Rugaciune-scrisoare Catre Dumnezeu, Tatal Ceresc Sfant si Vesnic Viu, Atottiitorul : 20.07.2015

VVVVVRugaciune-scrisoare

Catre Dumnezeu, Tatal Ceresc Sfant si Vesnic Viu, Atottiitorul :

20.07.2015 15:02:12

Dumnezeule, Tata Ceresc, Isuse Cristoase Domnul meu si Dumnezeul meu, Te iubesc !

Maicuta Domnului, Te iubesc !VVVVV

Ieri searã, Ti-am scris despre pagina web, sau site-ul Fiicei Da-ului, in francezã numitã La Fille du Oui ( lafilleduouiajesus.org ), am deschis acest site al ei si am luat cele patru Volume, numerotate simplu, de la 1 la 4, in limba franceza, in format pdf, care se pot descarca gratuit.

De asemenea, in partea stanga, site-ul are o rubrica numitã “Presentation”, pe care am deschis-o si citit-o.

In rubrica Presentation, La Fille du Oui mentioneaza niste ani care au fost de marca, sau importanti, anume anul 1998, anul 2001 cu lunile ianuarie, iulie si august, anul 2002.

Volumul 1 dateaza din 2 august 2002 ( asa scrie pe coperta sa ) si se intituleaza “Amour pour tous les miens, Jésus », aparut in Canada, la Québec, carte lansatã la Sherbrooke, de catre La Fille du Oui à Jésus, tiparita la editura « Les Editions FJ ».

Volumul 2 a fost lansat la Longueuil, la 23 februarie 2003, in Québec, Canada.

Volumul 3 a fost lansat la Longueuil, la 8 octombrie 2003, in Quebec, Canada.

Volumul 4 a fost lansat la Granby, la 19 iunie 2004 in Quebec, Canada.

In rubrica Presentation, La Fille du Oui ne spune in ce an, in 1998, a inceput sa se manifeste Fecioara Maria in viata ei, si faptul ca, din anul 2001 a inceput sa primeasca Mesaje ale lui Isus si ale Fecioarei Maria.

Insa cand am deschis Volumul 1, acesta incepe cu anul 1985, cu luna septembrie ( la pagina 8 din 163, in formatul pdf al Volumului 1 ), si aici este descris pe scurt, visul pe care l-a avut La Fille du Oui, acel vis despre care Iti scriam, Dumnezeule, ieri noapte in caietul meu nr.5 de rugaciuni, titlul acestei sectiuni, care incepe cu zilele de 1-13 Septembrie 1985, este “Un cri dans la nuit”, “Jésus”, adica “Un strigat in noapte”, “Isus”.

Iata care este decorul in care s-a regasit in visul ei, La Fille du Oui : “Ma vad pe o vasta intindere de pamant, asemanatoare unui camp de cultura ; nu sunt rasaduri ( brazde ) inalte. In centru, o micã imprejmuire ( un gard ) albã si, in mijloc, o Cruce. Plang in fata acestei cruci.”

Mie mi-a retinut atentia cadrul sau peisajul sau decorul in care s-a visat La Fille du Oui.

Pentru ca, prin anul 2000 am avut si eu un vis, in care ma aflam pe un camp arat, cu bulgari maro de pamant, sub un Cer luminos si senin, intr-o zi foarte calda, soarele stralucea puternic pe cer, si m-am visat langa un mormant alb, care avea ( cred ) si o Cruce alba. In apropierea mormantului alb se afla avocata cu care, in realitate, am ramas patru ore intr-un interviu, la Bucuresti, prin anul 2000, o avocata de origine romanca, ai carei parinti candva in trecut au plecat din Romania, s-au stabilit in Franta unde ea a crescut si a dobandit cetatenia franceza, era casatorita, astfel ca numelui ei de familie ii alaturase numele de familie al sotului ei, o chema Dana Gruia-Dufaut. Nu mi-a fost favorabila, dar a vorbit totusi frumos cu mine, avea un cabinet mic de avocatura la Bucuresti si lucra cu cateva fete foarte tinere, care, cred, poate ca erau si studente la Drept, sau terminasera Dreptul.

Nu stiu de ce, pentru ca avocata Gruia-Dufaut nu m-a dorit in cabinetul ei, si sa fiu sincera, nici eu nu tineam neaparat, dar ar fi trebuit sa am un loc de munca, sa lucrez undeva, nu ma simteam motivata, avea un stil, pesemne francez, si nu prea imi placea, din punctul de vedere al profesiei, eu fusesem grefiera de sedinta intre 1993 si 1999, nu eram jurista, nu absolvisem facultatea de Drept.

Facultatea de Drept am absolvit-o in 4 iulie 2009, deci peste mai multi ani.

La data la care ma aflam in interviu cu avocata Gruia-Dufaut, nici nu visam, nu banuiam ca voi ajunge sa ma inscriu la facultatea de Drept in septembrie 2005.

