si va apare în etapa următoare. Membri  ai Nordului , Finlanda, Norvegia, Suedia, ați lăsat inima voastră să părăsească pe adevăratul Dumnezeu, pe care-L   cinstiți  numai cu buzele și ați rămas neîntăriți duhovnicește. Lăsați  îmbrățișarea părintească și dragostea lui Dumnezeu să vă acopere  de satana care vă urăște si vrea să vă rănească. Dacă o să vă întoarceți înapoi la inima binevoitoare a lui Dumnezeu cu compasiune si adevărată pocăință, nu veți  avea nimic de ce să vă temeți. Dacă ați neglijat și ați luat în derâdere chemarea Sa dumnezeiască și vreți să vă  expuneți la vicleniile lui satana, atunci în curând veți vedea ce alegere proastă ați făcut și cât veți fi de umiliți. Împărăția  Ursului  este gata de a vă zdrobi.  Pe unii dintre voi – iremediabil. Ucraina, nu vezi  cum mulțimea sfinților tăi dau  mărturia sfântă,  plâng și se roagă pentru tine? Pui  la îndoială credința adevărată, lăsând un profan ipocrit din dinastia francă pentru a te diviza?  Credința pravoslavnică, viața sfântă a mucenicilor și cuvioșilor  au binecuvântat pământul tău, iar acum a ajuns peste tine un  inamic real al fiecărei ființe umane, care vrea să te rănească fatal. Dacă i-ai putea vedea  pe sfinții tăi cum cerșesc mila lui Dumnezeu (pentru tine) ai  îngenunchia cu ei și te-ai ruga cu pocăință și umilință pentru mântuirea ta. (Mă opresc să mă gândesc cât de mulți vor fi cei care vor primi acest mesaj și lanțul de rugăciune va crește și va împiedica răul cel mai mare). Vestea proastă este că va  fi un act de distrugere  și într-un alt stat din apropiere cu Rusia, din cauza egoismului și aroganței liderilor. Georgia este un stat cu probleme. Este ca un șoarece care vrea să se lupte cu  ursul. Gândiți-vă în adevăr și  înțelepciune. Nu poți plânge pentru un stat  care își crează probleme singur.Cei care doresc să se opună Ursului  și cauzei sale, va fi vai de ei. Vai de cei care îndrăznesc să-i spună ceva,  căci atunci  își vor pierde existența lor. Acesta este un alt stat, care va dispărea de pe hartă. Puterea Ursului va culmina atât de mult, încât frica și teroarea din întreaga lume va crește. Și Persia(Iran) va suferi  după ce mai întai Turcia  se va dezmembra într-un fel unic și jalnic.

Împărăția Dragonului – Regele diavol va fi liderul acestui regat din China. Aliat credincios în principiu cu Rusia, va exploata relația cu ea și va câștiga prea mult în aceste etape, și se va ridica la nivel de mare putere  în viitor. China va profita de rănile incurabile ale Japoniei pentru a stabili pas cu pas militar viitoarea dominație în întreaga regiune. Nu va ezita să-și trădeze prietenia cu Rusia și să contribuie la spirala ascendentă și distructivă. Până atunci, însă, își  va ascunde pe furiș orice intenție și va exploata inteligent îmbrățișarea amicală cu Rusia. China acum se răspândeste peste tot, aproape peste tot în lume. A început cu economia ca un prim pas, inundă lumea cu bunuri, în scopul de a se ajunge în domeniul  militar la nivel mondial cu Ursul. Atunci când acest lucru va fi realizat, nu va dura mult timp să-si manifeste și propriile ambiții expansioniste. În lume va domina frica absolută și neliniștea. Într-o lume divizată și distrusă va impune cu fierbințeală convingeri ateiste de oțel, care cer ascultare absolută și punere în aplicare. Respirația fierbinte a Dragonului Roșu se va simți atât în Europa, cât și în America. Ele vor suferi foarte mult. Ca urmare, va trece și ea la cucerire cu metodologie comunistă teribilă și va face pe oameni să geamă și să sufere. Creștinii vor trăi cele mai grele persecuții  de la dragonul cel rău; rolul acestei împărății, aș putea cu un cuvânt să-l descriu ca pe un coșmar.Vai de acei oameni a căror viață nu este înclinată spre inima dumnezeiască a dulcelui nostru Domn Iisus Hristos. Oamenii  se vor comporta la fel ca roboții dupa dictate și mandate de stat și nu vor avea mai multe drepturi decât animalele de companie. Viața și moartea nu vor avea nici o valoare pentru om. Aceasta va fi ideologia satanică a acestui regat. Aceste două împărății (a Ursului și a Dragonului) vor fi aproape simultane, dar vor provoca răsturnări majore la nivel mondial. Vor  stigmatiza prezența lor prin  faptul că vor reacționa nuclear. Pacea va  dispare, ciuma și foametea vor aduce mari nenorociri la nivel mondial.

Împărăția Șarpelui – Ultimul regat din istoria omenirii ne va face cunoscută “urâciunea pustiirii”. Satana, cu aceeași otravă a iluziei se va folosi de om, frumoasa creație a lui Dumnezeu, pentru a-i distruge pe liderii națiunilor pe care i-a ridicat la putere, după care întreaga omenire o va supune sub  fiul  întunericului, sub antihrist. Domnia acestui șarpe va fi unică în istoria vieții umane. Toate regatele din lume până în prezent ar fi dorit să supună pământul, partea materială a omului. Regatul Șarpelui, însă, va ataca și va dori să supună și sufletul ,și trupul omului. Și materie, și spirit. De aceea, metodele folosite în acest scop vor fi unice în felul lor, cu puterea cea mai perfectă de tehnologie și  nanotehnologie. Liderul antihrist va avea puterea și autoritatea de a controla fizic și psihic orice om. Îi va convinge pe toți oamenii, cei care au supravietuit experiențelor de război  si de coșmar din toate statele lumii și au trăit teribil  agonia  supraviețuirii  din cauza lipsei de hrană și de apă, că  el este doar un prinț al păcii, ’’adevăratul Mesia’’, îi va obliga să-l accepte de bunăvoie ca unic rege mondial. Acest lucru se va întâmpla atunci când îi va pune pe toți să accepte cipul cu  numerele de cod. Cu acest cip ultra-nanotehnologic va putea vedea și controla aproape în întregime oamenirea. Pentru al treilea și ultimul lider al împărățiilor s-a proorocit că va fi fiu al întunericului. Totul în jurul nostru este pregătit și proorociile încep să se împlinească. Omenirii, epuizată după ciumă, foamete și război, îi va fi imposibil de a rezista. Scoaterea adevărului din Evanghelie (schimbarea textului biblic original) va duce la măsuri rapide pentru a-l îmbrățișa pe acest lider și pentru a grăbi  Judecata de Apoi. Noul guvern global va deveni mai puternic și mai evident imprimat în conștiința întregii omeniri. Chiar si războaiele împotriva lui vor fi folosite în mod fraudulos și viclean. Întunericul care înconjoară lumina conștiinței nu lasă pe oameni să vadă cu ușurință ceea ce se apropie, iar sufletul uman este  iremediabil rănit. Chiar oamenii care se presupun a fi duhovnicești vorbesc doar liniștitor (despre aceste evenimente), neținând cont de adevărații Părinți duhovnicești (proorociile și preîntâmpinările Sfinților Părinți și ale altor mari Părinți ai Bisericii), care au rol de a destepta. Perioada actuală este una dintre cele mai dramatice a umanității. Aparitia  fiului  întunericului, a antihristului, este iminentă. Marionetele de teren la nivel mondial, cât și liderii națiunilor  lucrează neîncetat pentru venirea antihristului. Prin tot felul de  strategii, prin mass-media, se lucrează la pregătirea  si conștientizarea globală a necesității venirii antihristului (ca antihristul să fie acceptat de toți). Chiar și războaiele împotriva regatelor vor  fi utilizate pentru dominația globală. Singura modalitate a creștinilor de a rezista și armele noastre  sunt Tainele Bisericii noastre. Taina Spovedaniei este scutul nostru. Rugăciunea inimii, cu încredere deplină în Dumnezeu – puterea noastră. Euharistia (Împărtășania)- antidotul final al intervențiilor psihosomatice rele. Să  crească puterea lanțului nostru de rugăciune. Haideți să-l transformăm într-un lanț global de rugăciune. Să facem baze duhovnicești puternice cu rugăciunile noastre, care vor îngrozi și descuraja lucrările întunericului. Rugăciunile copiilor credincioși ai lui Dumnezeu pot fi un factor de atenuare sau de eliminare a consecințelor evenimentelor militare care au loc la nivel global. Sufletele și inimile noastre se pot baza cu încredere deplină în Dumnezeu (ca pruncii în brațele Tatălui nostru Ceresc). Dragostea și mila adevăratului Mesia, Domnul nostru Iisus Hristos, este atât de mare și fără de sfârșit, că nu trebuie să ne temem că nu o vom primi. Noi credem în Jertfa Sa și harul Duhului Sfânt care ne înconjoară cu lumină strălucitoare, și care va alunga întunericul din sufletul nostru, ne va îmbrăca cu putere de viață. Ferice de cei care, în înșelăciunea spirituală ce va domina lumea, mai mult și mai mult  vor crede în dulcele nostru Iisus Hristos și-L vor mărturisi că El este într-adevăr, “Calea, Adevărul și Viața.” Teama că nu vor avea pace și vor suferi de foame îi va domina pe oameni.  Dar mai presus de toate, nici unul dintre noi nu trebuie să uităm că din această viață trecatoare ne vom duce la casa noastră reală – în cer, pentru că există Împărăția Cerească, făcută de Dumnezeu pentru noi. Și acum, prieteni și frați, să ne unim cu încredere absolută în Dumnezeu și Împăratul nostru, pentru lucrarea sfântă a rugăciunii, ca să slăbim lucrarea satanei. Dumnezeu îi ascultă întotdeauna pe copiii Săi care fac voia Lui, pentru binele lor. Amin.

