John F. & Jacqueline Kennedy, by Alan Posener ( extracts / extrase )

John F. & Jacqueline Kennedy, by Alan Posener ( extracts / extrase )

“In 1924, Mrs. John Van Rensselaer atragea atentia asupra faptului cã societatea new-yorkezã este dominatã de Vanderbilt, Astor, Morgan, Davidson, Belmont, Vanderlip si Gould, dar cã numai una dintre aceste familii a cunoscut “apreciere sociala inca inaintea razboiului civil”, anume familia Astor, care se tragea insa la randul ei, doar dintr-un “negustor de piane din Walldorf, Germania”.

Niciuna dintre aceste familii nu-si poate urmari arborele genealogic pana la Revolutie, nemaivorbind si de perioada coloniala.

Superbogatii Rockfeller sunt considerati in cercurile cele mai bune, ca asociali, si mai traiesc si astazi oameni care-si pot aminti cã bunicii lor le interziceau sa se joace cu copiii familiei Rockfeller – “nepoti de gangsteri”.

Romancierul Louis Auchincloss, a carui familie, cu 21 de notificari in Registrul Social – Who’s Who al aristocratiei americane – ar putea fi considerata una dintre cele mai de vaza stirpe ale Americii, isi aminteste : “ Pentru noi, Rockfellerii faceau parte din aceeasi categorie ca si familia Vanderbilt. Ne venea greu sa-i luam in serios.”

Colegul si ruda sa, Gore Vidal, adãuga : “Cei din familia Auchincloss erau inclinati sa-i dispretuiasca pe Astori, fiindca acestia erau ingamfati.”

Despre familia Auchincloss vom mai vorbi fiindca, atunci cand Jacqueline [ Kennedy ] avea 13 ani, mama sa, Janet, s-a casatorit pentru a 2-a oara cu seful acestei familii, Hugh Dudley Aunchincloss Junior.

Acum vrem doar sa mai remarcãm faptul ca, in timp, pretentiile aristocratice ale acestei familii, asa de mandra de radacinile ei scotiene, si-au pierdut rostul.

Banii initiali fusesera cheltuiti de mult, si Hugh D. ( “Hughdie” ) isi datora averea sa remarcabila, casatoriei tatalui sau cu Emma Brewster Jennings, al carei tata a fondat Standard Oil Company impreuna cu “gangsterul” John D. Rockfeller. ( In ciuda snobismului sau, ulterior, scriitorul Louis Auchincloss s-a casatorit totusi cu o Vanderbilt).

Daca si familii ca Rockfeller erau mai degraba evitate de inalta societate, in ciuda puritatii lor etnice si a corectitudinii religioase – John D. Rockfeller a fost un baptist convins -, cei care nici macar nu faceau parte din WASP – evreii, cei proveniti din Europa de Est sau Sud, catolicii irlandezi, cum erau cei din clanul Kennedy – erau despartiti de aceasta, ca printr-un zid de sticla.

Joseph P. Kennedy si-a inceput cariera in domeniul bancar, si-si mai amintea de Anunturile de angajare in care se putea citi : “irlandezii nu trebuie sa se osteneasca sa candideze.”

Manipuland Bursa cu speculatii, de genul celor care au dus la crah-ul de la Bursa din 1929, si pe care el insusi le-a interzis ca reprezentant al presedintelui Franklin Roosevelt, prin comertul cu whisky scotian si de B-Pictures de la Hollywood, Kennedy [ Joseph ] a ajuns al 12-lea pe lista celor mai bogati oameni din America. In ciuda acestui fapt, sotia sa Rose si fiica sa n-au fost invitate niciodata la balurile “lumii bune din Boston” si nici el insusi n-a fost primit ca membru al cluburilor selecte, nici in Boston si nici in resedinta sa de iarna de la Palm Beach.

“M-am nascut aici. Copiii mei s-au nascut aici.

Ce dracu’ trebuie sa mai fac pentru a deveni american ?”, a exclamat el deznadajduit.

Era limpede cã pentru el, a deveni american insemna sa fie acceptat de WASP.

