Doctrina ortodoxa despre cinstirea moastelor Sfintilor Domnului ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 3 )

Doctrina ortodoxa despre cinstirea moastelor Sfintilor Domnului ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 3 )

Obiectiile rãtãcitului si rãspunsurile fiului ortodox al Bisericii

Rãtãcitul. Sã cinstim sfintele moaste, adicã sã le scoatem din mormintele lor, sã le împodobim si sã le sãrutãm, nu se cuvine si nu existã în Cuvântul lui Dumnezeu nici un temei pentru aceasta.

Ortodoxul. Cum sã nu le cinstim, dacã ele s-au învrednicit a fi lãcasuri ale Sfântului Duh ( 1 Corinteni 6, 19 ) ?

Însusi Dumnezeu le proslãveste prin minuni nenumãrate si prin neputrezire – oare noi sã ne împotrivim acestui fapt ?

Rãtãcitul. Rãmãsitele pamantesti ale sfintilor din Vechiul Testament intotdeauna se ingropau si niciodata nu se scoteau din pamant pentru cinstire ( Facere 49, 29 ; 50, 26 ).

Ortodoxul. Lucrul acesta s-a intamplat de aceea cã poporul iudeu era foarte mult înclinat spre idolatrie, si de la cinstirea legitimã a osemintelor ar fi putut ajunge usor la divinizare.

In afara de aceasta, pana la savarsirea rascumpararii de catre Domnul Iisus Hristos, nimeni dintre drepti(i) Vechiului Testament nu a fost in stare de proslãvire.

Rãtãcitul. Insusi Dumnezeu a înmormântat trupul lui Moise, facand necunoscut chiar si mormantul lui ( Deuteronom 34, 6 ).

Ortodoxul. Daca evreii numai pentru izbavirea din robia Egiptului, l-au parasit pe Dumnezeu, si au inceput sa caute totul in Moise, si sa-i atribuie toate lui, atunci pana la ce nelegiuire ar fi ajuns ei cand ar fi intrat in pamantul fagaduintei, stiind unde se aflã ramasitele lui Moise ?

De aceea si locul inmormantarii lui a fost tainuit, pentru ca Israel sa nu i se inchine lui Moise ca lui Dumnezeu.

Ratacitul. Cinstirea sfintelor moaste nu este in concordanta cu caracterul spiritual al religiei crestine, care cere “sa se inchine Tatalui in duh si in adevar” ( Ioan 4, 23 ).

Ortodoxul. Cinstirea sfintelor moaste nu trebuie consideratã incompatibilã cu spiritualitatea crestinismului.

A gandi altfel, inseamna a ajunge la o extremã specificã protestantismului.

Intrucat omul se compune din suflet si trup, atunci si in religie trebuie sa participe ambele principii ale naturii lui ; si daca lui Dumnezeu ii este placut ca noi sa-l proslavim, dupa apostol, “in trupul nostru si in duhul nostru, care sunt ale lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 6, 20 ), atunci inseamna ca Lui ii este placut, dupa credinta Bisericii, ca si dreptii sa primeasca proslavirea nu numai prin suflet, dar si prin trupul lor.

Ratacitul. Cinstirea sfintelor moaste nu se acordã nici cu cinstirea Unui Singur Dumnezeu, este un fel de idolatrie si de imitare a paganilor atunci, care tot considerau cã crestinii “cinstesc moastele sfintilor ca pe zeitati” ( Eusebiu. Ist.Bis. 8, cap. 6 ).

Ortodoxul. Dar ceea ce le poate fi iertat politeistilor pagani, nu este deloc de iertat actualilor crestini, drept care se socot sectantii si protestantii.

Cinstirea de catre noi a sfintelor moaste, se deosebeste radical de inchinarea lui Dumnezeu, tot asa cum fidelitatea fata de monarh, de exemplu, este absolut diferita de respectul fata de slugile lui – demnitarii.

Dimpotriva, prin cinstirea sfintilor si a sfintelor moaste, noi doar ne exprimãm si mai evident credinta noastra in Atotputernicia lui Dumnezeu, care, in pofida oricaror legi ale naturii, protejeaza trupurile sfintilor de putrezire.

Ratacitul. Iisus Hristos socotea zidirea mormintelor proorocilor si impodobirea raclelor celor drepti, ca pe o fapta demna de repros. ( Matei 23, 29 ).