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/profetia-parintelui-elpidie-despre-ultimele-trei-imparatii-ale-lumii-aceste-trei-regate-vor-fi-imparatia-ursuluirusia-imparatia-dragonuluichina-imparatia-sarpeluiantihristul-falsul-mesia/

*

Îngerii au fost văzuți de profeți și de cei cărora li s-au descoperit nu cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului, cu vederea imaterială a minții

Dacă în Vechiul și Noul Testament, ca și în viețile sfinților, îngerii reprezentau prezențe familiare, pentru omul contemporan secularizat, aceștia au devenit mai curând „ființe imaginare”. În fiecare an, la 8 noiembrie, Sfânta Biserică îi cinstește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și soborul tuturor Sfinților Îngeri împreună cu ei. Încă din veacul al cincilea s-a păstrat în Tradiția Bisericii ca dată de sărbătorire a cetelor îngerești această zi, praznicul răspândindu-se cu repeziciune în tot Răsăritul creștin.

Tradiția Bisericii ne învață că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), mai precis ființe fără de trup, care Îl slujesc cu credință pe Dumnezeu, dar care ne sunt nouă, oamenilor, prieteni și ocrotitori cerești, tri­miși de Dumnezeu să ne păzească pe drumul vieții, plin de obsta­cole și încercări, de la leagăn până la Patria noastră cerească.

Sfânta Scriptură și Sfinții Pă­rinți ne învață că principala trăsătură a îngerilor este iubirea lor pentru Dumnezeu. Ei își manifestă această iubire preamărindu-L și împlinindu-I voia în conducerea lumilor – cerească și pământească, a împărățiilor, a popoarelor sau oamenilor.

În calitatea lor de ființe slujitoare, îngerii duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, îi apără și îi ocrotesc pe oameni. Din Sfânta Scriptură știm că îngerii i-au păzit pe drepții lui Dumnezeu: pe Lot l-au păzit de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri i-au ocrotit în cuptorul din Babilon, iar pe Apostolul Petru l-au păzit de Irod.

Îngerii sunt, în același timp, ființe vestitoare. Ei au vestit faptele mari și minunate ale mântuirii: Nașterea Mântuitorului, Învierea Domnului și vor fi pre­zenți și la a doua Lui venire.

Fiecare om care s-a botezat primește la Botez un înger păzitor. Acesta îl călăuzește pe drumul vieții prin glasul con­științei: tot ce este bun în noi, curat, luminat, fiecare gând frumos, orice mișcare de bunătate a inimii, faptele noastre bune, rugăciunea, pocăința, toate se ivesc în sufletul nostru și capătă contur din îndemnul îngerului păzitor.

Ierarhiile îngerești

Sfântul Dionisie Areopagitul ne arată, în lucrarea Despre ierarhia cerească, faptul că există nouă cete de îngeri, pe care el le împarte în trei cete a câte trei.

Cea dintâi ceată se află totdeauna lângă Dumnezeu și „este unită de aproape și nemijlocit cu Dumnezeu” – scrie Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa. Aceasta este ceata Serafimilor, care au șase aripi, a Heruvimilor cei cu ochi mulți și a preasfintelor Tronuri.

Cea de-a doua ceată este formată din Domnii, Puteri și Stăpânii. Cea din urmă ceată este cea a Începătoriilor, a Arhanghelilor și a Îngerilor.

În tratatul său, Sfântul Dionisie Areopagitul scrie că arhanghelii mediază, pun în legătură Începătoriile cu Îngerii. Ei au rolul de tălmăcitori, „primind în chip ierarhic, prin mijlocirea primelor puteri, iluminările cele divine, vestindu-le pe acestea cu bunătate îngerilor, iar prin îngeri descoperindu-le nouă.

Credințele românilor cu privire la îngeri

Poporul român a avut dintotdeauna mare evlavie față de îngerii lui Dumnezeu. De aceea, în tradiția neamului românesc descoperim o multitudine de credin­țe despre îngeri și de obiceiuri care manifestă în domeniul faptelor aceste credințe.

Astfel, în trecut, românii credeau că îngerii oficiază împreună slujba de noapte a cerului, toacă, poartă în mâini făclii aprinse, jucând în jurul tronului lui Dumnezeu, fiind înveș­mân­tați în stima (variantă populară pentru „schimă”) îngerească. La miezul nopții, când cântă cocoșii, îngerii mătură pământul de duhurile necurate. Ţăranul român credea că îngerul rău stă de-a stânga. Omul nu îl vede nici pe Îngerul Păzitor, nici pe diavol, fiindcă, dacă i-ar vedea, s-ar certa ori cu unul, ori cu altul. Îngerul bun veghează omul pe care îl are în grijă, îl îndeamnă să facă bine, îi arată drumul cel bun, iar diavolul îl îndeamnă să facă păcate și îl împinge la rău. Îngerul păzitor notează faptele bune ale omului, iar diavolul pe cele rele. Strămoșii noștri mai credeau că dacă un om merge la biserică, se roagă, îngerul său păzitor îl păzește și îl ferește de rele, dar dacă nu-și face semnul crucii, dacă uită de Dumnezeu, atunci îngerul se îndepărtează de la el și diavolul capătă putere asupra lui. Ființa umană, prin faptele ei, fie îl bucură pe îngerul păzitor, fie îl bucură pe diavol, între înger și demon fiind o luptă continuă pentru călăuzirea sufletului omenesc.
În trecut, despre omul curajos se spunea că este tare de înger, iar despre cel fricos sau bolnăvicios se zicea că este slab de înger. Ţăranii credeau că atunci când dormim, noaptea, visele cele bune ni le șoptește îngerul păzitor la ureche, iar cu cele rele ne îmbie necuratul.

De ce pot fi îngerii reprezentați în icoane

Problema reprezentării iconografice a îngerilor, care nu sunt limitați corporal, este una care a fost rezolvată încă din primul mileniu creștin. La aparentul impediment al faptului că îngerii sunt netrupești, deci nu au forme vizibile, precum și la interdicția Decalogului (Ieșire 20; 4, 5) de a face vreun chip cioplit sau vreo asemănare a vreunui lucru și de a ne închina sau a sluji lui, Patriarhul Nichifor Mărturisitorul spunea că Dumnezeu poruncește realizarea de icoane ale celor supracerești, adică icoana slujitorilor netrupești ai lui Dumnezeu „care vesteau în tăcere Dumnezeirea ascunsă și subînțeleasă a Celui Care va apărea pe pământ”. Patriarhul vorbește aici despre heruvimii slavei sculptați în aur și așezați de Moise la porunca divină pe Chivotul Legii în Sfânta Sfintelor. În mod evident, Scriptura nu vorbește aici de înșiși heruvimii cerești, ci „de copii sfinte, realizate după ei, copii care au fost făcute dintr-o materie foarte pură și strălucitoare, copii ieșite din mâinile omenești, care se supun lui Dumnezeu, copii fără suflet, fără mișcare și insensibile”.

