Chemarea religioasã la viata cãlugãreascã a Maicii Tereza de Calcutta. The religious call of Mother Teresa of Calcutta ( Maica Tereza, Sfanta Iubirii )

Chemarea religioasã la viata cãlugãreascã a Maicii Tereza de Calcutta. The religious call of Mother Teresa of Calcutta ( Maica Tereza, Sfanta Iubirii )

“Fiicei, sorei si calugaritei Fericita Tereza, pentru aniversarea centenarului nasterii sale, cu drag, parintele Lush Gjergji ”

Chemarea la viata calugareasca este inainte de toate o initiativã, un plan si o lucrare a lui Dumnezeu, care cere, neapãrat, colaborarea umanã.

In primul rând familia Bojaxhiu, apoi parohiile Maria Ajutorul Crestinilor, din Prizren, si Preasfanta Inimã a lui Isus, din Skopje, au avut o influentã deosebitã in istoria acestei vocatii, asa cum au avut si in viata si in actiunile Maicii Tereza.

Lazër Bojaxhiu mãrturisea astfel : Exista un lucru, care pentru ea valora mai mult decat orice : biserica.

Noi locuiam foarte aproape de biserica catolica din Skopje, si cand eram mici, paroh era un preot albanez...

Cantecele religioase, Liturgia si povestirile despre misionari creau lumea in care traiam.

Cand tatal nostru era in viata, casa noastra era o pepinierã politicã.

Dupa moartea sa, credinta a fost cea care ne-a hranit.                                                      

Mama si cele doua fete erau neobosite in organizarea si sustinerea activitatilor religioase...

Inca de pe atunci, Gonxha era foarte interesata de misiuni.

De fiecare data cand veneau misionari din tari indepartate, ea dorea sa-i intalneasca si sa vorbeasca cu ei.

Gonxha Bojaxhiu era activã in orice sens si in orice directie : acasã, la scoala, in teatrul orasului, in corul parohiei, mai ales scria si citea numeroase rugaciuni si poezii, era atrasa de literaturã in general.

Se ruga, se sfãtuia, cãuta vointa lui Dumnezeu, discuta cu mama Drane, cu diferiti preoti din Skopje, cu Lorenc Antoni si cu multi altii.

Cautarea sa vocationala a durat sase ani.

Iata amintirea lui Lorenc Antoni :

Inainte de a se hotari definitiv, daca sa se faca sau nu, sorã misionarã, Gonxha mi-a spus : “Plec pentru aproape doua luni la Letnica”.

Era in anul 1927.

Acolo a facut exercitii spirituale.

Eram acolo si noi, cei din cor si de la tineretul catolic din Skopje, dar si multi tineri veniti din alte parohii.

Ea se simtea foarte bine cu sanatatea, era linistita, senina, chiar foarte multumita, as spune.

La Letnica nu mi-a spus nimic, dar eu mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva.

Intorcandu-ne la Skopje ( cred ca era 20 august ), mi-a marturisit : “Lenci – asa-mi spunea ea- in sfarsit m-am hotarat in fata Fecioarei noastre dragi de la Cernagora : voi pleca misionarã si ma voi dedica in totalitate lui Dumnezeu, pentru mantuirea sufletelor !”

Toti am fost un pic surprinsi, foarte marcati de aceasta decizie, putin tristi, dar si foarte mandri ca una dintre dragele noastre prietene voia sa se faca sora misionara.

Amintindu-si acesti ani de cautari, de rugaciune, de sfaturi, ea mi-a spus : Eram inca foarte tanara, nu aveam nici doisprezece ani ; in atmosfera din familia mea, am simtit prima dorinta de a ma dedica in intregime lui Dumnezeu.

Sase ani m-am gandit si m-am rugat mult, ca sa nu spun ca m-am luptat cu Dumnezeu.

Uneori mi se parea ca am scapat, dar in cele din urma m-am convins ca Dumnezeu ma chema.

Fecioara Maria de la Letnica m-a ajutat mult sa iau aceasta hotarare...

In aceasta lunga si obositoare cautare, Gonxha a avut un ajutor pretios si din partea confesorului sãu de la Skopje, pe care il intrebase, cum putea sa stie daca Dumnezeu o cheama cu adevarat.

Iar el i-a spus :

Daca esti fericitã cand te gandesti cã Dumnezeu te cheama sa-L slujesti pe El si pe aproapele : asta e cea mai buna probã a vocatiei tale.

Bucuria profundã e ca o busolã care iti aratã directia vietii...

Mãrturia Maicii Tereza a continuat :

In ajunul sarbatorii de la Letnica am aprins o lumanare, am ingenuncheat in fata statuii Fecioarei Maria de la Letnica si am facut acest vot personal :

“Vreau sa devin sorã misionarã ca sa-i pot ajuta pe saracii lumii !”...

In arhivele Surorilor de la Loreto, inca se gaseste Cererea scrisã de Gonxha Bojaxhiu, pe care aceasta o adresase Superioarei acelei Congregatii, in Irlanda.

Iata randurile scrise de ea :

Cucernicã Maicã Superioarã,

vã rog sa aveti bunãvointa sa ascultati dorinta mea sincerã.

Vreau sa intru in Congregatia voastra, pentru ca intr-o zi sa pot deveni sora misionara si sa lucrez pentru Isus, care a murit pentru noi toti.

Am terminat al cincilea an de liceu ; ca limbi, cunosc albaneza, care este limba mea materna, sârbo-croata ( limba pe care am invatat-o in scoala ) si putina franceza.

Nu cunosc deloc engleza, dar sper cã Bunul Dumnezeu ma va ajuta sa invat cat imi este necesar ; chiar in aceste zile am inceput sa invat engleza.

Nu pun nicio conditie deosebita ; vreau doar sa fiu misionara si, in toate celelalte privinte, ma incredintez complet vointei bunului Dumnezeu.

Skopje, 28 iunie 1928.

“Pescuind” printre amintiri, cu bucurie Maica Tereza “se intorcea” adesea cu gandul la aceasta relatare.

In scrisoarea din 25 ianuarie 1947, adresata Monseniorului Fernando Perier, Arhiepiscop de Calcutta, printre altele, a scris aceleasi cuvinte pe care le scrisese Superioarei Surorilor din Loreto, in Irlanda, exprimand aceeasi stare de spirit :

Inca de la varsta de cinci ani si jumatate, cand L-am primit pentru prima data pe Isus, a intrat in mine, iubirea pentru suflete.

A crescut in timp, pana cand am venit in India, cu speranta de a salva multe suflete.

Convingerea profunda cã a fost chematã de Dumnezeu, si-o exprima astfel :

Eram o familie fericita, plini de bucurie, de iubire ; am fost niste copii fericiti.

La varsta de optsprezece ani, am hotarat sa parasesc casa parinteasca pentru a deveni sora ; si de atunci, in acesti patruzeci de ani, nu m-am indoit in niciun fel de chemarea mea.

Era vointa lui Dumnezeu.

Era alegerea Lui...

Lorenc Antoni mi-a povestit acest episod :

Eu invatam trei tinere sa cante la mandolina.

Voiau sa-mi plateasca.

Eu le spusesem ca nu era nevoie, pentru ca faceam lucrul acesta din inima si cu multa placere.

Gonxha mi-a spus : “Draga Lorenc, primeste banii acestia ; ai putea sa-i trimiti pentru misiuni, in India”.

Cand Agneza a anuntat-o pe mama ei de intentia pe care o avea, Drane a refuzat la inceput sa-si dea consimtamantul ; si nu pentru ca era surprinsa, sau pentru ca nu ar fi fost de acord, ci pentru ca dorea sa puna la incercare profunzimea convingerilor fiicei sale.

Cand a fost clar cã Agneza nu putea fi abatuta de la hotararea ei, Drane a intrat in camera sa, a inchis usa si a ramas acolo pentru douazeci si patru de ore.

In final, nu fara o considerabila componenta de sacrificiu personal, ii dadu fiicei sale binecuvantarea, prevenind-o solemn ca trebuia sa se daruiasca in totalitate, si cu incredere deplina in Dumnezeu.

Dupa ani, intorcandu-se cu gandul la acea hotarare cruciala, Maica Tereza isi amintea cum mama ei ii spusese cã trebuia sa fie “numai si numai, si cu totul pentru Dumnezeu si pentru Isus” : “Daca nu as fi fost fidela vocatiei mele, ea m-ar fi judecat, asa cum m-ar judeca Dumnezeu. Intr-o zi m-a intrebat : “Fata mea, ai trait numai si numai, si cu totul pentru Dumnezeu ?”

Conform anumitor surse, cuvintele Dranei Bojaxhiu dupa rugaciunea facuta in singuratate, au fost decisive pentru viata Gonxhei Bojaxhiu : Mama Drane ii spuse fiicei sale, Gonxha : “Pune mana ta in mana Lui ( a lui Isus ), si mergi doar impreuna cu El. Mergi inainte, pentru cã, daca te uiti inapoi, te vei întoarce”.

                  

Extras din cartea “Maica Tereza-Sfanta Iubirii”, de Lush Gjergji, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 2010, www arcb.ro, titlul original “Madre Teresa-La Santa Dell’Amore”, Editrice Velar, 2010 www velar.it