Mãrit esti Doamne ! Scrisoare catre Dumnezeu, Tatal Ceresc, Atotputernic, Atottiitor, Atoatecreator, Omniprezent, Omnipotent,

VVVVVMãrit esti Doamne !

Scrisoare catre Dumnezeu, Tatal Ceresc, Atotputernic, Atottiitor, Atoatecreator, Omniprezent, Omnipotent, Sfant si Vesnic Viu, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, in Vecii Vecilor, Dumnezeu :

20 iunie 2015, Bucuresti

                                                           

Daca punem cap la cap viata noastra, fiecare putem vedea in fiecare zi, Mâna si Lucrarea lui Dumnezeu in viata noastrã.

Dar noi, oamenii, nu avem prea mult, unii nu au deloc, spirit de observatie, si nici rabdare pentru a ne uita, a privi in jurul nostru, a vedea, a intelege, toate cate se intampla si petrec.

Pe de alta parte, si spirit de observatie de avem, totusi nu putem intelege totul.

Anii facultatii mele, 2005-2009 au fost ani frumosi, care m-au bucurat nespus, si pentru ca au fost pentru mine o uimire, o bucurie, caci am comparat cu anii de dinainte de Revolutia din 22 Decembrie 1989 din Romania, aceea care a alungat comunismul, mai mult sau mai putin, pe deplin, in mod oficial spus.

Ar fi trebuit, potrivit cronologiei vietii mele biologice, sa urmez facultatea atunci dupa terminarea liceului, adica in toamna anului 1986, ceea ce insa nu s-a intamplat atunci, si nici multi ani dupa aceea.

Cand, in cele din urma, in toamna anului 2005 m-am inscris in anul intai la facultatea de Drept a Universitatii – particulare – Spiru Haret, din Bucuresti, nu imi venea sa cred ce mi se intampla, adica faptul ca ma inscriu, si eu, ma inscriu eu, la facultate.

Inainte insa de anul 1989 in Romania, niciun student nu putea nici macar sa viseze, ca va avea ani atat de frumosi de facultate, atat de “liberi”, atat de placuti, care sa te bucure ca mergi la facultate si nu sa mergi la cursuri pentru ca “trebuie”, pentru ca asa trebuie, adica trebuie sa ai diploma de studii superioare, necontand ce anume faceai dupa absolvirea facultatii, cu diploma de licenta obtinuta.

Si nu a contat, pentru ca cei mai multi absolventi ai Universitatilor de Stat, singurele care existau in Romania inainte de anul 1989, multi dintre ei, prea multi, in cele din urma, in viata lor activa, profesionala, au lucrat, au muncit, cu totul altceva, decat erau ei pregatiti potrivit diplomei lor de licenta.

Acest lucru nu a parut insa sa ii supere, sa ii deranjeze, sa ii intristeze, de unde imi spun in sinea mea, ca, pesemne, nu au vrut cu adevarat sa faca “o facultate”, si nu tineau neaparat sa vindece oamenii, adica sa devina doctori, sau sa construiasca ceva, cazul inginerilor, arhitectilor, sau sa realizeze vreo lucrare, pentru care erau necesari 4, 5, 6 ani si mai multi cat privea specializarea de dupa facultate, de facultate.

Prea multi au tinut sa aiba diploma, sa fie persoane importante, sa aiba un serviciu mai bun, un salariu mai mare, practic, sa isi domine semenii, caci alta explicatie, care sa fie ?

Judecand dupa faptul ca, inainte de 1989, toata lumea, sau, in fapt, nu toata lumea, dar noi asa stiam ca toata lumea, cei mai multi cetateni din Romania, aveau un loc de munca, si, de obicei, unde incepeau sa munceasca, tot de acolo ieseau si la pensia pentru limita de varsta.

Cat despre vocatii, acestea nu au prea existat, de altfel societatea a fost organizata de asa natura, incat s-a ocupat si preocupat numai cu galceava, intriga, certurile, conflictele, care au primit denumirea de “interese de Stat”, sau inca, “patriotism”.

In numele patriotismului s-au dus “razboaie” in Romania impotriva cetatenilor romani, si in exteriorul Romaniei, cu tot ce era strain de Romania, si mai ales insa cu insisi cetatenii romani, plecati, fugiti mai exact din Romania, din care legal nu se pleca inainte de 1989, cu rare exceptii de cetateni romani, de origine evrei sau germani, care au obtinut plecarea, legal, oficial, insa rudele lor din tari straine au platit pentru ei, se pare, noi asa stim, o suma de bani, adica i-au cumparat, sau rascumparat pe ai lor, din mainile comunistilor din Romania aceea, de dinainte de 1989.

Servicii de Informatii, sau inca, Secrete, care au toate acelasi obiect de activitate, denumit de ele, “secret”, dar functionand in baza si in temeiul legii, altminteri nefiind cu putinta intr-un Stat, unde tot ce exista, tot ce misca, ce se organizeaza si functioneaza, trebuie sa aiba la baza temeiul legii.

