Dreptul în sistemul normativ social ( Introducere in drept )

Dreptul în sistemul normativ social ( Introducere in drept )

Consideratii generale despre realitatea socialã si conduita umanã în contextul acesteia

Societatea ni se infatiseaza ca un sistem complex de structuri si relatii interumane, in care figura centralã este Omul.

Omul se aflã permanent în contact cu semenii sãi.

Este vorba de acea interactiune reciprocã a indivizilor si a comunitãtilor umane, care formeaza viata socialã.

Omul isi construieste actiunile proprii in functie de interesele sale, interese imediate si interese de perspectivã : de aici izvoraste dinamica actiunii umane si, implicit, dinamica societatii.

Pe baza intereselor sale, individul isi stabileste un plan de actiune, in care se regasesc legaturile sociale la care acesta devine participant.

Activitatea umanã este proiectatã si se realizeaza intr-un cadru complex : social, natural, economic, politic, cultural, ideologic.

Relatiile dintre individ si societate sunt, astazi, extrem de complexe si diversificate.

Fiinta umanã trebuie privitã atat ca :

1. un sistem individual, apt sa exercite o actiune asupra mediului inconjurator ( mediul natural, economic, politic, social ), dar si ca
2. sistem reflectant, capabil sa receptioneze si sa analizeze mesajele societatii, si sa-si construiasca rational o variantã de comportament si atitudine.

Dreptul este chemat sa analizeze pozitia Omului, atitudinea si comportamentul acestuia fata de normele juridice care ii impun o variantã de comportament, determinandu-l sa se conformeze regulilor cuprinse in normele juridice.

Aceste reguli vizeaza omul in cele 3 ipostaze :

1. cã trebuie sa faca ceva,
2. cã trebuie sa nu faca ceva,
3. cã trebuie sa se abtinã a face ceva.

Regulile acestea ne demonstreaza cã omul traieste si actioneaza intr-un mediu activ, dinamic, fiind pus permanent in situatia de a se adapta la normele prescrise de drept.

Importantã nu este gandirea sau reactia intimã, personalã, a individului fatã de realitatea exterioara, fata de continutul normelor juridice, ci maniera concretã, pragmaticã in care omul actioneaza fata de norma juridica.

In intimitatea sa, in gandul sãu, omul poate sa nu fie de acord cu prescriptiile unor norme juridice.

El poate respinge normele, le poate contesta, dar, este obligat sa se conformeze acestora, pentru cã norma juridicã reprezintã vointa majoritatii.

În fapt, omul acceptã cã toate activitatile umane trebuie sa fie normate, reglementate, cã acestea nu se pot derula dezorganizat, fara ca ele sa fie subordonate unor scopuri clare, unor norme si principii juridice.

Normarea activitatii umane se impune ca o cerinta fundamentala in orice formã de convietuire :

1. in familie,
2. in colectivele de munca,
3. in comunitatile de elevi si studenti,
4. in comunitati rurale si urbane, etc.

Aceastã cerintã fundamentalã capãtã nuante si particularitati in conditiile contemporane, ce se caracterizeazã printr-o mare diversitate de raporturi interumane si sociale.

Societatea umanã la inceputul mileniului trei este marcatã de schimbari profunde, determinate de revolutia informationalã, de criza alimentarã, de dezechilibrele majore aparute în zone si regiuni geografice, de fenomene de înstrãinare a individului, de criza guvernãrii Statelor, de formidabila presiune a fenomenului de somaj, analfabetism, criminalitate si saracie.

Într-un asemenea context, actiunea umanã trebuie normatã, ea însãsi impunând reglarea prin norme, a conduitelor si comportamentelor.

Norma socialã este cea care reglementeaza conduita umanã.

Privire generalã asupra realitãtii sociale

Fiecare fiintã umanã este pozitionatã, de la nastere pana la moarte, intr-o realitate sociala, pe care o definim ca suma fenomenelor, evenimentelor, starilor de lucruri si chestiunilor curente ce se produc si se manifestã intr-o societate.

