Salut!( 3 ) Dumnezeu si Prezenta Lui:, 16 Noiembrie 2015

Salut!( 3 ) Dumnezeu si Prezenta Lui:, 16 Noiembrie 2015

olivia maria MARCOV <... >

---

Fwd: Salut!( 3 ) Dumnezeu si Prezenta Lui:
1 mesaj

olivia maria MARCOV < ...>16 noiembrie 2015, 14:28

Către: .....

-continuare ( 3 ) -

[...]

Sa incep sa va relatez unele, putine, imprejurari in care Dumnezeu s-a facut simtit in viata mea, asa, vizibil* [* vizibil, in carne si oase adica ] :

Cand am inceput sa ma duc la Biserica Catolica din Drumul Taberei ( nu la Catedrala Sf Iosif unde mergeam de dinainte ), m-am gandit eu ca fiind o biserica de cartier, sa nu aiba cineva obiectiunea ca eu sunt ortodoxa si merg la catolici, si nu doream sa se uite nimeni, dar nimeni, stramb la mine, sau sa spuna ceva dezagreabil.

Vazusem ca deja, preotul nostru ortodox nu prea, de fapt nu era de acord cu religia catolica.

Si m-am gandit ca si invers poate fi, cel catolic ca nu fie de acord cu ortodocsii.

Asa fiind...

Acasa ma rugam, aveam si un ceaslov de rugaciuni, pe care cu toata dragostea l-am daruit, daca pot spune asa, "unchiului" meu Andrei Dumitru in noaptea in care l-am vegheat, in noiembrie 2008, matusa mea l-a iubit mult si eram sigura ca sufera mult si am luat cu mine cateva carti de rugaciuni de acasa, si un rozariu superb mare si unul mic si le-am dus unchiului si matusii, cu mentiunea ca Andrei Dumitru ma privea cu un zambet abia schitat ( cum se spune au cei decedati ) din sicriu.... 

Dar, revenind :

Aveam acel Ceaslov de rugaciune ( ortodox ) si aveam cred deja, da, aveam, rugaciuni catolice cumparate in romaneste, de la Bucuresti, aveam un mic rozariu cred, nu le datez pe toate cand le cumpar.

Inainte sa plec intr-o zi la Biserica, seara sau cu 2 zile inainte m-am rugat Ingerilor, m-am rugat Sf Arhangheli, am eu Acatistul Sf Gabriel si Mihail, dar m-am rugat si Sf Arh.Gabriel ( acatist separat ).

Memoria e mai putin fiabila, uneori ezitã, dar stiu cu siguranta, in mod cert, ca in mod special m-am rugat si am rugat Ingerul pazitor sau pe Ingerul Gabriel SA VINA CU MINE LA BISERICA, SA NU MA LASE SINGURA  la Biserica Catolica, cand ma voi duce la slujba acolo.

Sa ma apere.

Daca va fi cazul, si sa nu ma lase singura !

Ei bine.

Intr-o zi ma imbrac si pornesc la liturghie, eu ma duceam pe la ora 17h00, liturghia la noi in cartier incepea la 17h00, mai rar la 17h30 cand nu venisera destui oameni, erau, eram putini in Biserica trebuie sa spun, putea fi marti sau vineri, sau si alta zi din saptamana.

Eu ma asezam in ultima banca, sau in penultima banca, cum intri in Biserica Adormirea Maicii Domnului ai 2 randuri de banci : in stanga ta si in dreapta ta.

Eu stateam pe randul din dreapta, de la intrarea principala in Biserica.

In penultima banca, sau chiar in ultima banca.

Si la noi la ortodocsi stau langa usa.

Rar, insa merg si mai in fata.

Eram in ziua aceea foarte putini credinciosi la Liturghie.

Sa fi fost prin 1999, 2000, 2001 ? 2002 ? chiar 2002 ? poate.

Dar prin anii mentionati.

M-am asezat in banca, ultima sau penultima, in spatele meu in tot cazul nu mai era nimeni.

Cum intri in Biserica ( din Drumul Taberei, catolica ) in dreapta exista o mobila, o vitrina-biblioteca, langa ea sta mereu o femeie care vinde candele, rozarii, iconite mici, cartile din vitrina, de credinta, si aceeasi femeie ingrijeste biserica cand nu e slujba, spala pe jos, sterge statuile de praf, etc.

Vitrina si femeia se aflau in dreapta mea, in dreptul bancii, ultime, ultimelor banci, din randul din dreapta.

Si mi se pare ca,....da, incepuse Liturghia :

Cred ca incepuse, sau a inceput oricum, ca doar de aceea ma si dusesem.

Bun.

Parintele ( paroh ) vorbea, el adesea vorbea, cuvanta, predica de la "catedra", in Biserica, ne vorbea intotdeauna foarte frumos.

