Postul Sfintelor Pasti, Le Carême (orthodoxe)

Postul Sfintelor Pasti

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie [ 2017 ]. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Postul Sfintelor Pasti - felul postirii

In primele secole, unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.

La sfarsitul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fie de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

Postul Mare era tinut cu rigozitate

Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau acceptate exceptiile, doar in caz de boala.

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti

Liturghia, avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare, se ajuneaza pana la apusul soarelui,  iar impartasirea se face seara dupa Vecernie.

In sambetele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminica Floriilor - Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".

Adrian Cocosila

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/post/postul-sfintelor-pasti-99215.html

*****

Despre post si cat e de vechi postul

Incă din rai i-a rânduit Dumnezeu lui Adam, strămoşul neamului omenesc, înfrânarea de la mâncare, şi n-a ascultat Adam. Iar neascultarea aceasta l-a scos afară din Rai. Şi a plâns Adam pe urmă! De atunci pribegim şi noi pe afară şi plângem plânsul lui Adam, căci de atunci noi nu mai putem vedea pe Dumnezeu. Aceasta întru pomenirea izgonirii lui Adam din Rai.

De atunci au postit toţi cei ce au făcut lucrul lui Dumnezeu: Moise, Proorocii şi toţi cei dinainte de Hristos. Nici nu mai vorbim de cel mai aspru post, pe care l-a postit Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul însuşi a postit 40 de zile înainte de a-şi începe propovăduirea. întru pomenirea acestui post al Mântuitorului au rânduit Sfinţii Părinţi aceste 7 săptămâni şi totodată pentru curăţirea sufletului pentru înviere [învierea lui Dumnezeu în noi]. Invierea Mântuitorului din morţi e o lucrare aşa de mare încât covârşeşte toată mintea şi nu poate intra în suflet necredincioşilor şi nici în trupul pătimaş. De aceea trebuie post căci cu învierea Mântuitorului din morţi, mărturisim şi învierea noastră şi învierea lui Dumnezeu în noi.

Cine e împotriva postului?
Acestea:
Lumea, trupul şi diavolul, toţi aceştia sunt împotriva mântuirii noastre. Aceştia trebuie biruiţi. Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât sa nu mai fie o piedică pentru suflet. Să nu mai fie luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci, fără post, trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) anticrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.

Deci, dacă toate relele de la stomac încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă, şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrarea e mântuirea omului. Inţelegeţi dar, de ce cei trei - lumea, trupul şi diavolul - sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fa, că altfel nu vine Mila.

Cine nu poate posti?
Apoi, din cele până aici se înţelege destul de bine, căci mulţi se plâng, aceia care au în sine frica de gura lumii, ori frica de slăbirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau, în sfârşit, vreo lucrare a diavolului, căci acestea toate, la urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc.

Să vedeţi cu de-amănuntul cine nu poate posti. Cei ce n-au (postit) vrut să postească niciodată, cei ce au umblat prin locuri necurate, adică prin casele mucărilor (pocăiţilor), jidovilor, a celor ce au căzut de la dragoste şi dreapta credinţă. Cei ce fac desfrânări şi alte păcate şi nu se desfac de ele. Cei ce nu iartă pe aproapele. Cei ce suferă muncile de la duhurile rele şi toţi cei ce suferă de duhul mut şi surd.

Dar şi bolnavii sau neputincioşii.

De ce nu pot posti aceştia?

Iată de ce?! Pentru că iubesc mai mult păcatul şi sfatul diavolului, pentru că n-au învăţat iertarea, pentru că nu se spovedesc curat cu anii sau cu zecile de ani, şi ajung în vorba unei hule rele, stricate şi nu mai aud cuvântul lui Dumnezeu, decât numai stomacul care li s-a făcut Dumnezeu. Apoi, o altă mare pricină, din care oamenii nu pot posti, este aceea că postul este încă şi un dar al omului către Dumnezeu şi un dar al lui Dumnezeu către om. Şi este scris: când aduci darul tău, mai întâi te împacă cu vrăjmaşul tău sau cu fratele tău, şi apoi vino şi adu darul tău. Căci dacă tu nu ierţi, nici Dumnezeu nu te iartă pe tine şi nici darul tău nu se primeşte, şi fără să-ţi ajute Dumnezeu nu poţi face nimic. Aşadar, cine nu poate ierta, nu poate nici posti. Ţineţi minte!

