SALUT ! crestinii si acatistele "roaba Domnului", 14 avril 2016

SALUT ! crestinii si acatistele "roaba Domnului", 14 avril 2016

Objet :	SALUT ! crestinii si acatistele "roaba Domnului"
De :	Olivia Marcov (...)
À :	....
Date :	Jeudi 14 avril 2016 21h31

Despre crestini si noutatile de azi :

Aceeasi mana criminala ?

Daca ati remarcat, este aceeasi mana criminala, sunt sigura ca trebuie sa existe o legatura, ceva, o legatura tot exista, o explicatie...

Va explic la ce ma refer :

( 1 ) Azi intrand pe Facebook, am intrat pe pagina Grupului Chretiens d’Europe, format de dl Jean Villars.

Am luat cateva stiri, articole si v-am trimis un link catre fiecare.

( 2 ) Dar, tot astazi pe Facebook am cautat cateva fotografii cu Parintele Arsenie Boca, in haina lui din lana alba, lunga, de calugar, un vesmant de calugar foarte frumos.

Intrucat sunt pe FB mai multe pagini FB, toate despre Parintele Arsenie Boca, totusi pagini diferite, am gasit fotografia Parintelui in haina alba din lana, cu centura sau cureaua lui din piele pe catarama careia isi trecuse initialele lui Iisus Hristos I.H.S. NIKA Invingatorul.

In dreptul fotografiilor din albumul cu “fotografii rare”, de pe pagina “Parintele Arsenie Boca”, era si o explicatie, pe care am luat-o si am asezat-o intr-un fisier word.

Am gasit si o marturie a unui preot, care uitati cum descrie conduita unui anchetator, fata de Crucea lui Cristos :

« Parintele Adrian Făgețeanu de la Lainici (1912 - 2011): 

''… Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: “Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia.

În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie, eram şi viu, şi mort, deopotrivă.” “

Intrand pe pagina Grupului “Chrétiens d’Europe”, aici am gasit, in jurul unui articol, in care inca din titlu aflam ca, daca in Arabia Saudita nu se deschide o Biserica, atunci nici in Norvegia nu se cladeste o moschee, comentariile persoanelor.

Si, una dintre persoane povestea ca timp de vreo 3 ani a fost cu sotul si copiii lor in Arabia Saudita, sa lucreze, si cand au sosit in tara aceasta, le-au fost smulse de la gat celor doi soti, ei si sotului ei, medalioanele de la Botezul lor.

Iata ce povesteste persoana care comenteaza, citez :

“ [...]bien vrai en arabie saoudite ou j ai vecu trois ans avec mon epoux et mes trois enfants ( pour le travail) à djeddha.....même pas le droit de porter notre chaine au cou avec notre medaille de baptême , elles nous furent arrachées du cou dès l arrivée sur le sol de ce pays , ce qui avaient effrayé mes " petits".......

Ea spune asa : « foarte adevarat in arabia saudita unde am trait trei ani cu sotul mei si cei trei copii ai mei ( pentru serviciu/munca ) la djeddha...nici macar dreptul de a purta lantul nostru la gat cu medalia de la botez, ele (lanturile cu medalia fiecaruia) ne-au fost smulse de la gat inca de la sosirea pe solul acestei tari, ceea ce ii speriase pe « micutii » mei... »

Articolul comentat era acesta :

http://chretiens2000.over-blog.com/2014/07/pas-d-eglise-en-arabie-saoudite-pas-de-mosquee-en-norvege.html

Si, vreau sa va spun ca mult timp, mai multi ani, chiar acasa am avut probleme in legatura cu rugaciunile si acatistele “mele”.

Candva, prin 2003, tata imi spunea ca religia iti face rau, si nu stiu daca a spus si rugaciunile.

Tatei ii era greu sa inteleaga, de fapt nu vroia sa inteleaga cuvantul din rugaciunile ortodoxe si de pe acastiste, cand spunem ca suntem robii, robul/roaba lui Dumnezeu.

Francezii spun “le serviteur”, servitorul.