Societatile, organizatiile secrete sunt interzise in Romania, potrivit Constitutiei Romaniei, Legea Suprema a Statului si in Stat.

Armatele, care si ele le-au fost necesare oamenilor, la fel ca si serviciile de Informatii, pentru legitima aparare, pentru apararea tarii, a intereselor legitime, toate acestea, avand in fruntea lor, “vesnica” politica de Stat, partidul unic de guvernamant, si dupa 1989, multe partide politice, nu au facut decat sa invenineze viata oamenilor, sa ii dezbine, sa arunce ura intre ei.

Oamenii se luptau cu tot ce misca, in primul rand cu ceilalti oameni, semenii lor.

Se luptau pentru ca, inainte de 1989 era o lupta intre clasele sociale, desi defectele oamenilor, rautatea, prostia lor, te faceau sa te intrebi care sunt aceste clase sociale, intrucat toti oamenii sunt la fel ?

Aceasta lupta a oamenilor impotriva semenilor lor, era ceea ce se numea, si inca se numeste si azi peste tot pe glob, in toate tarile, “patriotism”.

Din acest spirit de “patriotism”, practic din distrugerea oamenilor, multi oameni si-au castigat painea, “onorabil” spuneau ei cu multa, cu totala convingere.

Restrangerea, incalcarea drepturilor omului, a libertatilor lor fundamentale, mai exact inca, calcarea vietilor noastra in picioare, se numeau “loc de munca”, grad, functie, demnitate, uniforma militara, decoratii, bucati de metal numite decoratii, pe care le primeau cei care aruncau oamenii in lupta, la razboi, unde mureau cu siguranta, si unde scapau numai prin vointa lui Dumnezeu, sau cum spune omul de rand, printr-un miracol, prin minune.

Inainte de 1989, dar si dupa aceea, in 1990, 1991, si multi ani, pana cand situatia s-a mai “degajat” putin, si intr-un fel, prin aparitia de exemplu, a multe Universitati particulare, oamenii erau invatati sa isi dea la o parte semenii, pentru a castiga un loc la facultate, la Universitatea de Stat, in fond, la Stat si azi procedeaza la fel pentru a deveni studenti, sau masteranzi, subiectele de admitere erau foarte dificile, in raport cu pregatirea, se cerea invatarea pe de rost, mecanic, manualele erau unele, concentrate, “dense” si multe notiuni explicative nu se gaseau in ele, desi se gaseau in Atlase, Cursuri de nivel de facultate, acesta a fost cazul Biologiei, manualul de clasa a XI-a de liceu necesar pentru admiterea la facultatea de Medicina, un manual ce continea in special notiuni de Anatomie si apoi si de Fiziologie.

Anatomie si Fiziologie umana.

Si anii au trecut, dupa 1990 au inceput sa apara universitatile particulare, dar mai multi ani, multi, acestea au avut un statut cam incert, si mai ales se punea problema daca studiile se vor bucura de recunoastere, precum si diploma de licenta din partea, in cele din urma, a Statului, prin Ministerul Invatamantului, candva, ulterior, denumit Ministerul Educatiei. Cu diverse versiuni ale denumirii sale si organizarii sale.

Si asa, inscrierea la facultate, an dupa an, devenea un vis, un vis sters, o amintire, o speranta care murea, care uneori venea la suprafata, dar parca in fond, ca o speranta indepartata, in care nu mai crezi.

Incepand cu 1990, clasa proletariatului a fost pana la urma, descurajata, fiind cea mai numeroasa si deloc amabila in anii din urma.

Intelectualii de o parte, proletarii de cealalta parte, nu se impacau niciodata.

La mijloc, daca la mijloc erau, ofiterii si lucratorii Securitatii, Armatei, Militiei.

Acesti gardieni ai Statului, si poate, da, poate, cateodata si ai oamenilor, ai cetatenilor.

Insa multi au facut raul, dupa sufletul lor rau, si il fac si azi, indiferent cum se numesc azi organele Statului, securitatea se numeste serviciu de Informatii, in alte tari si state se numeste Inteligenta.

Totusi acesti oameni care lucreaza in acestea trei in special, si in orice Stat : Informatii ( Inteligenta, Securitate ), Armata, Politie, nici azi nu fac un bine oamenilor si cetatenilor, mai intai in randul conationalilor si concetatenilor lor, apoi in tari straine, strainilor.

Si crimele lor cine le stie, cine le mai stie ?

Se consemneaza oare, sau au fost oare consemnate in Arhive ale Statului si ale activitatii respectivelor “autoritati’ si organe ale Statului ?

Daca da, cred ca in parte, nu in totalite, si in alta ordine de idei, s-a spus la televizor sau in emisiuni realizate, ca Arhivele au avut de suferit la nivel de continut, adica din ele au fost sustrase pagini, poate dosare intregi chiar.

Adica paginile care consemnau crime, care incriminau, care ii aratau pe cei rai.

