Tr : Salut ! vis apocaliptic : Bucurestiul 1/2 august 2016, Mardi/Marti 2 août/august 2016

Tr : Salut ! vis apocaliptic : Bucurestiul 1/2 august 2016, Mardi/Marti 2 août/august 2016

Objet :	Tr : Salut ! vis apocaliptic : Bucurestiul 1/2 august 2016
De :	Olivia Marcov (Olivia Marcov@yahoo.fr)
À :	...
Date :	Mardi 2 août 2016 12h19

olivia

Le Mardi 2 août 2016 11h27, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr> a écrit :

olivia

Le Mardi 2 août 2016 11h13, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr> a écrit :

vedeti si **** ADAUGIRE in mesajul de mai jos ( mai intai l-am expediat grupului pe care eu il numesc  Ushdr [ USH Drept, adica ] al colegilor mei de an de facultate, am alcatuit un grup in adresele mele de destinatari ), acum il trimit pe rand, tuturor colegilor si prietenilor.

olivia

Afficher le message d’origine

Le Mardi 2 août 2016 11h07, Olivia Marcov <Olivia Marcov@yahoo.fr> a écrit :

Salut ! vis apocaliptic : Bucurestiul 

Am sa va povestesc, ma grabesc sa-l astern in scris, visul meu de ieri noapte, suntem Marti 2 august 2016 si m-am trezit devreme, ma rog, la 9h15 dimineata....

Am vrut sa-l scriu separat, visul din noaptea de 1/ 2 August 2016, dar m-am razgandit...

Ieri seara, inainte sa plec de la computer, am citit cateva articole ale paginii ortodoxe "Ganduri din Ierusalim.com".

Un articol scurt mentiona Profetiile Pr. Arsenie Boca despre Romania, pe care le mai vazusem pe Facebook, caci circulau, una din profetii se refera la Romania, care "va fi inconjurata de flacari", scrie in articol ca ar fi spus Parintele Arsenie Boca, oral sau a lasat in scris urmasilor care inca suntem...

E bine spus, ca inca suntem urmasii Pr. Arsenie si poate ai oamenilor...

In relatie cu visul meu de noaptea trecuta, pot pune un vis din noptile trecute, cand am visat-o pe colega mea de banca din liceu, [...], si acum sa spun pe scurt, arata bine, ca in liceu, avea un zambet pe fata, dar era necajita rau, si nu mai avea unde sa locuiasca, iar eu am invitat-o sa locuiasca la mine, cu mine, aici in apartamentul nostru din Drumul Taberei nr. 57.

Acum ma gandesc ca visul poate face parte dintr-un tablou mai amplu, pentru ca il pun in relatie cu visul din noaptea trecuta....si iata ce am visat ieri noapte :

BUCURESTIUL fusese ras, adica nu mai exista, desi inca existau cativa supravietuitori....

Imaginea, realitatea din visul meu era apocaliptica....

In ce ma priveste, era ca si cum cineva vroia sa imi arate ce a devenit Bucurestiul.

Era ca si cum ma intorsesem de undeva, dintr-un loc, dintr-un viitor, sa vad ce a devenit Bucurestiul.

In acelasi timp insa, odata sosita la fata locului, faceam partea din realitatea oribila, si nu mai puteam sa scap de aici.

De altfel, nu stiu unde puteam scapa, unde sa ma duc, dar e clar ca doream sa scap.

Imaginati-va ca ati fi vazut visul meu, cum l-am vazut eu ... in vis.

Nimeni dintre voi, nici eu , nu ati, nu am mai dori sa traim in acele vremuri....

Imaginea insasi a Bucurestiului era asa cumplita, ca iti facea rau, iar amintirile acestui prezent al nostru, erau teribil de dureroase, insuportabil de dureroase...

Fusesem, TOTI cati mai traiam, putini, si care nu se prea vedeau, ocupati de o forta superioara.

Forta aceasta era militara.