Si totusi pe ea, pe Dana Gruia-Dufaut, nu stiu daca imi amintesc bine prenumele ei, Dana, pe ea am visat-o intr-o noapte.

Era in realitate o femeie inalta, solida, plina, o femeie cu o inaltime peste medie, cel putin intre femeile din Romania, era destul de barbatoasa, dar totusi si feminina, insa profesia, faptul ca muncea, o cam vulgarizase, ca pe aproape toate femeile care muncesc si devin niste barbati la suflet si chiar la infatisare si limbaj, si lipsite de sensibilitate ca niste barbatoi brutali, agresivi si dornici de castig, de faima, de promovari, de succese, de grade si onoruri.

In visul meu, Dana Gruia Dufaut era si mai inalta, vorbea cu mine, dar –a asezat mai ales cu spatele la mine, si la mormantul cel alb, si cu fata la vasta intindere de camp arat, cu bulgari de pamant de culoare maro.

Nu stiu de ce, parca langa mormant se afla micuta pe atunci, Isabela Klaar Calugaru, fiica Magdei Irina Calugaru, o vecina din blocul nostru R 4, din copilarie, care insa nu se juca cu noi prea mult, peste ani si ani, dupa ce a tot vrut sa se marite, Magda l-a cunoscut pe Wolfgang Klaar, cu care s-a casatorit, Wolfgang era pe jumatate ungur, pe jumatate austriac, dupa parintii sai.

Prin acei ani, Isabela mai venea uneori, rar, la noi acasa in vizita si ma jucam sau stateam cu ea.

In orice caz, decorul din visul meu erau mormantul alb si crucea mormantului, parte integranta a mormantului, poate nu se vedea explicit, insa eu stiam ca mormantul are cruce, iar toata lucrarea era alba.

Ziua era caniculara, uscata, soarele ardea, si Dana Gruia Dufaut devenise si mai inalta parca, si mai mare, si mai masiva, iar eu stateam in spatele ei, si la un moment dat m-am dus langa, apoi in spatele mormantului, iar pe ea am lasat-o la mica distanta de mormant, cu fata spre campul arat, cu spatele la mine si la micuta Isabela.

Cand m-am trezit, nu m-am bucurat prea tare sa visez o avocata care nu mi-a dorit prezenta in cabinetul ei, mai ales ca mi-a spus ca are angajate fete tinere, a pus accentul pe varsta, desi ea era mai in varsta decat mine cu mult, pe atunci, nu stiu de asemenea, cand terminasera facultatea de Drept, fetele ei angajate, din moment ce erau asa de tinere.

De asemenea, m-am trezit cam speriata, nu stiu de ce, sa nu moara mama mea, si mai mult timp a persistat acest disconfort, aceasta neliniste, chiar frica.

Cred ca m-am si rugat pentru mama.

De obicei cand imi visam parintii nu tocmai bine, ma rugam pentru ei dupa ce ma trezeam, daca tineam minte visul, fireste.

Ieri noapte, Iti scriam de asemenea, Dumnezeule, despre Parintele Arsenie Boca.

Mult timp am fost impresionata de marele har, de carisma Parintelui si calugarului Arsenie Boca.

Totusi, m-am intrebat cum rezista si poate trai o viata asa de amara, inconjurat de oameni aspri, caci el insusi a vazut ca oamenii nu erau prea buni la suflet, dar tot el aprecia undeva, ca totusi ei ar face pomana, ceea ce ar compensa sufletul lor rece, aspru, sau firea care nu e prea buna.

Dintre preotii ortodocsi, Parintele Arsenie Boca mi s-a parut cu adevarat preot si calugar si credincios, un preot si un preot mare.

E adevarat ca nu am citit, poate nici nu s-a scris, despre toti preotii ortodocsi marcanti, adevarati preoti.

Totusi, preotii catolici nu se casatoresc, nu au voie, iar preotii ortodocsi, tocmai ca trebuie sa fie casatoriti pentru a fi hirotoniti.

Teoretic, ar trebui poate, sa fie bine ca preotul e om casatorit, care are si sotie si copii, adica familie.

Insa, iata am citit in romanul “Descult” de Zaharia Stancu, viata unor tarani pe mosie, inainte de instalarea regimului comunist in Romania.

Fratele lui Darie, eroul cartii, avea dorinta sa invete Teologie, si cred ca intrase si la seminar deja.

Preotul din satul in care locuia Darie cu Maria, mama lui, cu sotul Mariei, si cu ceilalti frati ai sai, isi daduse, inscrisese copilul la seminar, dar el nu invata bine, si cand se apropia sfarsitul anului, satenii il puteau vedea pe preotul lor din sat, plecand cu sacose si plase incarcate cu bunatati, la Bucuresti, sau la seminarul unde invata copilul sau, pentru ca aceasta sa obtina note de trecere a anului scolar.