De cele mai multe ori, Joe Kennedy reactiona ambivalent la asemenea jigniri.

Pana la moarte, ele i-au hranit resentimentele fata de aristocratia din WASP, moto-ul sau fiind : “Don’t get mad, get even” –nu te enerva, razbuna-te.

Unul din instrumentele acestei razbunari a fost politica.

De aceea, el a fost unul dintre primii sustinatori ai lui Roosevelt in care vedea, atat un salvator al capitalismului, cat si un tradator al propriei sale clase – aristocratia WASP.

Dupa ce sustinerea unei intelegeri cu Hitler a dus a ruptura cu Roosevelt si la prabusirea carierei sale politice, el si-a transferat motivatia asupra fiilor.

“Aceasta tara nu este privilegiul protestantilor” – acestea au fost cuvintele cu care si-a indemnat, in 1956, fiul sa participe la lupta pentru presedintie.

In acelasi timp insa, Joe depunea mari eforturi pentru a putea forta accesul spre patura conducatoare, daca nu pentru el, macar pentru fiii sai.

Si pentru acest obiectiv, politica era un mijloc de atingere a scopului.

Speculantul la Bursa, total lipsit de experienta politicii externe, l-a determinat in 1937 pe Roosevelt, sa-l numeasca ambasador in Marea Britanie, unde a intretinut relatii stranse cu inalta aristocratie si unde a fost primit la curte.

Inainte de plecare i-a spus unui asistent : “Nu impacheta prea multe. Nu ramanem decat pana in momentul in care vom fi trecuti in Registrul social ; dupa aceea ne intoarcem la Hollywood si mai facem niste bani.”

Cu toate ca si el a fost victima unei prejudecati rasiale, Joe Kennedy impartasea, in general, prejudecatile rasiale ale clasei conducatoare din America.

Proaspat numitul reprezentant al SUA la Londra i-a declarat ambasadorului german ca intelege pe deplin politica Führer-ului fata de evrei ; in fond nici la Boston evreii nu erau primiti in Cluburile mai selecte.

Nu si-a trimis fiii la scoli catolice, ci la internatele in care isi educa copiii aristocratia WASP, astfel incat acestia au asimilat sporturile practicate de clasa conducatoare, dialectul reprezentantilor acesteia, gusturile lor, manierele si atitudinea lor de superioritate condescendentã, ei neputand fi deosebiti prin nimic de urmasii “familiilor mai bune”.

“Nu  conteaza ce esti”, le-a explicat el, “ci ceea ce cred oamenii ca esti”.

I-a indemnat sa cultive contactul cu cei din “clasa” care nu avea de oferit decat bani “vechi”.

De aceea s-a numarat printre cei care au decis casatoria fiului sau Jack [ JFK ] cu Jacqueline Bouvier.

A afirmat : « Un polician trebuie sa aiba o sotie, iar un politician catolic trebuie sa aiba o sotie catolica. Aceasta trebuie sa aiba clasa. Jackie are mai multa clasa decat oricare alta fata pe care am vazut-o pe aici.”

Tatal lui Jacqueline, Vernou Bouvier al III-lea, supranumit “Black Jack” datorita parului sãu negru, a bronzului sãu bine ingrijit si a nenumaratelor sale aventuri amoroase, era, ca si Joe [ Kennedy ], catolic si speculant la Bursa, un catolic divortat si pe deasupra si un speculant ratat.

Dar familia Bouvier, asa statea scris negru pe alb in albumul lor de familie, provenea din inalta aristocratie franceza si din ea nu faceau parte numai conti si contese, duci si ducese, ci si un print si chiar un rege.

Unor oameni cu un asemenea sange nu li se reproseaza catolicismul cvasi-mostenit. Bineinteles ca Bouvierii erau inregistrati in Registrul Social.

Se spunea ca mama Jacquelinei, Janet Lee, provenea din “vechea familie Lee din Virginia” ; la a 2-a casnicie a fost primita chiar si in familia Auchincloss.

Fiul lui Joe Kennedy nici nu si-ar fi putut dori o partida mai buna.

Legatura cu Jacqueline a fost cheia intrarii in inalta societate, un avantaj de nepretuit in lungul drum spre Casa Alba.

