Limba arabã – pronuntie si scriere, Manual ( 3 )

Limba arabã – pronuntie si scriere, Manual ( 3 )

Descrierea Alfabetului Arab

Scrierea în alfabetul arab se face de la dreapta la stânga, asadar, invers fatã de directia scrierii în alfabetul latin.

Invers, dar nu si anormal, cãci dacã veti încerca sã faceti orice activitate cu mâna ( sa ciopliti, sa stergeti sau sa vopsiti, sa desenati, sa spalati, sa coaseti, etc. ), miscarea naturala, instinctiva, va fi, de regula, de la dreapta la stanga.

Asadar, am putea spune ca directia scrierii arabe tine de firesc.

Alfabetul arab are douazeci si opt de litere care noteaza consoanele si vocalele lungi.

Comparativ cu alfabetul latin, alfabetul arab nu cunoaste litere mari ( majuscule ) sau mici ( minuscule ).

De asemenea, nu existã litere specific de tipar, ori specific de mânã, ci doar stiluri de scriere diferite asa cum am aratat mai sus.

In schimb, deoarece literele se leagã între ele, in cea mai mare parte a cazurilor, au forme diferite in functie de relatia lor cu celelalte litere din cuvant :

1. izolata, atunci cand nu se leaga de nicio alta litera ;
2. initiala, atunci cand de ea se leaga o alta litera, in partea stanga ;
3. mediala, atunci cand se leaga de alte doua litere, in dreapta si in stanga ;
4. finala, atunci cand se leaga de o alta litera, in partea dreapta ;

Vocalele scurte

Pentru vocalele scurte se folosesc semne puse deasupra sau dedesubtul consoanelor ( numai in cartile destinate invatarii limbii arabe, precum si in cartile sfinte, Coran si Biblie, pentru a evita erorile de citire ) ; in textele obisnuite, vocalele scurte nu apar decat pentru a evita confuzii intre cuvinte care au acelasi schelet consonantic, dar se diferentiaza prin vocale.

Pe langa aceste semne suplimentare pentru vocalele scurte, mai existã o serie de semne cum ar fi šadda ( semnul dublãrii unei consoane ), sukun ( semnul care indicã lipsa vocalei dupa o consoana ) si altele.

Limba arabã literarã cunoaste trei vocale scurte si anume :                  

( 1 ) a scurt, echivalent cu a din limba românã, notat cu o liniutã scurtã, oblicã deasupra consoanei cãreia îi urmeazã ( - ´ ).

Denumirea araba a acestui semn este fatha.

( 2 ) u scurt, echivalent cu un din limba românã, notat cu o virgulita sau un waw mult micsorat deasupra consoanei careia ii urmeaza ( - ‘ ).

Denumirea arabã a acestui semn este damma.

( 3 ) i scurt, echivalent cu i din limba românã, notat cu o liniutã scurtã, oblicã, sub consoana careia ii urmeaza ( - _´ ).

Denumirea araba a acestui semn este kasra.                                   

Observatie :

Lipsa oricarei vocale dupa o consoana este marcata printr-un mic cerculet pus deasupra acesteia ( ar. : sukun – ^o ).

extras din manualul ( cursul universitar ) Limba Araba – pronuntie si scriere -, Prof.George Grigore, Universitatea Spiru Haret, Editura Fundatiei Romania de Maine

Limba arabã – pronuntie si scriere, Manual ( 2 )

Limba arabã – pronuntie si scriere, Manual ( 2 )

Prezentare generalã

Originea si Evolutia Alfabetului Arab

Alfabetul arab isi are originea in alfabetul Nord-Semitic, cel mai vechi cunoscut in Istorie, dezvoltat in jurul anului 1700 î.Hr., in Palestina si Siria.

Din acest alfabet s-au dezvoltat, intr-o prima faza, alfabetele :

1. ebraic,
2. aramaic,
3. fenician.

Din alfabetul FENICIAN s-a dezvoltat, in jurul anului 1000 î.Hr., alfabetul GREC – chiar numele literelor grecesti sunt o mãrturie in acest sens – care a introdus si semne specifice pentru notarea vocalelor.

