Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul

[ Evanghelia lui Luca : Ioana ( Huza ) duce Sf.Cap in Muntele Eleon ]

Fiind taiat cinstitul cap al Sfantului Ioan Inaintemargatorul, l-a luat pe tipsie necurata jucatoare si l-a dus maicii sale, Irodiada.

Iar ea, impungand cu acul limba Sfantului care mustra faradelegea lor, nu l-a dat sa-l ingroape odata cu trupul, pentru ca se temea ca nu cumva Ioan sa invieze cand capul lui se va lipi de trup si iar o va mustra.

Deci, ea a poruncit ca trupul sa-l arunce, iar ucenicii, luandu-l noaptea in taina, l-au ingropat in Sevastia, cetatea Samariei.

Insa capul l-a ingropat Irodiada, in curtea sa, in pamant adanc, la un loc ascuns si necinstit.

Despre aceasta stia numai femeia lui Huza, iconomul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomeneste in Evanghelia lui Luca.

Aceea, avand jale de uciderea cea nevinovata a Sfantului Marelui prooroc Ioan si de batjocura ce se facuse cinstitului sãu cap, l-a luat de acolo noaptea, in taina, si, punandu-l intr-un vas de lut, l-a ingropat in muntele Eleonul, unde era satul lui Irod.

Cand a auzit Irod vestea despre Iisus, a gandit impreuna cu Irodiana, nu cumva a inviat Ioan ?

Cautand capul lui Ioan si negasindu-l, nu se pricepeau ce sa fie.

Apoi a zis Irod catre casnicii sai despre Iisus : « Ioan pe care l-am taiat, acela s-a sculat din morti si pentru aceasta se lucreaza puteri prin el ».

[ Inochentie, la Ierusalim, Muntele Eleon ]

Dupa aceasta, trecand multa vreme, un barbat oarecare slavit, care era dintr-un palat imparatesc si crezuse in Domnul nostru Iisus Hristos, anume Inochentie, lepadandu-se de lume, a mers in Sfanta Cetate a Ierusalimului si, cumparand in muntele Eleonului locul acela, care altadata era satul lui Irod, a zidit acolo o chilie si, imbracandu-se in randuiala monahiceasca, vietuia dupa Dumnezeu.

Vrand sa zideasca o biserica mica de piatra, a sapat un sant pentru temelie.

Si, dupa dumnezeieasca randuiala, a gasit capul ascuns in pamant, in vasul cel de lut.

Din unele minuni care se faceau in acea vreme si prin dumnezeiasca  descoperire, cunoscand ca acela este capul Mergatorului inainte, il pastra la sine cu cinste.

[ Cei doi monahi lenesi de la Rasarit ]

Iar cand era sa se sfarseasca, vazand urâciunea pustiirii, stând la locul cel sfant, caci in acele vremuri imparatia inchinatorilor la idoli, stapanind pretutindeni sfintele locuri in Ierusalim, cu idoli si cu urâtele lor jertfe, monahul acela a ascuns sfantul cap al Mergatorului inainte iarasi in sânul pamantului, in acelasi loc, ca sa nu i se faca vreo necinste dupa sfarsitul sãu.

Dar acel loc, ce a fost altadata satul lui Irod si in care era chilia si biserica cea mica, pustiindu-se dupa dânsul prin lungimea vremii, a cazut si s-a asemãnat cu pamantul si iarasi acel cinstit cap a fost nestiut de nimeni, vreme de multi ani.

Imparatind marele imparat Constantin si luminându-se cu Sfântul Botez, iar prin maica sa, Sfânta Elena, curãtind si înnoind sfintele locuri ale Ierusalimului, iar sfânta credintã înflorind pretutindeni si strãlucind ca soarele, doi monahi de la rasarit s-au sfatuit sa se inchine cinstitei si de viata facatoarei Cruci in Ierusalim, care s-a aflat de imparateasa Elena, precum si Mormantului Domnului si la toate sfintele locuri.

Deci, ajungand la Ierusalim, se inchinau si se rugau, inconjurand sfintele locuri.