Realitatea sociala inseamna, intr-o formulã mai simplã, tot ceea ce se intamplã in societate din punct de vedere economic, politic, moral, spiritual, demografic, tehnologic si juridic.

Realitatea sociala este un mozaic, in care fiecare componentã are o genezã, o dezvoltare si o evolutie distinctã, care se interfereazã, spre a se constitui intr-un tot unitar, cu o dinamicã si într-o combustie aparte.

Componentele principale ale realitãtii sociale sunt :

1. realitatea economicã,
2. realitatea politicã,
3. realitatea culturalã, moralã, spiritualã,
4. realitatea demograficã,
5. realitatea juridicã.

Potrivit localizãrii sale, realitatea socialã cuprinde :

§         realitatea nationalã ( specifica Statului national ),

§         realitatea regionala ( specifica unei regiuni geografice, economice ),

§         realitatea continentalã ( europeanã, africanã, nord-americanã, sud-americanã, etc. ),

§         realitatea internationalã.

Din punct de vedere al evolutiei istorice, realitatea sociala a cunoscut urmatoarele etape :

1.         realitatea comunei primitive,

2.         realitatea societatilor sclavagiste,

3.         realitatea epocii medievale,

4.         realitatea societatii capitaliste,

5.         realitatea societatii de tip comunist,

6.         realitatea societatii moderne actuale.

Fiecare tip de realitate sociala functioneaza in virtutea unei ordini sociale, care se asigurã prin existenta si aplicarea unui set de norme sociale.

Fiecare componenta a realitatii sociale ( economica, politica, cultural-spirituala, demografica si juridica ) este guvernata de norme specifice care au menirea de a asigura o ordine specificã.

Astfel, realitatea economicã este guvernatã de norme economice care garanteazã o ordine economicã.

Realitatea juridica este definita ca totalitatea relatiilor care se nasc si se dezvoltã intre participantii la circuitul juridic.

Ea este guvernata de normele juridice, apte sa garanteze ordinea juridica in societate.

În orice societate, in orice tip de realitate socialã, existã urmatoarele categorii de capital :

1.         capital fix-productiv -mijloace de productie,

2.         capital uman –oamenii,

3.         capital social – suma valorilor promovate si respectate intr-o societate,

4.         capital normativ – suma normelor sociale ce guverneazã o societate.

Capitalul social este definit de Francis Fukuyama în lucrarea « Marea rupturã » - Editura Humanitas, 2002, pagina 26 « ca fiind un set de valori informale impartasite de membrii unui grup, si care le permite sa colaboreze intre ei”.

Capitalul social include virtuti, precum sunt :

1.         sinceritatea,

2.         indeplinirea obligatiilor si

3.         reciprocitatea.

Cine creeazã acest capital social ?

In toate tipurile de societate, familia a constituit o importantã sursã de capital social.

Familia a promovat :

1.         încrederea,

2.         spiritul de cooperare,

3.         respectul valorilor morale,

4.         toleranta si

5.         solidaritatea.

Intre familie si Stat se aflã societatea civilã, adica suma grupurilor si asociatiilor, care genereaza un important capital social.

Cât de mult capital social genereazã familia si societatea civilã ?

Sunt, familia si societatea civilã, numai generatoare de capital social, sau sunt si factori de decapitalizare sociala ?

Sintetizând concluziile formulate in foarte multe lucrãri de specialitate, vom prezenta urmãtoarele constatãri, îmbratisate de quasitotalitatea autorilor :

În primul rând :

Cele mai dramatice schimbari, cea mai evidenta decapitalizare sociala, se produce in FAMILIE.

F. Fukuyama precizeaza in opera citata ( pag. 48 ) “revolutia sexuala si avântul feminismului din anii 1960 si 1970 i-au afectat pe toti occidentalii si au adus schimbari masive nu numai in cãmine, ci si in birouri, fabrici, cartiere, asociatii de voluntari, in invatamant, ba chiar si in armatã.

Modificarile survenite in rolul sexelor au produs un impact important asupra naturii societatii civile”.

Institutia casatoriei este marcata de opozitia dintre familisti si individualisti ; se inregistreaza scaderea fertilitatii, diminuarea numarului de casatorii, cresterea natalitatii din afara casatoriei, cresterea numarului familiilor monoparentale.

În Statele Unite ale Americii, aproximativ 25 la sutã din copiii nelegitimi provin din concubinaj, în Franta 30 %, iar în alte State ( Suedia, Danemarca ) procentul este mai mare.

Numãrul copiilor din familiile monoparentale este in crestere datoritã, in principal urmãtorilor factori :

1.         rata mare a nasterilor nelegitime,

2.         numãrul ridicat al concubinajelor,

3.         rata ridicatã a divortialitãtii.

Familia nuclearã este slabitã, iar functiile ei traditionale sunt din ce în ce mai abandonate.

Moralitatea specificã familiei traditionale este atat de anemicã, incat se incearca o revitalizare fortatã, prin metode si tehnici nefiresti, care nu pot înlocui afectiunea pãrinteascã, educatia elementarã si comportamentul initial al copiilor.

Egoismul ucide familia si genereazã efecte greu de anticipat, precum violenta, imoralitatea, abandonul scolar, neîncrederea, dezordinea cotidianã.

În al doilea rand, decapitalizarea sociala este provocata de saracie si inegalitate.

Autorul citat mai sus ( F. Fukuyama op. Cit. Pag. 79 ) crede cã “existã o stransa corelatie intre familiile destrãmate, saracie, infractiuni, neîncredere, atomizare sociala, toxicomanie, scolarizare redusa si capital social redus”.

În al treilea rand, criza capitalului social este intretinuta de o vasta schimbare culturala, care exacerbeaza individualismul, nonconformismul, sexualitatea, promoveaza obscenitatile, intretin cultul banului ( “Deveniti o grija devoratoare, banii ne usucã existentele, ne transforma in lacheii unei divinitati reci. In loc sa-i tinem noi la respect, ei sunt cei care tin acum lumea la distanta” – Pascal Bruckner – “Mizeria prosperitatii” – Editura Trei, 2002, pag. 153.

În al patrulea rând, declinul general al încrederii, atat in institutii, cat si in semeni, a generat o puternicã decapitalizare sociala.

Accentuarea individualismului si atrofierea spiritului si vietii de comunitate sunt, astazi, realitati pe care le intalnim practic in toate tipurile de societate.

Suntem tot mai neincrezatori in orice tip de autoritate, politica sau morala, dar dorim sa existe un simt al comunitatii, plus avantajele aduse de comunitate, precum recunoasterea meritelor fiecaruia, participarea, sentimentul de apartenentã la comunitate si identitate” ( F. Fukuyama ).

In al cincilea rand, criminalitatea este cauzã, dar si efect al decapitalizarii sociale.

Criminologia, ca stiintã a genezei si remediilor criminalitatii, ne oferã o panoramã a fenomenului extrem de complex care afecteaza astazi intregul capital normativ al societatii.

Cele prezentate mai sus au pus in evidentã factorii de erodare a capitalului social, elementele care submineazã ordinea sociala.

Intrebare : Poate fi refacuta ordinea sociala ?

Poate fi oprita decapitalizarea sociala ?

Are societatea puterea de a crea noi norme si valori sociale pe care sa le aseze in locul celor abandonate ?

Starea de anomie pe care o definea Emil Durkheim este o stare pe care oamenii nu o acceptã.

Ei pot crea norme si reguli noi, adaptate conditiilor in care traiesc.

Capitalul social “capãtã o importantã tot mai mare odata cu progresul tehnologic” ( F. Fukuyama, op.cit. pag. 169 ).

Dar, tot la fel de adevarat este faptul cã « o societate capitalista moderna consumã mai mult capital social decat produce” ( F. Fukuyama, op.cit., pag. 285 ).

( Extras din Introducere in Drept, Teste grilã, prof.univ.dr.Costicã Voicu, Ed.Pro Universitaria, Bucuresti, 2006 ).