Pe urma, tot in aceste Arhive si mai ales inainte de 1989 cand se facea Politie Politica, se pare ca s-au consemnat, intentionat, voit, lucruri, informatii despre oameni si cetateni, care nu erau adevarate, ci erau neadevarate, pentru a ponegri, a altera imaginea, a murdari imaginea si reputatia oamenilor.

Dupa 1990, uzinele, intreprinderile, fabricile, mandria atator zeci de ani de epoca comunista, “garantia” progresului si ridicarii, cladirii societatii, au inceput sa fie lasate in paragina, mai intai oamenii au inceput sa fie disponibilizati, adica dati afara, in valuri, pe urma au fost inchise, si in urma, lasate in paragina.

Nici azi nu e prea clar ce au ajuns si mai ales ce se va intampla cu ce a mai ramas din ele.

Incepand cu 1990, noua societate s-a cladit mai ales pe Comert, pe Consumerism, si pana acolo incat cam totul a inceput a se vinde si cumpara, solutiile hotararilor judecatoresti, adica sentinta, dezlegarea pricinii judecatorilor, oamenii chiar, traficati, onoarea, cinstea, locurile de munca pe care e bataie si care se cumpara cu zeci de mii de euro, la Stat, iata in Ministerul de Externe, dupa cum povestea colega mea de facultate Laura Adriana Agurida, sora ei Steluta Cristescu a reusit sa obtina un post la acest trist Minister de Externe, Laura spunea ca posturile acolo sunt vanate, se cumpara cam cu 45.000, adica 45 mii de Euro.

Societatea a ramas insa in continuare puternic politizata, partidele politice aveau mereu de lucru, practic nu stim ce lucrau, bataia era pe locurile de munca, cat priveste functiile, fiecare partid politic la guvernare ii dadea pe cei de dinainte la o parte si isi aseza in scaun oamenii sai.

Toti acesti oameni au facut mult rau si mai fac.

Si tot ei, cu totii sunt foarte mandri de intreaga lor viata, perspectiva ametitoare.

Niciunul nu pare sa realizeze raul facut, dintre cei care au luat decizii politice insa care au privit viata omului de rand.

Fiecare s-a descurcat cum a putut.

Orgoliu, aroganta, semetie, si pe masura ce anii au trecut, vremurile s-au schimbat si libertatea, prin comparatie cu lipsa libertatii de dinainte de 1989, s-a “instalat” ( oarecum, caci nu exista deloc libertate nici aici, nici niciunde ), toti acesti oameni rai sunt mandri de ei, par a trai fara memorie, fara constiinta si pe deplin impacati cu ei, sunt oameni de valoare in ochii lor si pesemne ca vor intra in manualul de Istorie, oricum, avand functii, demnitati, functii publice, grade, decoratii, au ramas in Arhivele institutiilor publice, de Stat, in fond ei au scris Istoria, si lumea a privit la ei, mai grav, i-a urmat.

Si ce ne-au adus ei ?

Lupte, intrigi, drame, tragedii in institutiile Statului, sectorul privat cat il priveste nici astazi in anul 2015 nu este dezvoltat.

Moartea prematura a tanarului procuror Cristian Nicolae Panait, procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti in anul 1998, lucrand la Parchet pe urmarire penala si o vreme ca procuror de sedinta, ulterior promovat la instante superioare, in acord cu anii de vechime.

A fost distrus, complet distrus, innebunit, speriat, terorizat, de cei care conduceau Parchetele si Statul, Romania.

Pentru ce ?

In final, se pare ca pentru bataia pe resursele solului si subsolului, cum ar fi petrolul de exemplu.

Prin obtinerea si exploatarea resurselor planetei si ale tarii, ale unei tari intregi, de catre unul, doi, sau un grup de oameni, se obtin bani, pentru acelasi grup de oameni.

Planeta cu resursele ei este la dispozitia personala, la propriu, a unor oameni care ajung sa faca politica, sa fim prim-ministri, ministri, si care apoi fac presiuni asupra organelor de Stat, precum e parchetul in cazul lui Cristian Panait.

Decedat de moarte violenta in luna ... aprilie ? a anului 2002.

Competitia, concurenta.

Sa dai din coate, pentru a reusi si tu in viata.

Dar ce inseamna sa dai din coate ?

Inseamna poate sa lovesti in altii, cu coatele.

Sa ocupi un loc, dand pe altul la o parte si altul te da pe tine la o parte, fara remuscare, pentru ca asa sunt oamenii invatati, sa nu fie oameni.

Iar creierul omului, inzestrat cu functii cognitive, precum ratiunea, gandirea, dar si cu afectele, afectiunea, emotia, se pare ca nu e de prea mare utilitate.

Se munceste mult si prost, mult, omul vrea sa arate ca munceste fara oprire, mult, marfa insa e proasta, si salariul e mic, oamenii sunt exploatati, care pe care, o lupta care continua, o lupta in care omul cauta, cu vointa, cu intentie, sa isi domine semenii.

Se invata pe de rost totul, absolut totul si se repeta, se reproduce, se aplica litera legilor, care adesea sunt legi ciudate, nedrepte si care au fost date uneori si in interesele unei persoane, sau grup de persoane ( Ordonante de Guvern, etc. ).