Tata nu suporta acest cuvant, cum sa fii rob ?

Faptul in sine ca Dumnezeu este Atotcreatorul si Atotputernicul, cel care ne-a facut pe noi toti si planetele si tot universul, parea sa nu il stie.

Si poate nu stie, pentru ca nu stie religie deloc.

Dar atunci de ce sa faci asa crize de suparare ?

Pentru ca eu scriam si dadeam Acatiste la Biserica si ii spuneam bucuroasa ca m-am rugat pentru el, ca l-am trecut in acatist.

In loc de multumire, tata se enerva teribil.

La inceput nu mi-a spus de ce.

Au trecut anii si mi-a spus ca el nu e robul lui Dumnezeu, cum spun eu.

Pe acatist se scrie cand te rogi, asa :

« se roaga Olivia, roaba lui Dumnezeu, pentru.... “ si aici poti completa cu cererea ta, de pilda : “pentru robul lui Dumnezeu Nicolae, pentru sanatatea acestuia, ...” etc.

Apoi, tata mi-a explicat ca servitor si rob nu e acelasi lucru, si ca, rob e mult mai grav.

“Servitor” e cuvantul folosit de francezi in rugaciunile lor, dar “servitor” inseamna sa fii la dispozitia lui Dumnezeu, sa te pui la dispozitia Lui, sa i te abandonezi.

Sigur, e totusi ciudat ca tata nu intelege, oricum vede si el concret ca Dumnezeu nu “ia” robi, nu ia sclavi, nu face din oameni slavi sau robi.

Dupa niste ani, cam din 2010, cu aproximatie, am inceput sa imprim acatiste de pe site-urile crestinortodox.ro, sau dervent.ro, si de pe alte pagini web, unde le gaseam, daca gaseam vreun acatist care imi lipsea, pe care nu il aveam.

Cu timpul s-au facut vreo doua teancuri, aranjate frumos, inaltute, de Acatiste imprimate pe coli A 4, asezate pe o masuta scunda din sufragerie, de langa masa cea mare.

Acuma, nu stiu, ma intreb daca parintii mei nu au discutat si cu alte persoane.

Despre acatiste.

Sau, nu stiu.

Dar, ca de obicei spun : exista o explicatie.

In ziua pensiei, mama – asta da, vorbea cu domnul Doru, domnul postas, intr-o vreme cand domnul Doru intra in casa, mama i se adresa cu “domnul doctor”.

Domnul Doru nu o contrazicea, nu ii spunea ca el nu e doctorul, ci postasul.

De altfel la noi in casa, in calitate de medic, care sa consulte adica, in acest sens, din cate stiu eu, a intrat numai vecina noastra, dna doctor Veronica Gheorghita-Mare, pe care o cunoastem din 1971, 1972 cand ne-am mutat in acest bloc, R 4 din Drumul Taberei 57, sector 6.

Insa, cu o zi inainte sa vina postasul, mama incepea sa stranga prin casa, apartamentul a devenit mic, pentru lucrurile care s-au adunat, asa cum se aduna in orice casa.

Si mama le strange cat de mult poate, apoi da cu aspiratorul.

Intr-o vreme nu ii placeau la vedere cartile mele de rugaciuni.

Dar nu ii placeau, si “pace”.

Vorba vine « pace », ca numai pace nu aveam cu ea, pe tema carticelelor mele de rugaciuni.

Apoi au fost la rand acatistele, care se vad pe masuta scunda, pagini A 4 ca dimensiune, imprimate cu Acatiste, paraclise, canoane si rugaciuni si catolice, desigur, Novene, Drumul Crucii, articole despre credinta, etc.

Intr-o buna zi, nu stiu cum s-a intamplat, cautand niste Acatiste imprimate de mine, am gasit ca imi lipsesc unele recent imprimate.

