Despre Scoala Catolica Franceza din Constantine ( 1972-1976 ), Algeria, pe Facebook, cu prietenii, marti, 3 Iunie 2014

Despre Scoala Catolica Franceza din Constantine ( 1972-1976 ), Algeria, pe Facebook, cu prietenii, marti, 3 Iunie 2014

Olivia Maria Marcov

3 hours ago, Tuesday, June 03, 2014, at 12:21 pm :

Imi place fotografia de mai jos foarte mult, in care o familie il intalneste pe Papa Francisc, iar mama copilului, isi impinge ( in fapt asta face, desi cu blandete ) cu fermitate copilul spre a-l imbratisa pe Papa, si chiar continua sa tina mana pe spatele copilului, parca pentru a-i spune "Stai acolo, hai stai, nu te da inapoi !". Imi amintesc prima mea zi de scoala din Constantine. La inceput, cand am ajuns cu mama la Constantine, un oras tare francez datorita francezilor care ridicasera multe, multe constructii, cladiri, blocuri, imobile, datorita prezentei francezilor, datorita librariilor cu carti franceze aduse in fiecare zi direct din Franta, datorita debitelor de tutun si de punctelor de presa unde gaseai ziarele, magazinele, revistele franceze, carti cu "desene animate" cum le spuneam eu si tot ce iti dorea inima, toate ( produsele, marfurile, etc. ) fiind aduse din Franta, actuale, cat se poate de actuale...

Continuare : Si asa, ajungand eu la Constantine cu mama, tata se afla in acel oras din Algeria de mai multe luni de zile, - am inceput o viata acolo, nu puteam spune, pentru ca eram foarte micuta atunci, daca era o viata diferita de cea din Bucuresti, eram prea mica, abia deschideam ochii in jurul meu, dar o viata senina si calma. Ma simteam foarte bine, clima era generoasa, era cald, nici chiar sufocant, decat in toiul verii cand intr-oadevar puteai sa iesi dupa soarele pranzului si amiezii din casa, altfel era prea cald, prea fierbinte soarele, stateam cu mama acasa, ne plimbam cu tata cand el nu avea cursurile de la Faculte des Sciences, noua universitate in fapt, si noua facultate de matematica, o cladire noua, moderna, construita pe un deal ( sa o vada toata lumea din oras ) in Constantine, unde tata si alti profesori romani, si nu numai ( si din alte tari ale Europei Centrale si de Est ) predau matematica ( altii chimia, fizica, ... ) ...

Continuare: Locuiam intr-un cartier relativ nou, intr-un bloc absolut nou nout, in care erau si alte familii, una/doua de romani, una/doua de cehoslovaci, o familie mixta ( belgianca + palestinian si cele 2 fetite mici ale acestora ), si chiar arabi ( un sirian ) din alte tari arabe decat Algeria. Am scris una - doua familii, pentru ca familiile s-au succedat in timp, adica o vreme a fost o familie, apoi ea a plecat, a sosit o alta...In blocul de vis-a-vis existau alte 2 familii de romani ( in acelasi timp ), una din Bucuresti si o alta din Constanta. Ma amuza fiul constantenilor care se prezenta si isi spunea numele "Eu sunt Andy Pârtzulicã, pe Andy il amuzau primele cuvinte frantuzesti, eram tare la inceput in Constantine si inca nu eram inscrisi la scoala, de altfel nu aveam inca varsta de a merge la scoala.... Dar pe Andy il invatau parintii acasa cate ceva, si el adaptase potrivit "ideilor" si imaginatiei pe care numai un copil le poate avea, asa incat Andy cel din Constanta spunea : "Madam Pârtzulicã" si Monsieur Pârtzulicã", adica Doamna si respectiv, Domnul Pârtzulicã ( presupun ca aceia erau parintii lui.... ). Da, copiii chiar spun lucruri trasnite cand sunt micuti....