Litera legii se aplica orbeste, si duhul legii, sau spiritul legii este ignorat, e si vai de cei care se incumeta sa judece in spiritul legii.

“Spiritul legii” sau mai exact orbirea legii se aplica contra cost, omul da bani, infractorul da bani, nu de la el, ca nici nu a avut el bani, ci de la cei pe care i-a inselat, pacalit, fraierit, banii altora, victimelor sale, si judecatorul aplica ceea ce se poate numi “orbirea legii”.

Acestea doua sunt la judecata, se judeca fie dupa litera legii, si cine fura un pneu ajunge la o pedeapsa de zeci de ani, orientata care maximul ei special, si la polul opus, orbirea legii, adica mai exact incalcarea legii, contra unei sume bune de bani.

Infractorul le promite judecatorilor o parte din banii pe care i-a luat el de la altii, fara voia acestora, victimelor, judecatorul isi vinde sentinta, sau solutia si il pune in libertate pe infractor, iar daca ajunge apoi in aceeasi celula cu infractorul, acesta nici nu se mai uita la el, caci de acum nu mai este un judecator.

Si nici nu a fost un judecator.

Si asa, un loc de munca se obtine greu, prin cunostinte, prin ceea ce se numesc pile si relatii, cu bani, si apoi se mentine greu.

Probabil ca unii platesc bani, unora in functii mai inalte, pentru a-si putea pastra functia, postul, locul de munca.

Si toti oamenii muncesc, muncesc si isi fac datoria, pleaca dimineata la munca, se intorc seara, sau dupa-amiaza si isi castiga painea cea de toate zilele.

In tot acest timp cine nu se adapteaza acestor reguli nescrise, nu are loc de munca, caci loc pentru el nu este, si pana nu pleaca el singur, sau pana nu e varat la inchisoare, provocat, acuzat pe nedrept, pana nu e dat afara, amenintat si cu desfacerea contractului de munca, pana nu se intampla acestea, omul nu are pace, liniste la serviciu, la locul de munca, este un om demn de tot dispretul, de ura crunta a colegilor sai de serviciu, a sefilor sai.

Dupa plecarea omului din serviciu, dat afara, sau cum se spunea in 1993, 1995, plecat cu tinicheaua de coada, “sa ii punem o tinichea de coada”, dupa ce ramane fara serviciu, incep alte reactii : de ce nu munceste omul acesta, de ce refuza sa munceasca, el de ce nu e ca cei “onorabili” care muncesc ? El ce asteapta ? El de ce nu are bani ? Pai, daca nu munceste ?!

O mare, continua batalie a fost pe case, terenuri, imobile, bunuri.

Pe casele si terenurile altora, desigur.

Nu s-a mai spus, ca, de bine de rau, de catre oamenii din anii comunisti, ca “vrem sa ne cumparam o casa, un apartament”, ci s-a spus, sau mai ales s-a infaptuit, vrem casa, terenul altuia, care neaparat si prin orice mijloc, adesea violent, trebuie sa fie al “nostru”.

Bunurile altora sunt vizate, urmarite.

Cred ca nici azi nu a disparut acest interes.

In urma cu, nu multi ani, prin 2008, 2009 la moda incepusera sa fie camatarii, care cautau mereu sa dobandeasca case ale altora.

Nedreptatile lor nu au fost numai ale lor, ci, se pare, ale cate unei sectii de politie sau chiar ale Parchetului de la nivelul Curtii de Apel Bucuresti.

Cazul doamnei Cracanel, care cu sotul ei s-a indatorat la camatari.

Camatarii au pacalit-o, desigur, si ea a facut plangere, avea si o fiica studenta la Banci sau Finante la Academia de Studii Economice din Bucuresti, numai familia Cracanel a fost audiata cate sapte ore la Politie, la sectie, sau la Parchetul Curtii de Apel, numai cei pacaliti, victimele, pentru ca, da, camatarul fiind un om, inca un om al muncii, ocupat, nu avea timp sa raspunda invitatiei Sectiei de Politie, sau a Parchetului Curtii de Apel.

Cazul familiei Cracanel il stiu de la colega mea Laura Adriana Agurida.

Era prin 2010 cred, cand doamna Cracanel ii arata in parcul Herastrau, pe o banca, langa debarcader, in fata lacului, dosarul sau, in care intrasera judecatori, se dadusera sentinte judecatoresti, avusese avocati, care nu prea pareau sa stie cum sa rezolve, juridic, cazul acesta.

Camatarii au gasit, contra cost, rezolvarea.

Desi nu juridica, normal, dar normal pentru ei.

Si pentru cei care au facut “pact” cu ei, organele Statului, adica angajati ai acestora, care reprezinta insa Statul.

Laura este avocata, uneori imi da telefon si imi mai povesteste, atmosfera era rea, din ce in ce mai rea, doua avocate s-au certat, una a scuipat-o in plina fata pe cealalta, altadata pe Laura o avocata a facut-o “betiva” pe coridoarele Tribunalului sau Curtii de Apel Bucuresti.

