Învierea mortilor si judecata
obsteascã sau universalã, Teologia
Dogmaticã, Manual pentru seminariile teologice ( 1 )
( I ) Învierea
mortilor este unul din adevarurile fundamentale ale invataturii crestine.
Prin inviere se
intelege revenirea la viatã a trupului unui om, dupa ce acesta a murit cu
adevarat.
Daca aceasta se
intamplã dupa ce trupul celui mort a putrezit, prin inviere se intelege
reconstituirea trupului din elementele din care a fost compus si revenirea lui
la viata, prin unirea lui din nou cu sufletul, impreuna cu care a trait pe
pamant.
Asadar, prin
inviere se reconstituie persoana umana, spre a forma aceeasi unitate in care a
trait pe pamant.
Sufletul fiind
nemuritor, n-are nevoie de inviere, pe cand trupul fiind supus descompunerii
indata ce sufletul il paraseste, are nevoie de inviere, pentru a se prezenta la
obsteasca judecata impreuna cu sufletul, in aceeasi unitate in care au trait pe
pamant.
Asadar, invierea
mortilor este revenirea la viata a tuturor oamenilor care au trait pe pamant,
de la Adam incoace, si au murit inainte de Parusia Domnului.
Invatatura
Bisericii despre invierea mortilor se cuprinde succint in articolul 11 din
Simbolul Credintei : « Astept invierea
mortilor ».
Ea se
intemeiaza pe Revelatie, credinta in invierea mortilor
avand-o si cei din Vechiul Testament ( cf. Isaia
26, 19 ; Iezechiel 37, 1-14 ).
Cand
Mantuitorul ii spune Martei, cã fratele ei Lazar va invia, ea ii raspunde : “Stiu cã va invia, la
inviere, in ziua cea de apoi” ( Ioan 11, 24 ).
Intr-o forma
mai clara si cu mai multe detalii, adevarul despre invierea mortilor este
cuprins in Noul Testament.
Astfel, intr-o
cuvantare adresata iudeilor, Mantuitorul le spune acestora : “Amin, amin graiesc voua, cã vine ceasul si acum este, cand mortii vor auzi
glasul Fiului lui Dumnezeu, si care vor auzi vor invia... caci vine ceasul in
care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi cei ce au facut cele
bune intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea
osandirii” ( Ioan 5, 25, 28-29 ).
La fel,
Apostolii propovaduiesc cu multa convingere invierea mortilor ( Fapte 24, 15 ).
Cel ce
demonstreaza insa cu mai multa putere invierea mortilor, este sfantul apostol
Pavel.
Celor care
spun cã mortii nu inviaza, el le raspunde : “Daca nu este inviere a mortilor,
nici Hristos n-a inviat” ( I Cor. 15, 13 ).
Iar daca
Hristos n-a inviat, atunci propovaduirea apostolilor despre înviere este
zadarnicã, iar credinta celor ce ii ascultã este desartã ( I Cor. 15, 14 ).
Dar adevarul
învierii lui Hristos nu poate fi negat nicidecum, iar Hristos s-a facut
inceputul invierii celor adormiti ( I Cor. 15, 20 ).
Caci precum
moartea a venit printr-un om ( Adam ) tot printr-un om ( Hristos ) vine si
invierea mortilor ( I Cor. 15, 21 ).
Precum se
vede, Apostolul neamurilor dovedeste adevarul invierii mortilor prin realitatea
invierii lui Hristos, ajungand la concluzia cã, precum toti
oamenii au murit in Adam, asa toti vor învia in Hristos ( I Cor. 15, 22 ).
Acelasi
Apostol dã raspuns si eventualelor intrebari pe care le-ar putea pune cineva : Cum înviazã mortii si cu ce trup ?
Raspunsul
Apostolului este dat printr-o frumoasa analogie : samanta care se aruncã in pamant nu rãsare decat daca putrezeste, iar daca
rasare, Dumnezeu ii dã forma plantei a carei samanta este ( I Cor. 15, 35-37 ).
Dupa
invatatura Bisericii, invierea mortilor va fi universala, caci vor invia deodata atat
dreptii, cat si pacatosii ( Ioan 5, 28 si urm. ;
Fapte 24, 15 ).
In esenta lor, trupurile inviate vor fi identice cu cele
dinainte de moarte, deci ele nu-si vor pierde fiinta, ci numai si-o vor schimba
asemenea trupului Mantuitorului Hristos inviat.
Deoarece trupurile isi vor pastra identitatea, rezultã cã oamenii inviati
se vor deosebi unii de altii dupa varsta si dupa gen, fara insa sa aiba
defectele corporale pe care le-au avut in viatã ( orb, ciung, schiop, etc. ).
Daca
Mantuitorul a raspuns saducheilor cã “la inviere
nici nu se vor însura, nici nu se vor mãrita, ci vor fi ca îngerii lui
Dumnezeu” ( Matei 22, 30 ), aceasta nu
inseamna cã intre trupurile inviate va fi uniformitate, deci nu va fi deosebire
de gen, varsta, cunostinte, etc., ci numai cã
aceste trupuri nu vor mai avea trebuintele si felul de viata pe care le-au avut
pe pamant.
Fiind asemanatoare
trupului Mantuitorului de dupa înviere, trupurile celor inviati vor avea
insusiri asemanatoare trupului Domnului.
Astfel, ele
vor fi :
1. nestricacioase,
2. nemuritoare,
3. pline de putere,
4. duhovnicesti,
5. ceresti,
6. imbracate in slava ( cf. I Cor. 15, 40-54 ),
- infricosatoare.
( 1 ) Deoarece
trupurile inviate au devenit nestricãcioase, ele nu vor mai fi supuse schimbarii sau alterarii, si
nici bolilor si mortii.
Nu vor avea
nevoie de hrana materiala care se descompune, de
aceea nu va fi nimic stricacios in ele.
Fiind in afara
oricaror trebuinte materiale, dreptii se vor putea bucura de o
viata spirituala deplina, pe cand cei rãi vor fi supusi unor suferinte
continue.
Faptul cã
Mantuitorul dupa învierea Sa din morti a mancat si a baut ( Luca 24, 43 ; Fapte
10, 4 ), nu inseamna cã trupul Sãu înviat a avut nevoie de mancare si bautura,
ci aceasta a facut-o numai spre a convinge pe ucenicii sãi cã a inviat cu
adevarat si nu este o naluca.
( 2 ) Prin
invierea Sa, Mantuitorul Hristos a invins moartea pentru totdeauna in propriul
Sau trup.
Biruinta asupra
mortii, cand puterea ei va fi definitiv distrusã, va fi deplina numai odatã cu învierea
obsteascã ( universala ) ( I Cor. 15, 26 ).
Aceasta va
insemna cã trupurile înviate vor fi nemuritoare, de data aceasta prin insasi natura lor.
Aceasta
insusire, alaturi de cea a nestricãciunii, o vor avea deopotriva si
trupurile dreptilor, si ale pacatosilor.
( 3 ) Daca in
viata pamanteasca oamenii suferã de slabiciuni cauzate de diferite boli, de
lipsã de hrana, de lipsã de caldura, de influenta fortelor naturii sau de
propria lor constitutie corporalã, trupurile inviate
nu vor fi supus niciunui fel de slabiciuni, ci ele vor fi
pline de putere, putand astfel vietui in deplinã unitate si armonie cu
sufletul.
( 4 )
Trupurile inviate vor fi trupuri spirituale sau duhovnicesti.
Aceasta
inseamna cã fara a-si pierde substanta sau forma
din viata pamanteasca, ele nu vor avea nevoie de hrana, imbracaminte, de
reproducere, materia lor fiind plina de Duh, fiind supuse sufletului intru
toate.
Cu o asemenea
insusire, ele vor fi demne de a vedea fata lui
Dumnezeu, si de a trai in comuniune cu El, cu
îngerii, cu sfintii si cu dreptii.
( 5 )
Trupurile inviate vor fi trupuri ceresti, total deosebite de cele
pamantesti.
Ele isi vor
pastra forma lor, precum si o infimã parte din materia constitutiva de pe
pamant, dar datorita faptului cã materia lor va fi transfigurata, cei
înviati nu vor mai avea pofte, dorinte si placeri specifice si proprii
trupurilor pamantesti.
Ele vor fi
astfel mai suple si mai usoare, putand avea o mobilitate deosebita.
Straine
placerilor senzuale, sensibilitatea lor se va indrepta spre placerile pur
duhovnicesti.
Astfel, dupa
cuvintele Mantuitorului, cei drepti vor fi ca ingerii, se vor iubi cu o
dragoste pur spirituala, eliberati de pofte egoiste si senzuale.
( 6 ) Trupurile
inviate vor fi pline de slavã ( imbracate intru marire ).
In contrast cu
cele din viata pamanteasca, “acoperite de necinste”, dupa inviere ele se vor impartasi de stralucire si preamarire, asemenea
trupului Domnului dupa inviere ( Filip 3, 21 ).
Stralucirea
lor va fi efectul curateniei lor morale si sfinteniei vietii de pe pamant : “Atunci dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui” ( Matei 13,
43 ).
In afara de
insusirile nestricãciunii si nemuririi, pe care le vor avea si trupurile înviate ale
pacatosilor, celelalte insusiri aratate mai sus
le vor avea numai trupurile celor drepti.
Dar si aceste
trupuri se vor deosebi intre ele, potrivit gradului de desavarsire morala pe
care l-au atins aici pe pamant, caci “alta este
stralucirea soarelui, alta a lunii si alta a stelelor ; caci stea de stea se
deosebeste in stralucire. Asa este si cu invierea mortilor” ( I Cor. 15, 41-42
).
Alta va fi
insa starea trupurilor inviate ale pacatosilor.
Desi si ele vor si
nestricãcioase si nemuritoare, totusi vor avea imprimatã in natura lor
sensibilitatea pentru chinuri si suferinte.
Lumea lor va
fi individuala, in fiecare dintre ele manifestandu-se o
spiritualitate mai intunecata si mai confuza, cu o accentuata tendintã spre
rãutate fiind chinuite de demoni.
Pacatosii vor
fi lipsiti de comuniune, nu numai cu cei drepti, ci si intre ei insisi.
Ei vor invia
pentru cã posedã natura general-umanã pe care Hristos, prin asumare, a ridicat-o la nemurire.
Asadar,
invierea pacatosilor – alaturi de cei drepti – este consecinta insumarii naturii umane de catre Hristos, Care prin intrupare a devenit frate al nostru ( vr. 2, 11
), ridicand natura umana prin invierea Sa, la nemurire.
Deci pacatosii
nu inviaza spre a-si primi pedeapsa pentru faptele lor, ci in baza identitatii de naturã intre toti oamenii, ei vor invia
impreuna cu dreptii si asemenea acestora, isi vor primi si ei plata pentru
faptele lor, putand astfel sa-si dea seama de posibilitatea ce au avut-o de a
se mântui, pe care insa n-au folosit-o, datorita gresitei folosiri a
libertãtii lor.
Cât priveste pe
cei vii “care vom fi rãmas” ( I Tes. 4, 17 ), trupurile lor se vor schimba
intr-o clipealã de ochi la sunetul trâmbitei de apoi ( I Cor. 15, 51 ),
devenind asemanatoare trupurilor celor înviati, deci posedând aceleasi
însusiri, urmând ca alãturi si impreuna cu acestia sã se supunã judecatii
universale.
In ziua Parusiei Domnului, numitã adeseori
de sfantul Ioan apostolul “ziua de apoi”, in care se va preface chipul lumii acesteia, cei morti vor învia, iar cei vii se vor schimba, se va petrece si judecata universala.
Spre deosebire de
judecata particulara, aceasta se va face de Mantuitorul Hristos pe tronul
maririi Sale.
In jurul
scaunului de judecata vor sta sfintii ingeri ( Matei 25, 31 ), iar alaturi de ei sfintii Apostoli ( Matei 19, 28 ; Luca 22,
30 ), precum si sfintii ( I Cor. 6, 2 ).
Desigur, judecata
o face singur Mantuitorul, dar ingerii, Apostolii si sfintii vor avea cinstea
sa asiste, de o parte si de alta a scaunului de judecatã.
( Extras din Teologia Dogmaticã, Manual pentru seminariile teologice, Pr.prof.dr.
Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, paginile 384, 385, 386, 387, tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Editura Institutului Biblic si
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu