Statutul persoanelor care fac parte din minoritãti ( Protectia Drepturilor Omului in Dreptul International Contemporan ) ( 1 )

Statutul persoanelor care fac parte din minoritãti ( Protectia Drepturilor Omului in Dreptul International Contemporan ) ( 1 )

Putine State pe harta lumii sunt omogene, din punct de vedere etnic.

Dimpotriva, regula este existenta, pe teritoriul marii majoritati a Statelor, a numeroase grupuri etnic diferite de majoritatea populatiei.

In lume existã mii de grupuri minoritare, diferite de majoritati prin rasã, culoare, etnie, limba, cultura, religie, cuprinzand sute de milioane de oameni.

In Europa, diferite documente mentioneaza peste 60 de minoritati.

In tarile Africii si Asiei, numarul populatiilor minoritare, al comunitatilor lingvistice sau tribale, cu caracteristici etnice distincte, este mult mai mare.

Mai mult, proliferarea minoritatilor pare sa fie o trasatura importanta a timpurilor noastre, chiar daca, in urma formarii unui mare numar de State noi, in secolul XX, ponderea populatiilor minoritare in ansamblul populatiei lumii s-a redus continuu.

Istoria omenirii cunoaste o indelungata experientã a celor mai diverse tipuri de raporturi intre populatii de rase, origini etnice sau nationale diferite – de la politici de represiune si asimilare fortatã a grupurilor minoritare, pana la dominatia unor minoritati asupra unor popoare mult mai numeroase decat ele.

Reglementari :

( 1 ) Primele documente internationale in acest domeniu au vizat protectia unor grupuri religioase.

Astfel, Tratatele incheiate in urma mai multor razboaie civile religioase, prevedeau libertati religioase pentru lutherani si apoi calvinisti.

Tratatul de la Westfalia din anul 1648, incheiat in urma Razboiului de 30 de ani, prevedea acordarea de drepturi egale :

1. catolicilor,
2. lutheranilor si
3. calvinistilor.

Alte Tratate, care au consimtit cedãri de teritorii, prevedeau acordarea libertatii de cult in teritoriile cedate.

Documentele Congresului de la Viena, din anul 1815, marcheaza un pas inainte.

Astfel, Actul din 8 Iunie privind Constitutia Federativa a Germaniei, prevedea

§           egalitatea in drepturi civile si politice, indiferent de confesiune, ca si

§           protectia celor care profeseaza religia evreiascã.

Constitutia Poloniei, adoptata pe baza Hotararilor Congresului, acordã populatiei poloneze ( in cadrul Imperiului Tzarist ) un grad considerabil de autonomie, in ceea ce priveste politica culturala si lingvistica.

In secolul XX vor fi incheiate in continuare, Tratate cu privire la protectia libertatilor religioase ale unor grupuri minoritare, indeosebi in Imperiul Otoman si in teritoriile care s-au desprins treptat din Imperiul Otoman, formand State independente ( Tratatul de la Paris din anul 1856, Tratatul de la Berlin din anul 1878 ).

Prezinta interes deosebit, sistemul de “millet-uri”, dezvoltat in Imperiul Otoman, prin care se asigura un anumit grad de autonomie, unor populatii din cuprinsul Imperiului, pe criterii religioase, constand in competenta de a reglementa problemele de statut personal, de casatorie, de familie, de mostenire, de a avea institutii proprii de educatie, Justitie si sociale.

Aceste aranjamente, din interiorul Imperiului Otoman, au fost adesea confirmate prin Tratate, sau recunoscute altfel in plan international.

Treptat, aceste “millet-uri” au capatat un caracter mai mult geografic si politic, decat religios, prefigurând viitoarele State, care se vor desprinde din Imperiu, ca urmare a cresterii ponderii factorului national, fata de factorul religios, si a formarii constiintei nationale.

Aceasta corespunde, de altfel, in alte parti ale Europei, miscarilor nationale care aveau sa duca la formarea Statelor nationale, proces incheiat abia la inceputul secolului XX.

( 2 ) Dupa Primul Razboi Mondial, in contextul formarii unui mare numar de State noi si al intregirii altor State, ca rezultat al luptei popoarelor din Europa Centrala si de Est, si al distrugerii Imperiilor Austro-Ungar si Tzarist, dar si al formarii unor minoritati noi, desi mai putin numeroase decat anterior Razboiului, puterile aliate si asociate invingatoare au considerat necesarã, crearea unui ( 1 ) Mecanism de Protectie a Minoritatilor din anumite tari.