Existau numai doua categorii de oameni ( dar nu erau toti oameni ! )

Oamenii care supravietuisera, care - nu mai aveau multi unde sa locuiasca - si care abia se vedeau, si oameni in uniforme militare albastre si kaki de Armata, care stateau, nu spun ca locuiau, pentru ca ei nu pareau sa aiba nevoile oamenilor, aratau insa ca noi ca oamenii, ei erau singurii care stateau in cladiri mari, inalte, patrate , in jurul lor totul era pustiit, si nu stateau ca intr-un bloc de locuinte, ci acolo era Centrul de Comanda.

Te intrebai pe cine mai comandau.

Caci supravietuitori nu mai existau, decat putini.

Si parca ii inferiorizasera teribil.

Nu mai existau pentru supravietuitori : mijloace de comunicatii, computere, telefoane ( nu mai existau de niciun fel telefoane si pentru nimeni, se intelege ca nu mai existau tablete, etc. ).

Colegul meu Andrei Dobrescu, coleg de liceu de clasa....

Ma aflam in 2 locuri in visul meu :

1) Cartierul meu Drumul Taberei, oarecum langa casa, langa bloc, in apropiere....

E important sa spun si sa repet acum :

Eu locuiesc pe str. Drumul Taberei nr. 57, sector 6, dar blocul meu are o scara pe strada Drumul Taberei, iar scara opusa, unde stau eu, pe strada Delinesti.

Din strada Drumul Taberei se desprinde strada Targu-Neamt, din Targu-Neamt se desprinde strada Delinesti.

Daca mergi pe Targu-Neamt tot inainte, inspre Biserica Nasterea Maicii Domnului, pe dreapta ta ( cum vii din strada Drumul Taberei si intri pe Tg Neamt ), prima la dreapta e strada Delinesti, urmatoarea, a doua strada la dreapta e o strada numita fie str. Pascani, fie Aleea Pascani, aceste doua strazi exista si una si alta si sunt aproape una de alta.

Mai departe pe Tg-Neamt, tot inainte, spre strada Drumul Taberei care da pe cealalta parte a cartierului, la statia Liceul Lovinescu, la Piata Chilia Veche, pana sa ajungi acolo, Tg-Neamt se continua cu strada Topolovat, si sau si cu Aleea Topoloveni, din nou, acestea sunt 2 strazi, cam asa se numesc ( se incurca, nu le tin minte niciodata bine ), situate aproape una de alta.

Toate aceste strazi NU MAI EXISTAU, SI NICI BISERICA NASTEREA MAICII DOMNULUI, SI NICI BLOCURILE NU MAI EXISTAU, NICIUNUL  - de pe strazile acestea.

Zona era teren ras.

Era iarna si dintr-o data crescuse zapada multa....

Undeva unde astazi e strada Topolovat, acum, in viitorul din visul meu exista un Bazar de haine si alte obiecte, de vanzare la tarabe, intr-o piata acoperita.

In acea piata am vrut sa imi cumpar un pulovar albastru din lana tricotat cu torsade, insa mi se parea scurt, costa 53 lei noi, si eu aveam maxim 28 lei noi la mine, in buzunarul stang al blugilor stransi pe mine.

Un tanar s-a apropiat de mine, avea ochi albastri si parea pasnic, slabut, cu piele alba, parea "serafic" nu om, si mi-a spus ceva, apoi mi-a spus sa imi caut banii in buzunar si nu ii mai aveam, mi-i furase el, si cu un mic portofel pe care mama mea mi l-a facut cadou cand eram copil ( ma refer la un portofel al meu care chiar existã ).

In locul banilor mei am gasit o carte postala, si tanarul avea tupeul sa imi spuna ca nu am platit-o !

Nu stiu cum ajunsese in buzunarul meu, dar banii mei lipseau !

cand m-am uitat la cartea postala mai atenta, nu mai era peisajul difuz pe ea, ci o poza color cu acest tanar si altii ca el, in centru acest tanar serafic cu ochi albastri, inalt, cu piele alba, finut, slabut, el si prietenii lui radeau de mine, imi luasera banii si imi dadusera o poza cu ei, hotii.

Care ma furasera.