Asa m-am suparat, intristat, incat am inceput dintr-o data sa ii scriu lui Dumnezeu : aceea a fost prima mea Rugaciune-Scrisoare pe care am scris-o cu toata tristetea si durerea in suflet, dupa ani si ani in care oameni, intelectuali, parintii mei, mama nu are facultate, dar a fost o tanara domnisoara foarte instruita, pana sa aiba, intr-adevar nenorocul de a o lasa sa inceapa facultatea.

Nu a fost lasata.

Apoi ea a inceput si a urmat si terminat o scoala de desenatori proiectanti tehnicieni, si toata viata ei cu asta s-a ocupat, scria stas deosebit de frumos, stia sa “traga” – asa se spunea – in tus, desena pe hartie de calc, s-a priceput foarte bine la aceasta profesie a ei, muncea elegant, adica in birouri, alaturi de ingineri, in Institutul de Proiectari al uzinei Vulcan.

Insa, desigur, ca, dupa anii din Algeria unde nu a lucrat, a si citit in Algeria, la Bucuresti s-a ocupat de casa, de copii, de serviciu, si nu a mai avut ea timp de lecturi.

Dupa ce i-am scris in 2015 prima mea Rugaciune-Scrisoare lui Dumnezeu in care ii povesteam ce am patit, ca nu imi gasesc niste Acatiste, din acel moment am inceput sa ii scriu lui Dumnezeu, l-am rugat sa imi pazeasca rugaciunile, pentru ca eu le-am cules, adunat, imprimat, in timp, si sunt acolo, adunate la un loc, carti intregi de rugaciuni.

Este o adevarata munca.

Tata imi spunea ca “iar imprimi ? ce faci cu astea ? acatiste ?! “

Insa, Dumnezeu e Mare si nu e bine sa Il superi.

Am vazut aceasta cu ochii mei.

Cand am scris prima Rugaciune-scrisoare, dupa aceea imediat am inceput sa scriu Rugaciuni in caiete de rugaciuni.

Si, iata, ispita : tata a dorit sa se uite ce scriu eu in caietul meu.

I-a spus mamei.

Eu am auzit, am tacut, oricum, ce scriu, scriu, si daca vrea, poftim, sa citeasca, o sa afle.

Insa, da, normal ca nu mi-a placut.

Era in primavara lui 2015.

In vara 2015, si desi l-am sfatuit sa nu se oboseasca, se simtea rau, slabit, nu m-a ascultat si a plecat catre o verisoara a sa din Brasov.

Pe drum i s-a facut brusc rau si a cazut in strada, sau nu stiu in ce loc se afla, brusc.

A fost salvat, nu stiu cum, poate a reusit sa sune apoi la 112, avea mobilul cu el, prin exceptie, multi ani a avut un mobil pe care l-a tinut in casa, ca pe un obiect, niciodata deschis, nou-nout, niciodata folosit.

Poate a trecut cineva pe langa el si a sunat la 112.

In tot cazul pe mobilul sau este un apel la 112, si la scurt timp dupa aceea, mama si fratele meu care nu imi spun ce fac ei, unde merg cand pleaca de acasa, au revenit uc mobilul tatalui meu.

Au spus, cand am intrebat unde e tata, ca ... nu au spus, cand am intrebat daca e la Brasov, mi-au spus, mama mi-a raspuns ca „da“, este la Brasov, si nu stie cand va veni acasa.

Eu insa, m-am rugat, i-am scris lui Dumnezeu, si eu ma rog si fara sa astern in scris, deci cand imi spun rugaciunile....acatistele, iata !

“Ce ai sa faci cu acatistele astea ?” – parca ii aud mereu intrebarea.

De pilda, te pot ajuta sa iti salvezi viata...

Si asa a fost.

Tata era sa moara in 2015, in vara.

Era sa moara.

A scapat ca prin miracol.

Cand s-a intors acasa, am stiut doar ca a fost in spital, nu mi-a spus nici unde anume, decat ca mergea inspre Brasov, iesise din Bucuresti, lucruri aflate de mine, dupa intrebari puse, incet, una dupa alta, si mai departe a tacut, a spus ca nu mai stie.

