Doctrina ortodoxa despre cinstirea moastelor Sfintilor Domnului ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 2 )

Doctrina ortodoxa despre cinstirea moastelor Sfintilor Domnului ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 2 )

Argumente din Sfanta Traditie pentru doctrina ortodoxa despre cinstirea sfintelor moaste

Adevarul despre neputrezirea sfintelor moaste, vestit de Cuvantul Domnului, strans legat de toata structura invataturii revelatoare despre credinta si evlavie, este aratat si explicat si de Sfanta Traditie si de scrierile Parintilor Bisericii, atat ai celei Rasaritene, cat si ai cele Apusene.

Prin Invierea Mantuitorului a fost biruita puterea mortii, si neputrezirea sfintilor este deja o confirmare a acestei biruinte ( 1 Corinteni 15, 54 ).

Apoi, conform doctrinei crestine, trupul este nu numai un organ al sufletului, ci si lãcas al Sfantului Duh ( 1 Corinteni 6 19-20 ), si de aceea, de rand cu sufletul, el participã si la proslavirea dreptului raposat.

Din aceleasi considerente si corpul unui crestin decedat este petrecut pana la mormant cu atatea onoruri.

Iar ramasitele curate ale altor crestini drepti, incepand cu Ioan Botezatorul, sunt cinstite cu sfintenie de catre crestini.

Capul lui Ioan Botezatorul cazuse chiar de cateva ori in mainile dusmanilor crestinismului, de exemplu la Iulian Apostatul, care nu o data incercau sa-l distruga, dar Dumnezeu de fiecare data il pastra pentru credinciosii piosi.

La fel erau cinstite si moastele sfintilor apostoli, dupa cum marturiseste sfantul Ioan Gura de Aur, care povesteste despre cinstirea osemintelor sfintilor apostoli Petru si Pavel, ale Fericitului Ieronim, ale ist. Eusebiu ( Ist. Bis. Cartea a 8-a ) si altele.

Din secolul al III-lea aflam date cã, crestinii adunã cu pietate osemintele sfintilor mucenici Ignatie Purtatorul de Dumnezeu si Policarp din Smirna, ca pe “o comoara scumpa, mai pretioasa decat toate nestematele si aurul” ( Eusebiu. Istoria Bisericii, cartea a 4-a, cap. 15 ).

Din acelasi secol al III-lea ne vin si mai multe informatii despre cinstirea sfintelor moaste.

Paganii intentionat se straduiau sa nimiceasca trupurile sfintilor mucenici, aruncandu-le ba in foc, ba in apa, ca ele sa nu fie gasite de crestini pentru cinstire ( Eusebiu, Ist.Bis. c.8, cap.6 ).

In secolul al IV-lea, dupa consolidarea crestinismului, moastele sfintilor, ascunse mai inainte de pagani, incep sa fie dezgropate din pamant.

Tot din acest timp, la descoperirea moastelor incep sa fie facute cercetari speciale, si cea mai buna confirmare a adevarului despre moaste sunt minunile care le savarsesc ele.

Astfel a procedat, de exemplu, sfantul Ambrozie cand a dezgropat moastele sfintilor mucenici Ghervasie si Protasie : “Voi singuri i-ati vazut pe multi, - spune el in cuvantul de la deschiderea moastelor, - care s-au vindecat pe loc, numai atingand cu mainile vesmintele sfintilor” ( Epistola 22, 9 ).

Sfantul Vasile cel Mare in cuvantarea sa inchinata sfantului mucenic Mamont, scrie : “Toti cunosc minunile prin care sfantul mucenic daruia unora sanatate, altora viata”.

Iar in cuvantul despre sfanta mucenita Iulita, sfantul Vasile scria ca atunci cand moastele ei au fost aduse intr-un loc fara apa, din pamant a aparut un izvor de apa buna, fapt pentru care locuitorii acelor locuri au numit-o pe sfanta Iulita, hranitoarea lor.

Dogma despre cinstirea sfintelor moaste a fost confirmatã de Sinodul al VI-lea ecumenic, care considerã moastele sfintilor drept izvor de vindecare si ii supune pedepsei pe cei care nu le cinstesc.

“Domnul nostru Iisus Hristos, se spune in hotararea Sinodului, ne-a daruit moastele sfintilor ca izvoare mantuitoare ce-si revarsã binefacerea asupra celor slabi, in diferite moduri.

Asadar, cei care indraznesc sa respinga moastele mucenicilor, despre care stiu ca sunt autentice si adevarate, se vor pedepsi : daca sunt episcopi sau clerici – sa fie caterisiti, iar daca sunt calugari sau mireni – sa fie lipsiti de impartasanie.

Acelasi Sinod al VII-lea ( ! ) ecumenic a hotarat ca moastele sa fie asezate in biserici, dupa sfintirea lor, iar nerespectarea acestei hotarari este pedepsita prin caterisirea din rangul episcopal.

Asadar, ce se cinsteste in sfanta Biserica sub numirea de moaste ?

In sens larg, prin moaste se subîntelege trupul oricãrui decedat.

Astfel, in ritualul înmormântãrii celor rãposati se spune : “Luând moastele rãposatului, mergem ( cu ele ) in bisericã”.

Dar, de fapt, prin sfintele moaste întelegem ramasitele curate ale sfintilor lui Dumnezeu.

Dar si aici cuvantul moaste are sensuri diferite.

Moaste se numesc, mai intai de toate, osemintele sfintilor.

Astfel, noi am pomenit mai sus despre cinstirea de catre crestini a oaselor sfintilor mucenici Ignatie, Purtatorul de Dumnezeu, si ale lui Policarp din Smirna.

Istoricianul bisericesc Eusebiu, vorbind despre transportarea, in secolul al IV-lea, a moastelor sfintilor apostoli Luca si Timotei, adãugã : “patriarhul le tinea pe genunchii sai, in niste rãclite mici sau ladite” ( Ist.Bis. s.8 ).

Este evident ca in aceste raclite puteau incapea numai oasele sfintilor apostoli.

Dar, de obicei, oamenii nostri de credinta ortodoxa subînteleg prin cuvantul moaste, numai trupurile întregi ale sfintilor, care s-au pastrat neputrezite.

Dar nu trebuie sa uitãm cã totusi o parte din trup si din aceste moaste putrezeste, îndeplinind cuvintele lui Dumnezeu cã omul “pamant este si in pamant se va intoarce” ( Facerea 3, 19 ), si ca marturie a faptului ca restul trupului a fost pastrat nu prin forta naturii, ci prin minunea Dumnezeiasca.

Asemenea moaste pastreaza chipul luminos sau abia gãlbui al raposatului, deseori emanã un miros placut si revarsã sfantul mir.

Unele moaste pastreaza aspectul natural intr-atata, incat se caracterizeaza chiar prin moliciune si flexibilitate a mãdularelor.

In aceastã stare se gasesc moastele sfantului Spiridon de pe insula Corf.

Mai mult de o mie si jumatate de ani stau ele in clima umedã si calduroasa de acolo, dar si-au pãstrat moliciunea si flexibilitatea mãdularelor, ceea ce se poate observa mai ales in timpul mutãrii lor intr-o raclã speciala, in care sunt transportate prin oras.

Invatatii din toate tarile vin sa se minuneze de puterea lui Dumnezeu, care a pastrat intr-un mod atat de minunat moastele sfantului.

In sfarsit, unele sfinte moaste se pãstreazã dizolvate într-un lichid special sau în mir, cum sunt, spre exemplu, moastele sfantului Nicolai Facatorul de minuni, care se aflã acum in or. [ orasul ] Bardin Italia [ Bari, Italia ].

Sub pristolul bisericii, la o adancime nu prea mare, este un cavou masiv de marmora, acoperit cu un capac greu.

In acest capac este o deschizatura nu prea mare, prin care poate fi vazut interiorul cavoului, plin pana la jumatate cu un lichid special de culoare deschisa, sau cu sfant mir.

In acest mir si s-a [ s-a si ]  dizolvat trupul Sfantului Ierarh, si doar oasele albe se vad pe fundul cavoului.

Din toate cele spuse pana aici, reiese cu toatã convingerea bisericeascã cã, precum neputrezirea trupului nu este inca un indice al sfinteniei omului, tot asa si pentru sfintenie, adica pentru canonizare, nu este necesar in mod obligatoriu descoperirea moastelor lui absolut neputrezite.

Din multi sfinti ai Domnului au ramas nestricate doar oasele.

Si aceste oase, cinstite de sfanta Bisericã ca moaste sfinte, raspandeau minuni de vindecare.

“Sfantul trup ( al preacuviosului Nil din Stolbensc, decedat in 1554 ) s-a intors in pamant, - citim in istoria descoperirii moastelor sfantului, - iar moastele ( adica oasele ) sunt intregi”.

Si, precum scrie despre moaste preacuviosul Iosif din Volocolamsc, “aceste oase...mai ales sunt inspaimantatoare pentru demoni, si pe cei orbi ii lumineaza, si pe leprosi, pe cei slabi si alte boli vindecã” ( Prosvet. 7 ).

“Intr-adevar, e o minune nemaivazuta cum oasele goale raspandesc vindecare” ( mitrop. Daniil ) ; “minunea e intr-adevar neobisnuitã : oasele sunt goale, uscate, pentru orice slabiciuni si boli dau vindecare si alungã demonii” ( Zinovie Oten. ).

E adevarat cuvantul Scripturii si demn de toata credinta : “Domnul pazeste toate oasele lor ( ale dreptilor )” ( Psalm 33, 19 ) si dupa moartea celui drept oasele lui “proorocesc” ( Sirah 48, 14-15 ).

Si, dimpotriva, in Istoria Bisericii sunt cunoscute cazuri cand trupurile raman neputrezite, insa ele nu sunt cinstite ca moastele sfintilor Domnului.

Astfel, in manastirea din Lubensc se odihneste trupul neputrezit al patriarhului din Constantinopol, Afanasie, care a murit in Rusia in 1644 ( Ist. Ierarh. V, 25 ) iar in Lavra Kiev-Pecersk se odihneste corpul neînsufletit al mitropolitului de Tobolsk, Pavel, care a raposat la 4 noiembrie 1770 ( Filaret.Obzor literat. Cn. 2, § 52 ).

Dar, desi e neobisnuit sa vezi trupuri neputrezite dupa atata timp, totusi nu existã nici o marturie despre vreo minune infaptuita de ele.

Ce se considerã, de fapt, în Bisericã drept argument important si adevãrat pentru canonizarea unui sfânt ?

Întreaga Istorie a canonizãrii sfintilor in Biserica Ortodoxã, cu o claritate incontestabilã, demonstreazã cã unicul temei religios comun pentru canonizarea vreunui ascet cucernic a fost in Biserica noastra, de la inceputurile ei si pana in ultimul timp,

1. sfintenia vietii,
2. un sfarsit neprihãnit si
3. proslãvirea ascetului rãposat prin darul de a fãptui minuni.

Numai pe acel rãposat il canonizeaza Biserica, dupa ale carui rugaciuni se întâmplã vreo minune, si numai atunci il canonizeaza cand suma minunilor lui, verificatã minutios si cu toata strictetea, este suficientã, - cu alte cuvinte, Biserica il proslãveste si il canonizeazã pe acel drept, in privinta cãruia nu au putut sa aparã îndoieli rezonabile cã dupa rugaciunile lui se infaptuiesc minuni.

Acordând o asemenea importantã minunilor, Biserica Ortodoxã le verificã cu deosebitã atentie, ca sã nu fie interpretate drept minuni unele fapte, chiar daca sunt nascocite cu cea mai cucernicã intentie.

In aceste scopuri Biserica ii cerceteaza detaliat, uneori si sub juramant, pe toti acei care au simtit asupra sa [ lor ] rezultatul miraculos al rugaciunilor celor raposati.

Cum trebuie cinstite sfintele moaste ?

In Biserica Ortodoxa, cinstirea moastelor se face in felul urmator :

1. prin descoperirea si transportarea lor solemnã ;
2. prin adunarea si pãstrarea lor cu piosenie ;
3. prin construirea deasupra lor, a bisericilor si altarelor ;
4. in inaugurarea sarbatorilor, in cinstea gasirii sau transportarii lor ;
5. in pelerinaje catre sfintele cavouri si in impodobirea lor ;
6. prin regula obligatorie a Bisericii de a pune sfintele moaste in temelia altarelor sau pe pristol in sfantul antimis ;
7. prin aprindere de lumanari ;
8. prin tamaiere ;
9. sarutare ;
10. prin inchinare cu rugaciuni, pentru ca moastele sunt sfinte si placute Domnului ( Romani 12, 1 ).

“Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dãruit moastele sfintilor ca izvoare mântuitoare care in diferite feluri isi revarsã binefacerea asupra celor slabi” ( VI Fapt. Sinod. VII ecumenic ).

Deci aparitia moastelor facatoare de minuni ale sfintilor lui Dumnezeu in Biserica, este o mãrturie a harului si adevãrului ce salasluiesc in aceasta Biserica.

Schismaticii, protestantii si alte biserici si comunitati eretice, nu au sfintele moaste.

Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale Sectantilor, paginile 212, 213, 214, 215, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.