Se vorbeste urat de tot, clientii nu prea vor, dintre cei care mai au bani, sa plateasca onorariul avocatilor, decat eventual la sfarsitul procesului, insa avocatul nu poate astepta sfarsitul procesului, intre ele, avocatele vorbesc urat, o colega avocata ii sugera Laurei, care i-a cerut unui client sa ii plateasca actiunea facuta de ea, “acum da-ti si pantalonii jos”.

Nu am inteles aceasta exprimare sau “gluma”, dar ar rezulta de aici ca nici avocatele nu au minte prea multa.

Proletariatul de dinainte de 1989, si mai ales, dar nu numai, copiii, urmasii acestuia, astazi nu mai lucreaza in fabrici, uzine, intreprinderi, ci cu totii, dupa cum a vrut societata evoluata, moderna, au devenit intelectuali, oameni cu diploma de studii superioare, cu facultate.

Politica, militarizarea Statului si-a spus cuvantul si in viata de zi cu zi, din plin.

Nici in Biserica nu isi gasea omul linistea.

Si asa, Biserica nu e Biserica, credinta nu e credinta.

Era jale in Biserica.

Oamenii se purtau urat, priveau urat, vorbeau urat, se comportau urat.

O societate alcatuita din oameni, care continuu se comporta ca niste dezorientati, speriati, pierduti, dar care se pliaza si adapteaza la “ordinele” cel mai adesea politic, si totusi nu numai politice, asa s-ar zice, cele mai oribile, rele, care indeamna la rau, la faradelegi, la crima.

Si nu este o crima sa incalci viata omului, sa nu ii dai pace, sa nu ii dai tu, un alt om, voie sa munceasca, sa invete, sa iubeasca, sa isi intemeieze o familie, sa nasca copii, sa si-i creasca, sa aiba nepoti, sa calatoreasca si el putin sa vada lumea, sa aiba prieteni, prieteni buni.

Dar, cine cu cine sa fi fost si sa fie prieten, si inca prieten bun ?

Oamenii se inversuneaza de zeci si sute de ani sa ridice bariere intre ei, si totul e bun pentru a fi bariera : frontierele, granitele, cetatenia, nationalitatea, politica, serviciile de informatii, care informatii in concret au fost minciuni cladite cu buna stiinta, o crima, sa spui minciuni despre oameni, si pentru asta, sa te prevalezi de o calitate oficiala, sa spui ca esti “ofiter” sau lucrator in Serviciul de Informatii, in Armata poate chiar, si Armata are un Serviciu de Informatii, sau lucrator in sau al Politiei ?

Si mai exista si alte institutii la fel de “curate” ale Statului, precum Serviciul de Paza si Protocol, chiar Serviciul de Comunicatii Speciale, si pesemne, cam orice serviciu care exista in Stat si intr-un Stat al lumii, al planetei.

Am trait Iadul pe pamant, Iadul.

Si inca il traim, acesta e Iadul fara doar si poate, e chiar mai grav decat «Valea Plangerii ».

Este chiar Valea Mortii.

Linistea, pacea, posibilitatea de a munci in liniste, de a-ti casitga painea corect, cinstit, nu exista, practic nu exista.

Si aceasta ne aduce la disperare.

Din momentul in care nu vrei sa faci raul, disperi, pentru ca nu vezi decat raul si partizanii lui, adeptii lui in jurul tau.

Si fiecare spune, sau poate spune, ca, vezi bine, nu are de ales, ca trebuie sa se gandeasca la sine si sa isi pastreze locul de munca.

Multi sufera cred de cecitate mentala, asa spun psihologii, cand omul, cu ochii sai, vede, dar creierul sau nu intelege, nu vede, nu pricepe ce vede.

Cand omul nu reactioneaza la rau, practic, nu reactioneaza.

An dupa ani si timp de zeci de ani, vedem cum stau linistiti, si isi vad in modul cel mai egoist cu putinta de serviciul lor, de concediile lor, de studiile lor, de locul lor de munca, de vacantele lor, si nu le pasa de nimic.

Sau prea putin.

De fapt nu le pasa.

Si daca unii poate chiar nu vad, este aproape sigur, ca dintre toti cei care se fac ca nu vad, unii sunt printre noi care chiar au initiat raul, acest rau, paguba, prejudiciul semenilor lor, dar se fac ca nu vad, ca isi vad de viata lor, adica unii chiar sunt vinovati, constienti, au avut intentia de a face raul, l-au facut, dar se fac ca nu inteleg nimic, sau spun ca, asa e viata.

Pentru ca si acest Rãu de unde sa vina ?

Cineva stie de el, cum a venit, de unde, prin cine a venit, intr-o imprejurare sau alta.

Intr-un caz sau altul.

Mai sunt si alti oameni care spun ca nu au bani, dar care isi fac concediul in tari straine, sau in Romania, in tara, in 2, 3 locuri, la mare, la munte, la tara, sau si in alte parti.

Si totul costa bani, bani cam multi sau foarte multi.

