Rugaciuni catre Dumnezeu Domnul, Invataminte de credinta, Ortodoxia (pagina FB), 26 Noiembrie 2015

Rugaciuni catre Dumnezeu Domnul, Invataminte de credinta, Ortodoxia (pagina FB), 26 Noiembrie 2015

Acatiste, paraclise, canoane, rugaciuni-
pagina FB

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, Care ridici de la pământ pe cel sărac şi din gunoi înalţi pe cel lipsit, Tatăl orfanilor, limanul celor înviforaţi şi doctorul celor bolnavi; Cel ce porţi fără mâhnire slăbiciunile noastre şi iei asupră‑Ţi suferinţele noastre; Care miluieşti cu liniştirea; Cel ce treci peste fărădelegi şi ierţi nedreptăţile; Cel grabnic spre ajutor şi zăbavnic la mânie; Care ai suflat peste ucenicii Tăi şi ai zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; Cel ce primeşti pocăinţa păcătoşilor şi ai putere a ierta păcatele cele multe şi grele şi dai tămăduire tuturor celor ce petrec întru neputinţă şi în boală îndelungată; Care şi pe mine smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău, cel încurcat în multe păcate şi tăvălit în patimile dezmierdărilor, m‑ai chemat la sfânta şi preaînalta treaptă a preoţiei, ca să intru în ceea ce este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde sfinţii îngeri doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei Domnului Dumnezeu şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie; Cel ce m‑ai învrednicit a săvârşi cereştile Tale Taine şi a‑Ţi aduce daruri şi jertfe pentru păcatele noastre şi pentru greşealele cele din neştiinţă ale poporului şi a fi mijlocitor pentru oile Tale cele cuvântătoare, ca prin multa şi negrăita Ta iubire de oameni să curăţeşti păcatele lor; Însuţi, Preabunule Împărate, ascultă rugăciunea mea în ceasul acesta şi în această sfântă zi şi în toată vremea şi locul, şi ia aminte la glasul Rugăciunii mele şi dăruieşte tămăduire robului Tău (N), care este în neputinţa sufletului şi a trupului, dându‑i lui slobozire de păcate şi iertare greşealelor celor de voie şi celor fără de voie, tămăduindu‑i lui rănile cele netămăduite şi toată boala şi toată neputinţa. Dăruieşte‑i lui tămăduire sufletească, Cel ce Te‑ai atins de soacra lui Petru şi au lăsat‑o pe dânsa frigurile şi s‑a sculat şi a slujit Ţie. Însuţi, Stăpâne, şi robului Tău acesta (N), dă‑i tămăduire şi izbăvire de toată boala cea vătămătoare. Adu‑Ţi aminte de îndurările Tale cele bogate şi de mila Ta. Adu‑Ţi aminte de gândul omului, care cu osârdie este plecat spre cele rele din tinereţile lui, şi că nimeni nu este fără de păcat pe pământ. Că Tu singur eşti fără de păcat, Cel ce ai venit şi ai mântuit neamul omenesc şi ne‑ai izbăvit pe noi din robia vrăjmaşului. Că de vei intra în judecată cu robii Tăi, nimeni nu va fi aflat curat de întinăciune, ci va amuţi toată gura, neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră este înaintea Ta ca o cârpă lepădată. Pentru aceasta păcatele tinereţilor noastre nu le pomeni, Doamne. Că Tu eşti nădejdea celor fără de nădejde şi odihna celor istoviţi şi împovăraţi cu fărădelegi, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

“Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei. AMIN!“

*

Fa Doamne din inima mea cadelnita sfinta sa arzi tu in ea tamiea iubirii cu duhul ceresc Biruind cu ea oriunde oricind,fa Doamne din inima mea epistola vie sa scriu in ia cuvintele sfinte cu duhul cel sfint so port in lume spre cerul ceresc,fa Doamne din inima mea biserica sfinta sa slujesti tu in ia ,cuvinte vii cu duh ceresc sa biruiesc in lume cu duhul ceresc ,Fa Doamne din inima mea o harpa noua sa cinti tu din ia ,corzile sfinte cu duh sfint sunetul ei in alauta cereasca sa se inalte lumina spre cerul tau ceresc ,Fa Doamne din inima mea o inima buna ca si a ta ,Marita plina de iubire izvorind din ia duh sfint plin de har si mingiiere ,milostivire si jerfa pe altarul ceresc.Milostiv si indurator fii cu mine Doamne ,De 7 ori te voi lauda Doamne ,Ca marit si slavit este slava ta si cit sint cerurile departate de la pamint asa de mare este iubirea ta Doamne pentru cei ce te slavesc pe tine ,Lauda ta in gura mea ,Din muntele cel sfint ochii mei spre tine iam ridicat ca sa nu imi ei sufletul meu si sa ma miluiesti ,Dis dimineata doamne cu glas neincetat te-am chemat ca rugaciunea mea sa ajunga inaintea ta ,Pleaca urechea ta la ruga mea si nu trece cu vederea rugaciunea mea ca smerit sint Doamne .Ridicatam ochii mei la ceruri de unde va veni ajutorul meu ,de la Domnul cine nadajduieste in el mare mila va avea si asteptarea lui roade bune va avea .binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si nu uita ca el te scoate din necazuri el te vindeca el te indreapta pe calea vietii tale el ajuta sa treci marea invulturata de furtuna pacatelor tale .Domnezeu este Domnul si ajutorul nostru cine pe altul in ceruri mai avem decit pe tine ajutor si sprijinitor altul ca tine nu mai este .Ajutami Doamne roabei tale neputintei si credintei mele in veci Amin