Ma uitam la acel pulovar albastru din lana, cand inca aveam bani, desi nu destui ca sa-l cumpar, si era prea scurt, mic, pentru mine, cand ma gandeam eu ca e cam mic pentru mine, dintr-o data, in vazul tuturor, manecile s-au lungit si pulovarul la fel si i-au aparut franjuri din lana acelui pulovar, acum avea dimensiuni mai mari.

Am plecat de la Bazarul acoperit, era lumina inauntru si un peisaj sordid, era saracie, erau marfuri de taraba, dar nimic de mancare.

Acesti oameni erau numai comercianti amarati si inculti, asta e, asta spun, ce am visat.

M-am intors sa plec spre casa, spre blocul meu, daca ma duceam acasa, inseamna ca inca exista blocul meu, dar nu il vedeam.

In drumul meu m-am oprit la un Butic de ciorapi de dama, sa ii spun vanzatoarei ce am patit, si o cunosteam asa, din vorba, si am luat un inel din plastic, ea vindea si un inel , nu inele si l-am pus in deget si i-am aratat...

Un inel asemanator, din plastic, pentru copii, am avut cand eram foarte micuta, un copil, o fetita inca.

A doua referire la copilarie.

cand vanzatoarea a auzit ca nu mai am bani, mi-a luat, desi nu cu rautate, inelul din degetul pe care i-l aratam numai, caci i-l aratasem si atat, stiam ca nu il cumpar , nu aveam cu ce.

O femeie venise acolo, la acel Butic, sa ramana sa doarma peste noapte, nu avea unde dormi.

Vanzatoarea isi inchidea Buticul, si o lasa sa doarma acolo, se lasase noaptea.

Era o alta, O CU TOTUL ALTA REALITATE A VIETII NOASTRE.

Se schimbase absolut totul.

Am plecat si de la Buticul acela.

Afara, peisajul imi facea rau, ma aflam acum in dreptul Bisericii noastre ortodoxe Nasterea Maicii Domnului din str. Targu Neamt 12 C, sector 6, dar acolo era ( cum a fost si inainte de construirea bisericii multi, foarte multi ani cand eu eram copil ) teren viran, acoperit de zapada.

Distanta de la Biserica, la blocul meu R 4, nu e prea mare deloc.

Acum insa terenul fiind viran, totul in jur fiind ras, distanta parea mare.

Acolo unde, peste drum de blocul R 4 a existat foarte multi ani Cofetarie INDIANA, care nu mai existã ( dar cladirea ei existã insa si azi am inteles ), se vedeau lumini.

Era noapte.

Era zapada.

Luminile celor care supravietuiau, dar blocuri nu se vedeau, pentru ca in zona Cofetariei existã si azi blocuri de vreo 10 etaje, si nu mai exista NIMIC.

Nici parcul Drumul Taberei nu mai exista.

Am vrut, asa trebuia, sa ma intorc acasa la mine in blocul R 4.

In fata mea vedeam campie, teren ras, cu zapada alba pe el.

Insa nu puteam sa o iau de-a curmezisul prin campul, sau terenul ras, pentru a scurta si ajunge la blocul meu.

Am apucat-o pe strada de langa Biserica ( care existã azi ), Pascani, sa ies in Targu-Neamt, pe care merg inainte pana fac prima la stanga pe str. Delinesti....

dar, cand ma aflam pe strada Pascani, aceea paralela cu Biserica, aflata pe o latura a Bisericii, si acum dintr-o data nu mai eram singura, in spatele meu mai era o fata, mai eram cu cineva...

...In fata mea, monstruos, s-au inaltat, au rasarit din pamant si mi-au taiat calea si m-au prins la mijloc, garduri inalte de tot, din fier, ca niste plase cu ochiuri mari din fier, inalte, si pe stanga mea se inaltasera, si pe dreapta, unde azi e gardul Bisericii, spatiul intre cele doua garduri din sarma inalte cu ochiuri mari din sarma, era de cativa centimetri si eu nu mai puteam incapea sa trec printre ele, si dintr-o data zapada crescuse, si crestea, inalta, inalta, risca sa ma acopere !!!!!!!!!

M-am speriat cumplit.