Continuare: De la blocul nostru, in sus, mergeai pe jos, cam o statie, doua statii ( nu existau statii, nu circula niciun fel de transport in comun pe acolo, doar daca aveai masina mica, dar spun asa, pentru a se avea o idee de distanta ) si ajungeai la o mica aglomeratie ( e prea mult spus, vreo 2, 3 blocuri unul langa altul ) de blocuri. Aici locuiau multe familii de romani, si de aceea le numisem "BLOCURILE DE ROMANI". Ei aveau copii cam de varsta mea, de varsta foarte apropiata, +- 1an diferenta cam asa, si acolo mama si alte mame stateau de vorba, chiar si tatii, sau in grup adultii, si noi copiii eram tare fericiti sa ne putem juca cateva ore, dupa-amiaza, pana spre seara, sau si seara uneori.

Continuare : Dar intr-o zi, imi amintesc si acum ziua aceea, era o zi cu soare, eram acasa, tata fiind profesor la facultate avea un orar flexibil si nu avea acele 8 ore de program cum au functionarii, asa incat in clipa aceea se afla acasa, mama fusese plecata, lipsise de acasa cateva ore. Cand s-a intors, mama a spus ca voi merge la scoala. Pentru prima data auzeam de scoala. Foarte usor m-am nelinistit, m-am oprit din topait, sarit ( coarda, sau ce mai saream eu prin casa ) si am ascultat in tacere ce avea mama sa ii spuna lui tata, cu mine de fata. Mi-am dat seama mai tarziu, mama fusese in oras sa se intereseze ce scoli exista in Constantine si sa aleaga o scoala pentru mine. Mama a intarit : "O sa mearga la scoala", iar eu am privit spre tata - asa am procedat foarte multi ani, pentru ca numai tata se mai milostivea de mine si o convingea pe mama, cand mie vreo hotarare de-a mamei nu imi placea ! - putin nelinistita. Pe moment am zambit, si imediat dupa aceea m-am intristat. Am spus : "Nu stiu [ ce e scoala ]. De ce sa merg ? Nu vreau sa merg la scoala. Mai bine stau acasa". Tata a sesizat imediat nelinistea mea si tristetea si i-a spus mamei, desi cam suparat ( stia ca daca o contrazice pe mama.... !!!! ) : "Mai las-o un an acasa, e prea mica inca, mai are timp !". Dar mama a spus : "De ce sa treaca timpul, sa piarda timpul ? Mai bine sa mearga la scoala chiar de acum !" Tata a replicat : "Nu vrea, nu vezi ca nu vrea ? Mai las-o sa stea un an acasa si pe urma mai vedem !"

Continuare: IN cele din urma, - aici imi nu imi revin amintirile - ceva a mai spus mama, cred ca ea a ramas ferma in decizia ei. Mama a spus ceva despre scoala gasita, descoperita de ea. Cred ca a spus ca "vor fi si copii acolo". Asta m-a pus pe ganduri : "vor fi copii ?" Pana la urma, am spus : "bine, voi merge la scoala". Dar in sufletul meu eram cam nelamurita ! Mai intai am fost sa ma inscrie. Directoarea Scolii catolice - cum am spus, eu, de acasa, nu stiam exact ce este adica o scoala ? nu stiam. Nu aveam nicio idee despre "scoala" ca atare, daramite sa stiu cate feluri de scoli exista !... Directoarea Scolii Catolice era Sœur Georges ( se scrie cu "s" la final, prenumele Georges ), o calugarita in varsta, dar cat tact putea sa aiba in ea ! Ce finete, ce blandete, tonul vocii, timbrul vocii era asa de bland si cald, desi era o persoana ferma, simteai ca nu se impune, nu face presiuni, nu insista cu nimic, nu era adica autoritara, nu avea aere de directoare, de "sefa", nimic din toate acestea. Era destul de scunda Sœur Georges, dar eu eram si mai micuta, un copil, si Sr Georges s-a aplecat spre mine, cu chipul ei bland, blajin, cald, calm si nu mai stiu ce mi-a spus, mi-a zambit usor, delicat, dar hotarat. Deja intregul ei comportament, expresia fetei ei, vocea, vocea blanda, nu vorbea tare, dar nici incet, deja ma simteam mai bine, era parca "hipnotica" - ei bine, asta spun eu acum, dupa lecturile mele de psihologie din a cesti ultimi ani, nu ma gandeam eu pe atunci asa ! - taceam, o priveam atenta, tacuta, fata in fata, cu fata ei blanda aplecata la nivelul fetei si ochilor mei, ochi in ochi, ne-am privit cateva clipe... Apoi cand s-a ridicat, am stiut ca ma voi inscrie la scoala. Taceam. Asteptam.

