Tr :
Buna seara ! 17/09/2016
Objet :
|
Tr
: Buna seara ! 17/09/2016
|
De
:
|
Olivia Marcov (Olivia Marcov@yahoo.fr)
|
À :
|
|
Date
:
|
Dimanche
18 septembre 2016 11h28
|
olivia
Le Samedi 17 septembre 2016 21h29,
Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr> a écrit :
Buna seara tuturor !
Cred ca am racit, racesc usor, si ma
dor muschii spatelui, omoplatilor, am cautat un Advil in casa, silviu are
mereu, dar nu e acasa, si o aspirina nu vreau sa iau.
Vreau sa va spun ca e greu si sa dai
meditatii.
Ca idee de baza, mie in fapt
meditatiile nu mi-au placut.
Daca e vorba sa cunoastem oameni,
profesori, acesta mi s-a parut un alt aspect, care poate fi, de la caz la caz,
adica depinde pe cine cunosti, - placut.
Dar a face meditatii nu e prea
corect.
E drept ca elevul, si studentul
chiar, poate avea nevoie, si chiar are, de o pregatire temeinica, dar e
neplacut cand, pentru a intelege notiuni, este absolut nevoie de un profesor,
numit meditator.
Sa faci lectii particulare e una, se
practicau in Franta, dar in acest caz, elevul nu mergea si la scoala, adica
facea scoala acasa cu profesori.
Eu nu am avut o memorie fotografica,
adica [ sa ] vad textul si sunt in stare sa il si redau, dar exista persoane
care au o astfel de memorie.
Fratele meu mi-a spus ca in anul I
1996-1997 la Stat la Drept, el a avut colege ( fetele mai ales ) care erau in
stare sa invete cuvant cu cuvant, cartile pe dinafara.
In anul I 2005-2006 la noi la Drept,
cand eram si eu studenta, mi-l amintesc pe profesorul Costica Voicu de TGD,
care spre sfarsitul semestrului, activitatii didactice, cand se apropia vacanta
de Craciun, si dupa aceea mai era putin si intram in Sesiunea de iarna, mi-l
amintesc ca dicta cursul ( cand nu tinea Prelegere ) si s-a oprit pentru a ne
spune : "Copii, acuma vedeti si voi cum invatati, nu trebuie sa repetati
cuvant cu cuvant, dar sa invatati bine, totul si sa puteti reda cu ale voastre
cuvinte, de exemplu, in definitia teoriei generale a dreptului sa fie cuprinse
toate elementele definitiei !"
Si asa este si la dreptul penal,
trebuie sa cuprinzi in definitia infractiunii toate elementele constitutive ale
infractiunii, fara de care, daca acestea nu sunt reunite, infractiunea nu poate
fi considerata infractiune.
Dar, vorbind cu profesorul de fizica
Ion Manea la telefon, un om sincer, direct, de altfel la liceu la Balcescu
profesorii nu se ascundeau dupa degete cu noi.
Vorbind cu dl Manea...
Si el a dat meditatii, dar a pus
suflet in aceste meditatii, in primul rand chiar vroia sa intelegi ceva, sa
inveti si al doilea ii tinea pe elevii sai peste orele stabilite, fixate, peste
durata sedintei.
E drept ca daca ai elev cu o
corijenta, trebuie sa il faci sa priceapa, sa isi poata lua corijenta, altfel
cine stie se necajesc si parintii lui.
Dar in sine, nu e drept, pentru ca
elevul merge la scoala, la liceu, si lectiile particulare sunt platite de
parinti.
Pe langa aceasta, multi mergeau la
meditatii si in fapt, aflau subiectele si asa intrau la admitere.
Imi amintesc ca tatal meu povestea
cum sunt schimbate ( substituite ) teze intregi de admitere, si in locul uneia
proaste, aparea scrisa una buna si notata normal, cu nota buna.
Tata nu s-a varat niciodata in
astfel de treburi.
Imi amintesc si ca, odata l-a sunat
acasa prof.si academicianul Lazar Dragos, taticul lui Cristian Dragos...
Si i-a spus lui tata, cred, daca imi
amintesc bine, sa nu ii dea o nota buna, sau poate chiar sa nu treaca o
persoana care nu invatase deloc, existau si astfel de situatii.