Iar Sfântul Ioan al Tesalonicului afirmă că dacă „îngerii au fost văzuți de profeți și de cei cărora li s-au descoperit nu cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului, cu vederea imaterială a minții, atunci putem să facem icoanele tuturor formelor pe care le-au văzut aceia, deci inclusiv pe ale îngerilor”.

Extras din Trupuri imateriale. Reprezentări bizantine ale îngerilor, Glenn Peers, traducere Maria Yvonne Băncilă, Ed. Nemira, 2011

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/ingerii-au-fost-vazuti-de-profeti-si-de-cei-carora-li-s-au-descoperit-nu-cu-ochii-trupului-ci-cu-ochii-sufletului-cu-vederea-imateriala-a-mintii/

*

Efectele tămâiei pentru trup şi suflet

In primul rand, ca fumigatie. Tamaia are un rol important in aromaterapie, avand un puternic efect de relaxare. Se spune ca inhalarea fumului de tamaie ajuta la limpezirea mintii, substanta fiind folosita frecvent pentru rugaciuni.

In acest scop, se poate folosi si uleiul esential de tamaie. Acesta are efecte favorabile in afectiuni ale cailor respiratorii superioare (bronsite, laringite, tuse), fiind utilizat sub forma de inhalatii, comprese sau in candela. Este tonifiant pentru piele, avand in acelasi timp proprietati antiinflamatoare si astringente. Inhalarea aburilor de tamaie este recomandata in anxietate, stres, stari tensionale. În stari de anxietate, se face in dormitor o fumigatie cu tamaie, inainte de culcare. Somnul va fi foarte linistitor. Tamaia sub forma de fumigatii este adjuvant in psihozele si nevrozele grave. Extractul de tamaie se foloseste si in industria parfumurilor, datorita calitatii sale de se evapora incet.

Indeparteaza pietrele de la rinichi

Tamaia sub forma de tablete care se sug ajuta la inflamatii cronice ale gatului. Specialistii in medicina si farmaceutica cauta de mult timp un inlocuitor pentru cortizon care este folosit in aceste inflamatii cronice, se pare ca tamaia este un leac foarte eficient. Pietrele la rinichi pot fi eliminate cu bobite mici de tamaie si ulei de masline. Este un leac vechi care da mereu rezultate bune. Tratamentul se tine 23 zile. in prima zi, se incepe cu un bob de tamaie invelit in miez de paine, care se inghite cu o lingurita de ulei de masline. A doua zi se iau doua boabe, si tot asa, pana la 12 bobite, cantitatea de ulei ramanand aceeasi. In a 13-a zi, numarul bobitelor scade. Este bine sa inghitim tamaia fara a o tine in gura, deoarece daca atinge dintii ataca smaltul. Pentru a nu aparea accidente din cauza contrafacerilor, nu va fi folosita intern decat tamaia procurata din magazinele si farmaciile naturiste, pe ambalajul careia se mentioneaza explicit ca poate fi administrata pe cale orala.

Aroma cu efect de medicament

Smirna este si ea un ingredient sfint cu puteri medicinale. Are actiune antiinflamatoare a cailor respiratorii. Este intrebuintata si ca antioxidant, antiseptic, astringent, carminativ, deodorant, sedativ si expectorant. Smirna ajuta la curatarea ranilor si tratarea racelilor si a infectiilor fungice. pana la aparitia morfinei si a altor calmante de acest gen, smirna era cel mai utilizat analgezic. in prezent, gasim aceasta rasina in componenta unor paste de dinti si a unguentelor pentru tratarea problemelor dermatologice. Uleiul esential de smirna are efect puternic de relaxare asupra corpului, dar poate fi folosit cu succes si in tratarea multor probme ale pielii: eczeme, dermatite, sau chiar rani usoare, precum si pentru indepartarea infectiilor fungice. Pentru indigestie si balonare, se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza. Pentru maini si picioare reci, se vor face frictionari energice ale mainilor si picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna (obtinuta din 3-4 bobite din aceasta rasina, la o jumatate de pahar de apa). Tinctura se prepara astfel: 10 grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi. Nu folositi decat smirna din magazinele naturiste.

Tamaierea este asa de insemnata, incat ea se face la toate rugaciunile mai de seama pe care le rosteste preotul. in vremea Sfintei Liturghii ea se face de patru ori:

1. Cea dintai tamaiere e cea din vremea cand se pregatesc painea si vinul pentru a fi prefacute apoi in Trupul si Sangele Domnului. Fumul acelei tamaieri inseamna intunericul ce s-a facut peste tot pamantul in timpul rastignirii Domnului.

2. A doua, se face in timpul citirii Apostolului. Prin ea se arata buna mireasma a invataturilor dumnezeiesti predate noua prin Sfintii Apostoli, in tot locul unde au predicat ei (2 Corinteni 2:14).

3. A treia tamaiere se face in timpul cantarii „Heruvicului”. Aceasta inchipuie norii pe care va veni Fiul lui Dumnezeu dupa cum zice El insusi: „Si atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere si cu slava multa” (Luca 21:27).

4. Cea de-a patra tamaiere se face la Axion, adica atunci cand preotul spune din altar: „Mai ales pe Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria”.

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/efectele-tamaiei-pen-tru-trup-si-suflet/

*

Leacuri neştiute destăinuite de monahul Filotheos din Munţii Carantania

După zile în şir de călătorii în Ţara Sfântă, într‑o binecuvântată zi de vineri am făcut un popas pe malul drept al Iordanului, chiar acolo unde se spune că ar fi adevăratul loc al Botezului Mântuitorului Hristos.

Clima blândă din acea zonă te face să uiţi până şi cele mai aprige vicisitudini ale vieţii, învăluindu‑te într‑o boare, care eu personal nu ştiu dacă are vreun nume, dar trăieşti senzaţia că te poartă pe aripi de îngeri.

După ce mi‑am primenit trupul şi sufletul în apa Iordanului, am ridicat privirea spre cer şi I‑am dat slavă lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. În locul acesta încărcat de spiritualitate, bucuria mea a fost întregită de cunoaşterea unui monah grec, vieţuitor al Munţilor Carantania, care m‑a făcut să înţeleg cum se poate ajunge la vindecarea sufletească, dar cât de uşor te poţi vindeca şi trupeşte, doar cu plante şi fructe din Grădina Domnului.

Întâlnirea cu călugărul grec

Am păşit cu sfială pe treptele care coboară până în apa Iordanului şi mi‑am spălat faţa cu apa aceea rece ca gheaţa, o apă pe cât de tulbure, pe atât de binefăcătoare. În momentul în care am atins apa, m‑am trezit ca dintr‑un vis, cu o bucurie în suflet, pe care n‑o mai încercasem niciodată, trăind sentimentul curăţirii trupeşti şi sufleteşti în acelaşi timp. Pentru o clipă am simţit boarea aceea călduţă, ca şi cum respiraţia Mântuitorului cobora peste locul acela sacru, spre a ne răsplăti cu o dulce binecuvântare. Cu această limpezime a privirii, dar şi a trupului, mi‑am simţit sufletul mai curat decât oricând şi nu puteam să‑mi explic de unde atâta prospeţime, acolo, în imediata apropiere a deşertului? Cu mintea frământată de semne de‑ntrebare, am început să urc, iar când am ajuns lângă grupul cu care venisem, un bătrân, coborât parcă din Pateric, m‑a făcut să tresar. Monahul Filotheos vieţuieşte în Munţii Carantania, iar o dată pe lună coboară să ia apă din Iordan, seminţe şi fructe. De la el am aflat taine ale tămăduirii cu această apă, dar şi alte leacuri cu plante şi fructe care rodesc pe pământul arid al Ţării Sfinte. Rămânând gânditoare, într‑un loc de unde într‑o perspectivă îndepărtată aveam Iordanul cu întortocheata lui şerpuire, iar din cealaltă grupul de monahi cu care venisem, ei bine, în locul acela, am simţit cum coboară lumina amiezii peste feţele îngândurate ale tuturor. Multă vreme, am încercat să descifrez tăcerea care pusese stăpânire peste noi toţi, dar n‑am reuşit cu niciun preţ. M‑am aşezat lângă călugărul a cărui rugăciune părea că nu se va termina niciodată şi priveam cum îşi trece degetele pe metanier, nefiresc de repede, cu privirea fie în pământ, fie de‑a lungul râului. Un grilaj de fier, care întâmplător era între noi mă împiedica să văd foarte bine cum curge rugăciunea, motiv pentru care i‑am făcut semn maicii Pelaghia să îl surprindă într‑o fotografie. S‑a mâhnit foarte tare monahul şi, ridicându‑se, ne‑a rugat să ştergem imaginea surprinsă, pentru că viaţa lui actuală este departe de cele lumeşti şi nu‑şi doreşte să smintească pe cei care‑i ştiu obiceiul de a se ruga în locuri numai de el ştiute, din Munţii Carantania. Teologul şi jurnalistul din mine erau într‑un război total. I‑am luat cu o repeziciune de nedescris aparatul măicuţei şi l‑am băgat în geantă, motivând că acolo sunt toate pozele mele de la Iordan şi că voi şterge şi acea fotografie. Au urmat momente de tăcere şi rugăciune, după care monahul ne‑a binecuvântat şi ne‑a uns cu sfânt mir, pe fiecare în parte. Era semn că ne‑a iertat.