Anii au trecut si in sufletul celor rai e multa pace si liniste, au constiinta curata, in plus, timpul sterge si estompeaza amintirile, si pesemne ca multi nici nu isi mai aduc aminte tot ce au zis si facut, tot ce au vrut sa faca si chiar au infaptuit, adica raul vrut de ei, chiar le-a reusit.

Timpul se scurge, timpul imblanzeste, face mai dulci amintirile, trecutul, chiar si zilele  care au fost rele, grele, cumplite, pline de pericole.

Si asa, de fapt, nimeni nu a fost vinovat de nimic, si cu totii oamenii au trebuit sa indure, sa sufere o viata rea, crunta, nedreapta, salbatica, barbara, cruda, crunta.

Daca e dupa toata viata aceasta rea,  crunta, care a fost si mai este inca si azi, desi sub alta forma, mai “democratica”, mai plina de “libertate”, atunci, asa fiind, nimeni nu se va mai mantui vreodata !

Totusi, ceea ce umple de mirare si chiar intristeaza, supara, este faptul ca din aceasta stare de automultumire pentru viata individuala, reusita, nimeni nu se trezeste, nimeni nu e receptiv si reactiv la fapte rele, la fapte urate, la fapte nedrepte.

Fiecare “se descurca cum poate”, in fine, nu e chiar asa, pentru ca oamenii isi castiga viata in special de la Stat, prin institutiile publice, de Stat, sau legatura directa cu acestea.

Unii au mai multe locuri de munca, sau doua, si nu suporta ca altul sa aiba un singur loc de munca.

De multi ani, exista obiceiul ca munca celor angajati in sau pentru Servicii de Informatii sa nu fie platita, retribuita pe state de plata speciale, ale acestor institutii.

Si asa, omul munceste ca oricare om, sa zicem la judecatorie, sa zicem ca e avocat, sau in orice alt loc de munca, si pentru asta, fie primeste un salariu, o indemnitate, fie realizeaza un venit.

Dar nu spune ca, pe langa acest salariu sau venit, mai castiga un alt salariu sau venit, din alte surse, cum ar fi plata ce i se cuvine, dar care ramane secreta in ochii si stiinta celorlalti oameni, de la sau de catre Serviciile de Informatii.

Si asa, unii par ca au un salariu care se “intinde”, se “inmuteste” de la sine, iar unii au numai un singur, dar un singur salariu.

Intre 2 angajati, colegi de birou, unul are salariul sau, celalalt are salariul sau si un alt salariu de care insa nimeni nu stie.

Pe urma te dispretuieste, pentru ca el are mai multi bani decat tine.

Si, din toate nedreptatile, de mintea si mentalul, de creierul oamenilor care chiar sunt rasisti, xenofobi, dominatori, inselatori, “pacalici” autentici, mincinosi, de oamenii care au doua, sau poate si mai multe identitati, ceea ce mi se pare cumplit de rau si de grav.

Cum poti avea o viata curata, linistita, cand un om, mai multi oameni au o identitae dubla, sau poate si tripla ?

Pentru ca oamenii fie lucreaza pentru un serviciu de informatii, fie altii, chiar pentru mai multe.

Si cine stie cate alte “secrete” nu exista in tara, in tari, in Stat si in fiecare Stat, pe care noi nu le stim, de care nu am aflat.

Cum sa faci dreptate, cum sa infaptuiesti Justitie, ca judecator ?

Daca in fata ta ai un om cu doua identitati, de pilda ?

Din capul locului ai in fata ta un om mincinos.

Ce dreptate sa ii faci unui mincinos ?

El te minte, si isi cauta dreptatea la judecator ?

Dar, ce « dreptate” este aceasta ?

Tarile si Statele, se pare ca se lupta mai ales pentru bogatiile si resursele naturale, ale solului, subsolului, pe clima si conditiile de viata, pentru ca exista tari cu desert, altele au si mare si munte si campii manoase si asa, au mai multe resurse.

Mai multa hranã..

In Franta, hypermarketurile au tone, au cantitati care par la prima vedere tone de mancare, produse, fel de fel, mai ales produse semipreparate dar si alimente de tot soiul, tot ce vrei si nu vrei, expira pe rafturile imense, inalte, din halele inalte care sunt construite pentru a gazdui un hypermarket.

Tone de alimente, hrana, bunuri, bunuri de igiena, se arunca pentru ca expira, cat poate dura un sampon, un balsam, o crema, si chiar si medicamentele din Farmacii ?

In paralel, multi oameni nu au adapost, nu au casa, locuinta si stau si mor in strada si pe strazi, oameni de toate varstele, dar nici pe strada omul nu are voie sa stea, si astfel viata oamenilor strazii e crunta, cruda, trebuie sa se miste tot timpul, nu au voie sa sada intr-un loc.

Suntem in anul 2015 si in cele din urma, omul se lupta cu omul, omul se lupta cu cei care vor mereu razboaie, conflicte, violente, nedreptati, cu cei care exploateaza, vand suflete si trupuri, bat, lovesc, chinuiesc, pentru a obtine bani si profit.

Daca te plangi la Politie de ceva, politia te priveste ca pe ultimul om, ca pe cel vinovat, chiar daca esti cel pagubit, si iti intoarce totul, lucrurile, situatia, impotriva ta, incat din pagubit si nevinovat, ajungi si dupa gratii.

Inainte de 1989 au existat si nevinovati, aruncati in inchisoare, ca fiind vinovatii, autorii vreunei crime.

Poate cei care au fost condamnati pe nedrept, nu au fost intotdeauna cei mai curati oameni in viata lor, dar daca nu ei au fost autorii unei crime, cum sa ii condamni, ce se castiga cand o crima are loc si in locul vinovatului este pus in inchisoare unul care nu el a ucis, nu el a infaptuit crima ?

In tot acest timp, criminalul sta liber, ramane liber.

Desi soarta adevaratului criminal nu este de invidiat.

Erorile judiciare.

Este crunt lucru, o eroare judiciara.

Daca e chiar o eroare ?

Apoi, alteori nu e o eroare si trebuie ca, ma gandesc, este o eroare voita, voluntara, acceptata, infaptuita voluntar.

Azi doctorii nu mai vindeca oamenii, nici analizele medicale nu le mai ies, sau lucreaza corect, in fond, nu stim de ce.

Mama Teodorei, o fosta colega de scoala a lui Ady, Adriana Mihaela fiica Laurei Adriana Agurida de la scoala nr.45 “Titu Maiorescu” din incinta liceului Ion Luca Caragiale, era doctorita, spunea ea, prin anul 2010.

Prin primavara.

A povestit cum s-a dus la doctorita-sefa, lucra la un Institut de Cercetari Medicale, si a spus ca nu mai au substante necesare pentru a lucra, a cerceta, sau a face analize.

Doctorita sefa a tipat la ea, a certat-o, si cred ca a si amenintat-o, sa nu mai indrazneasca sa spuna ca nu au substante cu care sa lucreze.

Si atunci, daca tace, ce sa faca ?

In fond, azi, si  din ce in ce mai mult, fiecare face cum vrea si cam ce vrea, trist este ca un rau se poate face usor, odata ce cineva vrea sa faca un rau, societatea e pasiva, iar autoritatile Statului se aliaza cu infractorii, tot mai mult.

Este extrem de greu sa iti afirmi drepturile si libertatile de om si persoana si cetatean.

Aceste drepturi ne-au fost si ne sunt incalcate tot timpul, continuu.

Ceea ce inseamna ca pe undeva, sau undeva, cineva, se ocupa cu incalcarea lor, cineva se ocupa anume, in mod tintit, intentionat cu a incalca drepturile omului, a le calca viata in picioare, viata omului poate ca e urmarita de unii, de unii care niciodata nu reusesc sa isi puna in valoarea drepturile, practic sa traiasca frumos, liber, linistit, decent.

Am ajuns la noua pagini si ma voi opri aici, cu aceasta Scrisoare.

Concluzia este : Fara Dumnezeu nu putem face nimic, iar oamenii fara Dumnezeu fac continuu raul.

Nu am inteles nici azi de ce mai exista oameni care se imbolnavesc, sau ajung sa aiba o suparare, un necaz, dar cred ca mai exista inca oameni care nu se roaga lui Dumnezeu nici cand sunt atinsi de cancer sa zicem, rugaciunea e la indemana oamenilor, Dumnezeu este peste Tot, de ce nu il roaga, de ce nu Te roaga Doamne ?

In loc de asta insa, fac apeluri disperate pentru a strange bani ce le sunt necesari operatiilor chirurgicale, medicamentelor, mersului la doctor, tratamentelor.

Si banii sunt necesari mult, din pacate, sunt necesari.

Dar de ce nu pun ei mana sa se roage lui Dumnezeu ?

Este ceea ce nu inteleg, nici in situatii disperate nu se roaga lui Dumnezeu.

Cine sa inteleaga ?

Sau poate ca se roaga in ascuns si nu spun altora, poate si asa.

Asa incat, Domane, trebuie sa vii Tu, Dumnezeule, sa ne conduci, fara de care, nu stim ce vom deveni, ce se va alege de noi si viata noastra.

Intrucat prea putini sunt receptivi la credinta, la Dumnezeu, la rugaciune, prea multi se adapteaza regulilor facute de cei rai, viitorul chiar imediat nu se anunta bun.

Si oamenii, nici azi, nu vorbesc unii cu altii, da, barfesc unii cu altii, despre altii, pun la cale ceva rau, insa nu sunt prieteni intre ei, buni, adevarati prieteni, prieteni care sa fie oameni buni, nu prieteni la rau, acestia nu sunt prieteni care se aduna, doi, trei, sau mai multi pentru a face raul.

Exista atata aroganta, impaunare, orgoliu sincer, trait la maxim, din partea celor care au o diploma.

Desi tarziu, mai tarziu in viata mea, am  si eu din 2009, si din 2010 eliberata, diploma de licenta, dar nu vad, nu inteleg de ce trebuie sa simti orgoliu pentru diploma de studii superioare ?