Cum să postim?

Iată şi măsura pe care au văzut-o toţi Sfinţii Părinţi: lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta; una-i trebuinţă şi alta e patimă, şi patima trebuie ucisă.

Postul Sfintelor Paşti (iată cum trebuie postit)
Fără carne, ouă şi brânză.
Duminica şi sâmbăta se poate mânca untdelemn, cine vrea, iar dacă nu, mai bine este.

In următoarele zile de sărbătoare: 24 februarie (Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul); 9 martie (Sfinţii 40 de Mucenici); 25 martie (Buna Vestire) şi Duminica Floriilor se mănâncă peşte.

Cu dinadinsul trebuie postită prima săptămână din post aşa: luni, marţi şi miercuri, pâine şi apă - o dată pe zi.
In Săptămâna Patimilor :
- luni, marţi şi miercuri, pâine şi apă - o dată pe zi.;
-joi două mese, tot pâine şi apă,
- vineri şi sâmbătă, post negru.

Bolnavii pot mânca gătit cu untdelemn şi pot să bea în tot Postul Mare, vin.

Vedeţi, până acum fu vorba de înfrânarea stomacului - dumnezeul mincinos al multora. Acum să vedeţi ceva nou despre post. Vreme postului trebuie să fie şi înfrânarea trupească pentru soţi şi iată de ce: tot cel ce se va feri cu înfrânarea trupească pentru soţi, peste tot anul, miercurile şi vinerile, duminicile şi sărbătorile şi posturile, va avea copii binecuvântaţi de Dumnezeu, iar cei ce nu vor păzi acestea vor avea copii blestemaţi, adică copiii aceia vor fi îndărătnici, neascultători şi necredincioşi, pentru că nici părinţii lor nu s-au temut de vremea neîngăduită. Aşadar, părinţii îşi vor vedea, prin copiii lor, păcatele lor...

Multe şi mari sunt tainele lui Dumnezeu cu noi, şi nu pot fi cuprinse fără post, căci lucrurile lui Dumnezeu nu rămân să şadă într-un trup spurcat. Plin e cerul şi pământul de lucrurile lui Dumnezeu. Lucrurile lui Dumnezeu sunt tainele, iar lucrurile diavolului sunt păcatele.

Mănăstirea şi postul
După cum vedeţi, postul vostru a ajuns o salbă ruginită pe care de mulţi ani aţi aruncat-o la fier vechi, şi vă mai miraţi de mulţimea relelor care, după cum v-am spus, de la stomac încep. De aceea, dacă iubiţi mănăstirea sau Biserica, şi bine faceţi, trebuie să vă spun deschis că postul este poarta, iar patrafirul uşa. Toţi ceilalţi vă fură vremea.

Sfinţii Apostoli au mai scris, în înţelegerea laolaltă, şi nişte orânduieli, numite aşezăminte apostoleşti, în care, intr-un loc, nici mai mult, nici mai puţin, pomenesc aşa: Dacă vreun episcop, sau preot, sau diacon, sau sub diacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte Sfântul şi Marele Post sau miercurile şi vinerile, să se caterisească (adică să i se ia darul). Afară dacă nu-i împiedicat de vreo boală. Iar dacă va fi mirean, să se afurisească, să se îndepărteze de la Sfânta împărtăşanie.

Aşadar, lucrarea Mănăstirii ca şi a tuturor bisericilor, a preoţilor voştri, este o ridicare mai curajoasă pe linia Bisericii, şi vouă după asta vă tânjeşte sufletul. Ne-am sfătuit aşa: de acum încolo nu vor mai fi împărtăşiţi la Mănăstire decât cei care păzesc cele 4 posturi şi miercurile şi vinerile, că pe ele sunt botezaţi. Peste an, când nu e post, nu vor fi spovediţi decât aceia care bine au cugetat asupra păcatelor şi au postit o săptămână. Iar după spovedanie, dacă duhovnicul îl va primi la Sfânta împărtăşanie, să mai postească încă o săptămână.