Ortodoxul. Dar din versetele 30-32 ale aceluiasi capitol [ Matei 23 ], este clar cã prin aceste cuvinte Dumnezeu ii acuza pe iudei, nu pentru ca faceau morminte proorocilor si impodobeau raclele celor drepti, ci pentru ca, procedand in felul acesta, ei ii invinuiau pe ai sãi [ lor ] pentru omorarea proorocilor si dreptilor, si, in acelasi timp, cautau singuri sa-L ucida pe Insusi Dumnezeu.

Ratacitul. Credinciosii in Domnul Dumnezeu au inmormantat chiar si trupul primului mucenic Stefan cu mare plangere ( Fapte 8, 2 ).

Ortodoxul. Atunci ramasitele pamantesti ale sfintilor erau cinstite nu indata dupa moartea lor, dar erau scoase din pamant pentru a li se inchina lor mai tarziu, cand Domnul le-a aratat voia Sa intru aceasta.

Astfel, osemintele sfantului prooroc Avacum, care erau in Chil, si ale proorocului Mihei din Viratsatia, au fost scoase din pamant deja sub domnia Imparatului Teodosie ( Ist.Bis. v. 541 ).

Ratacitul. Cinstirea moastelor sfintilor, nu numai ca este un lucru inutil, pentru ca sunt neinsufletite, dar este si o superstitie.

Ortodoxul. Asemenea rationamente nu sunt o fapta de crestin.

Oare cunoscutul [ mai sus mentionatul ] mort a inviat din cauza atingerii de oasele insufletite ale lui Elisei – 4 Regi 13, 21 ?

Oare vesmintele Mantuitorului, de la care s-a vindecat femeia sangeranda erau insufletite ?

Oare aveau suflet, batistele si sorturile, care au fost pe apostolul Pavel, si care vindecau pe cei bolnavi si indraciti, chiar si cand el le lasase ?

Oare moastelor sfintilor, nu le este datã aceeasi putere de la Dumnezeu, care le era specificã obiectelor numite mai sus ?

Si oare nu este util sa cinstim moastele sfintilor, cand ele in mod vadit ne conving de adevarul Invierii ?

Ratacitul. Cinstirea moastelor nu este tot un fel de creare de dumnezei ?

Ortodoxul. Nicidecum, pentru ca noi ne inchinãm, nu trupului si sangelui, ci netrecatorului Duh al lui Dumnezeu, al(e) Carui cele mai demne sãlasuri sunt trupurile neputrezitoare ale dreptilor.

Ratacitul. Trupurile celor morti uneori timp indelungat nu sunt supuse putrefactiei, datorita unor cauze intamplatoare, de natura externa, ca de exemplu : datorita locului favorabil ( uscat ) si aerului bun de acolo, sau datorita diferitelor frictiuni cu unsori mirositoare ( imbalsamari ).

Nu se poate, oare, presupune ca si neputrezirea moastelor este doar o eliberare mai indelungata a trupului de actiunea distrugatoare a timpului si a fenomenelor naturale ?

Ortodoxul. Facand aceasta obiectie impotriva cinstirii sfintelor moaste, sectantii de obicei indicã Pesterile din Kiev, sustinand ca ele sunt special adaptate pentru pastrarea indelungata a trupurilor moarte.

Dar daca aceste pesteri, ar fi fost adaptate pentru pastrarea trupurilor moarte, atunci toate corpurile moarte ce se gasesc in ele, ar ramane neputrezite.

Dar istoria nu confirmã acest fapt.

Cand Kievul a fost devastat de tãtari in timpul navalirii lui Batîi, rusii se ascundeau de dusman, printre altele, si in Pesterile din Kiev.

Dar pesterile nu i-au salvat pe fugari si multi dintre ei au pierit acolo ori de foame, ori de sabia dusmanului.

Daca pesterile ar fi avut proprietatea de a pastra corpurile neputrezite, atunci si corpurile acestor morti ar fi ramas neatinse de stricaciune.

Insa ele au fost supuse descompunerii si au putrezit.

De ce, dar, unele trupuri in aceste pesteri putrezesc, iar altele raman nestricate ?

Evident, aceasta depinde nu de pesterã, ci de harul lui Dumnezeu.

In ceea ce priveste incercarea sectantilor de a explica neputrezirea trupurilor prin imbalsamarea lor, inconsistenta acestei afirmari se vede si din faptul ca in Biserica Ortodoxa nu existã obiceiul de a imbalsama decedati.