Simt nevoia sa retraiesc aceste amintiri, de fapt ele sunt mereu in inima mea, dar ma gandesc la discutiile, nemultumirile care sunt legate astazi de religie, si de religia ortodoxa la noi in tara mai ales, existand multe obiectiuni de genul "avem mai multe biserici, decat scoli si spitale", si altele, si vreau sa spun ca, nu stiu, dar totusi asa cred, e parerea mea, fiecare tara isi "vede", considera, traieste religia ( pe care o are, ma refer la religia care predomina in fiecare tara ) in felul sau caracteristic. Cred ca fiecare natiune, popor, si-a pus amprenta asupra religiei. Adica religia catolica din Franta, in opinia mea, SE TRAIESTE, este considerata, simtita, vazuta ca in Franta, de catre francezi, si nu ca in Spania, sau ca in Romania ( unde avem totusi destul de multi catolici, in ordine, dupa ortodocsi ), sau ca in oricare alta tara catolica, sau in care catolicii sunt destul de numerosi.

Continuare: Cred ca, sunt sigura ca personalitatea, temperamentul, firea oamenilor care alcatuiesc o natiune, o natie, este strans legata de modul in care oamenii din natiunea/ natia respectiva isi "vad", isi TRAIESC, ISI SIMT, religia, credinta.

Continuare: In prima mea zi de scoala, Catolica, am intrat cu mama in holul, "atrium-ul" mare si larg al Scolii, era o cladire impozanta Scoala Catolica, cu mama de mana, cam nelinistita totusi, imi venea sa plang si am plans, nu stiam ce urmeaza, imi era frica ca mama nu mai vine, mai tarziu, dupa ore, sa ma ia acasa inapoi, nu stiam in ce consta scoala, adica ca sunt ore, clase... Am ajuns in holul mare al scolii catolice. Era usor racoare, umbra inauntru. Liniste. Nici tipenie de om. Dimineata. Intr-o buna dimineata. Implinisem varsta de 5 ani. De undeva, din stanga noastra, de pe o scara intunecoasa, in spirala, ingusta - asa mi-o amintesc eu acuma - a coborat o calugarita, dar nu Soeur Georges, ci o alta. Mai slabuta, cu parul la fel de alb, cat se putea vedea pe sub voalul ( arata ca un batic in fapt ) de culoare gri cu care parul era strans, acoperit, la fel de alb ca si parul lui Soeur Georges, putin mai inaltuta, delicata ca infatisare, ma refer la corp, la fizic, cu maini subtiri, fine, cu degete subtiri si fine. S-a indreptat spre noi. Spre mama si spre mine, cu pasi usori, rapizi, calca, ca si cum nu atingea solul, acoperit cu mozaic, cu gresie ca un mozaic al holului Scolii. Nu o auzeai. Numai cand a coborat scara in spirala, din lemn, batrana scara a scartait usor...

Continuare: Era Sœur Dominique. Cea care avea sa fie invatatoarea mea pentru urmatorii cativa anisori. M-a luat de mana, m-a dus spre scara in spirala, curata, lucioasa, stralucitoare, din lemn frecat, ingrijit, lustruit pana cand raspandea aproape o lumina in intunericul acela al holului, unde nicio lumina nu era aprinsa. Numai soarele afara, generos, stralucea pe cerul cald al Constantine-ului, al Algeriei, in fiecare dimineata la fel de luminos. Il ghiceai parca si in holul intunecos al scolii, stiai ca Soarele este acolo, si ca e prezent si te incalzeste, desi te aflai la umbra. Soarele ofera, da, multa energie fizica si mentala, multa vitalitate. La fel ca si apa.