Aceasta cu privire la un student.
Unul deja intrat la facultate.
Dar altceva vroiam sa va spun...
Ceva ce nu am inteles, si astazi
chiar uneori ma intreb unde a fost adevarul ?
Sa vedeti : [...]
Cu privire la colegi :
Am raspuns e-mailului Cristinei
Isar, colega mea de clasa din liceu, pentru ca au inceput mailurile cu privire
la intalnirea din noiembrie 2016, 30 de ani dupa liceu.
Dar mi se par din ce in ce mai
ciudati unii si cred ca nu trebuie sa fortam nota, nici sa ne prefacem, daca nu
vrem sa ne vedem.
De fel, Mihaela Roibu e atenta si
sensibila CUM VORBESTE CINEVA CU EA.
Mi-a spus odata la telefon, prin
2010, 2011, cand s-au intalnit numai cativa si eu nu am fost, mi-a dat telefon
inainte de acea intrevedere ce a avut loc la restaurantul Cina de langa Athenee Palace, Mihaela mi-a spus ca de la Andrei
Dobrescu nu a avut niciun raspuns, ca nu s-a straduit sa dea macar un raspuns.
Cum ar veni, asa, de politete.
Cu o alta colega, de atunci, sau din
2006, Mihaela a spus ca nu mai vorbeste, pentru ca aceea nu stiu cum a
reactionat cand a anuntat-o de intalnirea colegilor, i-a inchis telefonul, a
fost acra la telefon ? Nu mai retin.
Dar Mihaela a spus ca a inchis
capitolul cu ea.
In 2006 ne-am revazut dupa 20 de ani
de la liceu si era prima reuniune de la absolvirea liceului.
A fost o emotie !
Au inceput mailurile si era
emotionant, acum ma intreb daca nu era emotionant mai mult pentru mine ???
Mihaela mi-a raspuns ca nu toata
lumea are timp [ ca mine ] de mailuri, ca ea lucreaza.
[...]
eu aveam 13 ani in septembrie 1982 cand a inceput clasa a
IX-a.
Sorescu a fost baiat bun, era
comandantul clasei noastre, era mai matur totusi decat noi ceilalti, in primul
trimestru eu eram tare bucuroasa de inceputul liceului, si, eu va spun, cam
asta mi-a fost felul, uneori nu invatam acasa venind de la scoala, alteori
dimpotriva.... atunci insa nu am invatat la matematica, perfecta nu fusesem eu
nici din scoala generala la matematica, asa incat nu am stiut la lectie si dna
Gabriela Lazarescu ( Mihaela Roibu e prietena cu ea, am aflat in 2007 sunt
vecine si comunica ) mi-a dat sec, nota 4, m-a lasat si corijenta.
Nu mi-a placut reactia ei, si nici
severitatea ei si eu nu prea invatam, imi invatam eu rapid formulele si imi
faceam temele, dar nu insistam.
M-a lasat corijenta, ca nu puteam
crede ce mi se intampla !
Cred ca, pe undeva a si vrut.
Tata s-a dus si a vorbit cu ea.
Dupa ce am ramas corijenta.
Era problema ca de acum daca nu imi
mai dadea nota de trecere ?
Unii profesori nu te scot din note
proaste daca iti au la inceput una.
Si pana la urma mi-a dat nota, mi-a
iesit media generala pe an, si am trecut in clasa a X-a.
Cand insa mi-a dat 4 dna Lazarescu,
care in clasa a X-a ne-a fost si diriginta...
Dupa amabila si buna diriginta din
clasa a IX-a, dna Elena Stefanescu de limba romana, care ne-a spus ca iubeste
copiii si ne considera copiii ei, ca ea si-a dorit un copil si nu poate avea (
zamisli, da nastere ), dna Lazarescu era teribil de severa, seaca.
Era si mai in varsta.
Sorescu colegul meu a venit la mine
la banca, s-a aplecat deasupra mea usor si mi-a spus ca tatal meu e profesor de
matematica si sa vorbesc cu tata sa o schimbe pe dna Lazarescu de la clasa
noastra pentru ca mi-a dat nota patru !
Ma rog, subiectiv vorbind, Sorescu a
fost OK atunci, asa, intr-un fel ca un balsam pe rana mea cu nota mica.
