Despre dreptul la viata si la integritatea persoanei in Uniunea Europeana ( 1 ) ( teza de doctorat, academia de politie Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti )

Despre dreptul la viata si la integritatea persoanei in Uniunea Europeana ( 1 ) ( teza de doctorat, academia de politie Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti )

Si cu referire la cartea scriitorului John Harris “Clone, gene, nemurire”

Am sa va spun despre ce este vorba, si anume :

Prin anul intai (2005-2006), sau poate chiar anul doi (2006-2007) de facultate, la Drept, am gasit pe pagina internet a Academiei de Politie “Alexandru Ioan Cuza”, un Rezumat al unei teze de doctorat, care, mai mult parca decat celelalte rezumate publicate, mi-a atras atentia, si de ce sa nu spun sincer, si curiozitatea.

Si aceasta in special pentru cã tema tezei de doctorat respective privea Dreptul la Viata.

Teza de doctorat se numea, sau avea tema urmatoare :

“Aspecte noi ale dreptului la viata si la integritatea persoanei in Uniunea Europeana”, conducatorul tezei de doctorat fiind profesorul universitar doctor, domnul Victor Duculescu, iar doctorand(a) fiind doamna Drãghiciu Domnica-Cãtãlina.

Teza era datatã anul 2006 si era realizata la Bucuresti.

M-am gandit sa va arat Introducerea acestei teze, si poate si alte parti ale Rezumatului Tezei, pentru ca, subliniez, eu nu am decat rezumatul tezei, si Bibliografia tezei.

Dar, mai cu seama, m-am gandit mult, daca sa va arat sau nu, mai multe pagini pe care le-am scanat dintr-o carte despre care am aflat prima oara citind Bibliografia tezei de doctorat a Domnicãi-Drãghiciu.

Cand am vazut prima data Bibliografia, privirile mi s-au oprit asupra acestei carti scrise de John Harris “Clone, gene, nemurire”, si in sinea mea imi spuneam cã ar fi interesant sa o pot citi, insa nu cred ca o voi gasi in librarie.

Si, totusi, am pornit intr-o zi spre libraria Mihai Eminescu de la Universitate, si, ce sa vezi, spre uimirea mea, aproape la vedere, - este drept ca m-am uitat atenta pe rafturi, in dreptul cartilor pe teme de Drept, asa cum procedez intotdeauna, uneori trebuie sa cauti in rafturile cele mai de jos, sa te apleci si sa cauti bine, pana in spatele rafturilor, asa mai gasesti carti care nu iti apar la prima vedere – am vazut chiar aceasta carte “Clone, gene, nemurire”, scrisa de John Harris, si da, desigur, imediat am alergat la Casa sa o platesc, sa o cumpar.

Ei bine, vreau sa ajung aici, la aceasta carte, este o carte care sperie destul de mult, pe mine m-a speriat, si cred ca sunt motive, am tot vrut sa public cateva pagini din aceasta carte si m-am gandit ce impresie vor face asupra cititorilor.

Dar, desi cartea in sine nu este agreabila, as spune ca este neplacuta, totusi, aceasta carte ne infatiseaza probleme legate de fiinta umana, de specia umana, de dreptul la viata, de dreptul la o viata sanatoasa, as spune, care, chiar daca nu la noi in România, insa au existat oameni si juristi care le-au luat in discutie, in considerare, in alte tari, de pilda in Statele Unite, si in Marea Britanie.

Prin urmare, m-am gandit sa va fac o introducere, pentru a nu publica direct paginile din carte, care pot avea un impact serios asupra cititorilor.

Eu intentionez sa le public totusi, m-am gandit mult daca sa o fac sau nu, in primul rand, cartea s-a gasit si am cumparat-o din librarie ( din Bucuresti ), in al doilea rand, este mai bine ca omul sa fie informat, sa fie la curent si sa vada ce probleme si-au pus alti semeni de-ai nostri, sau ce solutie au primit problemele pe care altii si le-au pus.

Asa cum am spus, desi este bine ca scriitorul a scris despre aceste subiecte sensibile, totusi, continutul cartii este teribil de neplacut, cam sperie.

Ceea ce vreau sa spun, si acum o spun direct, in opinia mea personala, ceea ce citim in aceasta carte NU este un model de urmat pentru oameni.

Totusi, fie ca ne place, fie ca nu ne place, semenii nostri, au procedat la experiente, experimente, sau au luat in calcul anumite litigii, procese avand ca obiect dreptul la viata, sau si-au pus problema daca noi oamenii, daca fiinta umana mai exact trebuie supusa unor modificari, desigur, se spune, pentru a crea oameni mai buni, superiori.

De fapt, autorul nu cred ca scrie “mai buni” si este de notat adjectivul “bun”, si oameni mai inteligenti, sau cu capacitati diferite de cele ale celor care suntem noi oamenii de pe pamant.

Nu am inteles, dar tin sa precizez ca nu o am acuma in fata, o expresie din carte, o afirmatie, si anume, - nu am citit toata cartea, m-a ingrozit prin problematica pusa ! – anume, la un moment dat au fost facute studii genetice, si au fost finantate chiar de un guvern, s-a incercat, printre altele combinarea ADN-ului nostru uman, al oamenilor, cu ceea ce a fost denumit ADN NEÎNRUDIT, adica ADN care nu se înrudeste cu specia umanã.

In carte se scria ceva in sensul ca s-a dorit crearea unei subspecii sau specii superioare, direct spus, ceva superior omului, insa nu inteleg cum sa creezi ceva superior omului, cand ii combini omului ADN-ul sãu uman, cu ADN-ul unui animal, care ii este inferior omului ?!

Mai exact inca, se pare ca, daca este sa ne luam dupa paginile cartii, la televizor, odata, telespectatorilor le-a fost aratat un om, aparent ca toti oamenii, si in realitate, li s-a spus ca omul cu pricina este rezultatul, - in fond, asta spun eu in clipa cand scriu, in fond au creat viata artificiala si i s-au substituit lui Dumnezeu, Atotcreatorul nostru ! – este deci rezultatul combinarii unui ADN al omului, uman, al nostru, cu un ADN neinrudit, in speta cu ADN-ul unei gorile.

Omul prezentat era pe jumatate om, ca noi, pe jumatate gorila.

Dar, se pare ca pe telespectatori i-a socat si i-a speriat cel mai mult, faptul ca omul, chiar parea un om, ca orice om, si nu ai fi putut banui ca pe jumatate omul este in fond, o gorila.

Desigur ca au inceput sa dea telefoane la postul de televiziune si sa intrebe ce se intampla ?!

Ceea ce vreau sa spun este ca, fie ca ne place sau nu ne place, anumite experimente genetice si studii genetice au fost totusi facute, realizate, si, s-ar parea, au avut si rezultate concrete.

Alte experimente au avut in vedere ca omul sa primeascã o inimã, un organ adicã, inimã de la animale.

Voi publica in cele din urma cele cateva pagini din carte, pe undeva aveam si coperta cartii, scanata, dar nu am gasit-o in arhiva de mailuri, unde cautarea e uneori migaloasa si ia timp, insa sunt sigura ca o puteti gasi, coperta, sa vedeti despre ce carte e vorba, pe internet, mai demult eu am gasit-o, inainte sa plec la librarie sa o caut.

Si, desigur, va voi arata Introducerea tezei de doctorat a Domnicai Draghiciu din Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti, si eventual, poate voi scrie si bibliografia ( aici e mai mult de scris si mai meticulos ).