Continuare: Si plangeam in inima mea, aveam inima nelinistita, si mai ales eram trista, ingrijorata, imi era deja dor de mama, si, in paralel, fiind tinuta de mana de Soeur Dominique, simteam ca totusi lacrimile din pieptul meu sunt ( inca ) suportabile, altfel mi-ar fi fost frica ca, daca incep sa plang, nu ma mai pot opri din plans ! Dar Soeur Dominique ma tinea bine si frumos de mana si ma conducea sus pe scari, insa foarte hotarata de altfel. Ii simteam mana, uscata, calda, nu ma strangea, nu facea nicio miscare, dar o simteam cum imi cuprinde ferm mana, adica, nu imi lasa alta posibilitate decat sa urc cu ea odata, pas cu pas, in acelasi pas, treptele scarii. Si scara m-a condus la o sala de clasa, asa de luminoasa, radioasa, cu fereastra larg deschisa, mare, pe care intra Cerul albastru si senin al Constantine-ului si se simta mirosul florilor.... Nu stiam in clipa aceea, aveam sa vad : clasa noastra era la etajul 1, si se afla pe o terasa, o galerie cu flori cum ii spuneam, pentru ca erau acolo de-a lungul terasei ghivece cu flori, si cu muscate si cu alte flori specifice Algeriei, in culori vii, galbene, mai ales insa rosii, roz, albe. Erau si plante medicinale, aveam sa aflu, sa fiu sincera, chiar mama mi-a reimprospatat memoria cu privire la ele, de pilda Surorile, Maicile cresteau menta acolo, menta se bea sub forma de ceai in Algeria, era buna pentru corpul expus la mari temperaturi, era impotriva greturilor, era racoritoare....

Continuare : Si tristetea aceasta a mai durat cateva zile, dar in fiecare zi era mai putin intensa. Pe urma m-am obisnuit la Scoala si imi placea. Ma duceam cu bucurie.

Continuare : La ora pranzului, negresit, mama era acolo in holul Scolii si venea sa ma ia acasa, tata ne astepta in masina, caci, e drept, in aproape 4 ani petrecuti in Algeria, nici macar o singura data nu am urcat intr-un autobuz, sau alt mijloc de transport in comun, am mers numai cu masina noastra, si uneori, ocazional, la vreun mic drum, cu masina altor familii de romani.

Continuare : Si acum, daca ma gandesc la scolile publice, in comparatie cu Scoala Catolica, religia nu se baga pe gat, cu de-a sila elevului si nici omului chiar, la Biserica. Dupa cum stim, si repetam pentru ca este locul, contextul, in Romania inainte de 22 decembrie 1989, religia a fost interzisa, iar pe masura ce anii dictaturii comuniste se scurgeau, Nicolae Ceausescu, Dictatorul era din ce in ce mai razvratit impotriva bisericilor, pe care fie le-a mutat, fie le-a demolat, distrus. Ceea ce vreau eu sa spun, este ca nu aveam de acasa, de la Bucuresti, pana sa ajung la Scoala Catolica din Constantine, vreo idee despre religie sau credinta. In casa nu stiu, nu tin minte, dar nu cred ca se vorbea vreodata despre religie sau credinta. Nu stiu din ce moment anume, nu pot sa imi amintesc, dar, undeva, in dulapul vechi din lemn vopsit in verde deschis ( era mai nou, nou pe atunci, in anii '70 ) pe care mama il avea drept zestre - si, atunci cand l-a primit in chip de zestre era o piesa de mobilier nou, nouta ! - se afla ascunsa, o icoana veche. Icoana Sfantului Nicolae, o icoana veche, pe lemn negru, care are si suport pentru o candela veche, clasica, din aceea cu fitil, cu ulei, icoana Sf. Nicolae, pictata pe o hartie in fond, lipita bine de suportul de lemn negru, cu care alcatuieste un intreg, un tot, pe fond verde, chipul Sfantului Nicolae, cu Aureola in jurul capului sau - singura prezenta a credintei in casa noastra, si aceea in dulapul din bucatarie !