Monahul Filotheos trăieşte în Pustia Carantaniei

Am plecat de la Iordan, dar în drumul până la maşina care ne aştepta, întâmplarea a făcut să ajung iar lângă monah. De data aceasta am făcut cunoştinţă şi am aflat că se numeşte Filotheos. A fost medic la Atena timp de nouă ani, după care şi‑a pierdut soţia, în timp ce‑i aducea pe lume o fiică. Au murit amândouă, iar tânărul medic de atunci, rămas singur, a ales calea monastică, vieţuind timp de zece ani la două mănăstiri din Grecia. A plecat apoi într‑un pelerinaj în Ţara Sfântă şi a rămas aici pentru totdeauna. După trei ani de viaţă de obşte la Mănăstirea Sfântul Sava, atras fiind de pustnicie, s‑a retras în Munţii Carantania, unde vieţuieşte şi astăzi. Nu mi‑a dat prea multe amănunte despre locul şi modul în care trăieşte, dar am înţeles că o dată la o lună sau două coboară să se spovedească şi să se împărtăşească şi tot atunci îşi face provizii pentru următoarea perioadă de timp. Întrebându‑l ce face în momentele de slăbiciune trupească şi cum îşi tămăduieşte bolile, am avut bucuria de a mă îmbogăţi cu o mulţime de taine duhovniceşti şi leacuri numai de el ştiute, pe care la rându‑i le‑a aflat de la călugării bătrâni, pe care îi găsise în acele locuri.

„Nardul nu tămăduieşte fără rugăciune”

Totul a început de la o banală întrebare a mea, prin care voiam să ştiu de unde aş putea cumpăra o sticluţă cu mir, care să fie identic cu acela cu care ne‑a uns părintele. După ce a zâmbit îngăduitor, monahul mi‑a explicat: „Mirul acela care se comercializează şi pe care îl căutaţi dumneavoastră, turiştii, este doar o umbră de mir. Acesta (şi îmi arată încă o dată sticluţa) este mir de nard curat. Nardul nu este întotdeauna din cel mai bun. Există mai multe soiuri, ceea ce vedeţi aici se foloseşte la Marele Mir. Când am venit din Grecia, aveam mari probleme cu circulaţia periferică, dar de câţiva ani buni, pun 10 ml de ulei de nard în 100 ml ulei extravirgin de măsline şi mă masez cu el în fiecare seară. Uite‑aşa am scăpat şi de varice, dar acelea nu se masează, ci doar se ung foarte uşor. Este minunat nardul, mai ales când corpul ăsta vlăguit dă semne că se slăbeşte. Ungerea tâmplelor cu ulei de nard alungă oboseala şi revigorează organismul. Vă daţi seama cam cum percepe organismul uman tratamentul acesta trupesc cu nard, dar cât de mult amplifică rugăciunea toate aceste miresme. Ceea ce se comercializează este un mir falsificat. Vin creştinii din lume şi se întreabă de ce leacurile aflate de la monahi nu‑şi fac efectul?

Păi cum să şi‑l facă, dacă el doar miroase a nard, fără să posede toate calităţile terapeutice ale nardului natural. Şi mai e ceva, nardul este un leac ce nu tămăduieşte fără rugăciune! Să spuneţi asta la toţi creştinii!”.

Rubarba de deşert, singurul leac din Munţii Carantania

Mă‑ntreb cum vă puteţi trata cu plante, aici în plin deşert? Din câte ştiu, apa este esenţială pentru viaţa fiecărei plante, dar în Munţii Carantania spuneaţi că nu există nici o sursă de apă, până şi apa de băut trebuie drămuită cu mare grijă. Şi‑atunci, cum e cu putinţă să aveţi plante de leac în condiţiile în care faceţi atâta drum doar pentru avea rezerve de apă pentru băut? Ce ştiţi voi, oameni dragi?! Dumnezeu, de multe ori este mai grijuliu cu viaţa plantelor, pentru că au şi ele un rost în lumea asta. Şi mai sunt şi plante, care îşi iau singure apa, chiar dintr‑un teren pe care nici firul de iarbă nu s‑ar încumeta să crească. Aţi auzit de rubarba de deşert? Bineînţeles că nu! Puţini sunt cei care au auzit de această plantă de leac a deşertului. Spre deosebire de plantele adaptate la această climă, rubarba deşertului îşi colectează singură apa, prin frunzele ei mari, străbătute de şanţuri, prin care apa este dirijată spre baza plantei, prelingându‑se până la rădăcină. E ca şi cum s‑ar autoiriga. Tulpinile şi rădăcinile acestei plante sunt foarte sănătoase, din ele obţinându‑se un suc detoxifiant, folosit ca leac al afecţiunilor hepatice. Cine nu cunoaşte însă această plantă, sau îi consumă frunzele, poate chiar să şi moară, datorită efectului foarte toxic al frunzelor.

Când am venit din Grecia aveam ciroză hepatică decompensată. După ce m‑am retras în munţi, hrana de bază era rubarba deşertică, pe care o tăiam sub formă de cubuleţe şi o lăsam la soare, apoi o storceam, consumând‑o ca pe o ciorbă, cu pâine uscată, când aveam; când nu, beam pur şi simplu zeama aceea obţinută din tije. Un părinte rus spunea că datorită antioxidanţilor, vitaminelor şi mineralelor sucul acela are rolul de a întări imunitatea organismului şi de a ţine departe bolile digestive.

Florile de portocal mângâie sufletul precum o rugăciune

Am înţeles că sucul acela este foarte amar. În zilele în care nu aveaţi pâine, cum reuşeaţi să‑l beţi simplu?Sincer, de obicei îl beam combinat cu suc de lămâie sau de portocale, dar acesta era deja răsfăţ, nu mai era tratament. Cu citricele eram obişnuit de acasă şi ştiam de la mama cât de mult contează să mănânci măcar o portocală pe zi. Am fost cinci fraţi acasă, dar aveam o livadă de portocali, care era un fel de „doctor al casei”. Până nu am studiat medicina, nu ştiam foarte multe lucruri despre citrice sau despre boli, mama însă spunea că atâta vreme cât nu fac rău, aceste fructe trebuie să aibă un efect bun asupra organismului. Târziu, aveau să mi se confirme acestea toate, dar mai ales am învăţat să iau ce era mai bun din metodele de tratare ale mamei. Înainte de a vă destăinui câteva dintre acestea, aş vrea să vă spun un lucru pe care n‑am să‑l uit niciodată. De mici copii, eu şi fraţii mei eram lăsaţi ore în şir să hoinărim prin livezile cu portocali înfloriţi, pentru a ne întări sistemul nervos. Cel puţin aşa se spunea în satul în care am crescut eu. Şi dacă mă gândesc bine, chiar aşa şi era, oamenii parcă erau mai echilibraţi, deşi ştiţi bine ce se spune despre temperamentul grecilor. Ceea ce n‑am mai regăsit decât în rugăciune, pacea aceea caldă şi sufletul odihnit, asta îmi amintesc despre livezile cu portocali în floare…

O ispită alungată cu o simplă privire spre Carantania

După un moment de rugăciune, mă tot uitam să nu mă îndepărtez de părintele Filotheos. L‑am zărit ceva mai departe, într‑un dialog cu doi armeni. Instantaneu, am pus mâna pe aparatul de fotografiat, dar în timp ce voiam să‑l deschid, am constatat cu stupoare că se descărcase. În timp ce‑l reaşezam în rucsac, am rămas cu privirea spre Muntele Carantania. Da… Muntele Ispitirilor! Am tresărit ca dintr‑un vis tulburător. Nu departe de locul acesta, acolo pe munte, L‑a îmbiat satana pe Mântuitorul cu pâine şi I‑a arătat „într‑o clipă toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I‑a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie”. Mântuitorul i‑a răspuns: „Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să‑I slujeşti. Am trăit sentimentul că, dintr‑un cotlon de stâncă, satana tare se mai bucura de faptul că‑i primeam cu atâta uşurinţă ispita. Mi‑am promis în clipa aceea că nu voi mai încerca sub nici o formă să mă las ispitită de gândul de a‑l imortaliza pe monahul acesta blând şi bun, care îşi pierdea din timpul lui de rugăciune pentru a ne destăinui nouă, mirenilor, lucruri de mult uitate de lume, dar extrem de preţioase pentru aceste timpuri.

