Aspecte noi ale dreptului la viatã si la integritatea persoanei în Uniunea Europeanã : Introducere ( tezã de doctorat, academia de politie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucuresti 2006 )

Aspecte noi ale dreptului la viatã si la integritatea persoanei în Uniunea Europeanã : Introducere ( tezã de doctorat, academia de politie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucuresti 2006 )

“Alegându-mi ca subiect al tezei mele de doctorat tema “Aspecte noi ale dreptului la viata si la integritatea persoanei in Uniunea Europeana” am fost pe deplin constientã de complexitatea si dificultatea subiectului.

Mãrturisesc cã problemele noi ale Dreptului m-au atras întotdeauna si mi-au suscitat interesul deoarece ele demonstreazã – daca mai era necesar – vitalitatea si continua adaptabilitate a Stiintei dreptului.

Dreptul la viata si la integritatea persoanei a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri, dar reglementarile prin care acesta a fost apãrat au diferit de la o tarã la alta, de la un popor la altul.

Pe masura ce drepturile omului au depasit cadrul Constitutiilor nationale si ordinilor juridice nationale, proiectandu-se la nivel mondial, si drepturile omului au cunoscut dimensiuni noi.

Acest lucru este valabil si pentru dreptul oamenilor la viata si la integritate, care a fost recunoscut si fundamentat prin documente remarcabile, adoptate la nivel european si la nivel mondial.

Materia ce formeazã obiectul Tezei mele de doctorat a cunoscut si ea o dezvoltare permanentã in raport cu marile cuceriri pe care le-a cunoscut stiinta si tehnica.

Profesorul Ion Deleanu arãta, in aceasta privinta, cã “Stiinta, ca activitate sistematicã de cunoastere, pãtrunde in toate domeniile existentei umane. Depãsindu-si insa dimensiunea preponderent cognitivã, stiinta se impune si prin functia sa de predictie, de reconstructie a realului si de constructie a posibilului.

Aceasta functie a stiintei implicã neîndoielnic o optiune, o atitudine in numele nobilelor interese ale omului si ale societatii”** [ **Ion Deleanu, Biologie si drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, pagina 9 ].

Decriptarea genomului uman a declansat o adevarata revolutie geneticã.

Oamenii de stiinta de pretutindeni au salutat aceasta remarcabilã descoperire considerând cã ea deschide in fata umanitãtii noi posibilitati de progres dar, în acelasi timp, ridicã importante probleme de ordin etic, moral si chiar politic.

In cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, problema clonãrii a constituit obiectul unor importante discutii in care au fost aduse interesante argumente din cele mai diverse, fie in sprijinul, fie impotriva clonarii terapeutice.

Initiatã in anul 2003, dezbaterea cu privire la elaborarea unui tratat global referitor la clonare a fost initial amânatã, dar ea a fost totusi reluatã in anul 2004.

Este de mentionat cã in cursul dezbaterilor purtate la O.N.U., reprezentantul Vaticanului, arhiepiscopul Celestino Migliore, a notat cã, in ceea ce-l priveste, atat clonarea reproductivã cat si cea terapeuticã, au la bazã acelasi proces si “lipsa de respect pentru demnitatea fiintei umane”** [ **Clonarea umanã dezbinã O.N.U., dezbatere : Adunarea Generala a Natiunilor Unite intre doua Rezolutii divergente, in Cotidianul, an XIII, nr.251(4026), sambata 23 octombrie 2004 ].

Iata, deci, o importanta problemã nouã ce se deschide in fata umanitãtii.

Va trebui umanitatea sa accepte clonarea terapeutica pe calea unui Tratat international, sau problema va continua sã fie examinatã numai sub aspectul sãu teoretic, iar cercetãrile limitate la experiente pe animale, evitandu-se problematica clonãrii umane ?

Uniunea Europeanã s-a manifestat si se manifestã ca un promotor recunoscut al drepturilor omului.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului – document de referintã in evolutia istoricã a mijloacelor prin care drepturile omului sunt aparate si garantate – a oferit un cadru nou, inedit, indivizilor pentru a-si promova drepturile legitime, chiar in acele situatii in care instantele judiciare din propriile tãri, le-ar fi ignorat.

O alta problema care a preocupat si care preocupã de mai multi ani opinia publica, este aceea a eutanasiei, a sinuciderii asistate.

Cazul medicului britanic Harald Shipman, care si-a capatat numele de “doctorul moarte”, banuit de a fi provocat in cursul celor 30 de ani de carierã, moartea asistatã a peste 350 de pacienti in varsta, a provocat o adanca emotie in intreaga lume** [ ** Marian Gheorghitã, “Doctorul Moarte” a fost oficial inculpat, in “Curentul”, Anul II, Serie nouã, nr.278(336), vineri 27 noiembrie 1998 ].

Nu mai putin interesante in epoca noastra sunt problemele legate de transplantul de organe.

Acestea, au fost solutionate in bunã parte prin practica Statelor, au dus in general la admiterea ideii posibilitatii efectuarii unor transplante din motive medicale.

Totusi, si aici raman, evident, un numar considerabil de aspecte juridice ce trebuie elucidate.

Este cert cã aceste subiecte pe care mi-am propus sa le tratez intereseaza deopotriva legislatia interna si dreptul international.

Daca, in mod evident, dreptul la viata este reglementat prin Constitutiile nationale, prin Codul penal, iar de multe ori prin legi speciale, consacrate acestor subiecte, nu este mai putin adevarat cã ideea unor Conventii internationale nu este strãinã preocuparilor juristilor, a celor care doresc ca legislatia sa tina pasul cu viata, cu aspectele noi ale vietii si practicii sociale, pe care stiinta dreptului trebuie sa le rezolve pas cu pas.

( extras din Teza de Doctorat, cu tema : Aspecte noi ale dreptului la viata si la integritatea persoanei in Uniunea europeana, - Rezumat – Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, Bucuresti, Conducator de doctorat Prof.univ.dr.Victor Duculescu, Doctorand Draghiciu Domnica-Catalina, Bucuresti 2006 )