Continuare: Dar nu cred, nu tin minte sa fi stiut eu cine a fost, ce este un sfant, si cam ce este in fapt o icoana, si cine a fost deci sfantul Nicolae. Nu imi amintesc sa fi auzit de Dumnezeu sau Maica Domnului, in primii mei ani de viata la Bucuresti, pana sa plecam in Constantine, in Algeria, cu mama am plecat noi doua in noiembrie, sau imediat dupa ziua mea, 1972. Si tata ne astepta acolo deja.

Continuare: Cand am plecat de la Bucuresti cu mama, nu exista un avion direct cu Algerul, daramite cu orasul Constantine. Asa incat din Bucuresti am zburat prin Zurich ( Elvetia ). Poate si prin Roma. Dar mai sigur este ca tata zburase prin Roma, in drumul sau spre Alger. Atunci eram curioasa sa stiu cum sunt cei care conduc avionul, auzisem ca este condus de piloti si ca ei sunt intr-o cabina. Stewardeza m-a condus in cabina pilotilor, unde desigur am privit cu ochi curiosi, dar contemplativi, in asteptare, privirea mea cam dintotdeauna. O privire care priveste, observa, eventual, dupa caz, contempla. Si parca intotdeauna asteapta. Adica nu intervine. Nu spune nimic. Am fost insa multumita. Stewardeza a anuntat ca sunt o fetita, un copil de cativa anisori, si pilotii au schitat un zambet discret si placut si asta a fost totul. Pe urma m-a condus la loc, unde era mama.

Continuare: Imi amintesc ca in avion m-au cucerit de-a dreptul, bomboanele, treceau stewardezele cu un cosulet plin cu bomboane bune, din acelea pe care le introduceai in gurita si le simteai aroma si gustul mult timp.... Si imi placeau foarte mult. Asteptam clipa in care ne vor aduce bomboane, desi imi revenea numai o singura bomboana.

Continuare: La Scoala Catolica, in acei ani, 1972-1976, noua, religia in fapt nu ne-a fost predata la clasa. Sau eu nu imi amintesc. Am avut un Carnet de Note in care erau trecute in tabel, toate materiile sau disciplinele pe care le invatam. La fel ca si franceza, desi limba franceza era singura limba vorbita, singura limba de predare si deci limba predata, si religia in fond ne-a fost predata ( in limita timpului si a anilor de scoala ), dar, pot spune, pe ne simtite, nu simteai cand si cum exact de inveti toate. Anii de scoala erau ani de scoala, ca in orice alta scoala, invatai sa scrii, sa citesti, sa socotesti, sa faci vaporase, solnite, avioane din hartie alba, in functie de cum indoiai hartia. Invatai sa canti, cantecele pentru copii, invatai poezii, vocabular, gramatica, Citire, lectura, etc.

Continuare: In ce priveste religia, mai intai, aveam curtea de recreatie in scoala, despre care vreau sa spun cateva cuvinte. Era o curte destul de mare pentru niste eleve micute, spatioasa, si in curte se afla si o grota, Grota Fecioarei Maria. La picioarele Grotei se aflau ghivece cu flori. Insa din Grota lipsea Statuia Fecioarei Maria, ea se aflase acolo multi ani, dar cand noi eram eleve nu se mai afla, era undeva in cladirea scolii, in vreo sala in care stateau obiecte de cult religios. de cate ori ne jucam prin dreptul Grotei imi spuneam ca as vrea sa aduca Statuia la loc, inapoi, statuia Fecioarei, ca lipseste de acolo, din decor. Oricum, se observa ca lipseste ceva dintr-o Grota goala, dar care continua la picioarele ei sa aiba asezate ghivece cu flori rosii sau roz.