In schimb, Darie a vazut ca preotul nu se uita frumos la el, de Craciun nu le-a venit cu icoana in casa, cum se obisnuia pe atunci si inca si astazi se obisnuieste, iar Maria cred ca nu era prea bine vazuta la Biserica, sau cam asa ceva.

Preotul acesta era suflet meschin si rau, prost crescut, se uita cu ciuda ca fiul de taran, fratele lui Darie mergea si el la seminar, si invata bine, mai bine decat fiul preotului.

Pur si simplu preotul aprecia ca numai fiul sau trebuie sa invete pentru a deveni preot, si in plus, il dorea preot in acelasi sat.

Pai, este o jignire la profesia, la menirea de Preot, sa fie cineva asa meschin si nemernic si meschin, mic la inima, nu numai om, ci un om mic la suflet, care nici vorba sa se mai poata ridica la inaltimea profesiei, chemarii de preot !

Mai mare rusinea, sa vezi asa om ca acel preot, ti se face si rusine ca exista asa specimen.

Si astazi este cam la fel.

Pentru ca, din clipa in care preotul are sotie, femeie si copii, are propriile sale interese.

Asemenea preotului din satul lui Darie, preotii incep sa aiba invidii, ca ai lor copii sa ajunga mai bine, sau bine, si copiii altora sa nu ajunga.

Preotii au invidii pur omenesti, meschine si penibile, de oameni care totusi sufera patologic de pizma, de invidie.

Si pe adulti pot fi invidiosi.

In primul rand sunt oameni foarte stramti la minte.

Desi multi au facultatea de Teologie.

Nu demult am citit pe un blog ca tinerii de la facultatea de Teologie, erau nemultumiti si revoltati de caracterul urat al profesorilor lor, teologi si preoti mai in varsta, din generatii mai vechi.

Cand preotii ortodocsi au familie, si au familie, incep deja “competitiile”, preotul sa fie cel mai cel, sa isi construiasca casa mare, vila, sa locuiasca bine, si se cam uita, sau ii spun altii si el se cam uita cum iti castigi banii, dar nu ca sa se intereseze daca ai un salariu indestulator, ci pur si simplu se uita cu ciuda ca muncesti, ca ai un loc de munca si iti castigi painea.

In schimb, in buna traditie, vor mereu bani pentru activitatea de la Biserica.

Si, daca se uita cu ciuda la tine ca ai avut, sau ai un serviciu, un loc de munca, daca te-ar vrea sa nu mai ai acel loc de munca, sa mori de foame, sa fii lipsit, de ce mai pretind bani ?

Asa oameni defectuosi, prost crescuti, cu greu mai vezi, decat intre preotii ortodocsi.

Cand au familie, si au surori, frati, cumnati, cumnate, parca sunt intr-un clan si in mafie.

De altfel se spunea ca a dori sa devii preot si sa ai o parohie, inseamna sa poti, daca poti, intra intr-o mafie autentica.

Ei bine, si daca aceasta este viata noastra de credinta, nu e vai de noi, nu ne vine sa plangem ?

Un alt motiv sa ne plangem zilele.

Nici nu poti sa vorbesti cu preotul, nici macar, oricat de putin, pentru ca intotdeauna exista ochii pe ei, au sotii, neveste, si imediat ce un om are o sotie, automat incep geloziile.

Cu sau fata motiv, geloziile acestea mor odata cu oamenii.

Pana la urma, preotii avand o familie intreaga, un neam intreg, de enoriasi, de credinciosi nici nu mai e loc, nici nu mai prea sunt bineveniti.

In parohia noastra, preotii sunt frati, fiecare are sotie si copii, si au si un cumnat, insurat cu sora lor.

Si ei au dorintele lor, refulate, instinctele lor, dar am impresia ca ei nu accepta acest lucru, propriu oamenilor, si atunci cum sa spun, mai bine te pastrezi cat mai departe de ei, sa nu te priveasca nimeni stramb nici in Biserica, nici dintre ai lor.

Si uite asa, practic cu preotul nu mai gasesti nimic de vorbit, si chiar si spovedania daca se poate, sa se incheie cat mai rapid.

Nu poate preotul cu nevasta, sa isi impace si familia, si enoriasii.

Cam asta ar fi, in rezumat.

Pe de alta parte, viata lor personala, atata cat au ei, sau au avut, este viata lor personala.

Nu stiu de ce sa se uite cam stramb sau aiurea la noi, ca si cum nu suntem niste prezente prea dorite la Biserica.

Orice relatie pe pamantul acesta este o suferinta.

Totul se tine cu “lupta”, cu suferinta, suferinta este si gelozia care exista din clipa in care doi oameni leaga o relatie mai apropiata, si apoi se si casatoresc si au o familie.