*

Pentru a înţelege ce este în sine pocăinţa e necesar să amintim că acest cuvânt este traducerea din limba greacă a cuvântului metanoia care înseamnă schimbarea minţii”.

Aceasta se referă la transformarea interioară, moral-religioasă a credinciosului, înnoirea sa spirituală, angajarea sufletului omenesc în profunzimile sale de taină aşa încât el revine la starea omului cel nou, pe care a dobândit-o prin Botez, este învierea cu Hristos (II Corinteni 5, 17).

Pentru a se ridica pe această treaptă a vieţuirii curate, a revenirii
la starea harică din care credinciosul e căzut, Mântuitorul Hristos a instituit Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii. Acest fapt a avut loc în ziua învierii Sale din morţi când El a dat Sfinţilor Apostoli puterea iertării păcatelor prin rostirea cuvintelor: 
«„Pace vouă; precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi”. Şi zicând aceasta a suflat asupra lor şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”» (Ioan 20, 21-25).

*

Dacă am ști tot ce gîndesc oamenii despre noi, n-am putea trăi. Totuși Dumnezeu a dat această vedere sfinților. De mirare este nu că Dumnezeu iubește oamenii, ci că îi iubește dincolo de răutatea lor. Începutul sfințeniei este să nu mai vezi răul ca pe ceva îndreptat împotriva ta, ci ca pe o rană a celuilalt. Această vedere este o vedere dumnezeiască. Hristos a înviat! -Savatie Baștovoi

*

Pentru ca preotul să poată împărtăşi harul iertării păcatelor,
pentru a-şi pune în lucrare puterea de a lega păcatele este necesar ca credinciosul convins de păcătoşenia sa să îngenuncheze în faţa duhovnicului şi să-şi mărturisească fără nici o reţinere păcatele.

*

„Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9).

*

Despre această mărturisire a vorbit proorocul David când, convins de păcătoşenia sa a spus: „Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea.”

Cuvintele „împotriva mea” înseamnă că păcatul nemărturisit este o boală care macină sănătatea sufletească, dar şi trupească.

De aceea psalmistul David simţind povara păcatului a făcut pasul hotărâtor al mărturisirii: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu” (Psalmul 31, 6).

*

Trei cuvinte care alungă tot răul

În vremea încercărilor şi a necazurilor, atunci când inima este înconjurată, împresurată de gândurile îndoielii, puţinătăţii de suflet, nemulţumirii, cârtirii, trebuie să ne silim a repeta adesea, fără grabă, cu luare aminte, cuvintele „Slavă lui Dumnezeu!”.

Cel ce va crede întru simplitatea inimii sfatul înfăţişat aici, şi îl va pune la încercare atunci când se va ivi nevoia, acela va vedea minunata putere a slavoslovirii lui Dumnezeu, acela se va bucura de aflarea unei noi cunoştinţe atât de folositoare, se va bucura de aflarea unei arme atât de puternice şi lesnicioase împotriva vrăjmaşilor gândiţi.

Singur răsunetul acestor cuvinte rostite atunci când năvălesc mulţime de gânduri ale întristării şi trândăviei, singur răsunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parcă numai cu gura şi parcă în văzduh, este de-ajuns ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure şi să se întoarcă, fugind.

( Avva Maleahi Eacov Nathan ) (pagina [cont] FB personal, preluat de “Ortodoxia”, pagina FB publica)

*                                                                                                                                 

Taina Sfintei Treimi...

Dumnezeu ramane de nepatruns in fiinta Sa, insa Se descopera in chip tainic celor care se invrednicesc de vederea Lui. Iconomia, coborarea Sfintei Treimi catre creaturi, va fi mereu implinita de teologie, care e taina fiintei Persoanelor Treimii si care nu va fi in veci patrunsa cu mintea.