Continuare: Desigur, Maicile, Surorile, Soeur Dominique, ne-au condus la Capela Scolii. O adevarata Biserica ea insasi, Capela. O Capela foarte frumoasa, pentru mine poate cea mai frumoasa capela, pentru ca intotdeauna mi-a lipsit frumusetea ei. "Predarea" religiei.... Dar ce stiam noi despre religie ? Culmea este alta, ca "revad" cu ochii mintii acei ani, trec prin amintiri, si abia acum ma minunez cu adevarat, fara exagerare de acei ani... Nici nu ni s-a pronuntat noua, elevelor cuvantul "religie" macar ! Am fost conduse in Capela Scolii Catolice, unde nu puteai decat sa taci, sa admiri, sa privesti, sa simti o bucurie interioara deplina, era asa liniste, asa calm, era de o frumusete mareata si in acelasi timp calda, buna, blanda.... Soeur Dominique ne-a condus in fata, la Sfantul Altar. Se stie, o Biserica sau Capela catolica are altarul la vedere, nu acoperit ca in biserica ortodoxa. Am ajuns noi, toata mica noastra clasa, cateva eleve, copile, in fata Sfantului Altar, cu Soeur Dominique langa noi, si noi in jurul ei. Privind. Soeur Dominique ce a facut ? Ne-a indreptat privirea si ne-a spus sa ne uitam acolo Sus. Acolo Sus era un vitraliu. Era Vitraliul Sfintei Familii. Si, repet, nu se pronuntau cuvinte, nu se pronunta "terminologie", nu erau spuse cuvinte "specializate". Un vitraliu frumos, o fereastra colorata, pictata in culori vii, intense, cam asta vedeam noi atunci si acolo, si dincolo de "fereastra pictata" nu se vedea insa afara, nu era transparenta adica. Dar pe acea "fereastra" pictata, erau Mama, Tata si un Copilas micut. Chiar asa ne-a spus Soeur Dominique : "Iata, pe mama, pe tata si pe copilul lor, este o familie". Dupa aceea, ea a continuat, a completat, a spus ca este o familie buna de tot, foarte buna, in care exista mereu pace, si intelegere si bucurie, fericire. Asa, treptat, usor, usor, a mai adaugat cuvinte, si iata, Soeur Dominique a rostit : "Este SFANTA FAMILIE !" Acolo se afla [ pe "fereastra pictata " ] Marie ( Marie ), Iosif ( Joseph ) si copilul lor, Iisus ( Jésus ). Mie mi s-a parut atunci, ca ceva mai frumos precum acea fereastra pictat cu mama, tata si copilul nu am vazut niciodata, iar culorile vii, lumina lor, ma fascinau. Nu imi puteam lua privirile de la acel vitraliu.

Continuare: Inca nu stiam cine sunt Maria ( Marie ), Iosif ( Joseph ) si l' Enfant Jésus, adica Copilul Iisus, dar pur si simplu placeau, ne placeau, ne bucurau, ne fascinau. Sœur Dominique intotdeauna ne-a condus in Capela pana in fata, in fata si de fapt pana la Sfantul Altar, acolo ne tinea, ne tinea la propriu. Si ne vorbea.

Continuare: Imi placeau statuile, mi se pareau ceva extraordinar de frumos, si Maica Domnului parca era o papusa, atat era de frumoasa. De altfel, cand eram mica, lumea mea era lumea papusilor. Imi placeau papusile, si erau pentru mine intruchiparea frumusetii, bunatatii, perfectiunii. De altfel, la sfarsitul anului scolar, imi amintesc mai ales intr-un an, in holul Scolii veneau parintii si se serba sfarsitul unui an de scoala. Fetele mai mari, din scoala, intr-un fel, intrucat noi ocupam o singura sala de clasa, cateva eleve micute, pot spune "elevele din restul scolii", care era o cladire mare, cum am spus, toate salile de clasa se aflau in cladirea mare, dar nu in corpul de cladire al Scolii unde Maicile, Surorile, infiintasera o clasa aparte, care era clasa noastra, a fetelor, elevelor din tarile Europei Centrale si de Est. Fetele mai mari, pe care nici nu le vedeam de altfel, decat in pauze, numite recreatii, si noi stateam la o parte clasa noastra, langa usa de intrare in holul mare sau in curtea scolii, si vorbeam, mancam sandvisul de acasa, "gustarea", "le goûter", elevele mai mari, confectionau hainute minuscule, voaluri, rochii cu volane, lungi, colorate, din materiale frumoase, din voal, si imbracau papusi mici din plastic, si se alcatuia o adevarata Expozitie de Papusi, care mai de care mai frumoasa si mai frumos imbracata in rochia ei lunga, ampla, bogata, colorata viu, dar cat de frumos...... !