Mai mult decat atat, imbalsamarea corpurilor celor morti, le protejeaza de putrezire doar pentru un timp anumit, pe cand moastele sfintilor existã si vor exista pana la sfarsitul veacului.

Unii drepti chiar munceau si sufereau “in mijlocul apelor, a apelor tulburi, pline de putregai si tot felul de naparci. Dar dupa moartea lor, trupurile le ramaneau in aceste ape” si, dupa trecerea multor ani, au aparut neputrezite si sunt slavite acum de catre Biserica Ortodoxa.

Este clar ca neputrezirea trupurilor acestor drepti, nu mai putea depinde nici de locul favorabil, nici de imbalsamare.

Si daca este asa, atunci cum putem explica pastrarea moastelor acestor drepti, daca nu prin prezenta in ele a harului Domnului ?

Ratacitul. Ascetii, inca din timpul vietii, intr-atata isi vlaguiesc trupul prin postire, incat in el nu mai ramane nimic pentru putrezire.

Ortodoxul. In orice corp de raposat intotdeauna ramane lichid si alte elemente care pot putrezi.

In afara de aceasta, multi sfinti, care au lasat dupa ei sfinte moaste, au murit in floarea varstei.

Alti sfinti se caracterizau prin corpolentã impunatoare.

Ratacitul. Frigul au lipsa caldurii protejeaza corpul de descompunere.                             

Toti stiu cat de usor pot fi pastrate iarna sau pe gheata, produsele inghetate.

Acelasi lucru, spun ei, se intampla si cu moastele.

Ortodoxul. Desi moastele multor sfinti au si fost gãsite la inceput in gheatã, dupa aceea ele erau pastrate absolut in alte conditii, insa nu s-au stricat si nici n-au putrezit.

Astfel, in anul 1540, pe un ghetar pe râul Msta, a ajuns pana in localitatea Borovici un sicriu deschis cu moastele unui tanar necunoscut in el, care, in visurile multor oameni de acolo, se numea Iacov.

La inceput moastele au fost puse pe mal, intr-o capela, apoi au fost duse in manastirea din Borovici, iar in anii patriarhului Nicon- in orasul Valdai, unde pana acum se pastreaza neputrezite.

Ratacitul. Mai departe, lipsa umezelii si uscaciunea aerului tot contribuie la pastrarea trupului in stare buna.

Astfel, in cavourile uscate si reci, in care sunt curenti de aer si sunt construite pe locuri inaccesibile pentru umezeala, trupurile celor morti se usucã si se transformã in niste mumii urâte, de exemplu, in catacombele din Palermo, in cavourile din S.-Gotard, s.a.

Ortodoxul. Dar moastele sfintilor, care au fost descoperite in cavouri si morminte subterane, dimpotriva, mult timp au stat in umezeala.

Astfel, sicriul preacuviosului Serghii Radonejski a fost gasit aproape in apa.

Dar, cu toate ca a stat in umezeala aproape 30 de ani, nu numai moastele preacuviosului s-au pastrat, dar nici hainele lui n-au putrezit.

La fel s-a intamplat si cu moastele preasfint. [ preasfintitului ] Mitrofan din Voronej.

In 1851, cand se construia biserica catedralã, a fost descoperit un cavou aproape daramat, in care era inmormantat acest preot.

Sicriul a stat in cernoziom umed 114 ani.

Scandura de deasupra a putrezit complet, cele din parti doar s-au invechit foarte mult, iar cea de dedesubt s-a pastrat intreagã impreuna cu corpul neputrezit al preasfintzitului.

Ratacitul. Izolarea de aerul din atmosferã, la o presiune inaltã, de asemenea contribuie la pastrarea corpurilor nealterate.

In Siberia si in alte locuri au fost gasite trupuri bine pastrate de animale si de oameni.

Sub influenta acestor conditii ( adicã izolarea de aer si presiune mare ), dar, mai ales, in urma abundentei de compusi acizi-fermentativi din sol, apa are aici o actiune inversã, si in loc de descompunere, contribuie la pãstrarea trupului.

Ortodoxul. Chiar dacã sfintele moaste au fost gãsite si in locuri mlãstinoase, ele nu s-au pastrat in conditii asemanatoare.

Astfel, trupul preacucernicului Adrian Ondrusovscki, aruncat de ucigasi in mijlocul unei mlastini, a stat aici doi ani, sub influenta aerului atmosferic, pana cand a fost luat de ucenicii sãi, dupa indicarea preacucernicului pãrinte in somn.