Totusi, cred ca eram chiar in 2003.

De obicei la catolici oamenii stau cuminti in banci, tacuti, cat stau in biserica, si cand inca nu a inceput slujba, sau nu e slujba, si mai ales in timpul slujbei.

La ortodocsi nu e asa, e inghesuiala in timpul slujbei si un trafic, circulatie continua a oamenilor.

Eram insa aici la catolici, liniste in biserica, putine persoane asezate cuminte in bancile din lemn.

In spatele meu era intrarea principala, mare, usile Bisericii, care stau inchise ( nu si incuiate ) si oamenii intra in biserica pe o intrare pe lateral, care se afla in dreapta usii principale a bisericii cand vii spre, cand te indrepti spre Biserica AMD de la "drumul taberei 34".

Intrarea laterala insa da intr-un vestibul unde sunt candelele aprinse si sunt icoane-tablouri cu Ingerul si cu Fecioara mi se pare.

Acolo mai este si recipientul cu aiasma, aghiazma, apa sfintita si sunt candelele aprinse de credinciosi asezate pe un stativ, pe un suport.

Din acel vestibul tu intri in Biserica.

Cand eram in banca intrarea pe lateral in Biserica se afla in dreapta mea, desi eram cu spatele la intrare si cu fata spre altar, spre parintele paroh.

La un moment dat, am auzit ceva circulatie, usor, dar clar, in spatele meu.

Nu m-am intors, sa vad ce e, pentru ca mi-am spus ca mai sosesc oamenii, mai intra oameni in biserica, chiar daca liturghia incepuse.

Dar, in spatele meu am auzit clar prezenta cuiva, a oamenilor, a vreunuia care abia intrase atunci in biserica.

Nu era un "zgomot" mare, dar era clar prezenta cuiva.

Si, dupa cateva minute, m-am gandit, desi eram atenta la slujba, m-am gandit eu in sinea mea : "daca cineva a sosit abia acum, de ce, incet, in liniste, nu se duce pe marginea randurilor de banci, sa ia loc intr-o banca, sa sada, sa se aseze ?"

De obicei, catolicii nu stau in picioare, si era mai mult goala Biserica !

Dupa ce m-am gandit eu asa, in sinea mea, stateam insa cu fata la Parintele, la Altar, nu ma uitam in spatele meu, dupa alte minute, zgomotul din spatele meu s-a individualizat, s-a precizat, era mai aproape de mine, apoi chiar, dar CHIAR IN SPATELE MEU.

Am mai stat cateva secunde, apoi, pentru ca zgomotul nu persista, dar revenea, ca atunci cand un om se foieste, sau nu se foieste, dar isi mai schimba locul, pozitia, pentru ca nu poate sa stea neclintit in picioare, pentru ca zgomotul se preciza prea aproape de mine, la un moment dat prea aproape si chiar in spatele meu, - abia atunci m-am intors, am intors capul sa vad cine, ce e in spatele meu, ce se intampla ......

Si sa vedeti....

Nu stiu daca numai eu am vazut, sau a vazut din fata, de la catedra unde cuvanta, si Parintele Paroh, dar eu am vazut foarte clar, evident...

In spatele meu, dar la o distanta de mine, dar in spatele meu, se afla un stalp de sustinere, interior, al Bisericii, aflat nu departe de intrarea mare principala in biserica, care era inchisa ( usile inchise ), zugravit in alb, ca intreaga biseica zugravita in alb.

De stalpul de sustinere, sau imediat in fata lui, acuma se sprijinea de stalp ? sau nu se sprijinea ? sau poate se ( mai ) sprijinea... cand si cand... SE AFLA, IN PICIOARE, un om, dar ce om !!!!!

In spatele meu, sprijinit de stalpul de sustinere alb, al Bisericii statea in picioare, drept, un om, un barbat de inaltime mjilocie, medie, pentru un barbat, nu era un barbat inalt, cam la 1m72 cam asa ( eu am 1m65 ), un barbat - eu zic ca era Ingerul meu Pazitor sau Sf.Arhanghel Gabriel ! Sa vi-l descriu in continuare pe acest barbat : aparent, un om ca oamenii, dar iti sarea in ochi faptul ca totusi, desi era un barbat, asa un barbat nimeni nu vede pe strada, sau in vreun loc, nicaieri in lumea toata ! Acest barbat avea proportii desavarsite, ( stiti ce inseamna, de pilda un om are picioare lungi, sau foarte lungi, dar are bratele mai scurte, sau are talia mai joasa, sau nu are talie, sau are mainile prea lungi si picioarele cam scurte... sau are gatul prea gros, sau are gatul mai lung, lung, sau subtire, sau varat in trunchi ), [ noi ] oamenii avem corpul nostru alcatuit dupa niste proportii ale membrelor si componentelor corpului omenesc )... Barbatul din spatele meu, sedea exact in dreptul meu, in spatele meu, dar nu era asa aproape de mine cum mi se paruse mie, era un om si un barbat imbracat complet in alb, de sus pana jos, astfel purta pantaloni albi de primavara-vara si o camasa alba, pantalonii si camasa aveau aceeasi nuanta de alb, acest barbat era un om si un barbat cu pielea alba, foarte alba, complet alba, uniform alba de sus pana jos, atat cat puteai sa ii vezi pielea, fata, chipul, mainile, in picioare purta pantofi din piele de culoare maro , un maro deschis, de calitate, curati, ca si scosi atunci din cutie, si noi ca si scosi atunci din cutie, nu se vedea ca mersese cu acei pantofi, chipul, fata omului, barbatului :

Barbatul avea o fata rotunda, nu perfect rotunda, dar rotunda, un chip rotund, cu un ten alb, curat, nu vedeai barba ( fie ea si barbierita proaspat ), avea ochi rotunzi mai degraba ca forma ( asa imi amintesc eu acum si e prima data cand pun in scris ), de culoare caprui, un caprui catifelat, cald, clar, avea un nas, mai degraba scurt, sau nu lung, si la varf rotunjit, insa nu era un om cu nas cârn, acuma, pãrul sãu.... pãrul sãu era ca al calugarilor catolici, era tuns rotund, castron, era de culoare maro, si culoarea pãrului era la fel cu aceea a pantofilor !, avea parul foarte ingrijit, avea par destul de des, nu rar, sanatos, pieptanat impecabil, rotund, in acel barbat totul ca proportii si forme, era armonie, era bine cladit, drept, bine cladit, adica membrele, picioarele lui nu erau "slabanoage", "firave", ci dimpotriva fara sa fie nici atletice sau "lucrate la sala", nici ale unui om de la tara foarte sanatos si robust, erau membrele, picioare si maini bine facute, nu firave, solide, avea un aspect usor de om care sa zicem face putina gimnastica, sau face gimnastica, totusi, nu era un om "indesat", nu puteai spune ca are muschi "indesati", "carne batuta", ci mai degraba ramanea ca aspect, foarte sanatos, perfect sanatos, fara cusur,  si finut, elegant, insa un om sanatos, usor de tot "filiform", nu  mai tin minte bine daca manecile camasii sale albe erau lungi sau scurte.

Da, cred ca omul, barbatul se sprijinise de stalp, poate, poate ? chiar cu piciorul, ducand un picior la spate, pantoful atingand stalpul, dar nu exista nicio urma pe stalp de pantof !

M-am intors si l-am masurat cu privirea, nu imi venea sa cred, in nicio biserica si niciun loc nu mai vezi asa un barbat, oricat de ingrijit ar fi un om.

In plus, parea cã stie sigur de ce e acolo, cã liturghia ii e cunoscuta, cã "dominã", dar simplu, nu prin aere, nu prin vreun aer, sau "mutrã", dominã Liturghia, intr-un fel, e un fel de a spune, parca stia bine, precis care e acolo rolul sãu, si de ce in clipa aceea venise acolo.

Barbatul s-a miscat putin, era un barbat foarte sigur pe sine, foarte precis, in acelasi timp parca nu facea parte dintre noi oamenii, facea un tablou aparte, fata de noi toti si fata de Parintele, statea drept pe picioare, si se uita direct spre, direct la Parintele, Parintele era in picioare caci oficia Liturghia, deci in picioare pe acel "podium" pe care se afla altarul, dupa slujba, Parintele lua cuvantul si predica putin, exista o "mobila", o piesa de mobilier, pe care o asemuiesc eu si i se spune la francezi catedra, in fata careia un profesor de pilda, la universitate, vorbeste studentilor, la fel exista si in Biserica, cand mobila aceasta e scoasa la vedere pentru predica preotului.

Si pentru ca eu acasa ma gandisem cu putina "teama", pentru ca nu doream sa aud niciun fel de mirare, obiectiune fata de mine, fiind eu orotdoxa, ca, de ce vin la liturghie la catolici, si ma rugasem sf. Arhanghel Gabriel, ingerilor, ingerului pazitor sa nu ma lase singura, sa fie cu mine la biserica...

dar, stiti ce ?

Eu uitasem dupa aceea, stiam- da, sa ma fac limpede inteleasa : stiam ca ma rugasem, si acuma stiu, pentru ca va povestesc, dar pe moment, scena parea asa incredibila, era neasteptata, pe moment, cateva clipe doar, uitasem complet, sau nu uitasem, dar pe moment imediat nu am facut legatura cu rugaciunea mea de acasa, nu am asociat.

Insa, omul mi-a permis-  o sa vedeti de ce eu spun asta acum ! - sa il masor cu privirea, sa ma uit bine la el, cand am intors capul catre barbatul din spatele meu... pentru cã....

Dar, mai intai sa va spun ce am vazut, in continuare : am intors deci capul si barbatul acesta, asa cum vi l-am descris mai sus, in picioare, sigur pe sine, drept, demn, - va spun ca avea un aer diferit complet de al oamenilor - barbatul m-a vazut, da, normal, a vazut ca ma intorc si ma uit la el, dar el privea drept in fata lui, il privea mai exact drept, pe Parintele paroh care tinea liturghia ! Nu se misca din fata lui, iata, unul, barbatul in alb, tuns ca un calugar catolic rotund, din spatele bisericii, din "fundul" salii, sprijinit de stalp uneori, alteori nu, privea drept in fata, in capatul celalalt al Bisericii, la Parintele paroh, privea si foarte hotarat, dar in niciun caz nu privea arogant, nu privea agresiv, nu privea urat, era pace si liniste in privirea lui ferma si tintita...

Nu stiu daca Parintele il vedea de la catedra, poate ca il vedea, eu il vedeam era vizibil perfect.

Daca insa il vedea pe acel barbat, cine stie, poate a vazut mai mult chiar decat eu am apucat sa vad la acel barbat in alb...

Din fata, parintele cuvantand cu fata spre biserica, spre sala, spre oameni, normal ca el cuprindea cu privirea intreaga sala, intreaga biserica, pana la usa, pana la intrare.

Dupa ce m-am uitat la acel barbat, din nou, m-am intors cu capul in fata, la locul meu in banca, nu ma sculasem din banca.

Insa stand eu cu fata la altar, ascultand slujba, iata ca in spatele meu, culmea acuma, zgomotele se intensificasera ! Cand ma intorsesem eu, nu era niciun zgomot, nicio miscare, liniste !

De data asta, dupa ce am privit in spate, zgomotele se apropiau de mine, am tacut, dar la un moment dat, m-am speriat, am avut impresia ca zgomotele se apropie de mine, incat cineva, ceva ma va atinge, ma va atinge imediat, in spatele meu era ca un fel de fosnet, nu era fosnet, ca si cum cineva se misca, se foia, se "lupta", acum, zgomotul era mai puternic, era mai precis, era mai tare, mai intens, mai clar decat inainte sa ma intorc sa ma uit in spate. Nu am auzit pasi, niciun fel de pasi de om, de oameni. Dar zgomotele auzite acum de mine pareau ca si cum in spatele meu nu se mai afla numai acel barbat, numai el, singur, ci ca si cum ar mai fi fost de acuma si alte prezente, alti oameni !

Pentru ca zgomotele se apropiau de spatarul bancii mele, si aveam impresia ca cineva "imi va sari in spate, in cap" ( nu imi venea sa cred ! ), din nou, pentru a doua oara, am intors capul, sa vad, ce Doamne iarta-ma o fi ?! Am intors atunci capul, acum pentru a doua oara : surpriza : in spatele meu nu  MAI ERA NIMENI, dar nimeni !

Si aceasta a fost experienta, atunci cand o traiesti, toate detaliile sunt importante.

Omul in alb nu parea om de pe pamant, ci cred ca era un Inger, fie Ingerul Gabriel, fie Ingerul meu pazitor...

Nu il voi uita niciodata.

Era un barbat tanar, dar matur, un om tanar si matur, un om fara varsta, de o tinerete atemporala, vesnica, neschimbata, era un om pasnic, un barbat pasnic, dar impresia mea a fost ca nu era, cum sa ma exprim eu, pentru ca eu caut sa redau exact ce am simtit, ce am vazut atunci, nu era un om linistit in sensul de pasiv, de "leguma", ci, dimpotriva, era un om in liniste totala, in pace, insa in alerta, vigilent, gata in orice clipa sa reactioneze, fizic, sa se miste, dar vedeti, vigilenta lui, o simteai, o banuiai, o vedeai in hotararea chipului sãu, dar, in acelasi timp, chipul sãu era nemiscat, era pasnic, era senin, nu vedeai pe fata lui nici riduri, nici cute, nici riduri ocazionale, sau de circumstanta, nu se incrunta, nu zambea, nu era suparat,  era un chip viu si totusi un chip senin, nemiscat de senin, si totusi, desi pe fata lui niciun muschi nu se misca, si nicio urma de rid nu se afla, nicio expresie a fetei de circumstanta, sau sapata [ de timp ] pe acel chip, totusi chipul acesta nemiscat, iti transmitea clar senzatia de o vigilenta crescuta, gata de lupta... chiar... chiar de lupta...

Computerul incetineste viteza si trebuie sa ma opresc aici.

Aceasta a fost acea experienta a mea.

Sigur era un Inger din Cer, sigur.