Continuare: Prin contrast, cand in Romania si mult mai tarziu, prin 1996, 1997, 1999, 2000, etc. am inceput sa citesc si citeam de fapt intens, rugaciuni ortodoxe, Doamne ! A fost un soc pentru mine religia Ortodoxa ! Un soc ! Iar rugaciunile ! La primele cuvinte, primele fraze, m-am oprit si am exclamat : "Aoleu ! Maicuta ! Ce sunt cuvintele astea ???!!!"

Continuare: Rugaciunile ortodoxe sunt greu de inghitit, este greu sa il simti pe Dumnezeu, pe Bunul Petit Jésus, Mic Isus, in cuvintele acelea infricosatoare ! Intr-adevar, am vazut ca tot vocabularul, terminologia religiei ortodoxe este alcatuit din cuvinte, care mai de care, sunt totusi infricosatoare, te sperie, Dumnezeu este acela care este Aspru, este atent exclusiv ca tu sa duci o viata aspra, aspra, dura, ascetica, acela care nu are in gand decat Judecata de Apoi, pacatele si iar pacatele..... Ai spune ca este un alt Dumnezeu, Dumnezeu iti e infatisat foarte aspru, ca si cum ar fi Cineva Infricosator si mereu atent la tot pasul sa te sanctioneze si rau de tot !

Continuare: Din acest punct de vedere, sunt de parere ca religia ortodoxa, cata vreme utilizeaza numai un vocabular punitiv, nu va ajunge la inima oamenilor, dar mai ales la inima copiilor care invata la scoala. In rugaciunile catolice, "vorbesti", adica te rogi, dar in fapt ai rugaciuni de cerere, de multumire, de adorare, de lauda catre / a lui Dumnezeu, Maicuta Domnului, Isus Cristos. Il rogi pe Dumnezeu, il rogi pe Isus, o rogi pe Fecioara Maria numai in cuvinte frumoase, cuvintele sunt "gratie" adica har, haruri, daruri, bunatate, iubire, iertare ( da si iertare ), intelegere, milostivire, inspiratie, indrumare, ..... sunt cuvinte frumoase...

Continuare: In religia catolica, Maica Domnului este inconjurata de flori, mai ales de trandafiri, florile sunt nelipsite din jurul ei, si in general din decorul unei biserici, al unei capele, al unui peisaj biblic, al unei scene biblice, natura este generoasa, este inflorita, este in plina deschidere, en plein éclat, in splendoare... Totul este gratie, este har, este bunatate. Familia : Isus, Maria, Iosif este prezenta, este o familie model. In schimb Iosif, sau Sf. Iosif lipseste din religia ortodoxa si din icoanele ortodoxe, sau din picturile ortodoxe. Maica Domnului este frumos pictata pe icoane, intr-adevar si imi plac icoanele mult, dar nu am vazut o singura floare, un trandafir langa ea, in jurul ei, la picioarele ei....

Olivia Maria Marcov

50 minutes ago  Tuesday, June 03, 2014, at 2:54 pm :

Continuare: Dupa 1976, dupa ce ne-am intors acasa in Romania, la Bucuresti, intotdeauna in scrisorile ei catre mama, Soeur Dominique, si apoi din 1990 si eu i-am scris si ea imi raspundea, sau sub dictarea scrisorilor ei, scriau alte Maici din manastirea in care ea se afla in oraselul Gap din Muntii Alpi Francezi, din regiunea Provence, din Sudul, Sud-Estul Frantei - dar nu ne-a scris niciodata in ce manastire anume se afla, numai adresa ei, care era prin urmare adresa manastirii in care ea se afla, 1, Place Ladoucette, Gap, 05000, France, Franta - intotdeauna, de-a lungul anilor, pana cand ea a decedat ( sunt sigura ), in toate scrisorile ei ea scria ca "Va am, va tin in rugaciunile mele tot timpul", "Ma rog tot timpul pentru voi".....

Sursa : https://www.facebook.com/oliviamaria.marcov