Dar eu nu stiusem la lectie, asa era
ca nu stiusem, si i-am spus lui Sorescu, cum i-am raspuns exact nu mai stiu,
dar i-am spus cred ca - sau ca nu vorbesc cu tata, sau ca nu pot vorbi cu el.
Nu mi se parea corect sa o schimbam
si in acest mod, si pentru toata clasa, pentru ca eu chiar nu stiusem, nu ma
nedreptatise.
Asa, ca un aspect ar fi de spus :
Dna Lazarescu putea sa fie mai
atenta, mai apropiat pedagog de elevi si mai bun psiholog ( psiholoaga nu era
deloc, ar fi fost “afona” la Psihologie ! era anti-psiholoaga !!!! cred ca avea
o tara, mi se parea chiar anti-pedagog, stiti ca azi se face psiho-pedagogie,
ma rog, ea preda, dar psiho-pedagogie e mai mult decat metoda predarii ), dna
Lazarescu putea sa tina cont ca incepusem clasa a noua, si era mult mai greu la
liceul Balcescu decat la scoala generala, era si surpriza, emotia schimbarii si
pentru noi era o schimbare mare, importanta.
Ni se si spusese in scoala ca liceul
Balcescu e cel mai bun.
Eu am vrut acolo sa dau admiterea,
ca sa ma fortez intr-un fel, eu pe mine insami, sa invat mai bine matematica.
Dar, de fapt, mie matematica nu imi
placea.
Si performanta sigur nu as fi putut
face.
Dar, uitati schimbare !!!!!
In clasa a XI-a ne-a venit profesor
de matematica si diriginte dl Armand Caloianu.
Caloianu, aveam sa aflu, era tatal
mai multor fete, avea numai fete, locuia la Poiana Muntelui, peste drum de
noi, undeva printre blocuri, intr-un bloc de 8-10 etaje.
Eram vecini in cartier.
Caloianu a fost inotator de
performanta, si din bazin a luat microbul poliomielitei, asa era povestea lui.
Era tanar si arata cu totul diferit
de acum.
Inalt, frumos, bine cladit.
Acum era in varsta, mergea in baston
si avea un picior deformat de poliomielita si avea mersul incet, mai greoi, si
teapan.
Usor adus de spate.
Caloianu cu mine nu a avut nici in
clin nici in maneca.
Dar Caloianu ma lasa libera, eu asa
m-am simtit la el la clasa.
Ca, daca invat bine, daca nu invat
tot bine.
Nu il simteam om rau, nu il simteam
al dracului, dar nici indiferent de soarta elevilor sai.
Dar ma simteam libera.
Mergeam acasa si imi faceam temele,
in clasa eram atenta, notam totul in caietul meu.
Niciodata eu nu am inteles chiar tot
la matematica, dimpotriva.
Dar in anii claselor a XI-a si a
XII-a eu eram atenta la clasa la matematica si parca simteam eu matematica
accesibila si pentru mine.
Intr-o zi, pe nepusa masa, m-a scos
la tabla.
Eram timida pe atunci, si sa ma
vedeti la analiza matematica cum am iesit eu la tabla si am rezolvat corect ce
mi-a pus in fata !
Nu imi venea sa cred.
Acasa eu nu muncisem in plus fata de
clasa a IX-a, asta e uimitor !!!!
Munceam la fel, ba cred ca mai putin
chiar.
Si asa a fost povestea.
Acuma, daca colegele mele sunt asa
ocupate, poate ca.... mie nu imi vine sa fortez nota chiar deloc.
Pentru ca nu vad placerea de a ne
revedea.
Unde e bucuria asta ?
Si mai gasesc ca relatiile sunt
reci, artificiale, o data la 5 ani, acum, mai nou, numai dupa ce Adrian Rebegel
anunta Revederea claselor, toate clasele se reunesc, numai noi 12 V lipsim !
Colegii mei nu vor cu toate clasele.
La mine a intervenit problema asta
de sanatate si imi e cam greu sa ma deplasez, daca nu e foarte necesar.
Cred totusi ca ai nostri colegi nu
se iubesc si nici nu vor sa se schimbe.
Care cum este, asa ramane.
Ba, unii se inchid in ei si mai
mult.
Stiu ca poate fi timpul, dar toti
stim ca se poate gasi si timp.
In fine, nu prea imi vine sa ma duc,
chiar nu imi vad rostul si locul.
Mi-au si spus ca nu au timp de mine,
Cristina si Mihaela, Cristina chiar era stresata la un moment dat.
[...]
Eu inteleg si ca au familie.
Si eu am avut viata mea, cum necum
am avut-o.
Dar zau ca nu am privit sucit lumea.
Pe ceilalti.
Francezilor chiar le place sa iasa
cu oamenii, cunostinte, prieteni, la masa, ei mai ales la masa stau impreuna,
cred ca asa e mai frumos, in fond, si masa e si pauza lor de pranz, care la noi
nu s-a vrut de catre angajati, am auzit, cand s-ar fi putut, in unele
institutii introduce pauza de pranz, oamenii nu au vrut ei.
Desi le era foame.
Ceva nu e in regula.
Nu imi amintesc ca ma supara sa iau
masa cu Roland si cu invitatul sau invitatii sai, niciodata.
Apoi a fost Bruno o vreme, prietenul
meu.
Ocazii cu el mai putin.
Insa, lucram cu Jean Paul Foinant,
care il cunoscuse pe Bruno si am luat masa impreuna toti trei.
Nu incercam niciun sentiment
anormal, rau, urat, dimpotriva .....
Eram cu Bruno si Jean Paul, eu l-am
placut, nu ne-am inteles din pricina intereselor urate care exista in
Administratie, dar ca om, o vreme cel putin, era placut.
Vreau sa spun ca nu ma supara
oamenii !!!
Chiar si daca am o relatie apropiata
cu unul, numai cu unul singur.
Aveam.
Acum nu mai vreau.
Si gata. Asta e. Nu mai vreau eu
acuma, nu incerc nicio frustrare pentru ca e decizia mea.
Dar zau ca nu imi vine sa ma duc in
noiembrie 2016 sa revad colegii clasei 12 V.
Unii nu au venit pana azi niciodata,
nici in 2006.
Unii care sunt in Romania
Unul singur nu a fost gasit deloc, Adrian Stefanescu, sau
cum se numea Stefanescu ?
Sa ma uit pe lista colegilor, il stiu, il am in minte
elev de liceu, pe el nu l-au gasit deloc.
Adica in Romania sunt reactii ale
oamenilor, la orice varsta si la liceu, foarte egoiste si bruste si directe,
adica [...] .
Si nu se bucurã de oameni.
Pai, daca nu suporti colegii , nu
stiu, dar zau ca e ceva anapoda la mijloc.
Ceva nu e cum trebuie.
[...]
In fine, e trecutul, nu sunt multe
de spus, eu nu stiu prea multe, mai stiu cei care poate vorbeau si despre mine,
dar...
Se vede si acum ca nu vor si nu vor
colegi.
E ok, sa ne retragem elegant.
Nu am avut noroc.
Eu am spus ca nu am avut noroc in
viata asta.
Macar un coleg sau colega din anii
de liceu si in mod firesc tot gasesti.
[...].
E o viata, intr-un fel, pierduta.
[...]
Ei atunci, sa ne retragem frumos.
Nu e bine sa te vezi respins, ca
prezenta ta nu place, ca omul avea ceva de facut, dar vine sa se intalneasca cu
tine.
Ai altceva de facut ??? Te rog, fa !
Zau ca nu ma intereseaza.
La varsta asta, acum, chiar e
tarziu.
Nu opresc pe nimeni din drum si nu am oprit.
Nu am vorbit de rau colegi sau
colege.
Dar e respingere si poate ca nu
vreau sa fiu intr-un fel, oarecum obligata sa o simt si sa o primesc din partea
lor.
E usor sa intorci spatele oamenilor,
sa le spui "Stii dar eu nu am timp, ca tine, nu am timp de tine ! Eu sunt
importanta !"- cam asta rezulta, viata mea e importanta, si viata ta nu
valoreaza 2 parale, tu ai timp si eu sunt om ocupat.
Lasa, fii ocupat si punct.
Mi se pare si rautate gratuita si
ceva in plus, niste sentimente in creierul omului pe care le incearca, de
ostilitate, de iritare, de "nu te suport".
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu