Credinta catolicã exprimatã de Episcopii din Belgia

Credinta catolicã exprimatã de Episcopii din Belgia

Credinta catolica exprimata de Episcopii din Belgia este o carte pe care am gasit-o si am cumparat-o, cred, chiar din Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti – adica nu din libraria Sfantul Iosif care se afla la cativa metri mai sus de Catedrala Sf.Iosif – in anul 2004, in luna octombrie.

Pentru ca mi-a placut foarte mult, atunci cand eram studenta la Drept, prin anul 2008, am scanat pagini din aceasta carte si le-am trimis si unora dintre colegii mei.

Cartea are 245 de pagini in total, insa, desigur, eu nu am reusit sa scanez decat mult mai putine.

Din nefericire, nu toata lumea intampina, primeste sau “recepteaza” credinta cu placere, cu bucurie.

N’importe, ar spune francezii credinciosi, adica, nu conteaza, Dumnezeu existã si nu cere voie oamenilor, Creatia Sa, pentru a exista si a fi Viu.

O singura data mi-a fost dat sa vad, fie l-am primit direct, fie mi l-a trimis un coleg ori o colega de facultate, deci indirect, - mi-a fost dat sa vad un e-mail al profesorului nostru din anul I, de la disciplina Psihologie Judiciara, care era in acea perioada si decanul facultatii de Drept a Universitatii “Spiru Haret” din Bucuresti, un e-mail al profesorului Tudorel Butoi.

Acest e-mail era genul de mesaj impersonal, adica putea fi atribuit oricui, oricine ar fi putut fi autorul sãu, genul de email care se dã mai departe, se transmite din om in om, gratie internetului si care, am remarcat, pe unii ii supara si irita.

In acest mesaj erau citate cateva cazuri de oameni, persoane care nu credeau in Dumnezeu sau care in timpul vietii lor au luat numele Domnului in desert, iar consecintele au fost dintre cele mai neplacute pentru acesti oameni, ulterior.

Pentru cã Dumnezeu existã, este Viu, pentru cã Providenta Lui existã si se manifesta, desi creierele unor oameni nu pot accepta, nu pot intelege acest fapt, aceasta realitate.

Asa cum spune si Studiul Bibliei Catolic de pe pagina internet a Catholic Parish of the Nativity of Jesus din orasul Magadan din Rusia ( magadancatholic.com ), “If you have a habit of taking God’s name in vain, stop today”.

Se stie, fiecare face cum vrea, cum intelege, dar tot fiecare trage consecintele singur, dupa aceea.

Din acel e-mail mi-am spus in sinea mea, probabil ca putem trage concluzia ca profesorul Tudorel Butoi crede in Dumnezeu.

Desi cand crezi in Dumnezeu, si vorbele si faptele tale sunt dumnezeiesti, nu-i asa ?

Sunt dumnezeiesti si nu “ceausesti”, dupa numele dictatorului Nicolae Ceausescu, care a avut initiativa si meritul de a educa, invata, pregati locuri in facultatile Statului pentru multi oameni, multi care cine stie, poate altfel, nu ajungeau deloc instruiti.

Nu rad de nimeni, spun numai ce a fost.

Cred ca toata lumea, toti oamenii care vor si isi doresc sa faca studii, oricat de avansate, trebuie sa le poata face.

Dar trebuie sa dovedeasca ca sunt oameni, la finalul acestor studii, sau pe masura ce termina cate o etapa din aceasta de studii, adica scoala, liceul, facultatea, masterul, doctoratul, studiile post-universitare, alte specializari, etc.

Ca sa vedem insa oameni ajunsi la varsta parului alb, si care rad de cei mai tineri decat ei, mi-a fost greu sa vad acest lucru in facultate si la masterul din 2010 la care m-am inscris si unde am fost oribil tratata.

De altfel nu am putut sa imi termin masterul in 2012 cum ar fi trebuit, si nu l-am terminat deloc.

Iar taxa platita, a ramas platita, se stie, taxa nu se ramburseaza.

Dar, au existat si reactii negative fata de Credinta catolica, fata de rugaciuni, un coleg, si culmea, un coleg care nu era rau, nu era un om rau si nu a fost deloc un coleg care sa fie dezagreabil in vreun fel, cum s-ar spune, genul de coleg care si-a vazut de viata lui, mi-a scris ca paginile de credinta sunt “cãcaturi”, care nu il intereseaza deloc, nu il doare nici undeva, anume in posteriorul sãu numit “cur” si nu ii pasã de credinta sau rugaciuni, totusi, tonul scrisorii sale se imblanzea si devenea agreabil cand mi-a scris “trimite-mi cursuri”, mesajul sau a inceput cu “trai-ti-ar familia” ; era invocata de catre acest coleg si o expresie consacrata in cultura romaneasca, de genul “sa moara mama”.