De altfel chiar parea pierdut complet, nu exagera, nu “inflorea”, cand a venit acasa, la mana cu urmele acelor de la perfuzii.

Mi-a spus chiar ca :  “da’ ce ? eu mai stiu ?”

Deci nu a continuat povestirea, si nu stiu exact ce s-a intamplat in vara 2015 cand a cazut dintr-o data, in strada.

Insa, dupa aceea, cand slabit, era foarte slabit si oricum nu se simtea bine, dupa un timp de fapt, dupa niste luni, s-a internat in spital si iarasi nu mi-a spus, dupa externarea lui, si dupa alt timp, am vazut ca are o cicatrice, in dreptul prostatei.

Deci s-a operat cand s-a internat in spital, dar nu in vara 2015, ci, dupa aceea.

Nici azi nu mi-a spus, iar eu nu i-am spus ca vad ca are o cicatrice.

In vara 2015 : stand el in pat, slabit rau, mama langa el, in fotoliu, aud ca ii povestea mamei, franturi din experienta lui, noi nu am fost cu el, eu nu am stiut nici unde a plecat de acasa, pur si simplu plecase, intr-o zi,  si nu s-a mai intors...

Mama si fratele meu nu imi spuneau nimic, dar nimic.

Si ce ii povestea mamei, tatal meu : “....si, dintr-o data, AM VAZUT O LUMINA MARE, SI CRESTEA, se facuse asa MARE, o lumina mare.. si tot crestea !”

Mie mi-a fost clar auzindu-l, ca era sa moara si ca l-a readus pe lume Dumnezeu, Isus Cristos !

Iata un exemplu despre ce poti sa faci cu acatistele alea ... si cu rugaciunile astea....

Poti salva viata unui om.

Revenind la ziua dinaintea zilei de pensie, a parintilor mei....

Nu au trecut decat cateva luni de zile, cand mama intr-o zi, din nou, era foarte nervoasa, inainte de venirea domnului Doru, domnul care aduce pensia, postasul, sau “domnul doctor Doru”....

Si mi-a spus ca “ Nu.... Acatistele astea ma deranjeaza, rugaciunile acestea” si a aratat spre masuta scunda din sufragerie...

Pe urma, s-a mai intamplat ceva...

Obisnuiam sa spun Litania Lauretana.

Dar eu spuneam multe rugaciuni, nu numai pe aceasta.

Insa in 2010 mai cu seama, desi nu numai in 2010, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Drumul Taberei, mergand la liturghii, se rostea in biserica, cu Parintele, Litania Lauretana, cu totii, colectiv.

Pana de curand....deci spuneam Litania Lauretana.

De obicei se spune la sfarsitul Rozariului.

Dar se poate spune si separat.

Si, dupa catva timp, parintii mei dintr-o data se suparau pe mine, casunau pe mine, nervosi nevoie mare !

La inceput si mult timp, eu nu mi-am dat seama de nimic.

Rugaciuni eu tot spuneam.

Dar am inceput sa fiu atenta si am vazut ca, dupa ce spun Litania Lauretana, dupa un timp, mai scurt, mai lung, pe parintii mei efectiv ii apuca dracii.

In 2003 eu spuneam Litania Lauretana, pentru ca o aveam in carticica mica a rugaciunii Rozariului.

Nu mai stiu cand exact am cumparat carticica, uneori cartile acestea nu au o data, alteori au o data, dar tu le poti cumpara dupa mai multi ani de la aparitia lor in librarie adica.

Oricum ar fi, eu stiam de Litania Lauretana si de acolo sau din alta sursa, o citeam.

In vara 2003, parintii mei erau incredibil de suparati si nervosi, nu aveau stare.

Ei cam asa au fost mereu dupa ce ne-am intors la Bucuresti in septembrie 1976, dar in 2003 au si actionat impotriva mea si m-au reclamat si inchis.

A fost simplu pentru ei.

Incredibil ce simplu.

Asa, pur si simplu.

Numai sa vrei si poti sa inchizi un om.

Si cand e copilul tau.