[ Visul intai ]

Apoi s-a aratat unuia dintre dansii  Sfantul Ioan Mergatorul inainte, in vedenia somnului, poruncindu-i sa scoata din sânul pamantului cinstitul lui cap, aratandu-i locul in satul lui Irod unde era ascuns.

El, desteptandu-se, a spus prietenului sãu.

Insa acela, socotind lucrul ca un vis, n-a crezut si l-a facut si pe acela sa nu creada.

[ Visul al doilea ]

In alta noapte iarasi s-a aratat in vedenie Sfantul Inaintemergator, la amandoi, fiecaruia deosebit, si le-a zis : “Toata necredinta si lenevirea lepadand-o, faceti ceea ce v-am poruncit”.

Sculandu-se amandoi, spunand unul altuia vedenia, au mers in satul lui Irod, la locul ce li se arãtase in vedenie si, sapand, au aflat comoara cea fara de pret, adica sfantul cap al Mergatorului-Inainte, si, punându-l intr-un sac din pãr de camila, s-au intors la locul lor.

[ Olarul din Emesa ]

In acea vreme, un om din cetatea Emesa, sarac, cu mestesugul olar, lasand patria sa si sotia, din pricina saraciei, se ducea in alta tara.

Atunci a nimerit in cale pe cei doi monahi si, apropiindu-se de dansii, mergeau impreuna.

Iar monahii, primind pe omul acela sa calatoreasca cu dansii, i-au dat sacul cu capul sa-l duca, insa omul nu stia ce este in sac.

[ Visul al treilea ]

Si iata i s-a aratat Sfantul Inaintemergatorul, zicandu-i : “Lasand pe calatorii tai, fugi de dansii cu acest sac, pe care il ai in maini”.

Aceasta poruncind-o sfantul de vreme ce vedea neosârdia si lenevirea monahilor, care la inceput nu credeau in arãtarea lui.

Apoi nu voiau sa duca singuri cinstitul cap, ci il incredintara unui om necunoscut.

Dar a vrut sa faca bine acelui sarac si sa fie pricinuitor vietii celei bune si placute lui Dumnezeu.

Deci, olarul acela, ascultand pe sfant, s-a ascuns de monahi si a fugit de ei.

Apoi s-a intors acasa la sotia sa, ducand ca pe o comoara de mare pret, capul Mergatorului-Inainte, cel mai scump decat toate bogatiile, pentru care Dumnezeu a binecuvantat casa olarului cu toata indestularea si vietuia intru multa imbelsugare, uitând pãtimirea cea dintai, dand si la alti saraci si scapatati din bogatiile sale.

Stiind pe Sfantul Ioan Mergatorul-Inainte pricinuitor de atatea bunatati, cinstea capul lui precum se cadea, tamaindu-l in toate zilele, aprinzandu-i lumanari si rugandu-se.

Astfel, cealalta vreme a vietii sale a petrecut-o bine.

[ Monahul Eustatie, ereticul lui Arie ]

Iar cand era sa moara, l-a pus intr-un vas cu apa – astfel voind insusi Sfantul-Inainte-Mergatorul, si dupa moarte aratand chip de saracie.

Punand vasul acela cu tot cu cap intr-un sicriu, l-a pecetluit si a incredintat aceasta comoara surorii sale, spunandu-i cu amanuntul cum, pentru acel sfant cap, din saracia cea mai de pe urma a ajuns in mare bogatie.

Si a poruncit surorii sale sa aiba acel sfant cap in mare cinste, pãzindu-l cu cucernicie si cu fricã, dar sa nu deschida sicriul pana ce, singur Inainte-Mergatorul nu va voi sa se deschida.

Iar daca va veni la sfarsitul vietii sale, sa-l incredinteze unui barbat temator de Dumnezeu si imbunatatit.

Astfel, cinstitul si sfantul cap al Mergatorului-Inainte a trecut de la unul la altul, prin multe maini.

Dupa aceea, a ajuns la un monah prezbiter, anume Eustatie, care vietuia aproape de cetatea Emesa, intr-o pestera.