Mergi la facultate, te bucuri ca mergi, inveti patru ani, dai examene, obtii o diploma, ai invatat o serie de cunostinte noi, aceasta trebuie sa te bucure.

Ce faci apoi cu aceste cunostinte noi intr-un domeniu al cunoasterii sau altuia ?

Te “lovesti” de chipuri rigide, de fete impietrite, de orgolii, aroganta, semetie, mandrie, cat cuprinde, devin patologici, sunt patologici, adica bolnavi de orgoliu acesti oameni.

Pana la urma, o diploma de licenta se intampla in viata omului, in sensul precis ca nu este cel mai extraordinar fapt, este o munca pe care o depui, inveti, pentru a obtine recunoasterea cunostintelor profesionale dobandite.

De ce atatea chipuri si fete si chiar trupuri rigide, ca de roboti, mandri nevoie mare cu diploma si diplomele lor ?

Mi se pare ciudat chiar, e un orgoliu nemasurat, disproportionat.

Nimeni nu face nimic pentru nimeni, si in special cei care la un loc alcatuiesc institutii publice, de Stat, ministere, guverne, Politie, Justitie, Parchete, chiar si servicii de informatii, care sincer, ar fi fost mult mai bine sa nu fi existat.

Serviciile de informatii din toate tarile au fost pepiniere de infractori, acolo oamenii erau invatati sa minta, sa insele, sa induca in eroare, sa semene minciuna, indoiala, calomnia, sa raspandeasca informatii false, sa omoare.

Prin toate aceste activitati au fost niste criminali.

Cu salariu sau platiti, legal, din banii si bugetul Statului.

Cu alte cuvinte, Scrisoarea aceasta este pentru ca avem mare nevoie de Tine, Dumnezeule in viata noastra, pentru a Te ruga sa vii Tu, chiar Tu Insuti sa ne conduci pentru ca noi oamenii este evident ca nu scoatem la capat si nu suntem in stare, orice initiativa a oamenilor priveste numai cativa oameni, si da la o parte alti multi oameni.

Oamenii hotarasc ceva, bun, de pilda cateva locuri de munca, pentru o mana de oameni, pentru 2, 3 cativa, sau chiar niciunul, - din orice hotarare sau plan bun, al oamenilor, marea majoritate este inlaturata, data la o parte.

Oamenii nu stiu cum sa aiba, sa creeze locuri de munca sau o ocupatie onesta, cum sa faca ei sa isi poate toti castiga painea ?

Dar cei bolnavi, imbolnaviti, infirmi, cei care au ajuns infirmi din rautatea si nedreptatea altora ?

Cei care nu pot sau nu mai pot deloc sa munceasca, sau prea putin ?

Societatea tace, e automultumita, oricum solutii nu se vad.

Trebuie sa Te rugam pe Tine Doamne, Vino si stai cu noi, condu-ne tu, altfel va fi si mai rau de noi toti !!!!!

Ce ne vom face ?

Si poate mai sunt inca cativa oameni buni pe pamant, sau macar cativa oameni care in decursul vietii lor sa nu fi facut rau semenilor lor, sa nu fi facut raul, sa nu fi facut ceva rau altuia, acestia toti vor suferi pentru cei multi si rai.

Dintre cei rai, poate ca, totusi, nu stiu, poate ca unii totusi s-ar putea intoarce la Bine, pe Calea cea Buna.

Vino, Dumnezeule, caci avem cu adevarat cea mai mare nevoie de Tine, Tata Ceresc, aici chiar aici pe pamant, jos, unde traim din pacate iadul, si demult nu mai suntem numai in „Valea Plangerii”, am depasit cu mult „Valea Plangerii”, societatea a coborat mult mai jos, mai adanc si se tot infunda.

Laura Adriana care este avocata, spunea ca intre ei, „colegii” avocati, o expresie, o alta expresie urata, „isi trag teapa” de nu stiu cate zeci de mii de lei, sau de euro, adica vrea sa spuna ca se inseala unii pe altii, cum exact, nu stiu, in ce mod, dar este de notat ca nu se comporta ca niste avocati.

Cand oamenii il alunga pe Dumnezeu, il evita, nu il doresc in viata lor, atunci dau loc Raului, care apare imediat.

Ne rugam Doamne, pentru semenii nostri, si ne vom ruga, ma voi ruga in continuare, pe cati ii vom salva prin rugaciunile noastre si cu Vointa Ta Doamne ?

In fond, nu cunoastem viata fiecaruia, decat in mare. Ma refer la viata cunoscutilor nostri, fiecare a trait cum a trait, dar nu spune totul despre sine.

Am vrut sa scriu si altceva, despre altceva in scrisoarea mea, dar s-a lungit, asa incat voi scrie separat.

Sa inchei acum si aici Scrisoarea mea catre Dumnezeu Tatal Ceresc.

sâmbătă, 20 iunie 2015 ; 20.06.2015 19:12:51 VVVVV

Olivia-Maria Marcov, Bucuresti