Daca si judecatorii ar inchide asa simplu un om, si “judecand” dupa dracii pe care ii au oamenii pe ei, impotriva unuia sau altuia, nu vreau sa ma gandesc cati ar fi inchisi sau ar fi fost inchisi, din toata populatia tarii.

Ma gandesc insa, daca parintii mei nu au stat de vorba cu cineva, inclusiv despre acatiste.

Esti vinovat ca spui acatiste, “religia iti face rau”.... si tot asa.

“acatistele ma deranjeaza” , “ da, da, robul lui Dumnezeu” – tipa tata suparat prin casa, eu eram vinovata ca “l-am facut pe el robul lui Dumnezeu”...”eu sunt robul lui Dumnezeu, da, da, bine...”

Normal, nu a fost bine.

Pentru mine.

Intr-o zi insa, de cand tot navighez eu pe paginile de pe facebook, am gasit, pe internet pana la urma, dar plecand poate de la o postare de pe FB, pagina web a Episcopiei Catolice din Chisinau, orasul in care s-a nascut tatal meu.

Si moldovenii ce facusera ?

Au scris rugaciunile de baza, catolice, dar si Tatal Nostru, pe care o avem si noi ortodocsii, normal, in limba « moldoveneasca », in limba romana si in limba rusa.

Eu nu inteleg limba rusa, deloc.

Dar, am vazut rugaciunea in moldoveneasca, sa o numesc asa, limba lui Stefan cel Mare Voievod, si apoi am vazut ca era in rusa.

Am vazut rugaciunea “Angelus”, in care Fecioara Maria primeste Vestea cea Buna de la Ingerul Gabriel trimis de Dumnezeu si afland ca va lua in pantece si va naste Fiu, ea, Preasfanta Fecioara a rostit cuvintele de supunere, abandonare vointei lui Dumnezeu, de acceptare, “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau !”

Tata e sensibil la limba rusa, pentru ca atunci cand era micut copil in familie cu parintii vorbeau in limba rusa acasa la ei.

Daca bunicul meu Alexei Markov era rus de origine, fireste.

Si atunci l-am chemat pe tata in fata computerului, si l-am rugat sa citeasca ( pentru ca eu citisem incet, cu greu, in ruseste, ma chinui cu literele, dar imi iese, daca am rabdare.... ) ce scrie acolo in ruseste, unde in romaneste spune Fecioara Maria :

“Iata ROABA DOMNULUI, FIE MIE DUPA CUVANTUL TAU !”

Si l-am intrebat : “Tati zi-mi si mie, citeste-mi ce scrie aici ?”

“Vot Raba Gospodi” – cam asa ceva este in limba rusa.....

“Vot Rabba Gospodi !” – “Iata ROABA DOMNULUI”.

Se uita tata cu atentie si tace, el asa face intotdeauna, nu se repede, se uita, se uita, se uita, vazuse de fapt...

Si eu : “Tati, zi-mi, ce scrie, citeste-mi si mie !”

Dar, ce credeti ?

Tata nu vroia sa citeasca cuvantul cu pricina : “ vot RABA GOSPODI...”

Si a inceput ca “ pai scrie, pai nu vad, pai scrie asa... “ pana la urma s-a caznit el, s-a opintit el, si cu vocea moale a rostit cuvintele !

I-am multumit frumos si a plecat in sufragerie.

A plecat asa, oarecum, gandindu-se.

Si asa, noroc cu Chisinaul, orasul sau de bastina, acolo moldoveni si rusi, inalta rugaciuni la Cer si spun :

“Vot Raba Gospodi”....

“Fiat mihi secundum verbum Tuum !” – Fie mie dupa cuvantul Tau !

Marit esti Doamne !

21h28 la Bucuresti si va spun Noapte buna.,

pe maine,

mai povestesc si maine eventual,

desi, nu e amuzant, mai ales cand vrei pacea si vrei pacea in familie si sa nu cumva sa iti faca vreun rau cand ii apuca demonul...

Doamne apara-ma !

 olivia