Asta să o ştiţi toţi! Asta-i poarta, asta-i uşa. Că de nu am face aşa, ne-am tot târgui cu lumea cea deşartă şi cu gunoiul ei şi n-om creşte în puterea de a primi lucrurile lui Dumnezeu. Copilăria noastră bărbătească să vină la vârsta bărbatului desăvârşit. Hristos Cel cu Crucea trebuie să prindă chip în toţi. Ne spune Duhul că nu e timp de pierdut. Copiilor, mai repede!

Parintele Arsenie Boca

Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul; Editura Agaton

Cumpara cartea "Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul"

Specificaţii

• Editor: Agaton
• ISBN: 9789731981086
• An aparitie: 01 Ianuarie 2009
• Numar pagini: 124
• Tip carte: Broşată
• Limba: Română
• Dimensiuni: 13 x 20 cm

9,00Lei

In stoc

Iar toti cei ce umbla dupa placeri de orice fel nu vor scapa de primejdie, caci sub orice placere se ascunde un sarpe. Numai atata mangaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem.

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/post/despre-post-cat-de-vechi-postul-154175.html

*****

Pentru ce e nevoie de post si care este scopul lui?

Nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate şi nevoinţă cu sfinţire20.

Dacă orice om, ca să înveţe meşteşugul lui şi să reuşească în munca lui, cheltuieşte timp şi osteneală multă, dacă fiecare elev ca să afle câteva cunoştinţe folositoare pentru această viaţă muritoare şi trecătoare consacră mulţi ani, uneori zeci de ani, cum este cu putinţă ca cineva, fără nici o osteneală şi fără o pregătire duhovnicească să se apropie şi să dobândească mântuitoarea cunoştinţă a lui Dumnezeu? Fără rugăciune zilnică, fără studiul dumnezeiescului Cuvânt şi cuvântului Sfinţilor Părinţi, care ne tâlcuiesc corect Cuvântul lui Dumnezeu, fără luptă şi fără înmulţirea virtuţilor şi nimicirea patimilor, fără post în hrană, în gânduri şi obiceiuri, fără participare la Sfintele Taine ale Bisericii, cum este cu putinţă să simţim marile şi minunatele Taine care se săvârşesc în spaţiul duhovnicesc al credinţei noastre?

Insăşi firea adevărată a omului cere nevoinţă în viaţa noastră. Dar fiindcă cele care domină în viaţa omenească sunt stricăciunea şi moartea şi înclinaţia omului pentru o viaţă opusă voii lui Dumnezeu, este necesar ca oricine vrea să trăiască viaţa lui corect să lucreze din toate puterile ca să poată, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se opună acestei puteri contrare a răului, să primească înlăuntrul lui harul necreat al lui Dumnezeu şi să devină împreună-cetăţean cu sfinţii, în această lucrare necesară trebuie nevoinţă.

Nevoinţa nu este ceva facultativ sau ceva în plus în viaţa creştinului. Este întreţesută cu adevărul vieţii lui, este un instrument necesar pentru a izbuti mântuirea lui. Nivelul stării lui duhovniceşti este indicat de modul în care înţelege fiecare creştin sensul ascezei.

De pildă, postul, adică depărtarea creştinului de anumite mâncăruri pentru anumite intervale de timp sau zile, este impunerea voinţei noastre asupra poftei naturale a trupului nostru pentru hrană şi în special asupra lăcomiei şi plăcerii care însoţesc de obicei această poftă naturală a noastră. Când cineva reuşeşte, aşadar, prin continua nevoinţă a postului să se impună asupra acestei pofte a lui naturale şi să-şi supună voinţa puterii lui raţionale şi să o cârmuiască aşa cum trebuie, fără să fie atras de ea, atunci cel ce luptă astfel va putea să se impună în chip asemănător şi asupra celorlalte patimi iraţionale chinuitoare care îl muncesc zilnic, cum ar fi mânia, iubirea de arginţi, egoismul, iubirea de slavă, iubirea de plăceri şi plăcerile trupului, ura, ţinerea de minte a răului, pizma şi celelalte. Cel care posteşte arată că începe să depăşească cele pământeşti şi vremelnice şi să le dorească pe cele cereşti şi veşnice.