Decoctul de smochine vindecă afecţiunile digestive 

Monahul îşi continua discuţia cu armenii şi văzând că intenţionez să mă apropii de grup, mi‑a întins şi mie o smochină din cele câteva pe care i le dăruiseră ceilalţi doi. Bineînţeles că n‑am pierdut prilejul de a‑l întreba câte ceva despre aceste fructe, pe care eu le ador. „Şi în Grecia, unde am copilărit eu, smochinii creşteau la tot pasul. Nu ştiu cum se face, dar cu fructele cu care am crescut, cu acelea Dumnezeu a rânduit să mă hrănesc toată viaţa”. Arătându‑mă entuziasmată de culoarea oarecum diferită a smochinelor de faţă, monahul mi‑a spus ceva ce nu ştiam, şi anume faptul că acestea pot avea mai multe culori, în funcţie de cele 150 de soiuri: maronii, galbene, verzi, violet şi chiar negre. Indiferent de culoarea lor, smochinele sunt foarte hrănitoare, fiind bogate în zaharuri simple, care se asimilează foarte uşor, reprezentând astfel o importantă sursă de energie pentru întreg organismul. Indiferent dacă se consumă proaspete sau uscate, aceste fructe îşi păstrează toate proprietăţile. Prin concentraţia mare de polifenoli smochinele sunt antioxidante foarte puternice, ajutând la menţinerea sănătăţii sistemului cardiovascular, unele soiuri având chiar o acţiune anti‑tumorală. Fiind bogate în vitaminele A, B1, B2, B3 şi C, dar şi în minerale precum magneziu, calciu, potasiu, fier şi fosfor, acestea ajută la întărirea oaselor şi a dinţilor, la protejarea pielii, cât şi la îmbunătăţirea vederii. Tot de la părintele Filotheos am aflat un leac sub formă de decoct ce vindecă stomatita, gingivita, dar şi bronşita cronică. Pentru aceasta se pun la fiert 300 ml apă plată şi 10 smochine uscate. După un sfert de oră, se ia totul de pe foc şi se amestecă până la omogenizarea completă. Întreaga cantitate se consumă pe parcursul a 30 de minute. Acesta este şi un tonic digestiv, mai ales pentru persoanele care suferă de constipaţie cronică.

Maceratul de grepfruit şi lămâie ţine departe Alzheimerul

Am vorbit apoi despre lămâi, despre care monahul spune că ne‑ar putea salva pe toţi, la un moment dat, de cea mai cumplită boală a bătrâneţii: Alzheimer. Sucul de lămâie este un tonic de excepţie al sistemului nervos central şi al sistemului nervos simpatic, fiind în acelaşi timp un bun fluidifiant sanguin. Acesta are proprietăţi depurative şi detoxifiante, fiind în acelaşi timp un puternic decongestionant al ficatului. Tratamentele cu lămâi sunt remineralizante, antireumatice şi anticancerigene. Pentru nenumărate afecţiuni digestive, dar mai ales pentru calmarea spasmelor cauzate de colonul iritabil, cel mai bun remediu este acela al decoctului cu lămâie şi grepfruit: se taie în felii o lămâie cu tot cu coajă şi un grepfruit, tot cu coajă, şi se pun în straturi alternative într‑o cană de pământ, spune părintele, dar dacă nu avem putem folosi una de sticlă. Peste citricele aşezate în straturi se toarnă apă clocotită, până la acoperirea completă a acestora, apoi se lasă totul la macerat până dimineaţă, când se zdrobeşte tot maceratul şi se mănâncă, o singură dată, tot ce este în cană. Acest macerat, dacă este consumat timp de 10 zile, este unul dintre cele mai puternice detoxifiante naturale.

Apa de la Marea Moartă ţine în frâu psoriazisul

După ce am făcut un popas la Marea Moartă, ne întorceam la Ierihon, în acelaşi grup de mireni şi călugări şi bineînţeles că în maşină m‑am aşezat tot lângă părintele grec, continuând să‑l ispitesc cu întrebările mele lumeşti. Şi pentru că monahul luase un bidon de 5 litri plin cu apă, l‑am rugat să‑mi spună la ce‑i va folosi apa aceea din Marea Moartă, mai ales că ştiam că nu se poate bea. Aşa am aflat că locul în care fusesem este unul dintre cele mai bogate în oxigen din lume, şi asta datorită altitudinii foarte joase, dar şi a concentraţiei foarte ridicate de bromură din aer, ceea ce îţi conferă un efect relaxant. „Ceea ce nu ştiu toţi cei care ajung aici este faptul că ţărmul este împânzit de izvoare termale sulfuroase, care se pare că sunt un fel de leac universal pentru cele mai cumplite afecţiuni dermatologice. Un frate monah are psoriazis, pentru el am luat apa aceasta. Dacă nu se spală cu apă din mare timp de o lună‑două, pielea de pe întreg corpul i se crapă şi are mâncărimi insuportabile. Vara mai coboară de câteva ori să se ungă şi cu nămol, pentru că acolo sunt foarte multe minerale care, împreună cu apa sulfuroasă, îi vin de hac psoriazisului. Până acum vreo cincizeci de ani, bătrânii spun că ar mai fi crescut şi o plantă, unică în lume, numită galaad şi care vindeca pe loc bolile de piele, dar care din păcate a dispărut. De asemenea, se spune că în Antichitate oamenii obişnuiau să bea apă din Marea Moartă pentru a‑şi purifica organismul de toate bolile. Acum însă, când nivelul mării scade cu aproape un metru în fiecare an, acest lucru nu mai este cu putinţă, pentru că salinitatea nu mai are aceeaşi puritate, dar se recomandă în continuare tratamentele externe cu nămol şi apă sulfuroasă”.

Uleiul şi fructele de mirt vindecă neoplasmul de colon

Vechii evrei considerau mirtul un semn de păstrare a vremurilor bune, cele pe care Mântuitorul Hristos le‑a făgăduit omenirii. „Şi a zis Ezdra: Duceţi‑vă de căutaţi, în munte, crengi de măslin sălbatic, de mirt, de finici şi de tufari, şi faceţi corturi, aşa cum este scris” (Neemia 8, 14‑15). Pornind de la acest verset biblic, ajungem la israeliţi, care dintotdeauna la sărbători şi‑au împodobit casele cu crenguţe de mirt. Creştinii consideră mirtul, acest arbust întotdeauna verde, ca simbol al biruinţei asupra morţii, şi din acest motiv plantează acest arbust pe morminte. Părintele Filotheos, ne‑a mărturisit: „Pe vremea când oamenii nu cunoşteau încă medicamentele, apelau adesea la efectele tămăduitoare ale mirtului. Din ramurile acestui arbust, dar şi din frunze şi flori, prin distilare, se extrage un ulei foarte frumos mirositor, dar în acelaşi timp extrem de puternic. Uleiul esenţial de mirt nu lipseşte din chiliile noastre. Pentru că bolile respiratorii sunt foarte prezente în aceste zone, e bine ca acest ulei cu gust destul de arzător să‑şi găsească locul acolo, într‑un cotlon. Ca să înţelegeţi la ce mă refer când spun arzător, ei bine, când inhalezi mirosul de mirt, este ca şi cum ai mirosi şi gusta un strop de piper. Vindecările cu ajutorul acestui leac vechi de secole sunt multe, datorită efectelor sale astringente, anticatarale, antiseptice pulmonare, sedative, expectorante şi chiar bactericide. Îmi amintesc, pe când eram la Mănăstirea Sfântul Sava, că fraţii care aveau suferinţe ale stomacului erau trataţi cu fructele acelea cărnoase de mirt, după vreo două luni în care erau ţinute în vin roşu. Cu acestea, până şi neoplasmul de colon se vindeca, iar stomacul se tonifia şi nu‑i mai chinuia pe bieţii oameni”. Tocmai începuse să‑mi povestească despre cedru, când maşina a oprit brusc, iar părintele, după ce ne‑a binecuvântat pe toţi, a coborât, pierzându‑se printre stânci, ducând cu anevoie desagii cu provizii. Mă‑ntreb şi azi cui îi datorez această fericită întâlnire cu un monah atipic, dar cu limpezimea privirii oamenilor aleşi…

Articol relatat de portalul lumeacredintei.com

sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/leacuri-nestiute-destainuite-de-monahul-filotheos-din-muntii-carantania/

*

Cum este sufletul judecat, părinte? La judecata particulară, cum este judecat sufletul? Sunt acele vămi ale văzduhului?