Era intuneric afara, m-am intors brusc spre fata din spatele meu, speriata, si i-am spus : Sa fugim, nu putem trece, ne-au barat calea !

Nu mai stiam insa cum sa ajung acasa....

dar blocul meu nu il vedeam si nici un bloc....

2) M-am visat acum intr-o cladire, in care ma aflam pur si simplu, dar nu intrasem nepermis, insa ma aflam si nu mai stiam cum sa ies de acolo.

Eram ca un intrus in cladirea aceea si nu trebuia sa fiu prinsa acolo, cine stie ce pedeapsa mare, ma astepta.

Cladirea avea in jur teren viran, totul era ras, cum am spus din capul locului.

Zapada afara.

In cladirea patrata erau oameni in civil sau si in uniforma de politie si armata, uniforme albastre si kaki, pareau, in general tineri, nu vedeam oameni in varsta.

Parca nu aveau varsta, intr-un fel.

Intr-o incapere din care nu stiam cum sa ies, si nu trebuia sa fiu gasita acolo, - eu cautam iesirea din cladire, dar nu o gaseam !!! - erau tineri, ca un fel de clasa de Academie Militara, si isi premiau niste elevi, si am fost prinsa acolo.... mi-au deschis usa parca, sa plec.

Am iesit de acolo, mergeam printre acei ofiteri si ei nu ma vedeau si eu eram speriata ca ma vad si ma vor prinde...

In mod ciudat, eu eram acolo si ei nu ma vedeau, dar eu stiam, eram sigura ca ei ma vad si nu stiam unde sa ma ascund.

Cladirea era mare, vasta, patrata, luminoasa, acolo nu se locuia ca intr-o casa, locuinta, erau sali de sedinte, si nimerisem intr-una, cu o masa mare, mare la mijloc si oameni in jur, si femei si barbati militari.

O femeie era chiar o judecatoare tanara, care, in primavara-vara anului 1998, cand eram grefiera la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, atunci sosise in colectivul de judecatori, era inalta, dreapta, filiforma, slaba, la fata, la ten parea ca nu e prea alba, poate se bronzase la Solar, nu stiu, cu ochii parca caprui, cu parul lins, neted, drept, tuns pana pe la baza gatului, cocheta, purta fuste lungi mai mult.

Venise din alta instanta, insa am uitat de unde.

I se daduse un birou in incaperea biroului de judecatori de la etajul 2 din Palatul de Justitie, al Judecatoriei noastre, sector 1, unde isi avea biroul si judecatorul ( azi, avocatul ) Tiberius Barbacioru - aceasta se intampla in 1998 in realitate la Bucuresti.

Nu mai retin numele ei, eu nu am devenit grefiera ei de sedinta.

Insa grefiera ei era o colega de-a mea din biroul nostru de grefieri de la parterul Palatului de Justitie, biroul nostru isi avea ferestrele care dadeau sau priveau pe cheiul Dambovitei, la parter, cum intri in Palatul de Justitie pe la intrarea din strada Danielopol ( cladirea de peste drum este azi Judecatoria sector 1, in trecut era Tribunalul Municipiului Bucuresti ), urci treptele, si faci prima la stanga apoi, mergi pana in capatul culoarului si faci dreapta, e un vestibul care se deschide acolo cu 3 birouri, si un grup sanitar ( toaleta ), acolo erau 2 birouri de grefieri de la Judecatoria sector 1, si Registratura.

Un birou, cel din fundul vestibulului, era numai de grefieri si aici ma aflam eu in vara 1998.

Vestibulul are ferestre care privesc spre curtea interioara, una din curtile interioare ale Palatului de Justitie, din biroul meu si de pe holul sau vestibulul din fata biroului, daca ridicam capul si ma uitam la etajul 2, vedeam ferestrele biroului presedintelui Judecatoriei, adica el se putea uita pe geam sa ne vada...