Gelozie, neliniste, uneori insa gelozie patologica, sau mai sunt si alte sentimente care apar la oamenii casatoriti, preoti sau nu, se uita cate unii cu dispret la altii necasatoriti, se mandresc ca ei s-au casatorit, si in acelasi timp dupa o scurta perioada alaturi de sotia lor, incep deja sa se gandeasca la aventuri si relatii cu alte femei. Si nu de putine ori, trec la fapte.

Dupa ce in prima perioada, cand sunt inca proaspat casatoriti, se semetesc si se dau mari ca au sotie si familie, in scurt timp se satura si incep sa caute prin alte parti, alte femei.

Pentru ca barbatii sunt firi instabile, femeile trebuie sa pastreze o distanta intre ele.

Exista barbati, cand vad ca ai o prietena, prietene, ei deja le vor pe acelea in viata lor personala, dand nastere unor relatii de scurta durata, sau de lunga durata, insa incepe scandalul, incepe deja sa se raceasca, sau se rupe relatia pe care ai avut-o, din moment ce viseaza la prietenele tale.

Cate unii vor pe fata, nu una, ci mai multe femei.

Una peste alta, barbatii sunt o imensa dezamagire, o sursa si un zivor de lacrimi, durere, necazuri, tradari, minciuna, inselare, instinctele mereu care ii fac sa vrea mereu alte si alte relatii intime, ii fac sa se manifeste urat, sa desfasoara o gama intreaga de defecte umane, de comportamente si conduite urate.

Pe mint, te dispretuiesc, te batjocoresc, din clipa in care pun ochii pe o alta femeie.

Sau insulta, jignesc, bat, isi iau “valiza” si pleaca, uneori se intorc, alteori nu, dau divort, si ai ramas cu ani din viata consumati, trecuti, traiti, imbatranesti si nu ramai cu nimic si cu nimeni.

Decat cu timpul scurs si cu anii adaugati la viata ta de femeie.

Si cu durerea din suflet.

In plus, din divorturi sau uniuni precum concubinajele, mai rezulta si prejudicii sau pagube, pierderi chiar materiale, de bunuri.

Si acum, deschizand “O Sinteza a Lucrarii Parintelui Arsenie Boca”, lucrarea, cartea de 608 pagini in pdf, este foarte frumoasa.

Dar am vazut icoanele pictate, imaginile din carte, picturile Parintelui Arsenie Boca.

Parintele Arsenie Boca a spus ca L-a vazut pe Isus, ceea ce este de asteptat la un preot si calugar cu asa mare har !

De asemenea, Pr. Arsenie Boca L-a pictat pe Isus Cristos, asa cum este descris in Apocalipsa, in parte, adica cu parul alb, alb, si cu ochii “ca para focului”.

Nu i-a pictat si picioarele, asa cum sunt descrise in Apocalipsa.

Si totusi, Isus asa cum L-a pictat Parintele Arsenie Boca, are o oarecare asemanare cu insusi Parintele, ochii aceia mari, desi Parintele avea ochii albastri.

Dar, vazand cum L-a pictat, chiar daca dupa descrierea lui Isus din Apocalipsa, capitolul 1 si capitolul 19, imi dau seama, asa cred, il vad altfel acum pe Parintele, desi mai vazusem unele din picturile lui, acum mi se pare ca L-a iubit si mult, poate chiar patimas, pe Isus Cristos.

Iata versetele din Biblie, din Apocalipsa, care Il descriu pe Isus Cristos :

“1.14 Capul Lui  si pãrul Lui erau albe ca lâna albã si ca zãpada,

si ochii Lui, ca para focului.”

19.12 Iar ochii Lui sunt ca para focului

si pe capul Lui sunt cununi multe

si are nume scris pe care nimeni nu-l intelege decat numai El.

Isus pictat de Pr.Arsenie este Isus care suferã, ochii lui « ca para focului » ne aratã nu numai supararea, mânia, asa cum este in Apocalipsa contextul, caci el vine sa se lupte cu raul, sa dea lupta finala cu raul si sa biruie, sa triumfe.

Acesti ochi “ca para focului” din capitolele 1 si 19, versetele 14 si respectiv 12 din Apocalipsa, sunt ochii si chipul unui Om si Dumnezeu care sufera cu o mare, cu o imensa intensitate, continuta de ani si ani, de secole, o suferinta apriga, continuta, o suferinta vie si ascutita, mai ascutita ca “sabia ascutita” care “iesea din gura Lui”, descrisa in capitolul 19, versetul 15, si cu care urma “ca sa loveasca neamurile cu ea”.

Este o suferinta incredibila, fierbinte, ca febra, ca temperatura unui corp de om, de Om, care s-a imbolnavit si sufera, si este fierbinte, si frige, aceasta este imaginea ochilor lui Isus din capitolul 1 si 19 al Apocalipsei, ochilor lui care sunt insistent descrisi “ca para focului”.