Ascetica ortodoxă nu poate să aibă nici o relaţie cu mentalitatea apuseană, care hotărăşte cu exactitate cu câte ore înainte de împărtăşire poate credinciosul să ia din feluritele feluri de mâncăruri, creând astfel un post numai cu numele, sau mai bine zis desfiinţând postul într-un mod simplist, cu scopul de a odihni conştiinţa credincioşilor.

Dar o asemenea odihnă mincinoasă a conştiinţei lor pot să o accepte numai acei credincioşi care consideră Biserica drept o organizaţie ale cărei rânduieli precise sunt datori să le ţină ca să fie împăcaţi cu ea, iar nu credincioşii care trăiesc Biserica drept un fapt al unirii lor personale cu Dumnezeu şi al dobândirii harului Preasfântului Duh.

Credinciosul încearcă să postească cât poate de mult, fiindcă scopul lui este să se apropie de dragostea lui Dumnezeu, să devină prieten şi casnic al lui Dumnezeu şi nu să rămână ţintuit de satisfacţia aparentă pe care i-o aduce îndulcirea de bunătăţile materiale.

Posturile consfinţite ale Bisericii constituie o măsură şi un semn pentru credincioşi, precum şi un ajutor duhovnicesc, şi niciodată o lege sau o obligaţie care funcţionează separat şi indiferent la fiecare persoană concretă. Posturile consfinţite de Biserică sunt ceva firesc şi realizabil pentru un om sănătos trupeşte şi duhovniceşte. Fiecare credincios totuşi, care are o problemă duhovnicească sau trupească, prin sfătuire cu duhovnicul lui poate stabili durata şi felul postului lui, numai pe criteriul şi exclusiv în interesul mântuirii sale.

Nu există greşeală mai mare şi un mai mare exemplu de lipsă a dragostei faţă de omul contemporan obosit decât mentalitatea de consum, decât a considera că ajutăm prin faptul de a falsifica, a subaprecia, a limita sau a face accesibil Adevărul Bisericii, prin faptul că încercăm să coborâm şi să supunem Adevărul la cerinţele societăţii contemporane prospere.

Arhimandritul Tihon
Tărâmul celor vii, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Tărâmul celor vii"

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/post/pentru-e-nevoie-post-care-este-scopul-152883.html

*****

Importanta postului si respectarea lui astazi

Sfântul şi Marele Sinod: Importanţa postului şi respectarea lui astăzi (Document oficial)

1. Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17). Conform Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea, fiindcă el a fost instituit în paradis” (Despre post. Cuvântul 1, 3. PG 31, 168 A). El este o mare nevoință duhovnicească şi cea mai bună expresie a idealului ascetic al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, urmând neclintit hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi întreaga tradiţie patristică, a afirmat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului pentru viaţa duhovnicească a omului şi pentru mântuirea lui. Pe parcursul întregului an liturgic, Biserica promovează tradiţia şi învăţătura patristică despre post, pentru trezvia continuă şi neîncetată a omului şi dedicarea lui pentru nevoința duhovnicească. Postul este prezentat în imnurile Triodului ca har prealuminat, armă nebiruită, temelie a luptelor duhovniceşti, cărarea cea bună a virtuților, hrană a sufletului, izvor a toată înțelepciunea, viețuire nestricăcioasă şi imitarea vieții îngerești, „mamă” a tuturor bunătăţilor şi virtuţilor.