Ba chiar, acel coleg mi-a urat sarbatori fericite, l-am ajutat cand si cat am putut in ce priveste cursurile, el si-a “inghetat” un an cum se spune, s-a insurat, si nu a continuat in an cu noi, ne-a fost coleg putina vreme, mai ales ca fiecare sosea la facultate cand sosea, deci nu ne vedeam cu totii chiar in fiecare zi de curs.

Altadata, acest coleg a tinut chiar sa imi trimita un sms, in care mi-a urat la fel, si foarte decent, prietenos, sarbatori fericite, intr-un text micut, dar civilizat si frumos, ce mai.

Uite, chiar azi, rasfoind arhiva mea personala de e-mailuri, cautand paginile scanate din “Credinta catolica exprimata de Episcopii din Belgia”, am dat intamplator peste emailul acestui coleg, pe care sa fiu sincera, chiar il uitasem.

Acuma insa, imi spun ca, intrucat lui nu ii place credinta, ar fi potrivit sa fie in anturajul unei tinere – si el era, este inca tanar si se si insurase cu o fata tanara, in anii facultatii – precum eleva de liceu de la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti care dorea, sa devina o calugarita, sa intre la manastire.

Ma gandeam si ca, liceul Nicolae Balcescu cum se numea Colegiul Sfantul Sava pe vremea regimului comunist, era si era, a fost, un liceu foarte serios, profesorii erau niste profesori bine pregatiti si niste oameni foarte inteligenti, proveneau din familii bune, in fine, de ce sa nu o spun, da, erau oameni deosebiti si cadre didactice bune, cu simtul observatiei.

In cei patru ani de liceu am avut astfel de profesori, si daca vor fi fost exceptii, probabil au fost cu adevarat exceptii si nici nu am cunostinta de asa ceva.

Dar, atunci cand intri in clasa a 9-a la liceul Nicolae Balcescu, sau Colegiul National Sfantul Sava, nu ai cum sa te ratacesti, sa devii un ratacit al sortii si un dezorientat al vietii, probabil ca oamenii, chiar specialisti reputati, chiar daca au locuit si trait in Bucuresti inainte de 1989, nu au cunoscut ce inseamna sa fii elev la Balcescu, cum spuneam noi, pe vremea noastra.

Sa fii elev de liceu la Balcescu inseamna sa intri intr-un anumit mediu, intr-un mediu academic, un mediu in care profesorii sunt si severi si ingaduitori si foarte bine pregatiti, dar care cum se spune stiu sa te invete, sa te ghideze, sa te conduca, chiar daca iti lasa libertatea alegerii : daca nu iti dai seama de la inceput, la sfarsitul celor 4 ani de liceu, realizezi ca ai ales ceea ce ei ti-au dat sa alegi : o educatie puternica.

Si, intr-adevar, este pacat, sincer, da, e pacat ca in Romania a existat comunismul, pentru ca si comunismul prin institutiile sale specifice, si-a pus amprenta asupra tinerilor adolescenti, cu toate acestea, educatia primita la Balcescu era una serioasa, nu era o educatie pe care sa o numesc “comunista”.

As spune ca, daca o educatie sau un spirit comunist se manifesta, acesta nu se manifesta din partea sau dinspre profesorii nostri, profesorii liceului Nicolae Balcescu.

Liceul Nicolae Balcescu avea reputatia de a fi unul dintre liceele cele mai bune din Bucuresti, a fost infiintat ca o Academie in anul 1618 mi se pare, ( sau 1681 ? ), avea, la origine chilii, si era o Academie Domneasca, se faceau studii inclusiv de facultate in aceasta nobila institutie, care isi afla sediul undeva langa Biserica Coltea, ulterior insa un cutremur a daramat totul, si liceul a fost reconstruit in forma actuala, nu departe de Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti.

La Balcescu veneau si intrau la admitere, aceasta este realitatea, copii, adolescenti care proveneau din familii, cum se spune, respectate, cu trecere, si de ce sa nu o spun, multi aveau grade inalte, functii inalte, erau ofiteri ai Armatei romane, erau ofiteri din structurile statului roman de dinainte de 1989, in fine, nu erau copii pierduti si rataciti, si, stiu ca suna dureros sau neplacut, nu vreau sa fie dezagreabil, vreau sa spun numai adevarul, cum era.

Pana astazi, nu am auzit de vreun elev, absolvent al liceului Balcescu din Bucuresti, sa fie, sa fi fost vreun biet copil care nu stie ce sa faca in viata, sau pe care l-ar putea influenta in rau, unul sau altul.

Ma gandesc acum ca in ziar ieri am vazut o fraza, scria mare, ca tatal elevei de la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti, adica ‘de la Balcescu”, care a fugit de acasa la manastire, speriat, ii inteleg spaima cand a vazut ca i-a disparut fiica de acasa, ar fi invocat, “cercuri extremiste”.