Da… orice gândeşte, orice vorbeşte omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieţii. Totuşi, abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanţul, cât e minus, cât e plus. V-am spus: şi la Ştefan Vodă, şi la ceilalţi, aşa s-a făcut, câte a făcut păcate, cât bine. Deci, Dumnezeu hotărăşte dacă ai făcut mai mult bine decât rău. El hotărăşte locul, spune: „Mă duc înainte, să vă pregătesc loc la fiecare”, nu?

De aceea, după moarte, încă trei zile, sufletul – aşa spune Biserica noastră – încă este în preajma trupului şi a celor ai lui, care sunt părinţi sau copii sau fraţi sau rude sau cine ce are, unde moare. Abia pe urmă sufletul merge în locul în care hotărăşte Dumnezeu, nu definitiv, ci până la Judecata de pe urmă, în locul provizoriu. Nu există ce spun catolicii, purgatoriu, ci Dumnezeu ştie fiecare unde trebuie să meargă.

Părintele Adrian Făgeţeanu

Extras din ”Viaţa mea. Mărturia mea” – Interviuri de Andrei Dârlău, Ed. Areopag, București, 2011, pag. 98-99

http://www.ganduridinierusalim.com/cum-este-sufletul-judecat-parinte-la-judecata-particulara-cum-este-judecat-sufletul-sunt-acele-vami-ale-vazduhului/

*

Pr. Arsenie Boca: ”Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Satana se foloseşte de omul prost”

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!

Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.

Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu.

Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Părintele Arsenie Boca

Extras din ”Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul”, ediție revizuită, Ed. Agaton, Făgăraș, 2009

http://www.ganduridinierusalim.com/pr-arsenie-boca-mai-fratilor-nu-fiti-ca-vacile-satana-se-foloseste-de-omul-prost/

*

Sf. Paisie: ”Vom vedea evenimente înfricoşătoare. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău”

Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască.

Eu mă bucur că unii mă ameninţă că mă vor curăţa, fiindcă vorbesc şi le stric planurile. Noaptea târziu când aud din chilie pe careva sărind gardul, inima îmi bate dulce. Dar când strigă: A venit telegramă, să faci rugăciune pentru cutare bolnav îmi spun: Acesta a fost? S-a dus şi această ocazie!… Nu pentru că m-am îngreuiat de viaţă, ci mă bucur de moarte. Să ne bucurăm că ni se dă această ocazie astăzi. Are o răsplată foarte mare.

Mai demult, când se pornea vreun război, chiar şi cel care era în apărare mergea să se lupte pentru apărarea Patriei, a neamului său. Astăzi nu mai mergem să ne apărăm Patria sau să ne luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele sau să ne ia sora şi s-o necinstească, nici nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. În timpul ocupaţiei germane deveneai erou dacă nu salutai un german. Acum devii erou dacă nu saluţi pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţă are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească.

Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefacându-l în bine! Amin.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Cuvinte duhovniceşti”, Vol. I – ”Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, Ed. Evanghelismos, București, 2012, pag. 35-36

http://www.ganduridinierusalim.com/sf-paisie-vom-vedea-evenimente-infricosatoare-sfintii-se-vor-sfinti-mai-mult-si-spurcatii-se-vor-spurca-si-mai-rau/

*

Faci rău, pentru că dacă faci rău, te simți împlinit, și ești în rând cu „Gunoaiele Lumii”

Filantropia! Toată lumea e bolnavă de filantropie! Dar nu dă nimeni de pomană, vă spun eu! Strâng ONG-urile dea bani… iau șefii lor niște salarii, de te doare mintea! Doar cu 2% și cu SMS! De ce? Pentru că e greu să faci bine! Transpiri! Mai bine faci rău, că nu te doare nimic! Faci rău, pentru că dacă faci rău, te simți împlinit, și ești în rând cu „Gunoaiele Lumii”

Orbul din Evanghelia noastră, spune: „Doamne, vreau să văd!” Acest lucru, să-l cereți și voi când stați în fața televizoarelor câte opt ore! „Doamne, dă-mi să văd neroziile din ecranul acesta!” Pentru că știți ce se întâmplă? E bârfitoare societatea, așa și emisiunile de la televizor! Toate dezmățatele, toate desfrânatele, toate parvenitele.. se mărită și se desmărită, se lasă și iar se ia, se montează și desmontează.. ele știu ce fac acolo! Dar trebuie să știe toată țara!

Dar nu-i vezi că ba vreo emisiune culturală, nu dă nimeni o emisiune de știință, sau o emisiune care să zidească pe om!

Toată lumea și-a făcut Studio Tv, și dacă vrea să spele rufele și să arunce zoaiele în fața societății, îți mai ia și bani! Că doar tu, plătești acolo abonametele astea. Și am înțeles că anul ăsta le triplează, că fiind multă bârfă, și banul e mai mult!

Parintele Calistrat Chifan – Predica video AICI

http://www.ganduridinierusalim.com/faci-rau-pentru-ca-daca-faci-rau-te-simti-implinit-si-esti-in-rand-cu-gunoaiele-lumii/

*

PREOTUL (film subtitrat în limba română)

PREOTUL – film subtitrat in limba romana. Este un film regizat de rusul Vladimir Hotinenko. O poveste reală din timpul celui de-al doilea război mondial, care relatează masivele eforturi ale unui preot de a menţine pacea sufletească a enoriaşilor săi dintr-un sat leton, in timpul ocupaţiei naziste. Misiunea preotului: a supravieţui, a salva civilii si a păstra vie credinţa oamenilor. Vizionare placuta!

Filmul in 2 parti mai jos si pe youtube.com

Partea 1 :

https://youtu.be/zWkDr7RjNuQ

Partea a 2-a :

https://youtu.be/kP2nnLIHUPQ

http://www.ganduridinierusalim.com/preotul-film-subtitrat-in-limba-romana/

*

Sfârșitul lumii va veni când va pieri iubirea și ne vom da numai pe afaceri și numai pe câștiguri și numai pe minciunării și numai pe alergări prin alte țări, doar-doar ne-om îmbogăți

Dumnezeu a creat lumea din iubire. Sfintii se roaga pentru noi pentru ca ne iubesc. Ingerii ne protejeaza pentru ca ne iubesc. Si ne iubesc pentru ca ne smerim. Ne iubesc pentru ca iubim. Ne iubesc pentru ca ca iertam. Ne iubesc pentru ca nu avem judecati si procese. Ne iubesc sfintii pentru ca ne smerim si noi si strigam la ei, ca prin rugaciunile lor si ale Maicii Domnului sa salveze Dumnezeu lumea, tara, satul, casa.

***

Nu e nevoie de rachete. Cea mai teribila arma impotriva diavolului este iubirea si crucea.

Un mare pustnic a zis: “Stii cand va veni sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la un om la altul“. Cand nu va mai fi carare intre tata si mama, intre parinti si copii, intre copii si biserica. Cand va pieri iubirea si ne vom da numai pe afaceri si numai pe castiguri si numai pe minciunarii si numai pe alergari prin alte tari, doar-doar ne-om imbogati.

***

Nu paganii, ci noi, crestinii, grabim sfarsitul lumii, pentru ca nu ne mai iubim.

***

Medicamentul lumii nu este streptomicina sau stiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertati-va, iubiti-va, mai vizitati-va, incurajati-va, ajutati-va. Cand va disparea iubirea va veni sfarsitul lumii.

Extras din ”Viata Parintelui Ioanichie Balan” – Mi-e dor de cer, editie ingrijita de Arhimandrit Petru Balan, Ed. Mănăstirea Sihastria

http://www.ganduridinierusalim.com/sfarsitul-lumii-va-veni-cand-va-pieri-iubirea-si-ne-vom-da-numai-pe-afaceri-si-numai-pe-castiguri-si-numai-pe-minciunarii-si-numai-pe-alergari-prin-alte-tari-doar-doar-ne-om-imbogati/

*

A fi cumpărat cu bani înseamnă a nu fi crestin

A fi cumparat cu bani inseamna a nu fi crestin. Parintii cei drept-credinciosi ai Bisericii nu puteau fi cumparati sau infricosati. Vanzarea in cele ce tin de credinta este deopotriva cu vanzarea lui Hristos infaptuita de Iuda pentru bani. O astfel de vanzare era proprie numai anumitor eretici. Cand Imparatul Anastasie a cazut in erezia lui Eutihie, el s-a ridicat impotriva hotararilor celui de-al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon din anul 451 si a vrut sa le surpe.

Pentru a castiga de partea sa pe cei mai alesi pastori ai Bisericii, imparatul a inceput  sa le trimita felurite daruri. Sfantul Teodosie era omul cel mai vestit din toata palestina. Imparatul i-a trimis in dar treizeci de litri de aur, chipurile pentru trebuintele manastirii. Sfantul Teodosie a priceput pe data ca imparatul voia sa-l cumpere. Cat de intelepteste s-a purtat Sfantul lui Dumnezeu! El nu a voit sa tina banii pentru manastire, macar desi era in mare nevoie. Nici nu a voit sa-i inapoieze imparatului, pentru ca acesta sa nu se indarjeasca si mai rau impotriva Ortodoxiei. Drept aceea a impartit pe data tot aurul la saraci in numele imparatului. Aceasta milostenie a dat tarie rugaciunii lui inaintea lui Dumnezeu pentru indreptarea imparatului si intoarcerea lui la calea cea dreapta.

Despre pastrarea credintei – Sfantul Nicolae VELIMIROVICI

sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/a-fi-cumparat-cu-bani-inseamna-a-nu-fi-crestin/

*

Fotografia Părintelui Iustin a izvorât mir exact la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul

Părintele Justin ne încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea sa cerească

Ieri seară, în jurul orelor 23, aproape de ora la care Părintele a trecut la Domnul, chiar la împlinirea a 40 de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost deschisă spre vizitare începând cu ziua de ieri, 25 iulie. Pe fotoliul Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă, este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală, binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât mir din mâna cu care binecuvânta credincioşii.

Minunea s-a repetat şi a doua, zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele, parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere.

Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

Sursa: paltin-petruvoda.ro

http://www.ganduridinierusalim.com/fotografia-parintelui-iustin-a-izvorat-mir-exact-la-40-de-zile-de-la-trecerea-sa-la-domnul-de-zile-de-la-trecerea-sa-la-domnul/

*

14 zile de foc și întuneric – Nici îngerii din ceruri nu știu când vor veni aceste clipe groaznice…

„NU vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”

După acestea am văzut, mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.

Şi strigau cu glas mare, zicând: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, care şade pe Scaun şi de la Mielul.” * După căderea turcilor vor veni toate neamurile la credinţa Ortodoxă şi se vor uni cu Biserica Răsăritului.

Aproape de venirea lui Antihrist, cu trei ani şi jumătate mai înainte, va trimite Domnul pe Enoh şi pe Ilie Tezviteanul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să propovăduiască dreapta credinţă, ca lumea să nu primească propovăduirea lui Antihrist, căci înşelător este şi potrivnic lui Hristos. În vremea propovăduirii se vor întoarce numai din seminţia lui Iuda o sută patruzeci şi patru de mii. Socotiţi deci, dacă numai din Iuda se va întoarce atâta mulţime, apoi din celelalte neamuri, câtă mulţime de popoare are să creadă în Hristos, şi câte minuni au să facă aceştia? Cât foc are să se coboare din cer şi cât război va fi ca apele să se prefacă în sânge?!

Şi Antihrist are să facă minuni, încât şi munţii o să-i mute din loc cu farmecele şi cu vrăjitoriile lui, dar va fermeca numai vederea oamenilor, iar munţii nicidecum nu se vor muta.

Căci zice: „Iar trupurile celor trei propovăduitori ai lui Hristos vor şedea trei zile şi jumătate aruncate în uliţă, apoi va veni glas din cer şi vor învia şi se vor urca la cer. Atunci toţi antihriştii îşi vor trimite daruri unul altuia, zicând că aceştia trei ani au pedepsit pământul cu tot felul de pedepse.”

SUFLETUL unui om drept, cu voinţa lui Dumnezeu, a fost purtat prin vămile văzduhului, prin iad şi prin rai; şi fiind el purtat pe la toţi Sfinţii, a fost dus şi la aceşti trei Sfinţi: la Enoh, la Ilie şi la Sfântul Ioan Evanghelistul, căci aceşti trei Sfinţi sunt la un loc. Purtat fiind de Arhanghelul Mihail, i s-au arătat lui toate cetele Sfinţilor. Iar la aceştia trei era o masă foarte frumoasă, care avea o prescură pe dânsa. Atunci a zis Arhanghelul Mihail: „Fericiţi vor fi toţi câţi se vor învrednici a mânca din prescura aceasta. Căci, în vremea lui Antihrist va înceta de a mai fi Sfânta Liturghie pe pământ şi vor veni aceşti trei Prooroci, în vremea lui Antihrist, şi vor sluji Sfânta Liturghie şi vor împărtăşi pe creştinii care se vor afla în vremea aceea, şi care vor primi propovăduirea acestor trei Prooroci,” după cum zice la Apocalipsa (7, 4): „Şi am auzit numărul celor pecetluiţi, o sutăpatruzeci şi patru de mii, pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil ” (adică din tot neamul jidovilor). Aceştia au să creadă în propovăduirea acestor Prooroci, afară de alte limbi şi neamuri care vor primi propovăduirea acestor trei, şi vor fi omorâţi de Antihrist, pentru că nu l-au primit pe dânsul (după cum zice Sfântul Ioan Damaschin despre venirea lui Antihrist).

Cele patrusprezece semne, prin care lumea se va strica, vorfi în patrusprezece zile. Va certa Dumnzeu lumea cu dânsele, aşa cum ne-au arătat Sfinţii Părinţi. Ele nu vor urma una după alta, în fiecare zi la rând, ci, precum scrie la Apocalipsa Sfântului Ioan, se vor împărţi zilele acelea în oarecare vremi. Şi vor fi semnele acestea la sfârşitul lumii:
În ziua dintâi, se vor înălţa toate apele mărilor în sus de patruzeci de coţi şi vor sta ca nişte ziduri.

În ziua a doua, vor scădea apele mărilor în adânc, încât abia se vor vedea şi, de sunetul valurilor, toată lumea se va îngrozi; iar care vor fi aproape de mare, vor muri de groaza vuietelor valurilor.

În ziua a treia, toate fiarele cele spurcate şi veninoase şi toate jivinele mării, cele necurate şi veninoase, vor ieşi la ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare, încât se vor înspăimânta toţi oamenii din lume.

În ziua a patra, se vor aprinde apele mărilor şi toate celelalte ape (curgătoare şi stătătoare) şi vor arde din fund până deasupra şi vor clocoti ca para de foc şi ţărmurile se vor face de smoală şi de catran, şi va fi mare groază şi spaimă în toată lumea.

În ziua a cincea, marea şi izvoarele şi tot pământul, se vor umple de sânge, după cum zice Isaia, Proorocul, la cap. 24, şi Ioan, la Apocalipsa: „Am văzut, zice, pe al treilea înger că a vărsat cupa cea de aur, ce o luase din mâinile lui Dumnezeu, peste izvoarele apelor, şi s-au prefăcut în sânge. Atunci a zis îngerul: Drept eşti, Doamne şi drepte sunt judecăţile Tale; că pentru vărsarea sângelui Proorocilor, sânge le-ai dat să bea, căci vrednici sunt! ”

În ziua a şasea, va fi cutremur mare în tot pământul (atât de mare şi de groaznic, cum n-a mai fost de la începutul lumii), încât se vor sfărâma munţii şi se vor topi ca ceara la foc, după cum zice David: „Munţii, ca ceara, s-au topit de faţa Domnului” (Psalmul 96, 5), şi Miheia: „Şi se vor cutremura munţii sub dânsul şi văile se vor topi ca ceara de faţa focului şi ca apa vor curge în jos ” (l, 4).

În ziuaa şaptea, va fi iar cutremur mare peste tot pământul: stâncile şi pietrele se vor sfărâma lovindu-se una de alta. Oamenii şi dobitoacele vor muri zdruncinaţi, iar mai marii lumii acesteia, adică domnii şi împăraţii, ca nişte oameni beţi, se vor legăna. Şi cine, aflându-se în atâta primejdie, va putea să stea?

În ziua a opta se vor aduna toate păsările cerului la un loc, vor ţipa şi vor striga cu mare jale, arătând că, peste puţină vreme, se apropie sfârşitul lorÎn ziua a noua, toate fiarele pământului, fiecare după firea ei, se vor aduna şi vor striga, fiecare în glasul ei. În lume va fi frică mare şi spaimă, arătând şi ele că, în curând, va veni sfârşitul lor.

În ziua a zecea, vor fi oamenii la fel şi deopotrivă, în necazul cel mare, că împăraţii, domnii şi cei bogaţi, nu se vor cunoaşte dintre cei săraci, şi, toţi în aceleaşi amărăciuni şi necazuri fiind, nimenea nu se va arăta mai mare; nici unul nu va căuta la aur, la argint şi la mărgăritare sau la pietre scumpe, ci toate acestea vor fi lepădate de toţi, ca nişte gunoaie pe drumuri şi nimeni nu le va mai lua, că nici nu vor avea trebuinţă atunci de ele. Toată pofta va pieri de la oameni în vremea aceea, şi feţele celor vii vor fi ca şi ale morţilor, în acea vreme nu-i va mai trebui nimănui frumuseţea femeilor, căci numai amar şi vai va fi în toată lumea: de o parte de groaza stihiilor, iar de altă parte de înfricoşarea lui Antihrist.

În ziua a unsprezecea, vor ieşi toţi din casele şi lo-cuinţele lor, şi cei ce vor fi ascunşi se vor îmbrăca cu saci şi vor presăra cenuşă pe capetele lor şi vor plânge cu amar, toţi, şi se vor usca de frică. Atunci vor striga, toţi oamenii împreună, zicând: „O, voi, munţilor şi dealuri! Cădeţi asupra noastră şi ne acoperiţi şi ne ascundeţi de mânia lui Dumnezeu, că nu mai putem răbda scârbele ce ne-au cuprins;” şi foarte tare se vor înfricoşa.

În ziua a douăsprezecea va fi după cum zice cuvântul în Evanghelia lui Hristos: „Soarele se va întuneca şi luna în sânge se va schimba şi stelele cerului vor cădea.” Vai şi amar, de frica care va fi atunci oamenilor celor ce se vor închina lui Antihrist, căci, atunci, vor cunoaşte că au fost înşelaţi de vicleanul! Atunci însuşi Antihrist se va întrista, cu toate slugile lui, văzându-şi pierzarea lor. Atunci, va plânge cerul şi pământul, de amarul şi jalea oamenilor celor ce s-au înşelat de Antihrist şi s-au închinat lui.

În ziua a treisprezecea se vor trimite îngerii, dumnezeieştile oşti ale cetelor cereşti, a celor de foc, peste toată faţa pământului, şi vor prinde pe toţi cei ce au fost pecetluiţi de Antihrist cu 666, şi îi vor aduna ca vântul. Şi după cum spulberă vântul pleava de pe faţa pământului, aşa vor lua pe Antihrist şi pe toate slugile lui. Şi îi vor arunca în iezerul cel de foc, în muncile cele veşnice, iar cei drepţi vor fi ridicaţi în întâmpinarea Domnului în văzduh şi vor împărăţi cu Iisus Hristos, în vecii vecilor.

În ziua a paisprezecea, cerul şi pământul se vor aprinde de foc. Vor arde munţii şi dealurile şi toate măgurile, ca ceara se vor topi şi tot pământul se va preface în şes şi se va curaţi de toată spurcăciunea şi se va face alb ca zăpada şi curat precum cristalul, pentru ca să vină Făcătorul său pe dânsul. Sursa – AICI

http://www.ganduridinierusalim.com/sa-luam-aminte-14-zile-de-foc-si-intuneric-nici-ingerii-din-ceruri-nu-stiu-cand-vor-veni-aceste-clipe-groaznice/

*

Îndrăcirea oamenilor şi chinurile ultimilor creștini

Vremurile de pe urmă. De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce exactitate a expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos.

Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul. Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele. Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Însuşi Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii. Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul.

Dar omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei – Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi proorocirile, dar a venit Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc!

Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile – „răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist.

Aşa şi acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură. Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muribunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor. (…)

Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. Întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos.

Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă.

Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei!

Vedeniile Starețului Antonie

Sursa:

http://www.ganduridinierusalim.com/indracirea-oamenilor-si-chinurile-ultimilor-crestini/

*

„IARBA SFÂNTĂ” din Biblie – ISOPUL. Plantă vindecătoare în multiple afecțiuni și ornamentală totodată

Conform Bibliei, isopul era folosit in multe ritualuri de purificare. Favorizeaza eliminarea apei din tesuturi, stimuleaza pofta de mancare, este folosit de secole pentru crizele de isterie. Extern are efecte antiseptic si cicatrizante asupra ranilor. Uleiul esential de isop prezinta actiune antiseptica, antispastica, cicatrizanta, digestiva, tonica, sedativa.

Isopul, celebra plantă din Psalmii lui David, care în limba greacă înseamnă „plantă sfântă”, este folosit ca plantă ornamentală, dar şi vindecătoare.

Dacă aveţi probleme cu plămânii sau cu tubul digestiv, apelaţi cu încredere la tratamentele cu isop, pe care fitoterapeuţii vi le recomandă. Isopul previne şi vindecă infecţii ce se formează la nivelul gâtului, tusea, guturaiul, bronşitele şi problemele cu sinusurile. De asemenea, este bine să administraţi praf de isop, pentru a se crea o acţiune laxativă, ce vindecă mucoasa intestinală.

Combate anemia

Substanţa amară (hisopina) ce se găseşte în isop conţine multe minerale, extrem de eficiente organismului, cum ar fi: calciu, sodiu, fosfor, fier, cupru, sulf, mangan, aluminiu etc., elemente fără de care am fi anemici.

Un bun antibiotic

Acţiunea antiseptică l-a făcut remarcat încă din antichitate, fiind un excelent antibiotic, tonic-astringent şi cicatrizant în acelaşi timp. Pe vremuri, oamenii consumau isop ori de câte ori se confruntau cu o infecţie în organism.

Chiar şi în zilele noastre, unii fitoterapeuţi ne recomandă să nu recurgem întotdeauna la antibioticele clasice, ci să ne însănătoşim cu ajutorul plantelor. De asemenea, isopul este un bun sedativ, acţionând benefic asupra sistemului nervos central, dar şi a centrului respirator, curăţă ficatul şi plămânii.

Elimina durerile de dinţi

„Planta sfântă” este multifuncţională: stimulează pofta de mâncare, reglează funcţiile digestive, stopează durerile de dinţi, micşorează tensiunea arterială şi scade fragilitatea capilarelor. De asemenea, ameliorează durerile reumatice. Dacă reţineţi apă în organism, isopul va favoriza eliminarea acesteia, purificând ficatul. Beţi cel puţin o cană cu infuzie de isop pe zi şi nu veţi mai avea probleme cu reţinerea toxinelor sau a apei în organism.

Detoxifică organismul

Pentru a trata afecţiunile prezentate mai sus şi pentru a detoxifica organismul, se poate lua câte un vârf de cuţit de praf de plantă de trei ori pe zi. Se va ţine sub limbă timp de cinci minute, după care se va înghiţi cu puţină apă.

Praful se găseşte în magazinele cu profil naturist şi se administrează, de regulă, la indicaţiile fitoterapeutului. Pentru a face o infuzie de isop puneţi o linguriţă cu plantă mărunţită în 250 ml apă clocotită, după care acoperiţi zece minute. Strecuraţi şi consumaţi maximum patru căni pe zi.

Încercaţi pe cât posibil să înlocuiţi cafeaua cu ceai, indiferent de aroma aleasă. În ceea ce priveşte tinctura de isop, aveţi nevoie de 50 g plantă mărunţită în care să adăugaţi 250 ml alcool alimentar, preferabil de 70°. Lăsaţi la macerat timp de 15 zile, dar agitând recipientul în fiecare zi. Cu cât mai des agitaţi, cu atât mai eficient se va prepara compoziţia.
Trebuie neapărat să strecuraţi, după care să administraţi câte o linguriţă diluată de trei ori pe zi sau doar ocazional, când aveţi de-a face cu afecţiuni minore.

http://www.ganduridinierusalim.com/iarba-sfanta-din-biblie-isopul-planta-vindecatoare-in-multiple-afectiuni-si-ornamentala-totodata/

*