*

Energiile necreate, izvor de indumnezeire

Aprofundand si clarificand invatatura Parintilor Bisericii, in era controverselor teologice, Sfantul Grigorie Palama insista mult asupra faptului ca revelarea in timp a Fiului si a Duhului sunt manifestari care reveleaza "monarhia" Tatalui, principiu fundamental atat al iconomiei, cat si al teologiei. Energiile necreate sunt izvor de indumnezeire, insa nu si corupere a infinitatii de nepatruns a fiintei dumnezeiesti. Spune Sfantul Grigorie Palama: "Dar cel care vede lumina dumnezeiasca nu considera ca vederea de care a fost invrednicit este fiinta lui Dumnezeu. Dupa cum sufletul da nasterii si transmite viata in corpul insufletit (si noi numim viata aceasta "suflet", stiind ca sufletul care este in noi si care este "cauza" vietii este altceva decat viata), la fel Dumnezeu Care locuieste in sufletul teofor ii transmite acestuia lumina. Dar unirea cu Dumnezeu - Cel Care e cauza tuturor - cu cei vrednici depaseste lumina aceasta: Dumnezeu, ramanand intreg in Sine Insusi, locuieste intreg in noi, prin puterea Sa cea mai presus de fire, si ne transmite nu firea Sa cea dumnezeiasca, ci slava si stralucirea Sa. Aceasta lumina este dumnezeiasca si pe drept cuvant e numita "dumnezeire" de catre sfinti, caci e izvor al indumnezeirii".

*

„Omul este ceea ce rămâne după judecata lui Hristos,nu după judecățile oamenilor.”!!! Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său?

*

http://www.ganduridinierusalim.com/minune-infricosatoare-in-siria-anul-acesta-2015-video/

*

Biserica Ortodoxa Românã Trento ( pagina FB ) (preluata de “Ortodoxia” pagina publica FB) :

Sinaxar 26 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Acesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

*

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit şi "Pocăiţi-vă".

Acesta se trăgea din ţara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa pe tatăl şi său pe mama sa" şi celelalte, şi-a lăsat tot şi s-a dus la o mănăstire unde a arătat tot felul de nevoinţe şi a întrecut pe toţi monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârşita aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cercetă toate locaşurile călugărilor. Iar sfântul ieşind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor şi zicând: "Pocăiţi-vă". Deci s-a dus şi în insula Creta la toate cetăţile şi oraşele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a făcut multe minuni şi a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârşit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinţei.

*

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

Acesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia la săraci şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci prin nevoinţa obositoare şi vieţuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, şi a intrat într-o peşteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Şi s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acelui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci aşa vieţuind pururea pomenitul şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul.

*

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia. Şi când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viaţă. Avea îndrumător şi stareţ pe un monah foarte leneş şi neînfrânat. Deci atâtea necazuri şi supărări răbdă de la el fericitul, încât la mulţi poate par necrezute.

Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul şi alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul şi a fost îngropat în cimitirul părinţilor. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare şi înţelept părinte şi i-a zis: "Fratele Acachie a murit". Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăşi i-a zis: "Vino de vezi". Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu aşa: "Frate Acachie, ai murit?" Iar mereu mulţumitorul şi desăvârşit ascultătorul a arătat încă şi după moarte supunerea sa, căci răspunzând a zis: "Cum este cu putinţă, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare?" Atunci îndrumătorul şi stareţul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamărită minune a căzut cu faţa la pământ în lacrimi. Şi făcându-şi chilie lângă mormântul cuviosului, acolo şi-a petrecut viaţa, cu înfrânare, mărturisindu-se părinţilor pentru bătăile ce da sfântului şi zicând cuvântul acesta "Ucidere am făcut".

Iar cinstitele moaşte ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea şi de firească dezlegare. Şi au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat o dată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, şi numai doi fraţi au rămas în mănăstire. Unul ca să păzească, iar celalalt pentru că era bolnav. Şi s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să-i sape mormântul şi să facă şi celelalte trebuincioase spre îngropare. Aşadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; şi iarăşi l-a băgat în mormânt. Şi fiindcă iarăşi l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se şi zicând: "Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultator şi mândru, încât nu primeşti pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăşi afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt". Şi a pus pe fratele iarăşi în mormântul sfântului şi s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăşi, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Şi aşa până astăzi se vede deşert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie.