Imi spun, este ceea ce eu cred, deci eu spun ceea ce cred, este o opinie personala, nu s-a vazut un elev de la Balcescu invartit, ametit, ratacit de minti rele, de ‘cercuri extremiste” sau de alti oameni de rea-credinta.

Nu stiu, si acest lucru este adevarat, cum o fi azi la liceul Balcescu, la Sava, insa in trecut, ar fi fost cu desavarsire imposibil, familiile copiilor aveau membri in toate structurile statului roman si cunosteau multe ei insisi, desi erau niste elevi de liceu, in plus din liceu, cam din clasa a XI-a de liceu, erau recrutati, unii dintre elevi, in structurile Securitatii Statului.

De unde trag totusi concluzia, ca astazi, institutiile statului roman, azi in anul 2014, sunt mult mai neserioase si nu prezinta siguranta si credibilitatea pe care o prezentau cum se spune, “pe vremea comunistilor”.

Aceasta nu este o pledoarie pentru regimul comunist, este un tablou al realitatilor de la liceul Balcescu din Bucuresti, de la Sfantul Sava, de dinainte de 22 decembrie 1989.

Din cate stiu, din cate cred, elevii de liceu, inca din anii de liceu colaborau cu Politia, pe atunci se numea Militie.

Spun “cred”, insa este perfect posibil, avand in vedere faptul ca, din clasa a 11-a de liceu, unii elevi erau efectiv, concret, recrutati in Securitatea statului Republicii Socialiste Romania si incepeau sa si lucreze concret in structurile Securitatii Statului, care avea mana lunga si si-o intindea in toate celelalte institutii, inclusiv in Militie.

Si acum, sa revin la credinta.

Este pacat ca, desi este atat de frumoasa, credinta nu este primita cu bucurie de oameni, adesea de tineri dupa cum am vazut.

Este pacat ca oamenii isi construiesc viata pe structuri care au ramas si azi represive, pentru ca lumea la noi e haotica, i-am auzit pe unii cum spun ca nu stim in ce sa credem, ce model de viata sa adoptam in Romania dupa 1989.

Ei bine, Romania nu e chiar asa debusolata, a fost o tara de credinta ortodoxa in care au existat si exista nu tocmai putini catolici.

Deci nu se poate spune ca e o tara chiar asa de uitata de Dumnezeu.

In clasificarea statelor din manualul de Introducere in Drept, din anul intai de facultate, existã si categoria statelor uitate de lume, uitate de Dumnezeu.

In schimb, oamenii sunt rai, intoleranti, sunt lipsiti de sensibilitate in Romania si le place sa faca raul.

De aceea le convine multora sa intre intr-un partid politic, intr-un serviciu secret, dar organizat in baza legii statului român, unde se strigã, se spune ceva, orice, dar “la gramada”, pentru cã astfel au impresia ca nu sunt raspunzatori pentru “faptele” si ‘actele” si programele partidului, si astfel au impresia ca, daca vreodata au spus sau au facut ceva rau, nu are cine sa ii identifice, pentru ca la partid vorbim de opinia partidului, in sens larg.

Daca colegii mei de liceu, si eram foarte numerosi, ar fi fost asa niste oameni lipsiti de personalitate, imi spun si o spun, dictatorul Ceausescu si astazi probabil avea mari sanse sa fie inca la putere, sau oricum, inca multi ani dupa 1989.

Spuneam ca multi oameni nu cred in Dumnezeu sau ca Dumnezeu le este indiferent, plictisitor, El nu merge in Club, nu ia pastile de “Ecstasy” ( 50 lei noi pastila, sau cinci sute de mii lei vechi, adica 500 000 lei vechi pastiluta ? ), nu e un “istet”, nu bea – cred ca nu bea – alcool, si cum spun astazi unii tineri in argou, “nu si-o arde pe unde apucã, cu oricine”, sau inca, alta exprimare vulgara, si urasc aceste exprimari “ nu si-o pune” si nu se “intinde cu unul sau cu altul, cu una sau cu alta, pe unde nimereste, - sa nu se mire nimeni, cand scriu astfel, nu fac decat sa citez din argoul si vorbirea, exprimarile din ziua de azi, si sa spun ceea ce si eu aud, de la unul sau altul.

“A o pune”, “a si-o arde”, “a se întinde”, sunt tot atatea exprimari care vor sa spuna mi se pare, a avea raporturi sexuale.