2. Ca instituţie foarte veche, postul se află deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18; Isaia 58, 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3, 5-7) şi este afirmat în Noul Testament. Însuşi Domnul a postit timp de patruzeci de zile, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4, 1-2) şi a dat povățuiri cu privire la practicarea postului (Matei 6, 16-18). În Noul Testament, în general, postul este arătat ca un mijloc de cumpătare, de pocăinţă şi de înălţare duhovnicească (Marcu 1, 6; Faptele Apostolilor 13, 2; 14, 23; Romani 14, 21). Încă din perioada apostolică, Biserica a susţinut importanţa postului şi a fixat miercurea şi vinerea ca zile de post (Didahia 8, 1), şi, de asemenea, postul înainte de Paşti (Sf. Irineu de Lyon, în Eusebiu, Istoria Bisericească 5, 24, PG 20, 497 B-508 AB). Desigur, în practica bisericească evidențiată de-a lungul secolelor a existat o mare diversitate nu numai în legătură cu durata postului pascal (Dionisie al Alexandriei, Epistola către Episcopul Vasilide, PG 10, 1277), ci şi în legătură cu numărul şi conţinutul altor perioade de post, adoptate sub influenţa unor factori diferiţi, mai ales de ordin liturgic şi monastic, cu scopul unei pregătiri adecvate înainte de marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post şi cult exprimă măsura şi scopul postului şi pune în valoare caracterul său spiritual, motiv pentru care toţi credincioşii sunt chemaţi să se conformeze, fiecare după puterea și posibilităţile proprii, fără a permite, totuşi, libertatea de a neglija această instituţie sfântă: „Vezi să nu te abată cineva de la această cale a învăţăturii […]. Fiindcă dacă poţi să porţi jugul Domnului, vei fi desăvârşit; dar dacă nu poţi, fă ceea ce poţi. Cu privire la mâncăruri, ține ce poți” (Didahia 6, 1-3).

3. Postul adevărat, ca nevoință duhovnicească, este legat de rugăciunea neîntreruptă şi de pocăinţa sinceră. „Pocăinţa fără post este nelucrătoare” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post 1, 3, PG 31, 168 A), de asemenea, postul fără fapte de binefacere este mort; mai ales în vremea de astăzi, când distribuirea inegală şi nedreaptă a bunurilor lipseşte popoare întregi de însăşi pâinea zilnică. „Postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății. Să rupem încărcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine și pe săracii cei fără case să-i ducem în casele noastre” (Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia 58, 6-7). Postul nu se referă la o simplă abţinere formală numai de la anumite mâncăruri. „Căci nu este de ajuns abţinerea de la anumite mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abţinerea de la mânie, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun. În toate acestea, postul este un lucru bun” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post, 2, 7, PG 31, 196 D).

Abţinerea în timpul postului de la anumite mâncăruri, precum şi cumpătarea – nu numai cu privire la felul, dar şi la cantitatea alimentelor – constituie elementele vizibile ale luptei duhovniceşti, care este postul. „Postul este abţinere de la mâncare, după cum arată termenul; mâncarea însă nu ne face nicidecum mai mult sau mai puțin drepţi. Postul are un sens profund: arată că după cum hrana este simbolul vieţii, iar lipsa de hrană este simbolul morţii, tot aşa şi noi oamenii trebuie să postim de cele lumești ca să murim față de lume şi, după aceasta, împărtășindu-ne de hrană dumnezeiască, vom trăi pentru Dumnezeu” (Clement Alexandrinul, Ecloge profetice, PG 9, 704D-705A). Astfel, postul adevărat se referă la ansamblul vieţii credincioşilor în Hristos şi se încununează prin participarea lor la viaţa liturgică şi, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.

4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit un model de postire pentru credincioşi. Acesta activează participarea lor la ascultarea de Domnul, ca prin post „să primim prin respectare, ceea ce am pierdut prin nerespectare” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea 45, La Sfintele Paşti, 28, PG 36, 661 A). Înțelegerea hristocentrică a caracterului spiritual al postului, în special al Postului Mare, este o regulă generală în întreaga tradiție patristică și este rezumată caracteristic de Sfântul Grigorie Palama: „Astfel, dacă posteşti, nu numai că vei pătimi şi vei muri împreună cu Hristos, dar vei şi învia şi vei împărăţi cu El în veşnicie; fiindcă devenit una cu El, prin participarea în asemănarea morţii Lui, vei fi părtaş învierii şi vei fi şi moştenitor al vieţii întru El” (Omilia 13, în Duminica a cincea a Postului, PG 151, 161).