Acela, desi era rau-credincios, vatamat cu eresul lui Arie, totusi mergeau la el neputinciosii sa se tamaduiasca cu darul cel minunat, care iesea din capul Margatorului-Inainte, cel tinut in taina de el.

Monahul acela, precupetind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinte celei ereticesti, tainuind adevarul inaintea oamenilor, incat pe multi de un gand cu el ii insela.

Instiintându-se despre reaua lui credinta, toti cei din cetatea Emesa s-au sfatuit impreuna cu episcopul si cu voievodul si au trimis sa-l izgoneasca din pestera aceea si din hotarele Emesei.

Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca sa-l lase in ziua aceea sa petreaca in pestera, fagaduind ca a doua zi sa iasa singur.

Dobandind acea vreme, a ingropat noaptea, vasul cel de apa cu sfantul cap, in pestera aceea, adanc in pamant, nadajduind cã in alta vreme va veni in taina sa-l ia si iarasi, facand prin el minuni, sa-si intinda credinta sa cea rea.

[ Langa Emesa / Monahii buni ]

Insa n-a castigat ceea ce nadajduia, pentru ca, dupa iesirea din pestera aceea, indata s-au salasluit acolo niste binecredinciosi monahi imbunatatiti, unde nu mai era cu putinta acelui eretic sa intre si sa fure comoara cea duhovniceasca, ascunsa in pamant.

Dupa multã vreme, adunându-se multi frati, s-a asezat manastire langa pestera aceea ; iar capul Mergatorului inainte nu era stiut de nimeni, fiind sub obroc.

[ Visul lui Marcel : 18 Februarie ]

Trecand multi ani, l-a gasit Marcel, arhimandritul acelei manastiri de langa pestera Emesei, barbat imbunatatit, de care lucru singur pomeneste astfel :

“Bine este cuvantat Domnul nostru Iisus Hristos, ca m-a invrednicit pe mine, Marcel, robul Sau, a fi vazator al vedeniei de fata, care mi s-a facut in 18 zile ale lunii Februarie, in saptamana din mijlocul Postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se in somn noaptea, caci am vazut toate portile manastirii noastre deschise.

Deci m-am infricosat si mi se parea ca ies sa le inchid.

Apoi iarasi am vazut un râu trecand prin poarta manastirii, si ma miram de unde iese acea multime de apa.

Pe cand gandeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre rasarit, cu sunet mare, iar fiecare ceata avea deosebit grai si striga :

“Iata se arata Sf. Ioan, Botezatorul lui Hristos”.

Astfel strigand, cetele au intrat in manastire.

Iar eu, lasand portile si privirea râului, de frica acoperindu-ma, am alergat si m-am suit in varful scarii, pe care stand, mi se parea ca vad in manastire doua curti, una spre Apus, iar alta spre Miazazi, si o Biserica intre dansele.

Apoi fiecare ceata intra in curtea dinspre Apus, iar de acolo mergea in biserica si, inchinandu-se, iesea pe usa dinspre Miazazi.

Dupa ce au stat cetele din umblarea lor, iarasi am auzit un glas, strigand :

“Iata Sfantul Marele Ioan Botezatorul”.

Apoi, privind, l-am vazut in biserica si cu dânsul pe alti doi, unul de-a dreapta si altul de-a stanga.

Atunci, indata cetele au mers la dânsul, una dupa alta, si luau de la dansul binecuvantare.

Si eu, in sine-mi, gandeam sa ma apropii si sa ma binecuvanteze.

Intrand eu mai pe urmã decat toti, pe alt usa, cu frica si cu cutremur, m-am inchinat inaintea lui pana la pamant si m-am atins de picioarele lui.

Iar el, ridicandu-ma, m-a cuprins cu dragoste, atingandu-se de barba si de gura mea, cu sfanta sa gura, apoi, scotand din sânul sãu un vas plin de miere, mi-a dat, zicand :

“Primeste binecuvantare”.

Acestea zicand, el mergea, dar mergeam si eu in urma lui si am vazut un stalp de foc inaintea lui si infricosandu-ma, m-am desteptat.

[ A doua zi dupa vis ]

Dupa aceasta, trecand ziua, am poruncit ca seara sa cante fratii obisnuita randuiala, adica psalmii cu stihuri.

Pe cand cantau ei, fratele Isachie, ridicandu-si ochii, a vazut foc prin ferestruie arzand in biserica sfintei pesteri, unde era cinstitul cap al Sfantului Ioan, de care noi nu stiam.

Dar fratele, vazand focul, a strigat :

“Domnul meu, iata vad foc arzand la sfanta pestera”.

Eu am zis catre dansul :

« Nu te teme, frate, ci insemneaza-te cu semnul Crucii si taci ! »

[ Cinci zile mai tarziu ]

Dupa cinci zile, pe la miezul noptii, pe cand dormeam, o mana m-a atins de trei ori in coasta cea dreapta si un glas a zis catre mine :

“Iata, m-am daruit voua. Scoala si urmeaza stelei ce merge inaintea ta si unde te va duce, acolo sa sapi in pamant, ca ma vei afla“.

Iar eu, cu frica si cu cutremur desteptandu-ma din somn, sedeam si am vazut o ceata stand inaintea usii chiliei in care eram.

Infricosandu-ma foarte, m-am insemnat cu semnul Crucii si am iesit, iar steaua mergea inaintea mea.

Dupa aceea, am intrat in pestera si, ducandu-ma pana la locul unde era cinstitul cap al Sfantului Ioan Mergatorul-Inainte, s-a facut nevazuta.

[ Gasirea capului de catre Marcel ; Vedenia lui Ghenadie ]

Iar eu m-am inchinat Domnului, cazand cu fata la pamant, si am facut multa rugaciune.

Apoi aprinzand lumanare si tamaie si luand sapa, am inceput a sapa chemand pe Domnul.

Sapand eu, se auzea sunet mare si era pamantul vartos ca arama.

Apoi, ostenindu-ma mult, am aflat caramizi, pe care scotandu-le, am vazut o lespede de piatra si pe aceea, scotand-o cu multa osteneala, am aflat purtatorul si sfintitul vas, in care era cinstitul si vrednicul de fericire cap al Mergatorului-Inaint.

Apoi, cuprinzandu-ma bucurie si frica, am luat o lumanare si tamaie si, indraznind a pipai, m-am inchinat si iarasi am acoperit vasul cinstit, dupa aceea m-am dus din pestera.

In usa m-a intampinat preacinstitul arhimandrit Ghenadie, care venise in manastirea noastra, si, luandu-ma inauntrul pesterii, a facut rugaciune si dupa aceea a inceput a-mi spune vedeania sa :

“Am vazut, zise el, ca in acest loc, unde stam acum, stateam amandoi si era multa paine de orz curata, mai luminata decat soarele.

Apoi am vazut popor fara numar intrand in pestera si lua din mainile noastre painile acelea, insa painile nu scadeau, ci mai mult se inmulteau”.

Acestea auzindu-le eu de la parintele Ghenadie, am inteles ca de la Dumnezeu era acea vedenie, care insemna darul cel neimputinat al Botezatorului, care era sa se dea tuturor cu indestulare in acel loc.

Deci i-am spus si eu cele ce am vazut si i-am aratat preacinstita comoara aflata.

[ Staretul Stefan ; Episcopul Uranie ]

Vazand-o el, s-a bucurat foarte mult si ne-am sfatuit ce am putea face.

Si ne-am invoit amandoi ca sa nu spunem indata cuiva despre aceea, nici episcopului Uranie, pãstorul Bisericii Emesa.

Ci mai intai sa aratam taina aceasta fericitului staret, parintelui Stefan, care era povatuitor de nevointele pustniciei in manastirea Daromiei.

Dupa aceasta, el sa arate episcopului, pentru ca ii era iubit.

Dar, mergand in manastirea Daromiei, n-am gasit pe parintele Stefan, fiindca se dusese sa cerceteze alte manastiri.

[ Diaconul Chiriac, visul sãu, ca al lui Ghenadie ; boala lui Marcel ]

Deci am trimis la cucernicul diacon Chiriac, care era in cetate, in sfintitul local cel dintai.

Acela, venind si inchinandu-se nouã întru Hristos, a spus vedenia sa, pe care a vazut-o in vis, dupa toate asemenea cu vedenia aceea pe care minunatul Ghenadie a vazut-o si i-am spus lui a noastrã tainã despre Sfantul Mergatorul-Inainte.

Deci au zis diaconul Chiriac si parintele Ghenadie cã se cade ca indata sa anuntam despre aceea pe pastorul bisericesc.

Iar eu asteptam pana ce staretul Stefan se va intoarce de la manastirile sale si am petrecut cinci zile.

Iar sosind sambata si noi vorbind, deodata am cazut si zaceam de o boala neasteptata, incat nu puteam nici a ma scula.

Deci, Ghenadie si Chiriac se mirau de raul ce mi se intamplase si au facut rugaciune catre Domnul, pentru mine.

Iar dupa rugaciune zisera catre mine :

“Au nu ti-am spus ca se cade a spune episcopului taina ?”

Iar eu, auzind aceasta, ma defaimam, fiindca nu am facu bine ascunzand o taina ca aceasta, pe care se cadea a o arata indata pentru slava lui Dumnezeu.

Deci, ramasesem netamaduit, dar facandu-se seara, dupa obisnuita cantare, venind la mine acei cinstiti barbati, Ghenadie si Chiriac, mi-au spus ca s-au jurat cu juramant sa spuna arhiereului de taina aceea din vremea utreniei, mai inainte de rasaritul soarelui.

Si eu am zis catre dansii :

« Bun este sfatul vostru, fratilor. Deci fie ceea ce v-ati sfatuit ».

Astfel, intorcandu-ma cu dansii, indata m-am indreptat din boala si m-am facut sanatos.

Apoi m-am dus in cetate cu dansii foarte de dimineata si am aflat pe episcop iesind din biserica, de la cantarea Utreniei, si i-am spus lui toate cele despre aratarea cinstitului cap al Sfantului Mergatorului-inainte.

Iar el, umplandu-se de mare bucurie, ne-a poruncit ca, nespunand nimanui taina, sa ne ducem la manastire.

A doua zi, prezbiterii si diaconii au venit in manastirea noastra si, savarsind soborniceste sfanta slujba, s-au apropiat de locul acela in care era vasul cu sfantul cap.

Si diaconul glasui :

“Genunchii plecati-va si Domnului sa ne rugam ; toti ne-am inchinat la pamant.

Iar episcopul Uranie, rugandu-se, a scos vasul cu cinstitul cap din sanul pamantului.

[ Uscarea mainii lui Malh. Ioan i se arata lui Malh ]

Era acolo cu episcopul un prezbiter, anume Malh, care, necrezand, a zis :

“De unde poate fi aici capul Mergatorului-Inainte ?”

Si, indraznind, a pus mana sa pe vas si s-a atins de varful cinstitului si prea laudatului cap, si indata, pentru necredinta lui, s-a uscat mana aceea care s-a atins si s-a lipit de vas.

Toti vazand acea minune, s-au mirat foarte mult.

Iar pastorul, cu cei ce stau de fata, rugandu-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, prezbiterul cel pedepsit abia a putut sa-si dezlipeasca mana de pe vas, insa i-a ramas neputincioasa.

Iar placutul lui Dumnezeu pastor, cu tot clerul bisericesc, luand sfintitul vas, cu comoara ce se afla intr-insul, l-a dus in sfanta biserica si l-a pus intr-un loc sfintit al altarului, pana ce s-a zidit Mergatorului-Inainte biserica deosebita, dumnezeiasca, in cetatea Emesei, luand sfarsit cu frumoasa podoaba ; intru care, cand era sa se aduca acel sfintit cap, s-a aratat Botezatorul in vedenie prezbiterului Malh, celui care nu crezuse, si i-a poruncit ca in vremea aducerii sa-si puna mana cea bolnava pe vas ca se va tamadui.

Si facand aceea, prezbiterul indata a castigat tamaduire.

II.