In ochii Lui “ca para focului” este continuta si aratata suferinta Trupului, Corpului ranit, lovit, insultat, biciuit, vatamat in multe moduri si cumplite chipuri, in dureri si umilinte incredibile, inimaginabile, dureroase pana la moarte.

Si parul Lui Isus este in Apocalipsa, si in pictura Pr. Arsenie Boca, ca si capul Lui : “ Capul Lui si parul Lui erau albe ca lana alba si ca zapada”, “si ochii Lui ca para focului” ( 1:14, Apocalipsa ).

Capul si parul sunt albe, precum lana si precum zapada, si imediat albetei zapezii, i se opune “para focului” ochilor lui Isus.

Zapada si focul.

Capul, parul – ca zapada, si ochii – ca para focului.

De asemenea, capul si parul lui Isus sunt albe “ca lana alba”, lana este moale, este calda.

Este o asociere “capul Lui si parul Lui erau albe ca lana alba si ca zapada”, lana este moale si calda, si tine de cald, incalzeste, iar zapada este rece si infrigureaza.

“Si ochii Lui, ca para focului”, focul arde, focul spunem ca frige, e fierbinte, arde, e cald, dar arzand, culoarea focului, galbena, galben-rosiatica, este foarte intensa, in contrast cu albul.

Este o imagine foarte profunda, intensa, a lui Isus Cristos, aceasta descrisa in Apocalipsa.

In ce il priveste pe Parintele Arsenie Boca, avand in vedere viata parintelui, si el era in mare suferinta.

La fel, in imaginea lui Isus din Apocalipsa, putem asemana capul si parul care “erau albe, ca lana alba si ca zapada”, cu mintea lucida, rece, rationala, cu intelepciunea, cu gandirea, cu mintea care a cugetat, a asteptat, parul a devenit alb, asteptand, mintea a analizat, a privit, a auzit, a vazut, a inteles, si acum vine sa triumfe asupra raului, sa poarte ultima si cea mai mare batalie, in timp ce Isus Care Vine este Isus in Corpul si Trupul Sau in care S-a Intrupat, a trait pe pamant, a fost rastignit pe pamant si a Inviat si S-a inaltat pe Cer, este trupul acesta chinuit, dureros, care doare de sus pana jos, este Trupul cu Ranile lui Sfinte si Arzande, Vesnic Fierbinti si Calde si Deschise, care se vad in ochii Lui Isus “ca para focului”.

Insasi pictura, imaginea icoana a lui Isus, vazuta si pictata de Pr. Arsenie Boca iti da fiori, dar mai ales te face sa plangi.

Se simte fierbanteala durerii, durerea crunta si sfasietoare, arzanda, care arde si doare, o durere vie si continua cu care Isus Dumnezeu Omul a trait si a trebuit sa traiasca si traieste si in clipa aceasta.

Si acum, iata ce frumos incepe si este prezentata “O Sinteza a lucrarii Parintelui Arsenie Boca”, de insusi Parintele Arsenie Boca :

“3 Cuvânt înainte¹                                                                                                                                                 

Găsiţi aici o seamă de cuvinte, răspuns la atâtea lacrimi... şi unele şi altele se adunau

la măsuţa Sfintei Spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele, ca soarele în

picurii de rouă.

Strălucirile acelea, prinse din lacrimi, împreună le dăm - Părinte şi părinţi - învăţături

din vreme urmaşilor, în neam şi în neam, ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea

neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele, care chinuiesc pe oameni, întunecă

vremile şi cruntă pământul.

Este şi o cale mai senină: trăirea învăţăturii creştine în toată adâncimea ei şi în toată

sinceritatea noastră. Asta e singura cale sigură, asta e Cărarea.

Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor.

(Arsenie Boca)

În loc de introducere

De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume că: toţi oamenii, fără

deosebire, suntem în acelaşi timp şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu (Ioan I, 12-13).

Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă

petrecem vremelnic în corturi pământeşti (II Corinteni 5, 1). De la Dumnezeu ieşim (I

Ioan 5, 19), petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit

cine se întoarce s-ajungă iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.

Unii însă nu se mai întorc... Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din

cale şi-i încâlceşte în lume cu pofte pieritoare. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le

slăbeşte mintea şi de aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică răului bine, şi binelui rău

(Isaia 5,20), şi nu mai vor să se întoarcă. Vremea li se gată, puterea li se stinge şi aşa îi

prinde noaptea (Ioan 9,4) - moartea - rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă.

Acesta este omul cel căzut între tâlhari, pe când se pogora din Ierusalim în Ierihon

(Luca 10,30), adică Adam căzut din Rai în lumea aceasta, cu toţi urmaşii lui. Pentru el

s-a pogorât din ceruri Samarineanul milostiv. El ne-a făcut datori să ştim: ce suntem,

cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici, cum să ne purtăm într-o lume cu

viclene primejdii, cine ne cheamă Acasă şi cine ne întinde momeli?

Că de la cârma miniţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem.

{Carte de faţă înceracă să cuprindă o serie de cărţi scrise de Părintele Arsenie Boca sau despre

Părintele Arsenie Boca. Aceste cărţi sunt: „Cuvinte Vii”, „Fericirea de a cunoaşte calea”, „Pravila albă”,

„Trepte spre vieţuirea în monahism”, trei volume cu „Mărturi despre Părintele Arsenie Boca”, cinci

volume „Despre durerile oamenilor” şi din cartea „Părintele Arsenie Boca, mare îndrumator de suflete din

sec. XX – O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” s-a extras de la paginile 12-44 şi

183-188}

1 Arsenie Boca, Fericirea de a cunoaşte calea, ed. Credinţa Strămoşească, 2006

“

Intreaga Viatã a Parintelui Arsenie Boca a fost tristã, mama lui la un moment dat, nu mai stia nimic de el, si a auzit ca la manastirea Sambata de Sus este un preot din comuna sau satul Brad si si-a spus “Acesta e baiatul meu”.

Nu stiu de ce nu i-a spus mamei sale unde este preot si unde se afla.

Dar, iata a trait printre oameni rece si aspri, in plin regim comunist, de la inceputul instalarii comunismului la putere, din moment ce Parintele Arsenie Boca s-a nascut in 29 Septembrie 1910, iar comunismul a urcat la putere in 1945-1948.

Pe de o partea firea rece si lipsita de sentimente, de afecte, a oamenilor, lipsita de caldura, de afectiune, de emotie, pe de alta parte ideologia comunista care a avut drept obiectiv sa dezumanizeze omul, fiinta umana, sa ii creeze acestuia daca ar fi putut, o fire, o natura artificiala, de robot fara trairi emotionale, fara sentimente, puternic ca o combina, ca un tractor, ca un mecanism adica, care munceste indiferent de timp, de ora, de vremea de afara, de temperatura, indiferent chiar daca ii pui sau nu ii pui combustibil, indiferent de bolile care il pot atinge, indiferent de constitutia fiecarui om in parte, mai fragila, mai slaba, mai firava, mai delicata, sau mai puternica.

Pe de alta parte, in anii de dupa al doilea razboi mondial, s-au confruntat, intr-un fel, in sensul ca s-au manifestat, si legionarii si comunistii, adica in sensul ca la acel moment inca erau si legionari, si mai ales comunistii urcand la putere in forta.

Si intre cele doua razboaie mondiale, legionarii au comis multe pacate si crime, fara frane psihice, interioare, fara scrupule, mai mult, din vointa lor, cu intentie directa.

Au fost vremuri de o barbarie fara seaman in Romania.

Aceste ideologii politice nu au facut decat sa inrautateasca situatia, caracterul oamenilor, personalitatea lor, viata in sine.

In acest climat si atmosfera de viata, irespirabile, a trait Parintele Arsenie Boca.

In jurul lui se aflau multi oameni care ii cautau prezenta, sfatul, incurajarea, chiar minunile, vindecarea, oferirea unei solutii ( crestine ) – pentru viata lor personala.

Dar oamenii acestia, dupa cum citim in unele marturii ale oamenilor, nu erau prea buni la suflet.

Odata la Parintele a venit un barbat tanar care iubea o fata, iar fata ar fi avut un defect la ochi, Parintele a vazut ca tanarul nu e prea hotarat, ca ceva e la mijloc, si auzind ce are pe suflet tanarul l-a intrebat daca o iubeste pe fata si auzind ca acela o iubeste, Parintele l-a sfatuit sa se casatoreasca cu ea.

Tanarul acela s-a casatorit cu fata, dar impreuna au plecat la o policlinica din Cluj, unde fata a aflat ca este foarte bolnava, iar tanarul ei sot a parasit-o imediat, nu a mai vrut sa ramana alaturi de ea.

Apoi acel om, tanar, s-a recasatorit si a avut o alta sotie si copii.

La batraneste insa si-a pierdut memoria si mintile.

Dar prea tarziu, batranetea a venit dupa ce el si-a trait toata viata.

Sigur ca este o drama ca un om sa isi piarda mintile, memoria, dar concret, exista boli neurologice, si psihice, mai ales in boli degenerative, precum boala Alzheimer, dementa senila, si altfele, care ating oamenii.

Acest om s-a recasatorit, dupa ce in mod las, abject, si-a parasit sotia pentru ca avea ceva la ochi si pentru ca a descoperit ca e bolnava.

A ezitat inainte, daca sa se casatoreasca cu ea.

Spunea ca o iubeste.

Barbatul – ca specie ! – nu iubeste !

Un nenorocit.