Initial, mireasa si parintii ei aveau serioase indoieli – mai ales Black Jack Bouvier, fiindca-l ura pe Joe Kennedy, a carui Reforma la Bursa il ruinase ; Janet Lee, fiindca avea sentimentul ca Jacqueline se casatorea cu cineva cae-i era inferior din punct de vedere social ; Jacqueline fiindca “Kennedy-ii sunt asa de cumplit de bourgeois”.

Aroganta Janetei Bouvier Auchincloss fata de cei din familia Kennedy era mai mult un mijloc de-a ascunde petele intunecate din Biografia propriei familii.

In primul rand, Janet nu facea in niciun caz parte din vechea aristocratie a Sudului ( dar nici nu provenea din familia de evrei Levy, asa cum remarca rautacioasa Gore Vidal ) : la fel ca si bunicii lui Joe Kennedy, si bunicii ei venisera in America ca emigranti irlandezi saraci.

In al 2-lea rand, era ceva ce poate ca nu stia nici Janet : arborele genealogic al familiei Bouvier era o simpla inventie a socrului ei care, cu ajutorul acestei romante de familie, a escrocat accesul acesteia, in cele mai inalte cercuri, si a ascuns faptul ca familia sa avea la origine fermieri saraci – bouvier inseamna “vacar” – si primul Bouvier din America a fost tamplar de mobila.” – in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

“Clanul Kennedy n-a reprezentat numai o noua generatie si o noua dinastie, ci si o schimbare de paradigma in interiorul clasei conducatoare a Americii.

Pana la al doilea razboi mondial, America era in mana pãturii superioare, a asa-numitilor WASP : White, AngloSaxon and Protestant ( Albi, AngloSaxoni si Protestanti ).

Din aceasta clasa superioara faceau parte si cateva familii de provenienta scotiana, germana si franceza, precum si familiile “Knikerbocker” din New York, urmasii fostilor colonialisti olandezi, cum au fost si cei din clanul Roosevelt.

Ferdinand Lundberg aprecia intr-o carte remarcabila, aparuta in 1937, ca aproximativ 60 de familii controlau principalele institutii din America : scolile de elita si cele mai renumite universitati, Wall Street, mass-media, Casa Alba etc. Aproape toti faceau parte din patura superioara a WASP.

Totusi, in interiorul WASP, chiar in sanul celor 60 de familii, existau diferentieri mai subtile si mai putin subtile.

In Boston, orasul din care provine familia Kennedy, se spunea, referitor la principalele 2 familii, ca Saltonstalls-ii discuta numai cu Cabot Lodges, dar Cabot discuta numai cu DUMNEZEU.

Nici in New ork-ul mai putin puritan, lucrurile nu erau cu mult diferite.”, in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

“We are hollow men. – T.S. Eliot in “Narcis” pagina 50

“We are hollow men. – T.S. Eliot in “Narcis” pagina 50 in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

“Intr-o scrisoare pe care i-a trimis-o prietenului si tovarasului sau din timpul razboiului, Red Fay, Kennedy se plangea de faptul ca “sunt, in acelasi timp, si prea batran si prea tanar ca sa ma casatoresc”.

La 36 de ani, depasise deja jumatatea vietii, “limita umbrei”, asa cum o numeste Joseph Conrad ; nici nu dorea si nici nu putea sa-si schimbe viata si s-o inceapa din nou in cadrul unei casnicii.

Pe de alta parte, din punct de vedere emotional, Kennedy era cu adevarat “prea tanar” ; avea in el ceva neterminat, imatur.

Omul care-si dorea sa devina presedinte n-a fost niciodata obligat sa castige bani si sa-si regleze propria situatie financiara, n-a luat niciodata, de unul singur, deciziile care priveau ceea ce-si dorea sa faca in viata ; n-a trait niciodata singur, n-a condus niciodata o gospodarie, nemaivorbind despre cumparaturi, gatit sau spalatul rufelor ; si in ciuda remarcabilei sale cariere de Don Juan, Kennedy stia foarte putine despre femei.