Alfabetul GREC a constituit, la randul sau, un model, pe de o parte pentru

1. alfabetul ETRUSC ( dezvoltat in jurul anului 800 î.Hr. ) din care a derivat alfabetul LATIN,

iar pe de alta parte pentru

2. alfabetul GLAGOLITIC ( derivat din minusculele grecesti ) si pentru
3. alfabetul CHIRILIC ( derivat din majusculele grecesti ).

Tabel (desenat) cu 7 randuri de scriere ( sau 7 alfabete), la mijloc, cu negru, randul alfabetului FENICIAN :

Din alfabetul fenician ( cel notat pe banda inchisa la culoare ) au evoluat alfabetele ( de la alfabetul fenician in sus ) :

1. grec,
2. latin timpuriu,
3. latin modern ;

apoi ( de la alfabetul fenician in jos ) :

1. aramaic timpuriu,
2. nabatean,
3. arab timpuriu.

Alfabetul arab este derivat dintr-o forma cursiva a alfabetului nabatean, derivat la randul sau din alfabetul aramaic.

Acest alfabet, folosit in secolele al IV-lea – al V-lea d.Hr., de catre triburile arabe de la Hirah si ‘Anbar, a patruns in Higaz, inclusiv la tribul Qurays – tribul profetului Muhammad – unde a fost introdus de catre Harb bin ‘Umayyah.

Aceste inceputuri ale scrierii arabe se regasesc in cateva inscriptii, devenite deja celebre :

1. inscriptia de la Gabal Ramm, la Est de Al-‘Aqaba ( in Iordania de astazi, de la mijlocul secolului al IV-lea d.Hr. ) ;
2. inscriptia trilingva ( araba / siriaca / greaca ) de la Zabad, de langa Alep ( in Siria de astazi, 512 d.Hr. ) ;
3. inscriptia de la Gabal ‘Usays, aflat la aproximativ 100 km de Damasc ( 528 d.Hr. ) ;
4. inscriptia de la Harran ( 586 d.Hr. ) ;

Tabel cu 6 randuri scrise :

Scriere nabateana ( randurile fara sot  ) – cu transliterare in alfabetul arab actual ( randurile cu sot ) – de pe piatra funerara a poetului preislamic ‘Imru’Al-Qays (anul 328 d.Hr.)

Alfabetul arab s-a dezvoltat, cu precadere, incepand cu secolul al VII-lea, odata cu fixarea in scris a textului sacru al religiei islamice, Coranul.

Intr-o prima faza, textul Coranului a fost notat intr-un ductus consonantic, defectiv, in care acelasi semn grafic reprezenta mai multe consoane, iar vocalele scurte nu erau marcate.

De exemplu, sunetelor b, t, t, n, y – le corespundea grafic un singur semn, ceea ce ingreuna lectura si chiar intelegerea textului.

De aceea, ‘Abu-l-‘Aswad ad-Du’ali ( d. 688 ) a introdus un sistem constituit din puncte colorate, prin care se indicau vocalele scurte.

Catre anul 700, califul ‘umayyad ‘Abdu-l-Malik, sub influenta guvernatorului al-Hallag bin Yusuf porunceste sa fie facuta diferentierea consoanelor in scris.

Al-Halil bin ‘Ahmad al-Farahidi ( d. 786 ) a inlocuit sistemul de notare a vocalelor scurte, folosit de ‘Abu-l-‘Aswad ad-Du’ali printr-un alt sistem ce cuprinde sase semne, :

1. trei semne pentru vocalele scurte – fatha ( a ), damma ( u ), kasra ( i ) -,
2. un semn pentru a indica absenta vocalei dupa o consoana – sukun -,
3. un semn pentru indicarea unei consoane duble – sadda – si
4. un semn pentru indicarea prelungirii vocalei a – madda.

Acest sistem, care s-a impus in mod exclusiv din secolul al XI-lea, este folosit si astazi.

Cu timpul, alfabetul arab a atins un inalt nivel  de sofisticare, el variind de la forma rigida, unghiulara, a stilului KUFI, pana la numeroasele stiluri cursive.

Tabel cu 5 randuri de scriere : arata diferite tipuri de scriere in stilul KUFI.

Nota :  in scrierea in stilul KUFI, literele sunt drepte, scrise la 90 de grade fata de linia unui caiet dictando de exemplu

Dintre aceste stiluri cursive mentionam :

1. nash,
2. tulut,
3. muhaqqaq,
4. nasta’liq,
5. ruq’a.

In general, in momentul de fata, stilul NASH, fiind foarte usor de citit, se foloseste in textele tiparite, iar stilul RUQ’A pentru scrierea de mana.

In manualul nostru, literele folosite in tabele sunt in stilul NASH, iar cele pentru ilustrarea scrierii cursive in RUQ’A.

Tabel cu 5 randuri de scriere : Diferite stiluri de scriere arabã cursivã. De sus in jos : nash, tulut, muhaqqaq, nasta’liq, si ruq’a.

extras din manualul ( cursul universitar ) Limba Araba – pronuntie si scriere -, Prof.George Grigore, Universitatea Spiru Haret, Editura Fundatiei Romania de Maine

Limba arabã – pronuntie si scriere, Manual ( 1 )

Limba arabã – pronuntie si scriere, Manual ( 1 )

Prezentare generalã

Limba arabã face parte din familia afro-asiaticã, ramura semiticã din care fac parte, intr-o clasificare devenitã clasicã, douã grupuri, cel

1. oriental ( akkadiana / asiro-babiloneanã ), azi disparut, si
2. grupul occidental avand la randul sãu douã subgrupuri :

-            Nordic :

Ø        ( cananeeana,

Ø        aramaica,

Ø        feniciana,

Ø        ebraica,

Ø        siriaca ) si

-            Sudic

Ø        ( araba,

Ø        sud-arabica,

Ø        limbile etiopiene : gheezã, tigrinã, tigri, amharã ).

Limba arabã ia nastere în Peninsula Arabã, de unde se raspandeste incepand cu secolul al VII-lea – secolul aparitiei islamului – odatã cu expansiunea arabo-islamicã in Orientul Mijlociu, Asia Centrala, Africa de Nord, Peninsula Iberica, devenind astfel limba religioasa si literara a lumii islamice.

In momentul de fata, este limba oficiala in :

1. Algeria,
2. Arabia saudita,
3. Bahrain,
4. Comore ( alaturi de alte limbi ),
5. Djibuti,
6. Egipt,
7. Emiratele Arabe Unite,
8. Iordania,
9. Irak,
10. Kuwet,
11. Liban,
12. Libia,
13. Maroc,
14. Mauritania,
15. Oman,
16. Palestina,
17. Qatar,
18. Siria,
19. Somalia (alaturi de somaleza ),
20. Sudan,
21. Tunisia,
22. Yemen.

Pe langa araba literarã, oficialã, peste tot, in comunitatile arabe, sunt folosite, in viata de zi cu zi, felurite dialecte arabe care nu fac insa obiectul acestui manual.

In afara tarilor mentionate, araba este folosita ca limba religioasa peste tot unde a insotit islamul :

Ø        Asia Centrala,

Ø        China de Vest,

Ø        Turcia,

Ø        Iranul,

Ø        Afganistanul,

Ø        India,

Ø        Pakistanul,

Ø        Bangladesh,

Ø        Indonezia,

Ø        Malaezia,

Ø        Filipine,

Ø        Africa Centrala si Orientala,

Ø        Europa ( cu precadere, Peninsula Balcanica ) etc.

In afara acestor zone care au o lunga si bogata traditie islamica, practic, in momentul de fata, datorita emigrarilor, existã  comunitati islamice ( mai mult sau mai putin stabile ) peste tot in lume.

Avand in vedere raspandirea si importanta sa in lume, din 1974, araba a fost adoptata ca una dintre limbile de lucru ale Organizatiei Natiunilor Unite.

Alfabetul arab, cu unele modificari, se foloseste, fie in exclusivitate, fie in paralel cu alte alfabete, si pentru notarea altor limbi din Asia, precum :

Ø        Persana ( farsi ),

Ø        Kurda,

Ø        Pashto,

Ø        Urdu,

Ø        Malaeza,

si din Africa, precum :

Ø        Swahili,

Ø        Hausa,

Ø        Berbera etc.

Dintre alte limbi care au folosit alfabetul arab, amintim aici :

1.      turca-osmanã, pana in 1928,

2.      azera, pana in 1924, s.a.

extras din manualul ( cursul universitar ) Limba Araba – pronuntie si scriere -, Prof.George Grigore, Universitatea Spiru Haret, Editura Fundatiei Romania de Maine