Cand, peste ani, prin 2010, 2011, sau cand a izbucnit, in ziarul online Lumea Justitiei, sau luju.ro, am citit despre judecatoarea Mihaea-Lamaita Ciocea de la Curtea de Apel Bucuresti, care a fost nedreptatita de colegele ei ( in realitate ), nu am vazut nimic ciudat, sau cunoscut, dar mai tarziu, a aparut o poza mica in ziar a judecatoarei, si atunci mi-am amintit de judecatoarea de la Sectorul 1, venita in vara 1998  la sector la noi, in birou cu dl Tiberius Barbacioru judecatorul a carei grefiera de sedinta eram eu.

Fara sa fie chiar identica, fizionomia, figura Lamaitei Ciocea din ziarul Lumea Justitiei, imi amintea de judecatorea din vara 1998 de la sectorul 1.

Pe moment, mi-am spus ca ea este, chiar ea.

Acuma nu stiu, o fi ea, nu o fi ea, chiar nu stiu.

Trebuie verificat cum se numea acea judecatoare, si se poate verifica.

Ea vorbea la telefonul mobil mult, mi s-a parut mie, destul de mult, si era cocheta si parul vopsit roscat, maro-roscat, blond inchis-maro* [*castaniu]... in fine, femeile combina multe nuante, sau pun vopsea peste vopsea....

Revin la visul meu de noaptea trecuta : intr-o sala imensa de  sedinta, de Conferinta ( nu o sala de instanta de judecata insa ), erau femei imbracate in haine din lana si stofa de culoare maro, bej-maro, si era si judecatoarea de la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, una din ele.

Erau la masa barbati toti in uniforme albastre si kaki, de militari.

Ofiteri.

Vreau sa spun ca omenirea si Romania in cazul de fata, fusese rasã.

Omenirea fusese cucerita de o putere  venita parca din afara pamantului.

Acesti oameni, aratau ca noi, dar nu erau in realitate oameni.

Stiti ca se spune ca Rusii vor razboi de cucerire.

In Biblie scrie ca, spre finele vremurilor ( Apocalipsa cred ca acolo citim ), se vor ridica de la Nord, Armatele lui GOG SI MAGOG.

La Nord e Rusia, dar sunt si tarile scandinave.

Ideea cred eu corecta, care reiese din Biblia - cititi Biblia ANANIA care are comentarii-explicatii multe, in subsol !!! v-am trimis -o -  armatele lui Gog si Magog, din Nord - nu vor fi niste elemente bune, ci rele !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

In visul meu nu era deloc ideea ca rusii ne-ar fi cucerit.

Dar, dintre acei ofiteri, multi fusesera printre noi.

Adica sa va explic :

In anul 2009, in primavara, eram studenta inca, in anul IV ultimul la Drept, si cu alti colegi am fost la un Seminar de CRIMINALISTICA, LA CASA DE CULTURA A MINISTERULUI DE INTERNE.

In sala de conferinta, de seminar, pe podium , pe scena, caci era ca o sala de cinema, de spectacol acea sala, si stateam prin primele randuri...

Pe podium a vorbit judecatoarea care apoi a devenit presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia STANCIU, ea ne-a vorbit despre Noul Cod Penal si de Procedura Penala, s-a ridicat in picioare, dreapta, rigida, si vorbea, si vorbea si vorbea, pe de rost, despre noile coduri, care inca nu cred ca fusesera desavarsite.

Eu aveam o agenda si am notat din ce spunea ea, nu puteai nota tot, vorbea, vorbea, vorbea....

Pe podium era si profesorul nostru Constantin Duvac de drept penal special ( noi l-am avut numai la seminarii de drept penal, unde el nu a venit, caci era ocupat la Politia Romana unde lucra, dar el a fost profesorul titular de curs al Laurei Agurida, colega mea mai are cu un an, in facultate, decat mine, Constantin Duvac era asistentul ( desi devenise lector univ. ) Profesorului de Drept Penal partea speciala, GHEORGHE DIACONESCU, parca asa il chema, Diaconescu... nu ?

Cel care a decedat la inceputul anului III semestrul I, ( anul universitar 2007-2008 ), Diaconescu il luase pe Duvac asistentul sãu si au scris impreuna Cursul de Drept Penal Special, cartea cu coperti gri, apoi re-editata si aparuta cu coperti bordeaux, visinii, unele capitole din curs/ manual erau scrise de Duvac.