La 13 ani fusese trimis la internat, apoi la Universitatea Harvard, care era rezervata barbatilor, si apoi, la scurt timp, in Marina militara.

[...] La sfarsitul razboiului, Kennedy avea 28 de ani si intreaga sa tinerete – prelungita artificial de cel de-al 2-lea razboi mondial – a fost marcata de prieteniile pe care le-a legat cu barbatii.

Si in lupta electorala – iar cariera sa dintre 1945 si 1960 a fost o neintrerupta lupta electorala – Kennedy a adunat in jurul sau un grup de barbati care-i erau credinciosi : vechi politicieni de profesie, colegi de scoala si de armata, jurnalisti, intelectuali si pe fratii sai, Bobby si Ted.” - in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

"The pursuit of happiness - o formulare exemplara, care poate insemna atat dorinta de a avea noroc, cat si savurarea acestuia - este, pe langa viatã si libertate, UN DREPT UMAN INALIENABIL si afacerea propriu-zisa a cetateanului american, in care Statul trebuie sa se amestece cat mai putin.

Cel putin asta stã scris in Declaratia de Independenta a lui Thomas Jefferson din 1776." - in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

(Despre John Fitzgerald Kennedy) "In severul internat Choate, Jack [ JFK ] nu s-a remarcat, nici prin rezultate academice, si nici prin performante sportive deosebite, el intrand in istoria acestuia, mai ales ca fondator al Clubului anarhist "Muckers". Dar tocmai cel care era tinta shotiilor acestui Club, Rectorul George St. John, l-a considerat pe Jack [ JFK ] ca fiind "unul dintre cei mai buni oameni din lume", iar elevii proveniti din aristocratia WASP, care-i erau colegi in clasa de absolvire, l-au ales pe rebelul irlandez, drept "barbatul care, probabil, va avea cel mai mare succes in viata."

In ciuda provenientei sale etnice, si a performantelor mediocre, a fost primit intr-unul dintre cele mai selecte Cluburi de Studiu, fiindca 2 dintre cei mai apreciati si curtati studenti au refuzat sa faca parte din acest Club, fara ca si el sa fie acceptat." - in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

"Sunt o femeie de moda veche", se plangea Jacqueline [ Kennedy ] unei reviste pentru femei.

"Pentru mine menajul reprezinta o bucurie.".

Insa, fiindca nu era o bucatareasa buna, s-a inscris la un curs de bucatarie.

In curand, cititoarele au aflat din pana tinerei sotii a senatorului, ce s-a intamplat in prima zi de dupa absolvirea cursului:

"Am auzit toate acele vesti aberante, despre mireasa care arde toate mancarurile, si eram sigura ca mie nu mi se va intampla asa ceva, si totul are sa mearga bine, dar brusc, nici eu nu stiu de ce, bucataria s-a umplut de fum."

Cand a scos din cuptor cotletele de miel, "tigaia a alunecat si uleiul a sarit peste tot. Un cotlet cazuse pe jos, dar l-am pus totusi pe farfurie.

Intre timp, se arsese si explodase si sosul de ciocolata.

Ce miros !

Nu mai puteam scoate lingura din ciocolata care se intarise ca fierul. Cafeaua era rasuflata.

Mi-am oparit un brat...

Dupa aceea a venit Jack [ JFK ] si m-a invitat la cina." - in "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

"Grecii...aveau mitul activitatii demonilor si credeau ca aceastia ne formeaza caracterele si ne determina viata.

M-am orientat de multe ori dupa fantezia cã pentru fiecare om existã un mit [ pe ] care, daca-l cunoastem, ne va ajuta sa intelegem tot ceea ce a facut sau a gandit acel om.", W.B. Yeats la mormantul lui Shakespeare, in "Printesa circului" pagina 34, "John F. & Jacqueline Kennedy", by Alan Posener, Colectia "Perechi Celebre", Editura Paralela 45, 2005, titlul original al cartii : "John F. und Jacqueline Kennedy" 1997 by Rowohlt Verlag GmbH, Berlin, Editura Paralela 45, 2005, pentru prezenta editie.

https://www.facebook.com/oliviamaria.marcov