Acest Mecanism era bazat pe prevederi referitoare la minoritati, inscrise in :                

1. Tratatele de pace cu tari invinse, precum Austria, Bulgaria, Ungaria si Turcia, pe
2. Tratate speciale cu privire la protectia minoritatilor, cu Polonia, Cehoslovacia, Regatul Serbo-Croato-Sloven, Romania si Grecia, si pe
3. Declaratii individuale ale altor State, ca o conditie pentru admiterea in Societatea Natiunilor : Albania, Lituania, Estonia si Irak.

In esenta, aceste Reglementari urmareau :

1. sa asigure persoanelor care faceau parte din minoritati, egalitatea in fata legii si mentinerea trasaturilor si traditiilor proprii,
2. sa evite asimilarea fortatã, a grupurilor minoritare, si
3. sa permitã participarea lor la viata publicã.

Documentele mentionate prevedeau :

01.     deplina protectie, a dreptului la viata si libertate, fara discriminari de orice fel ;

02.     exercitarea liberã, a oricarei credinte, religii sau convingeri, in public sau in privat ;

03.     beneficiul egal al drepturilor civile si politice ;

04.     egalitatea de tratament in fata legii, si accesul egal la functii publice, la profesii si industrii ;

05.     facilitati pentru a permite folosirea limbilor minoritare in fata tribunalelor, in plus fata de libertatea de a folosi orice limba in privat, in comert, in presa si in reuniuni publice, in institutii caritabile, religioase, sociale si de educatie, ale grupurilor minoritare ;

06.     dreptul pentru minoritati, de a stabili, conduce si controla asemenea institutii, pe cheltuiala lor, in zonele in care membrii minoritatilor locuiesc intr-o proportie considerabila ;

07.     posibilitatea de a asigura instructie in scoala primarã, in limba minoritatii ;

08.     alocarea de fonduri publice, in scopuri religioase, de educatie si caritabile pentru minoritati.

Acordurile prevedeau si un ( 2 ) Mecanism de urmarire si promovare a aplicarii lor ; orice Stat membru al Societatii  [ Societatea Natiunilor ] putea supune Consiliului Societatii, ceea ce considera a fi o incalcare a Acordurilor si prevederilor respective de catre alt Stat, iar Consiliul putea lua masurile prevazute de Pactul Societatii ; diferendele intre Consiliu si un Stat-parte la aceste Acorduri, cu privire la aplicarea, puteau fi supuse jurisdictiei obligatorii a Curtii Permanente de Justitie Internationale.

De asemenea, s-a creat si un ( 3 ) Mecanism de examinare a petitiilor persoanelor sau asociatiilor care actionau in numele unui grup minoritar ; aceste petitii erau examinate de un Comitet format din 3 membri ai Consiliului ; ele erau trimise Statului in cauza pentru comentarii ; daca erau considerate admisibile, pe baza unor criterii stabilite de Consiliu, aveau loc negocieri intre Comitet si Statul in cauza ; daca nu se ajungea la un rezultat, cazul era supus Consiliului.

Sistemul astfel creat, avea un caracter limitat, fiind impus unui numar restrans de State, desi minoritati si probleme cu minoritatile, existau in intreaga lume ; el era legat de rezultatele Razboiului mondial si de conditiile de pace ; Statele invinse au contestat tot mai mult aceste rezultate, si au folosit minoritatile in scopuri revizioniste ; Statele care acceptaserã sistemul au cerut, fie universalizarea, fie abolirea lui.

Ca urmare, dupa al II-lea Razboi Mondial, intr-un Raport supus Adunarii Generale a ONU in anul 1950, Secretarul general a conchis cã validitatea juridicã, a intelegerilor privind minoritatile din perioada Societatii Natiunilor, a incetat, cã “intre 1939 si 1947, imprejurarile in ansamblu s-au schimbat atat de mult, incat...sistemul trebuie sa fie considerat cã a incetat sa existe” si, in consecinta, a hotarat sa nu isi asume nicio responsabilitate privind aceste intelegeri.

Cu toate acestea, Sistemul de Protectie dezvoltat de Societatea Natiunilor ramane un experiment foarte important ; el a insemnat recunoasterea existentei minoritatilor, desi pe un spatiu restrans ; persoanele facand parte din minoritatile din unele State, au obtinut o anumita protectie, s-au stabilit, ori au fost mentinute scoli si institutii care au folosit limba materna.

                  

Extras din manualul de Drept “Protectia Drepturilor OMULUI in Dreptul International Contemporan”, profesor dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.