Mai erau in ziua aceea si profesorul de criminalistica, Lazar Carjan, la acel seminar-conferinta la Casa de Cultura a Ministerului de Interne, situata la statia IZVOR DE METROU in Bucuresti, exact numele strazii nu il stiu.

Cineva dintre colegii mei, in sala, a spus, in spatele meu, ca in spate se afla si profesorul Tudorel Butoi de psihologie judiciara, cand m-am intors insa, nu l-am vazut, desi erau oameni asezati in spate.

Eu m-am asezat in randurile din fata.

In spatele meu se asezase colegul meu de an de facultate Mihai Ionut Taciu.

Langa mine se asezase colega mea de an de facultate Laura Simion.

De fapt la Laura Simion mi-a ramas un exemplar din Certificatul de Participare la Seminar care ni s-a impartit dupa aceea, in cateva exemplare, nu stiu de ce, eu l-am avut in doua sau chiar in trei exemplare eliberat ! Dar un exemplar a ramas la Laura Simion.

In ziua aceea mi s-a facut rau, m-au apucat dureri de intestine si m-am dus acasa, iar Laura Simion m-a insotit pana la statia RATB de la Brezoianu.

Am urcat intr-un autobuz, spre casa.

In rest, nu imi era rau, eram constienta, dar durerile de abdomen, intestine ( ca la enterocolita ) ma faceau sa ma aplec, ma indoiam de durere....

In rest, nu aveam nimic, dar durerile acestea te fac sa nu mai fii bun de nimic....

De durere nu mai poti sa te concentrezi, iar in Casa de Cultura era foarte frig in ziua aceea, am fost cred de 2, chiar 3 ori la toaleta !

Dar si altii au fost, nu numai eu care ma chinuiam din facultate cu vezica mea urinara.

Sala de Conferinte/seminarii a Casei de Cultura, e ca o sala de Cinema, cand intri in stanga e un grup de scaune si in dreapta un alt grup de scaune, pe randuri toate, si la mijloc grupurile au un culoar de trecere.

Noi colegii am stat pe scaunele din stanga.

In dreapta insa, la un moment dat m-am uitat prin sala, sa vad chipuri de colegi, care venisera, nu am vazut....

Insa in randurile din fata si de la mijloc, pe partea dreapta a salii erau multi ofiteri cu decoratii in piept, fel de fel, in uniforme albastre, ale Ministerului de Interne pesemne....

Stiu ca peisajul nu mi se parea obisnuit, ci ciudat.

Unul din ofiteri cand m-am uitat la el, nu parea om, sau inger, sau extraterestru, un trup, o piele prea albe, parca din silicon, nu piele de om, si zambea ciudat, satisfacut, ca si cum mi-ar fi spus : "Ai vazut ? Nu te asteptai la asta, nu-i asa ???"

"Noi conducem totul !"

Exact aceasta mi-a fost impresia in ziua aceea.

La seminar au mai fost colegi mai ales din anul III + IV, cei mai mici ca noi care au ales sa faca 2 ani intr-un singur an, si sa termine facultatea deodata cu noi cei de anul 4.

Dintre ei erau [...] .

La un moment dat nu imi mai vedeam colegii.

Dupa seminar a fost un fel de Bufet, unde s-au servit mancaruri bune, si eu am gustat putin, era un peste delicios, dar apoi, rapid au inceput sa ma doara intestinele si am plecat acasa val-vartej....

Am si poze de la seminarul respectiv de Criminalistica, unde s-a vorbit despre Noile Coduri, Penal si de Procedura Penal, de fapt.

Pe hol, in Casa de Cultura erau niste oameni, criminalisti care au aduse truse ca niste valize, negre, cu instrumente, trusa criminalistului, ca la Expozitie....

Lazar Carjan discuta cu cineva pe acolo, cand ne-am apropiat sa ii dam buna ziua domnului profesor, s-a intors cu un aer, -si sa fiu domnule sincera-, cam dusmanos mi s-a parut mie, ca si cum prezenta noastra, a studentilor, nu era binevenita in apropierea celor doi care discutau, ca si cum ne permiteam sa ne apropiem de ei, parca erau prea pretiosi, mi s-a parut dusmanos, nemultumit, vadit, Lazar Carjan si mi-am spus ca e un lucru ciudat, si nu are o reactie buna, normala.

Si nu avea.

Acuma, de cand citesc eu Profetii si ma uit prin Cartea lui ENOH, sau HENOCH, aceea in doua parti, in franceza...

Nu stiu ca in Profetii sau Mesajele lui Isus sa se mentioneze existenta extraterestrilor.

Insa in Cartea lui Enoh se vorbeste numai despre Ingerii din Cer, care impotriva vointei lui Dumnezeu au venit pe Pamant, sa se cupleze cu pamantence si au facut copii, acesti copii au fost Uriasii - sa citim comentariile din BIBLIA ANANIA ( e pe internet toata.... ), pe care Dumnezeu i-a dat pieirii prin Potopul lui Noe.

Ingerii veniti pe pamant au adus razboiul, ei i-au invatat pe oameni razboiul, ei au adus cochetaria, au invatat oamenii sa fabrice oglinzi, femeile sa fabrice si poarte bratari, sa se fardeze...

Toate acestea Dumnezeu nu le vroia pentru om.

Tot ingerii cazuti din cer i-au invatat pe oamenii de pe pamant si vrajitoria.

Si repet, arta razboiului....

Prin urmare, in visul meu la care iarasi revin :

Planeta pamant si Bucurestiul, Romania fusesera rase de toate cladirile care existã azi inca.

Totul era pamant ras.

Era o imagina apocaliptica.

Existau supravietuitori care erau mici comercianti si cam inculti care nu aveau carte, si multi nu aveau locuinta.

de cealalta parte, existau numai ofiteri care cucerisera pamantul.

Vedeti, dintre ei, multi fusesera printre noi, cu noi, aici pe Pamant, cum sunt si azi acuma.

Cum v-am spus mai sus, v-am dat exemple.

Au trait amestecati cu noi.

Pentru a prelua puterea.

Toti acesti ofiteri vorbeau in limba romana.

Singura limba vorbita.

In mod ciudat, ei nu aveau, nici ei, computere, nici telefoane, nici mijloace tehnice de comunicatii.

In salile lor de sedinta si conferinte, incaperi ca orice incapere, ca orice camera obisnuita, dar foarte vaste, mari, existau o masa la mijloc, mare si multe scaune in jurul mesei.

Femeile erau in civil, barbatii in uniforme militare.

Intr-o incapere ghemuiti, ca si cum se pregateau de atac, sedeau un grup de ofiteri in kaki, in uniforme, nu stiu de ce stateau ei asa, in spatele usii.

Pe un hol, holuri mari, mai mult patrate, cum sunt la Casa Poporului-Palatul Parlamentului, dar patrate, si mai mare, cladirea era mai mare decat Casa Poporului......

La un moment dat, mergand eu si ce singura eram Doamne !

mergand pe un hol, era zi, lumina multa, l-am intalnit pe Andrei Dobrescu arata mai tanar, ca in liceu, si era intr-un maieu din bumbac alb, lucrase la fabricarea, in ascuns !!!! a unei TIPARNITE !!!!

Era mandru ca o reusise si tiparise o carte care arata ca o carte xeroxata, si care parea nici de Drept, mai mult poate de Relatii Internationale ( sigur nu de stiinta gen matematica, chimie, fizica, etc. ).

Vedeti, ati vazut azi si acum cate carti am trimis eu pe mail, si cate sunt pe internet inca, multe, pe teme diferite, numai cate cursuri nu am trimis si eu, adica SUNT AZI LA INDEMANA, azi cand nu sunt citite.

Dar in visul meu, in realitatea Bucurestiului din viitor,  NU MAI EXISTAU CARTI.

ERAU SI INTERZISE.

Andrei Dobrescu in fapt, desi il vedeam singur, si apoi cu alt prieten al sau, pe care nu il vedeam distinct in vis si nu il cunosc, impreuna vroiau sa organizeze in secret  O MISCARE DE REZISTENTA IMPOTRIVA CUCERITORILOR PLANETEI.

Sincer, nu parea sa aiba nici cea mai slaba sansa de reusita.

Supravietuitorii oameni care eram noi, multi,  CEI MAI MULTI MURISERA, cati mai existau erau parca ascunsi ca soarecii si nu aveau nici carti, nici mijloace de a comunica unii cu altii.

Nici bani, nici locuinta.

Mancare parca nu exista.

Ofiterimea care cucerise planeta, fie erau extraterestri, fie erau Ingeri cazuti pe Pamant candva, demult.

In cazul lor, ei pareau sa traiesc dupa cu totul alte legi fizice si reguli.

Ei nu aveau nevoie de mijloace de comunicatii.

Ei traiau fara sa doarma, in cladirea lor era zi tot timpul, nu era noapte.

Insa afara, iata in cartierul meu, sau alte zone, ERA NOAPTE, NOAPTEA VENEA, SE LASA, CADEA NOAPTEA, EXISTA NOAPTEA.

Acolo insa unde, pe terenuri rase, goale, de pamant acoperit cu zapada, exista o cladire cu ofiteri cuceritori, in cladire si in jurul ei ERA ZI TOT TIMPUL.

In cladire era lumina zilei.

Ofiterii erau acolo non-stop, era zi continua pentru ei, si ei acolo traiau, cum am spus ei nu locuiau.

Nu exista mancare, iar ei sedeau numai in sali de clasa de genul Academiei de Militare, sau in sali de sedinta, la sedinta.

Sedeau toti acolo, la un loc, mereu in activitate, non-stop.

Nu existau in toata cladirea computere, smartphone-uri, tablete, telefoane fixe, mobile, semi-mobile.

Nimic din toate astea.

Cu privire la categoria supravietuitorilor : nu ai fi vrut sa mai fii viu ! Ai fi vrut sa fi murit, decat sa traiesti intr-o realitate din care nu puteai scapa.

Omenirea fusese prinsa intr-o mare capcana.

Acesti ofiteri fusesera printre noi, ca acuma, in acest prezent si tot timpul au vrut sa preia puterea pe Glob.

Ei ne fusesera mereu dusmani.

Supravietuitorii oameni erau considerati - nici macar ca niste indivizi inferiori.

Se facea abstractie de ei.

Nu existau pentru ofiterimea cuceritoare.

Nu existau.

Se ascundeau ca soarecii, desi, aparent, nu ii vâna nimeni, nimeni nu alerga dupa ei, nimeni nu ii prindea.

Intr-o sala din cladirea ofiterimii, in care m-am visat, nu stiam cum sa ies, am fost saraca de mine, prinsa, cautam deci pe unde sa ies din cladire, si dadeam din incapere, in incapere.

Am nimerit deci in sala de clasa a unor tineri ofiteri, m-au prins ca ma aflu printre ei, si nu era locul meu acolo.

Se stia ca nu e locul meu acolo.

In rest, ca si cum nu existam.

Se facea mai mult decat abstractie de mine !!

Un ofiter amabil a venit sa imi deschida usa, sa pot sa ies din acea incapere a lor.

Semana cu colegul meu de an de la Drept, cu Mihai Ionut Taciu, dar avea trasaturile mult mai pronuntate, ochii mai mari, negri negri stralucitori, parul negru negru, pielea foarte alba, si chiar de o nuanta alb(a)-galbuie, imi zambea....

dar eu trebuia sa ies de acolo.

si nu era locul meu acolo.

toti ceilalti nici nu se sinchiseau de mine, eu chiar nu existam !!!!!!

V-am spus visul meu.

******** ADAUGIRE : Am spus ca era zi, lumina zilei, in jurul cladirilor patrate ale cuceritorilor-ofiteri, dar intr-un caz totusi, am vazut si o cladire in jurul careia nu era chiar zi, era o seara, sau o zi de toamna sau iarna intunecata.... totusi nu parea nici noapte.

[...] 

olivia