Chiar si Sfantul Simeon Metafrast, in viata Cuvioasei Matroana, scrie astfel despre aflarea acelui cinstit cap al Mergatorului-Inainte :

[ Omul arând holda vede foc in pesterã ]

In acel timp, un om, arandu-si holda sa, a vazut la un loc, unde era pestera aceea in manastire, un foc iesind din pamant.

Si nu o data a vazut aceea, ci de mai multe ori ; ca in multe zile se arata o vapaie de foc neincetat, iesind din pamant.

Deci a mers omul acela in cetate – ziua aceea era Duminica, in care si Marcel cu Ghenadie si cu Chiriac au mers la episcop – si au spus lui Uranie, episcopul Emesei.

Iar episcopul, cunoscand ca este un lucru mare, a luat pe clericii sai si au mers la locul acela, in pestera in care alta data locuia Eustatie, ereticul ; si facand rugaciune a poruncit ca in locul acela sa sape pamantul.

Aceasta facandu-se, s-a gasit vasul, care avea intr-insul nu aur sau argint, ci capul Sfantului Ioan Inainte-mergatorul si Botezatorul Domnului, cel mai scump decat toate comorile pamantesti.

Si a strabatut pretutindeni vestea despre aceasta, apoi s-a adunat acolo tot poporul, nu numai din cetatea Emesei, ci si din toate cetatile si satele din jur.

[ Cuvioasa Matroana. Capul e dus in Constantinopol ]

Si a mers Cuvioasa Matroana din manastirea sa, cu toate surorile, ca sa se inchine Capuluui celui gasit al Sfantului Ioan.

Si a izvorat din acel cinstit cap mir bine mirositor, si preotii ungeau cu acest mir pe poporul ce se adunase, facandu-le semnul Crucii pe fruntea lor.

Deci a luat din mirul acela si Sfanta Matroana, intr-un vas mic, vrand sa-l duca in manastirea sa, spre binecuvantare.

Dar poporul, sarguindu-se catre acel mir sfant, o imbulzea incat ea nu putea sa treaca.

Altii, vazand la dansa sfantul mir, o rugau ca sa-i insemneze cu mirul acela, caci nu puteau sa ajunga la preoti ; care lucru il si facea ea, fiind silita.

Si s-a intamplat acolo un orb care din nasterea sa nu vazuse lumina.

Acela a rugat pe Matroana ca sa-l insemneze si pe el cu sfantul mir.

Iar ea i-a uns ochii lui si indata a vazut bine.

Dupa multi ani, acel sfant cap s-a adus cu slava din cetatea Emesei in Constantinopol si s-a asezat in biserica Mergatorului-Inainte, in locul Edomon cel preafrumos, zidit prin imparateasca randuiala.

[ Capul Sf Ioan e dus la Comani, si iar la Constantinopol ]

Dar dupa multi ani, venind eresul luptarii contra sfintelor icoane – cand nu numai sfintele icoane, ci si sfintele moaste ale sfintilor, unele erau arse, altele erau aruncate in mare si in rauri, iar altele calcate cu picioarele si in multe feluri batjocorite – atunci, unii crestini, fugind din imparateasca cetate – cea plina de faradelegea ereticeasca, au luat in taina Capul Botezatorului si l-au dus la Comani, unde altadata a raposat Sfantul Ioan Gura de Aur si, ducandu-l acolo, l-au ascuns iarasi in sanul pamantului, in vas de argint.

[  Vedenie ]

Acolo a stat nestiut de nimeni, pana in vremea imparatului Mihail, fiul lui Teofil si al maicii sale Teodora, imparateasa, cei ce au restabilit dreapta cedinta, pe vremea imparatiei caruia, prin dumnezeiasca aratare, iarasi s-a aflat si s-a adus in Constantinopol, de prea sfintitul patriarh Ignatie al Consantinopolului, intru cinstea si slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci. Amin.

( V. Sf. 24 febr. )

Extras din Viata si Acatistul Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, - Se tipareste cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte GALACTION Episcopul Alexandriei si Teleormanului, Editura AGAPIS, Bucuresti, 2001