5. Potrivit tradiţiei ortodoxe, măsura desăvârşirii spirituale este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) şi oricine doreşte să o atingă trebuie să se ridice în mod corespunzător. Tocmai de aceea, asceza şi nevoința duhovnicească nu se sfârșesc în viaţa spirituală, la fel cum nici desăvârşirea celor desăvârşiţi. Toţi sunt chemaţi să răspundă, după puterile lor, acestui înalt ideal ortodox, pentru a se îndumnezei după har. Şi chiar şi aceştia, deşi împlinesc toate cele rânduite, niciodată nu se mândresc, ci mărturisesc că „suntem slujitori nevrednici şi am făcut ceea ce trebuie să facem” (Luca 17, 10). Conform învăţăturii ortodoxe despre viaţa duhovnicească, nimeni nu trebuie să părăsească lupta cea bună a postului, ci să se încredinţeze milostivirii lui Dumnezeu pentru slăbiciunile sale, în duhul smeririi de sine și pe deplin conştient de nevrednicia stării sale. Fiindcă este imposibil să se ajungă la viaţa duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.

6. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a rânduit cele ce sunt de folos pentru mântuire şi a pus mai întâi perioadele sfinte ale postului, ca „păzitoare” de la Dumnezeu ale vieţii noi a credincioşilor în Hristos, împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Urmând Sfinţilor Părinţi, Biserica păzeşte, ca şi mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi sfintele tradiţii; ea arată totdeauna sfintele posturi ca cea mai bună cale în efortul credincioşilor pentru desăvârşirea lor sufletească şi pentru mântuirea lor; ea susține necesitatea respectării de către credincioşi a tuturor posturilor stabilite în cursul anului Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea şi vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum şi posturile Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi al Înălţării Sfintei Cruci, al Ajunului Botezului Domnului şi al Tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, precum şi toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ţinute în mod liber de către credincioşi.

7. Totuşi, cu discernământ pastoral, Biserica a pus regimului de postire și limitele iconomiei iubitoare de oameni. Drept urmare, ea a prevăzut aplicarea principiului bisericesc al iconomiei în caz de boală trupească, de extremă necesitate sau în cazul vitregiei vremurilor, după judecata responsabilă şi grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale.

8. Este o realitate faptul că astăzi, fie din nepăsare, fie din cauza condiţiilor de viaţă, oricare ar fi acestea, mulţi credincioşi nu respectă toate hotărârile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a sfintelor rânduieli privind postul, fie generale, fie individuale, trebuie însă abordate de Biserică cu grijă pastorală, întrucât Dumnezeu „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11), fără a diminua valoarea postului. De aceea, este lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini extinderea iconomiei sale iubitoare şi înţelegerea faţă de cei care întâmpină greutăţi în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiţii de muncă etc.), fie din motive generale (condiţii climatice speciale, condiţii socio-economice specifice unor ţări, precum și dificultăţi în procurarea unor alimente de post etc.) pentru a ușura, în aceste condiții speciale, „asprimea” sfintelor posturi. Toate acestea, însă, trebuie să aibă loc în condiţiile menţionate mai sus şi fără a diminua importanţa postului. Pogorământul acesta milostiv trebuie să fie exercitat de Biserică cu multă atenţie şi, în orice caz, cu mai multă îngăduinţă în cazul acelor posturi pentru care tradiţia şi practica Bisericii nu au fost întotdeauna uniforme. „(…) Este bine să posteşti în fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă. În aceste situaţii să nu se dea legi, să nu se constrângă; nu se cuvine să conduci cu forţa turma încredinţată de Dumnezeu; mai degrabă să fie folosite îndemnul, blândeţea şi cuvântul dres cu sare” (Sf. Ioan Damaschin, Despre sfintele posturi, 3, PG 95, 68 B).

9. Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta Împărtăşanie este lăsată la evlavia credincioşilor, conform cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: „Deşi nu se rânduieşte postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane; cei ce pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine fac” (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă, mulţimea credincioşilor Bisericii trebuie să respecte sfintele posturi şi abţinerea de la mâncare începând cu miezul nopţii pentru a se apropia de Sfânta Împărtăşanie, care este expresia prin excelenţă a fiinţei Bisericii. Credincioşii trebuie să se obişnuiască să postească în semn de pocăinţă, ca împlinire a unei făgăduinţe duhovniceşti, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoţi cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulţi), înainte de hirotonie, în cazuri de penitenţă, în timpul pelerinajelor şi în alte împrejurări asemănătoare.

Aurelian Iftimiu
Sursa: basilica.ro

Sursa :

http://www.crestinortodox.ro/post/importanta-postului-respectarea-astazi-152537.html