*

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la oraşul Cirului zăbovea neavând peşteră, nici casă, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireştile nevoi. Trupul lui era legat cu lanţuri foarte grele pe sub cămaşa sa cea de păr, cu care erau legate şi gâtul şi mijlocul său. Asemenea avea lanţuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte şi două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuiau litera H; şi pe la coatele mâinilor avea câte un lanţ de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său care zicea către sfântul:

"Ştiu, robule al lui Dumnezeu că poţi, numai nu te îngreuia a face rugăciune". Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil şi l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Şi închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea sfântului, întâmpină pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apă, şi luându-i apa îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe sfântul în nedumerire. Iar o dată venea aducătorul de apă şi nesimţindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul şi i-a zis: "Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, şi am ajuns nu în mică supărare pentru lipsă de apă". Iar acela i-a răspuns: "Pururea părinte, la ceasul şi ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici". Iar sfântul a zis către dânsul: "De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin şi te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta". Aşa nevoindu-se şi mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

*

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida.

*

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis şi pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

*

Buna Vestire ( pagina FB ) (preluata de “Ortodoxia”, pagina publica FB) :

Momentul dezlegării păcatelor are loc la sfârşitul Spovedaniei când preotul duhovnic împărtăşeşte harul iertării prin punerea mâinilor pe capul credinciosului şi prin rostirea cuvintelor: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule (N) şi să-ţi lase ţie toate păcatele tale. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.

Pentru a-şi atinge scopul ei duhovnicesc, Spovedania trebuie să fie expresia durerii sufleteşti, a regretului pentru tot trecutul nostru întunecos. Nu este de ajuns simpla înşirare a câtorva fapte, căci aceasta nu este pocăinţa inimii, ci a gurii, este o pocăinţă falsă,exterioară, formală şi nu exprimă convingerea că dorim să ne eliberăm de păcate, ci este împlinirea unei simple forme care nu are nici o valoare în lucrarea mântuirii.

*

De ce mă urăști tu frate tot mereu,

Tu nu știi c-avem același Dumnezeu?

Eu ți-s frate, tu mi-ești frate

In noi doi un suflet bate, de român.

Iar in cer avem acelasi bun Stăpân...

*

Maica Domnului împarte daruri celor ce se ostenesc a cânta și a priveghea în biserică

Cuviosul Atanasie de la Aton, zidind o frumoasă biserică în cinstea Precuratei Născătoare de Dumnezeu, binevoind și bucurându-se de acest dar, Preacurata s-a făgăduit că ea personal va chivernisi acest Sfânt Locaș cu cele necesare, numai să-și împlinească monahii datoria și pravila lor. Preasfânta adeseori cerceta acest Sfânt Locaș și purta grijă de starea sufletească a monahilor ce viețuiau aici, lucru care se vede foarte bine din povestirea ce urmează.

Cel ce s-a învrednicit de a vedea aceea se numea Matei, care petrecea bine în viața călugărească și care avea ochii inimii curați și luminați. Acesta stând cu frică, cu luare aminte și cu cucernicie la cântarea de dimineață în adunarea bisericii, a văzut intrând în biserică pe Preasfânta Fecioară cea prealuminată, cu doi îngeri prealuminați, un înger mergea înaintea ei purtând o făclie, iar altul în urmă; apoi ea mergea printre frați și le împărțea daruri. Astfel, fraților care stăteau în strane și cântau le-a dat câte un galben, iar celor ce stăteau în alte locuri în biserică, le-a dat câte doisprezece bani, celor ce stăteau în pridvor câte șase bani, iar la unii din frații cei vrednici le-a dat câte șase galbeni. Matei a văzut acestea, și el în persoană s-a învrednicit a lua șase bani din precuratele ei mâini.

Sfârșindu-se vedenia, fratele acela s-a dus la Cuviosul Atanasie și l-a rugat să-i dea și lui un loc în ceata celor ce cântă și a spus Sfântului ce văzuse el. Părintele cunoscând că aceea este cercetarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a umplut de multă bucurie duhovnicească. Împărțirile galbenilor la frați a înțeles că erau feluritele ei daruri, care s-au împărțit fiecăruia din veșnicie. Pentru că celor ce stăteau la cântare cu rugăciuni mai fierbinți și cu luare aminte, li s-a dat mai multă răsplătire, iar cei ce luau aminte mai puțin, mai puțin au și primit. Cel ce a văzut aceea a fost asemănat cu cei mai mici, pentru ca prin lipsirea de darurile cele mai mari să se smerească și să spună vedenia, iar pe de alta, să nu se mândrească prin asemănarea cu cei mai vrednici, ci să petreacă cu cei mai mici, în smerită cugetare. Din această arătare s-a cunoscut bunăvoința Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru Cuviosul Atanasie și pentru mănăstirea lui.

(Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului)

*

Rugăciune care se citeşte în fiecare post

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

*

Sursa :

https://www.facebook.com/Ortodoxia-566920763334431/?fref=nf