Desi sunt celelalte conditii, aici lipseste una destul de importanta – izolarea de aerul atmosferic.

Exact la fel a stat sub razele arzatoare ale soarelui, timp de cinci ani, si trupul sfantului kneaz Gleb, aruncat de ucigasii sãi langa Nipru, in padure sub un butuc.

Un martor ocular descrie in felul urmator aceste moaste, transportate mai tarziu de kneazul Iaroslav intr-o biserica special construita pentru fratii-mucenici ( Boris si Gleb ) : “Corpurile ambilor frati erau albe ca zapada, fetele lor ingeresti straluceau cu o luminã cereascã, iar tot locul din jur s-a umplut cu un miros ca de multã tamaie”.

Ratacitul. Pastrarea trupului mai este posibila si prin petrificarea [ pietrificarea ] lui.

Acest lucru deseori se intampla pe soluri bogate in solutii minerale, mai ales de cremene.

Aceste solutii patrund in porii corpului, le umplu si treptat aduc corpul pana la pietrificare.

Tot cu pietrificarea putem compara si imbalsamarea mumiilor.

Ortodoxul. Moastele crestine nu pot fi nicidecum comparate nici cu corpurile pietrificate, nici cu mumiile.

Iata cum sunt descrise in “Viata sfantului Ambrozie Med.”, moastele mucenicului Nazarie : “Noi am vazut ( povesteste un contemporan al descoperirii sfintelor moaste ) : in sicriul in care erau moastele mucenicului se afla sange, parca scurs chiar azi. Capul sãu, cu pãrul si barba, era atat de neatins de putrezire, de parca astazi a fost pus in sicriu, iar fata era atat de luminoasa, de parca a fost numai ce spalata ; si am simtit un miros care intrecerea orice fel de arome”.

Asemenea pastrare deplinã, deloc nu seamana a pietrificare de corp sau a pãstrare sub formã de mumie urata.

In afarã de aceasta, mumia se poate pãstra doar în loc închis, iar când este supusã influentei atmosferei, ea treptat se descompune.

Trupurile sfintilor insa, descoperite din adâncuri, desi erau influentate de atmosferã, la atingerea buzelor celor evlaviosi, la transportarea dintr-un loc în altul, continuã sa ramana nestricate si pastreaza chipul frumos al celui adormit.

Ratacitul. In cazul cinstirii si inchinarii la sfintele moaste, se zice, ca se intampla multe inselaciuni si abuzuri : moastele sunt false uneori – de exemplu, in locul moastelor sfintilor se pun oasele unui om simplu.

Uneori in locuri diferite si in acelasi timp, sunt proslavite moastele unui nume.

Una din doua : sau sfantul a avut cateva trupuri, ceea ce este imposibil, sau dintre toate aceste trupuri, numai unul este adevarat, de bunã seamã apartinând unui drept, iar toate celelalte sunt false.

Si nu e mai bine, in acest caz, in general sa fie anulatã cinstirea moastelor, decat sa fim mereu sub amenintarea de a nimeri intr-o asemenea situatie ?

Ortodoxul. Bineînteles cã nu e mai bine.

Daca oamenii abuzeazã de anumite lucruri sau obiceiuri, trebuie pedepsite si corijate aceste abuzuri, dar nu sa nimicim din cauza lor, lucrurile si obiceiurile folositoare.

Experienta de fiecare zi ne convinge ca oamenii deseori gresesc cu limba : rostesc cuvinte urate, injuraturi, juraminte false, s.a. ; doar nu vom taia limbile din cauza acestor greseli ?

In ceea ce priveste obiectia sectantilor ca in locuri diferite si in acelasi timp, sunt proslavite moastele unui nume – nici aici nu este nimic de mirare sau, cu atat mai mult, vreun abuz.

Moastele sfintilor, mai ales ale sfintilor mucenici, deseori nu se gasesc intr-un singur loc, dar se odihnesc in diferite locuri, pe parti, ca, spre exemplu, moastele sfantului Ioan Botezatorul.

In afara de aceasta, in Biserica ortodoxa sunt si sfinti cu acelasi nume, care au putut trai in locuri si timpuri diferite.

Si iata ca dupa moarte, Dumnezeu a binevoit sa-i proslaveasca prin nestricaciunea moastelor si pe unul, si pe celalalt.

De aici si poate apãrea o confuzie, dar nu un abuz.

Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale Sectantilor, paginile 212, 213, 214, 215, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.