O sub-specie, asta e barbatul, un animal tâmp, cu care este deosebit de greu sa poata convietui cineva, este un fel de lupta pierduta, pentru ca nu e om.

Casatoria trebuie incheiata intre doi oameni.

In aceasta viata, sentimentele oamenilor, chiar a celor mai “evoluati”, raman niste sentimente extrem de fragile, caldute.

Oamenii fug de iubire, si iubirea sau este, sau nu este.

Dar nu poate fi ceva, un sentiment, o emotie calduta.

Prin definitia ei, prin semnificatia ei, iubirea este opusul caldutului, este vie, este calda, este o flacara care se hraneste din ea insasi, care arde si nu se consuma, mereu vie, intensa, arzanda si arzatoare, fierbinte.

Cate suflete, cati oameni, in viata lor au fost asa ?

Pentru ca imi este mai usor sa scriu pe tastatura, la computer, si pentru ca sunt micute caietele mele de rugaciuni, pentru ca scriu mai usor si rapid asa, am continuat Rugaciunea mea scrisoare de ieri, este Rugaciune, este scrisoare, este jurnal, este o strigare, este o chemare catre Dumnezeu Tatal Ceresc Vesnic Viu si Sfant.

Aceasta vine cu precizari si continuari eventual, la Rugaciunea scrisoare din noaptea trecuta.

S-au facut noua pagini in word.

Niciodata putin cand Iti scriu Tie, Dumnezeule Tata Ceresc.

Am publicat pe blogul meu astazi, Mesajele lui Isus si ale Fecioarei Maria din 2013, 2014 care sunt pe site-ul saintamour.org, la Devotiunea catre Inima Indurerata a lui Isus, si vreau sa imprim Rozariul pentru copilul care se va naste, este un rozariu pentru incetarea avorturilor femeilor, pentru ca viata copiilor zamisliti sa nu fie intrerupta, ucida, si ei sa se dezvolte in uterul mamei lor si sa se nasca, sa fie vii si sa traiasca.

Acest Rozariu pentru copilul care trebuie sa se nasca, este pe site-ul Saintamour.org, de acolo l-am luat, contine mici Meditatii ale unui preot, parinte care este pentru viata, sau Pro-Vita.

Dumnezeule Tata Ceresc, Te iubesc mult !

Dar eu sufar continuu de lipsa de iubire.

Numai Dumnezeu Tatal Atoacreator, Tatal Ceresc putea sa creeze o structura ca a mea, vesnic aici pe pamant insetata de iubire, si iubirea eu nu am gasit-o pe pamant deloc.

Viata mea a fost astfel, incat eu chiar nu am gasit in viata mea iubire, nu a fost iubire, parintii mei nu s-au impacat bine unul cu altul, cand ne-am intors din Algeria, in septembrie 1976.

De atunci, dupa primii ani ai copilariei mele, intr-adevar, familia parintilor mei, si eu insami, nu am mai cunoscut pacea, linistea, armonia, ci, dimpotriva.

A fost cumplit, si anii pe masura ce au trecut, au inrautatit situatia, nu au ameliorat-o.

A fost cumplit, cumplit, cumplit !

Pe cat de mare a fost nevoia mea de iubire, pe atat iubirea chiar a lipsit si nu a fost in viata mea.

Fratele meu, impreuna cu mama, au facut vreo doua calatorii, un fel de mici pelerinaje la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Prislop.

Odata mama mi-a cumparat o icoana frumoasa de la Sambata de Sus, cu Fecioara Maria cu Pruncusorul Isus, si este alcatuita din 3 piese din lemn care se inchid si acopera icoana centrala a Maicutei Domnului, celelalte 2 piese din lemn, sunt icoana Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, icoana nu e mare, e din lemn, dar e minunat pictata si Fecioara este foarte frumoasa.

Insa pe facebook am vazut ca oamenii stau la rand, la coada, pentru a se inchina in fata mormantului Parintelui Arsenie Boca, adica ar fi continuu multi pelerini la Prislop.

Fratele meu spunea ieri seara, ca nu ar fi chiar asa.

Mi-ar placea sa redevin sanatoasa, sa nu mai am nicio problema medicala cu vezica urinara, sa nu ma mai doara picioarele, sa imi functioneze din nou vezica biliara, sa nu mai am dureri de abdomen, de spate, as fi vrut sa pot merge la Medjugorje la Fecioara Maria, si la Prislop, desi mi se pare foarte frig acolo si eu sunt cam fragila.

Mie mi s-a potrivit mai mult o clima calda, cum era in Algeria, in Nordul ei, in Constantine, nici prea umeda cum era in Alger capitala tarii, dar nici uscata si continentala, ci simtindu-se prezenta Marii Mediterane.

Clima uscata nu imi displace, dar cand e frig, e tare greu, suport greu frigul si am capatat reumatism si am artralgii, dureri de articulatii, mai ales la picioare.