In conceptia unor tineri, care se maturizeaza mai lent, dar acest lucru nu ar fi o nenorocire in sine, - si spun, subliniez, in conceptia UNOR tineri – ei sunt aceia care au descoperit sexualitatea, sexul cum i se spune, ei sunt aceia care iti ofera un model de viata, care se minuneaza ca nu traiesti exact in acelasi mod, si ca nu ai exact aceleasi “valori”, si daca nu alergi toata ziua, in cautare deznadajduita de “parale”, mereu “parale”, adica bani, pe care ulterior ii dai in Club, sau in vacante, sau “imparti” viata cu un tanar care “ti-o arde”, dar “pe banii tai” – si tu esti o femeie tanara ! - , si asta se numeste azi a avea o relatie de ‘iubire”, de viata “normala”, alaturi de un tanar barbat, desigur, in asteptarea – presupun – a incheierii unei casatorii ?

Dupa aceea, te plangi ca desi muncesti si ai un job, insa ai ramas fara bani pentru taxa de la master, iti mai lipseste o suma de bani, pentru a completa suma ce trebuie depusa la Casieria facultatii de Drept.

Un tanar cu care ai trait, poate mai traiesti si azi, si care, am impresia, am auzit o persoana, o alta colega in trecut care mi-a povestit clar acest lucru, acest fapt din viata ei, - care nici mancarea nu o imparte cu tine !

Iti cumperi mancare, medicamente, pe banii tai, alergi dupa haine frumoase, dupa gentute, farduri, si alte minunatii, de aceea ai nevoie disperata sa ai un job, nu din alte motive, si pe urma, obosita, de la lucru, dupa o zi de serviciu, dupa o zi de cursuri la facultate, telefoane, apeluri, unde e amicul ?, unde e prietenul ?, unde e “Iubi / Iuby”, care uneori, din cand in cand, te mai cautã si el, dar totusi il vezi ca nu dã navalã cu efuziunile “romantice”, a se intelege sexuale.

Esti deci o “femeie”, te descurci “singura” avand doi parinti instariti, si “Iuby”, adica “barbatul” din viata ta, nu face decat, cand il gasesti la telefon, si vrea sa iti raspunda, - pentru ca este, se pare, un timid  - sa “ti-o traga” si el putin.

(Sau poate ca are si el motivele lui, dar pe mine nu ma intereseaza).

Este o chestiune de minute.

Peste care, intervine uitarea.

Cineva, o colega, - acea “alta colega” de care scriam mai sus - mai mare ca varsta, - dar tanara inca - mi-a spus foarte serios necazul ei, si anume, a concubinat o vreme cu un barbat care nici o farfurie de mancare nu impartea cu ea, nu ii oferea, impreuna au avut si au un copil.

Acel barbat avea o profesie care ii aducea castiguri foarte serioase, foarte mari.

In fapt, el nici nu mai este azi un tanar.

Ea insasi o vreme a reusit prin munca ei, numai a ei, sa castige foarte bine, dar, se pare, ca exista si ani buni si ani mai putini buni, in materie de castig.

Iar astazi nu mai stiu care este situatia ei, insa, desigur, am incredere in ea, in fine, stiu ca este o persoana care se descurca, si este invatata.

Cand a ramas insarcinata a doua oara, tanara a fost nevoita sa mearga singura, sa faca un avort, pe banii ei !

Mi-a povestit ca isi dorea sa se poata desprinde de acel barbat, care insa, vazand dorinta ei de a se desparti, a inceput sa “traga” de copilul pe care il aveau impreuna, iar colega mea spunea ca nu vrea ca el sa fie in viata copilului, si doreste copilul numai pentru ea, in aceste circumstante triste.

Daca insa iubesti “cãcaturile”, precum sunt Credinta, Rugaciunile catre Dumnezeu, se cheama ca ai ajuns o nebuna, un nebun, un paria al societatii moderne.

Si daca nu ai acelasi stil de viata, se intampla ca, chiar cate o “prietena” sau “colega”, - am fost 4 ani colege de facultate  si un an la master in 2010 - spune ca te crede o “nebuna”.

O sa mai vedem cine este nebuna, zilele nu au intrat in sac.

In tot cazul sa spui ca sunt o nebuna, inseamna sa fii o nerusinata, dupa atatia ani de zile de cand ne cunoastem, de cand stii povestea mea de viata, nu am ascuns-o, cu bune, cu rele, cum a fost, si de cand in fapt, nu imi poti reprosa absolut nimic.

Insa, aceasta nu impiedica sa constatam cat de frumos este scrisa aceasta carte, despre care vorbeam la inceput, in fapt este o traducere in limba romana, “traducere si adaptare dupa Livre de la Foi”, aflãm din prima pagina a “Credintei catolice”, si in continuare se mentioneaza care sunt episcopii din Belgia, sunt vreo 16 episcopi, si anume, “Les Évêques de Belgique”, si inca se precizeaza ca este vorba despre “Conférence épiscopale de Belgique”, Bruxelles, 1987”.

Cu postarea urmatoare, am sa va arat paginile scanate din cartea “Credinta catolica, exprimata de Episcopii din Belgia”.