Mi-am pierdut increderea in doctori si in vointa, dorinta si competenta lor, de a ma vindeca si pe mine, poate nu am eliminat bacteria Eschericchia Coli, poate nu era corect identificata bacteria la analize, in plus, vezica urinara neurogena, acest aspect e tare neplacut si delicat, din clipa in care este neurogenã.

M-au ajutat pastilele de Gerovital H 3 dr. Ana Aslan, dar nu complet, si  mai ales efectul lor in timp se pierde, dar am simtit un ajutor din partea lor, un efect al lor, de aceea am continuat sa le iau.

Si extractul mai nou de Curcuma a fost bun.

Dar costa multi bani, se pare, prea multi pentru noi si mai ales ca eu nu castig bani.

De fapt, intr-un fel, viata mea mi se pare incredibila, absurda.

Numai Iubirea ma poate salva.

Dar nu ma simt deloc fericita, multumita, fericita in unele momente cand ma simt mai bine, cand corpul meu nu mai are dureri, mereu si in fiecare zi ma doare cate ceva, sunt tare nefericita in fapt.

Si mi-e frica ca eu nu voi fi niciodata fericita.

Dupa cum ma “vad”, ma cunosc, nu stiu cum s-ar putea sa fiu fericita.

Si toate ranile si durerile acumulate in intreaga mea viata pana azi si in clipa aceasta !

Parintii mei m-au inscris demult, la Scoala Catolica Franceza, tata este un intelectual, un mare profesor de matematica, mama a citit si ea, cand era in liceu, cunostea limba franceza, bunicul Paraschiv Mardale a crescut-o frumos si a avut numai lucruri bune si fine, si nimic nu i-a lipsit.

Si erau vremuri in plin razboi si dupa razboi, mama si tata sunt nascuti in 1941.

Dupa razboi a fost multa saracie, la fel in timpul razboiului.

Multi nu aveau, bunicul meu Paraschiv Mardale insa muncea si avea.

A fost un om deosebit, a tinut la familie, si-a respectat sotia, pe Ioana sau Jeana Mardale.

Acum, nu stiu daca a reusit sa fie perfect, au existat si “zvonuri” ca nu era chiar perfect, ca in general, i-ar fi placut femeile, si femeile il placeau.

Era foarte aratos, bine cladit, frumos, si un om gospodar, cu putere de munca si cu pricepere si intelepciune.

Of ! Nu vreau sa ma gandesc la Paraschiv Mardale bunicul meu sub acest aspect, al barbatului dorit de femei, al barbatului care si el placea femeile, altfel decat in limitele absolut sociabile, ale vietii in societate, fiind om insurat.

Nimeni nu e perfect.

Dar a fost un sot bun, iar de bunica mea a avut mare grija si s-a purtat frumos cu ea.

Mie asa mi-au parvenit “povestile” de familie, din familie si despre familia bunicilor mei.

Si asa i-am vazut si eu, in anii copilariei mele.

Respectuosi unul cu altul, si tinand la familia lor.

Dupa ce in Algeria, unde am fost plecati numai cativa ani, si tata a predat matematica la Université des Sciences din Constantine, peste ani si ani la Bucuresti in Romania, si pana cam in ultimul timp, parintii mei, si mai ales tata, s-au mirat ca ma rog, ca citesc Acatiste, rugaciuni, ca imprim si caut rugaciuni si caut sa le strang si sa le am si sa le citesc.

Mi se pare absurd.

Daca am fost la Scoala Catolica, nu era firesc sa imi placa rugaciunea ?

Zece pagini am scris.

Dumnezeule Ceresc, Tata Sfant si Vesnic Viu, Te rog sa ai grija de noi, sa imi citesti si asculti rugaciunile, rugaciunile mele sa urce la Tine si la Iubirea si Intelegerea Ta Depline si Nemarginite si Profunde !

In Siria, sirienii rebeli sau cine sunt ei, zilele trecute, au mai rapit un preot. Un altul !

Nu se mai opresc rapirile de preoti si oameni in Siria si in tarile acestea, arabe, Orientale !

Te rog, Dumnezeule, salveaza-l din mainile rapitorilor pe acest preot, rapit de foarte curand, si opreste, opreste rapirile de oameni, fie ei preoti sau oameni simpli !

Iti Multumesc, Dumnezeule Sfant !                   

Unsprezece pagini.

VVVVVDumnezeule, Tata Ceresc, Te iubesc mult, Doamne Isuse Cristoase Mantuitorul nostru, Domnul meu si Dumnezeul meu Sfant si vesnic Viu, Te iubesc !

Maicuta Domnului, Preapura Fecioara Maria, Te iubesc mult !VVVVV

20.07.2015 17:29:41

Olivia-Maria Marcov

Luni 20 Iulie 2015, Bucuresti